Deşi adormit, părintele Marcu Manolis rămâne priveghelnic şi singur-luptător pentru Credință
Ortodoxia Universală îl plânge din seara de vineri, 16 aprilie 2010, pe singurul apărător al Credinței noastre Ortodoxe, pe Bătrânul arhimandrit părintele Marcu Manolis. Plânge, nu pentru calea viteazului luptător după moarte – aceasta este slăvită și a fost evident arătată din primul moment pe trupul lui purtător de har – ci plânge pentru viitoarea cale a Ortodoxiei pe pământ, a cărui stâlp principal și central, cel văzut, din Biserica Luptătoare, a căzut! Sunt necesare multe condiții și o deosebită experiență duhovnicească pentru a evalua, atât cât este omenește posibil, personalitatea și contribuția eclezială neprețuită a noului „Atlas al Ortodoxiei”, părintele Marcu.
Cu toate acestea, avem datoria de a declara astăzi că mutarea lui nu este doar mutarea unui sfânt cleric cu cele mai luminoase virtuți, ci mutarea unui sfânt, care a fost înzestrat de Dumnezeu – doar el – cu harisma fără pecedent a publicisticii bisericeşti, pe care o lucra în pleroma Bisericii, prin „Orthodoxos Typos”. O harismă care a făcut din el un păstor pașnic al credincioșilor, cârmaci al Bisericii Luptătoarte și ochiul Ei neadormit.
Părintele Marcu era CEL CE VEDE. Nu avea doar discernământ duhovnicesc pentru persoanele și situațiile slujirii lui pastorale, nici nu era însărcinat doar să urmărească şi să îndrumeze viața duhovnicească a oamenilor, care alergau la el, ci, prin excelență, deosebea vremurile și evoluțiile viitoare, cu mult înainte ca acestea să aibă loc.
Alături de el, aveai siguranța că pentru fiecare faptă și lucrare a sa, primea continuu îndrumări de la „Cel ce vede inimile oamenilor”, iar în mod deosebit pentru „linia” și pentru cele scrise în „Orthodoxos Typos”, pentru că evenimentele i-au dat mereu dreptate și aspiraţiile oamenilor ce erau supravegheate prin „Orthodoxos Typos”, au devenit într-o scurtă perioadă de timp clare şi celor puţin suspicioşi.
Prin intermediul „Orthodoxos Typos” nu conducea doar Biserica Eladei, ci Ortodoxia Ecumenică. Aceasta o făcea din anonimat, favorizând de fiecare dată textele și articolele celor care surprindeau corect anumite evenimente și teme. De aceea, de multe ori a lăsat nepublicate și texte bine scrise ale unor persoane, când acestea erau abordări subiective și nu rod al cuvântului întru cunoștință.
Nu conducea „Orthodoxos Typos” simplu, ci cu acrivie. Această „acrivie”, nu se dobândeşte doar prin cunoștințe teologice și prin harisma cuvântului și a scrisului, ci cu DUHOVNICEASCA VEDERE, care se întinde în toată Lumea (Οἰκουμένη).
De aceea, mutarea părintelui Marcu nu lasă doar un gol greu de înlocuit, ci lasă Ortodoxia Luptătoare fără un cârmaci VĂZĂTOR și o expune la multe pericole.
Acestea nu sunt aprecieri sentimentale și imaginare, nici consecința încărcării sufletești din pricina mutării lui la „sălașele cele mai presus de lume”. Sunt rodul a patruzeci și doi de ani de cunoaștere a părintelui Marcu, în timpul cărora am văzut, am cunoscut și am crezut.
Mărturisesc și comfirmă cuvântul meu cele pe care le-am zis pe 23 noiembrie 2009 în sala Uniunii Ortodoxe Panelene în omilia mea cu prilejul a cincizeci de ani de la întemeierea ei și care au fost publicate mai apoi în „Orthodoxos Typos”:
„Uniunea Ortodoxă Panelenică se distinge însă, deoarece pe lângă persoana părintelui Haralambie, a fost de la început și persoana ucenicului său.
Persoana ucenicului, pe care părintele Haralambie l-a simțit de multe ori și ca dascăl, persoana părintelui Marcu. Așa se explică și de ce, după adormirea părintelui Haralambie, „Orthodoxos Typos” nu a pierdut nici una din calităţile lui, ci rămâne în chip neabătut cârmaciul Bisericii.
Sunt însă obligat să vă întristez, spunându-vă că nu avem alt părinte Marcu!”.
Singura noastră mângâiere este încredinţarea că părintele Marcu va continua să rămână și după adormirea sa PRIVEGHELNIC!
(traducere: M.L., sursa: Ορθόδοξος Τύπος, 23/4/2010)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu