Parintele Justin Parvu: Rugati-va, rugati-va sa nu cadeti in ispita inselarii!

Parintele Justin Parvu:
 Rugati-va, rugati-va sa nu cadeti in ispita inselarii!

Par­inte, cu durere obser­vam ca Roma­nia nu mai are put­erea si val­oarea de alta­data, pen­tru ca ea nu face decat sa exe­cute ordinele mar­ilor put­eri ce con­duc intreaga omenire, fara sa se mai opuna catusi de putin si se accepta niste masuri impotriva Romaniei, in defavoarea noas­tra, atat mate­r­ial cat si spir­i­tual. Cre­deti ca mai exista o Romanie libera?

Roma­nia azi nu mai exista decat cu numele, si nu numai Roma­nia, de alt­fel. Real­i­tatea popoarelor nu mai este con­tro­lata de ele insele, ci ele sunt con­duse de cen­trul euro­pean. Nu se poate vorbi despre o Romanie lib­era pen­tru ca guver­nul Romaniei este con­dus de mar­ile put­eri care stau ascunse in spatele Uni­u­nii Europene sau al altor uni­uni inter­na­tionale. Democ­ra­tia nu exista in real­i­tate, ea este numai in aparenta si ne da noua impre­sia ca sun­tem liberi. A ramas doar o rezis­tenta for­mala a natiu­nilor, ast­fel incat sa le mai poti numi Roma­nia, Bul­garia, Ser­bia. Real­i­tatea este doar in mainile comite­tu­lui cen­tral care diri­jeaza toata viata popoarelor. Este o evi­denta inabusire a voin­tei popoarelor si o tend­inta evi­denta de ameste­care a nea­murilor, ca oamenii sa nu isi mai recunoasca mai intai iden­ti­tatea ca neam, iar mai apoi iden­ti­tatea ca om, cre­atie a lui Dum­nezeu. Nu vedeti exper­i­mentele amer­i­canilor, ca iau un grup de copii dintr-o tara si ii pun sa invete in alta tara, ca sa amestece cul­turile si obi­ceiurile natale? Pe ei nu ii intere­seaza pacea si bunastarea popoarelor, asta e numai o teorie goala pen­tru pros­timea asta a lumii. Natiu­nile, la ora actu­ala, sunt descompuse.

Si cei care nu cred in aceasta fal­si­tate a pacii lor cum sa se opuna?

Nu ai cum te opune. Daca te revolti si iesi in strada impotriva lor, tot jocul lor il faci. Majori­tatea revoltelor de azi ori sunt manevrate tot de ei, ori au grija ei sa isi infil­treze oamenii lor ca sa le deturneze ros­tul. Si nici nu stim de fapt impotriva cui ne razvra­tim si protes­tam. Noi avem impre­sia ca Europa are un sis­tem demo­c­ra­tic la baza, dar Europa este tot sovi­eti­zata, o Europa sovi­et­ica. Este ace­lasi mare lagar sovi­etic al Moscovei decat cu alta sapca, iar din­colo, in Occi­dent, avem de-a face cu lagarul cap­i­tal­is­mu­lui. In aparenta, intre rusi si amer­i­cani pare a fi o diferenta polit­ica si eco­nom­ica, dar in spatele lor este un sin­gur stapan, care atunci cand isi va desavarsi put­erea asupra tuturor statelor, se va incorona drept con­d­u­ca­torul lumii si nu va fi altul decat marele antihrist. Aceasta put­ere diri­jeaza si con­troleaza totul pana la pre­tul unei paini, totul e con­tro­lat. De aceea si vor sa puna aceste cipuri elec­tron­ice, ca sa te con­troleze si pe tine, nu numai painea pe care o mananci.

Am citit ca unele state europene se opun imple­men­tarii cipurilor in actele de iden­ti­tate. Cre­deti ca atunci cand tara aceasta va imbratisa toate prin­cipi­ile sis­temu­lui antihris­tic, pen­tru ca prac­tic noi sun­tem o tara usor de manevrat, nein­sem­nata eco­nomic, - cre­deti ca e bine sa fugim in alta cetate care sa ne dea posi­bil­i­tatea sa alegem legea lui Dumnezeu?

Dar unde sa fugi? Este si asta o alta inse­la­to­rie de a lor, de a se opune chipurile actelor bio­met­rice, dar pana la urma tot le vor intro­duce. Sa nu cumva sa fugi de aici de urs si sa dai din­colo de mama ursu­lui. Fac si ei asa, un fel de pro­pa­ganda ca sa apara ca sunt in viata polit­ica altceva decat sunt de fapt. La ora actu­ala nu tre­buie sa ne mai incre­dem in niciun sis­tem politic sau eco­nomic. Nu, sa nu ne facem iluzii desarte. Unde sa te duci? Ca tot lagar e peste tot, doar ca pare ca e mai bun, dar e aceeasi amaraciune.

Vedeti aproape un even­tual razboi?

Este posi­bil, dupa cum se deruleaza eveni­mentele. Si, pe de alta parte, este aproape si sfa rsi­tul acesta al lumii si tre­buie sa se implin­easca toate pro­roci­ile Apoc­alip­sei. De aceea ei cumva se si grabesc si vor sa dimin­ueze numarul acesta al con­suma­to­rilor, ca sa ii poata stapani mai usor. Vor veni vre­muri grele – nu ai sa poti sa mai iei un medica­ment, o bucata de paine, si comu­ni­carea si intra­ju­torarea din­tre noi va fi cu anevoie de facut. Se va face, si asta deja s-a inceput, uciderea omu­lui la nivel ofi­cial, prin otravurile care ni le intro­duc in man­care, prin otravurile ce ni le intro­duc in aerul ce-l res­pi­ram, prin otravurile din vac­cin­uri – toate se fac la nivel ofi­cial. Iar noi le luam pe toate de bune, pen­tru ca asa spune ziarul ori tele­viz­iunea. Omul a ajuns un sclav, un rob, dar cu mult sub con­di­tia sclavu­lui de alta­data. Pen­tru ca sclavul inainte stia cui se supune, dar omul de azi a devenit un rob care nu isi cunoaste stapanii. El nici macar nu stie ca este rob.

Deci aceasta criza eco­nom­ica con­siderati ca tre­buie rab­data asa sau sa cau­tam alte solu­tii eco­nom­ice si politice? Cum ne putem opune?

Grev­ele nu au nicio val­oare, ele fac parte din planul lor. Romanul de alt­fel e foarte puturos, s-a invatat cu comod­i­tatea si nu suporta sa munceasca ceva. Au gra­dini la tara cu pomi fruc­tiferi si nici ca se duc sa ingri­jeasca grad­ina sau sa adune prunele. Ei vor ceva con­fort­a­bil; de pilda aici la noi, in zona, abia gas­esti un insta­la­tor sa iti repare chi­u­veta sau pe cineva sa iti varuiasca sau sa iti ten­cuiasca in casa. Ne-am invatat boieri. Eu cred ca aceasta criza este si din icono­mia lui Dum­nezeu, pen­tru ca ne indeamna la o viata mai austera, la o seri­oz­i­tate in viata noas­tra crestina de zi cu zi, la lacrima si pocainta. Sa mul­tumim lui Dum­nezeu ca nu ne-a pedep­sit mai rau pen­tru cat am fi mer­i­tat. Poate ca va mai trezi pe unii criza asta. Prea multa necred­inta si prea multa faradelege este pe pamant. De aceea, daca vom avea con­sti­inta pacatose­niei noas­tre, ne vom asuma si criza in care traim. Mai bine sa ne rugam ca Sf. Siluan pen­tru intreaga omenire decat sa protes­tam. Pen­tru legea lui Dum­nezeu nu stim sa protes­tam, dar pen­tru marirea salari­ilor da. Cand marsalui­esc homo­sex­u­alii, cand ni se pun cipuri, cand ni se omoara copiii prin vac­cin­uri, nu protesteaza nimeni, sau foarte putini. Iata ca avem posi­bil­i­tatea sa revenim la asceza cres­tin­is­mu­lui de altadata.

Pen­tru noi, cres­tinii, este o bine­facere aceasta sara­cie, pen­tru ca ne invata sa fim mai cu stapanire de sine, mai gri­julii si mai cu frica de Dum­nezeu. Nu vedeti ca popoarele mai eman­ci­pate, care au toate la inde­m­ana, nu mai cred in Dum­nezeu? Primul act pe care il fac, atunci cand se simt in bunastare, este sa uite de Dum­nezeu. Unde este o Franta, unde este o Spanie, o Italie de alta­data? Dar sa crezi ca un sis­tem politic sau eco­nomic te mai poate izbavi, este o mare inse­lare, pen­tru ca soci­etatea este alter­ata ca si con­d­u­ca­torii lumii pana in adan­curile fiin­tei lor. E o mare pierdere de timp. Nu mai avem alta solu­tie decat rugaciunea.

Si cum sa ne rugam? In spi­tal, la Cluj, imi spuneati ca va pare rau ca nu ati indem­nat oamenii mai mult spre rugaci­une, ca nu i-ati invatat sa se roage.

E foarte impor­tant sa stii sa te rogi. De multe ori si noi, calu­garii, stam in man­a­s­tiri si nu ne rugam, doar ni se pare ca ne rugam. Nu e de ajuns sa mergi la bis­er­ica, la slu­jbe si sa stai acolo ca si cum ti-ai facut dato­ria, din oblig­atie. Tre­buie sa insis­tam pe lucrarea laun­trica. Dege­aba zicem multe rugaci­uni cu gura sau cu mintea, daca nu apro­fun­dam, daca nu traim ceea ce ne rugam. Acum si mirenii tre­buie sa apro­fun­deze rugaci­unea din inima, pen­tru ca va fi sin­gura noas­tra izbavire – rugaci­unea din inima. Pen­tru ca in inima este radacina tuturor patim­ilor si acolo tre­buie sa lucram. Pana acum a mai mers cu lucruri super­fi­ciale, dar pen­tru vre­murile ce ne stau inainte, nu va fi de ajuns. Daca nu vom avea rugaci­une cu stra­pun­gerea inimii, nu vom rezista la tot atacul psi­ho­logic, pen­tru ca au metode nevazute de reed­u­care a mintii. Astazi mi se pare ca nepasarea este cel mai greu pacat. Nu mai sim­tim nimic la rugaci­une, nu avem lacrimi de pocainta. Vor veni vre­muri in care numai cei ce vor simti harul lui Dum­nezeu vor putea dis­tinge binele de rau. Cu mintea ome­neasca va fi cu neputinta de ales intre bine si rau. Vor fi mari inse­lari si numai harul lui Dum­nezeu ne va putea izbavi de ele. Asadar, rugati-va, rugati-va sa nu cadeti in ispita inse­larii! Pen­tru ca numai prin rugaci­une putem primi harul lui Dum­nezeu. Daca nu ne rugam si per­se­veram in lenevia si nepasarea noas­tra fara pocainta, atunci este posi­bil sa pier­dem instinc­tul indrep­tarii. Sa ne fer­easca Dum­nezeu sa pier­dem instinc­tul indreptarii!

Dar nu exista riscul ca in aceste stram­torari si pe fon­dul unei saracii de pro­por­tii, oamenii sa intre in pan­ica si sa se ridice unul impotriva celuilalt si sa nu mai existe bunavointa crestina?

Pai toc­mai de aceea vom avea nevoie sa invatam rugaci­unea laun­trica, sa ne putem stapani in aceste sit­u­atii si sa nu ne paraseasca harul lui Dum­nezeu. Ei asta si urmaresc – instau­rarea anarhiei, ca ast­fel sa ia amploare ura si dezbina­rea intre oameni, pana si intre crestini.

Ce cre­deti ca mai con­tribuie la dezbina­rea care este astazi intre cres­tini? De pilda, pe inter­net sunt multe bloguri sau sai­turi orto­doxe in care se prez­inta real­i­tatile lumii ce ne incon­joara. Pe de o parte ele sunt bune, pen­tru ca iti ofera posi­bil­i­tatea sa te informezi, pen­tru ca majori­tatea surselor de infor­mare din mass-media sunt com­pro­mise si manip­u­la­toare – dar pe de alta parte se dez­bat intre cres­tini prob­leme care, de cele mai multe ori, duc la cer­turi si ajung sa se cleveteasca fratii intru cred­inta unii pe altii. Comen­tarii se numesc ele in lumea blogurilor. Cre­deti ca ast­fel de dis­cu­tii au folos duhovnicesc? Ne ajuta ele sa vedem mai bine realitatea?

Tre­buie sa avem mare grija cum manuim inter­ne­tul, pen­tru ca el este unealta mai mult draceasca. Este creat tot de sis­tem ca un mijloc de scan­dal, pen­tru a dis­trage aten­tia oame­nilor de la lucrurile esen­tiale si de a ne pierde tim­pul palavragind. Folosirea aces­tei metode nu are cum sa aduca binele omu­lui si soci­etatii. Nu vedeti cum se tam­pesc copiii care stau la tele­vi­zor, la cal­cu­la­tor, pe inter­net, ca nu mai stiu sa numere nici pana la cinci? Ce exem­plu le oferim noi aces­tor copii daca noi ne per­mitem sa palavragim pe inter­net? Folosind prea mult inter­ne­tul ne facem par­tasi la acest sis­tem care urmareste sa trans­forme soci­etatea intr-o lume oarba, hand­i­ca­p­ata mintal, care sa nu mai poate dis­tinge mai tarziu binele de rau si ast­fel sa accepte pecetea lui antihrist. Inter­ne­tul poate fi folosit in bine, dar cu masura si cu mare aten­tie ce pro­movam prin el. Tehnica e buna, dar in masura in care real­izezi ceva bun. Dar daca noi real­izam dezbinare si palavrageala nu facem altceva decat sa fim pre­cum cir­carii si bufonii. Oferim oame­nilor paine si circ.

Mar­tur­isirea cred­in­tei, care este o dato­rie evanghe­lica, cum ar tre­bui facuta, ast­fel incat sa nu cadem in extreme, ajun­gand in felul acesta la schisme grab­nice si nein­te­meiate?

Dragii mei, mar­tur­isirea tre­buie facuta fara echivoc, fara ascun­zisuri. Ade­varul tre­buie scos la lumina, dar numai ade­varul, pen­tru ca lumea nu mai stie de unde vine si incotro merge. Din pacate man­ualele teo­log­ice prez­inta real­i­tatea Bis­ericii trunchiat si copiii nos­tri nu vor avea acces la o invatatura aut­en­tica a isto­riei bis­ericesti. Sis­temul politic a urcat si pana la var­ful ier­arhiei bis­ericesti, ca peste tot, de alt­fel. Dar asta nu e nicio nou­tate. Cum a fost Bis­er­ica sub comu­nism, asa e si acum. Si tot asa va si supravi­e­tui – prin jertfa si mar­tur­isire. Insa nu iesim din staul si nu tre­cem la nicio alta bis­er­ica schis­mat­ica, chipurile orto­doxa. Ramanem in Bis­er­ica in care ne-am nascut si sa avem cura­jul sa mar­tur­isim orice abatere de la dreapta cred­inta. Deo­cam­data nu se pune prob­lema unei erezii vadite in Bis­er­ica noas­tra. Avem dato­ria de a vadi rat­acir­ile con­d­u­ca­to­rilor bis­ericesti, de a vadi peri­colul ecu­menist, pen­tru a evita fatala unire cu papis­tasii sau alte comu­ni­tati bis­ericesti care sunt cazute din Har, nu mai au suc­ce­siune apos­tolica si nu mai pas­treaza ade­varul intreg al Bis­ericii Sobor­nicesti, sta­bilit prin cele 7 sinoade ecu­menice. Sa ne pazeasca Dum­nezeu de o ast­fel de unire necanon­ica! Atunci nu va mai fi har intr-o ast­fel de bis­er­ica. Dar Dum­nezeu isi va pas­tra ale­sii Lui si va pazi Bis­er­ica Orto­doxa, dupa cum ne-a fagaduit. Sa ne rugam sa ne pazeasca in acele vre­muri si sa nu cadem in mreaja inse­larii. Insa tot erezie este si sa te desparti de Trupul Bis­ericii fara inte­meiere canon­ica, asa cum e cazul bis­ericii stiliste de la noi. Un apolo­get intelept si un ade­varat apos­tol ar vre­murilor noas­tre are dis­cer­na­man­tul mar­tur­isirii si nu mar­turis­este cu patima, fara socoteala, ci stie sa se faca tuturor toate, fara sa se abata de la Ade­var. El cauta mereu sa lupte sa poata trezi in ceilalti sen­ti­men­tul de aparare a Ade­varu­lui. Acesta este ros­tul mar­tur­isirii lui, dar, din pacate, tara noas­tra nu are un ast­fel de mar­tur­isi­tor la ora actu­ala. Ros­tul mar­tur­isi­to­rilor este sa faca ostasi ai apararii Ortodoxiei.

In incheiere am vrea sa ne spuneti cum ati dep­a­sit greu­tatea bolii si toto­data un cuvant de incu­ra­jare pen­tru cres­tinii care trec prin boli grele si sufer­inte trupesti.

As vrea sa le mul­tumesc din nou tuturor celor care s-au rugat pen­tru nevred­ni­cia si neputinta mea si Maica Dom­nu­lui sa ras­plateasca rugaci­unea si oste­neala fiecaruia. Dar sa stiti ca intot­deauna bolile si necazurile sunt con­secinta pacat­u­lui, de sus pana jos. Fiecare este pedep­sit de Dum­nezeu dupa raspun­derea pe care o are – mica sau mare. Stateam si ma gan­deam pe patul spi­talu­lui de la Cluj: Care o fi cauza sufer­in­tei mele, de nu vrea Dom­nul sa ma ridice deloc? Si cauza nu eram decat eu, pacatele mele. Si cand am con­sti­en­ti­zat ca pen­tru pacatele mele sufar aceasta boala, atunci m-a si ridi­cat Dum­nezeu. Man­dria mea este pric­ina bolii. Acum mi-a mai dat Dum­nezeu si schiopatul asta la piciorul drept – si asta are o cauza: ca mergeam prea tan­tos asa. Prea cre­deam eu ca toata lumea e a mea si eu sunt buricul paman­tu­lui. Dar iata ca nu sunt nimic, decat iarba uscata. Asa ca sa dam slava lui Dum­nezeu in boli, pen­tru ca prin boala invatam smere­nia, bunatatea, rab­darea si asa primim man­tuirea. Toate sunt spre smere­nia si man­tuirea noas­tra. Fara smere­nie nu ne putem mantui.

(inter­viu real­izat de Mon­ahia Fotini, 5 iunie 2010)

Sursa: http://atitudini.com/

;
http://acvila30.wordpress.com/2010/06/23/parintele-justin-parvu-rugati-va-rugati-va-sa-nu-cadeti-in-ispita-inselarii/#more-4397

Parintele Iustin la Aiud - Acatistul Sfintilor Inchisorilor

Comu­ni­cate cu privire la starea sanatatii Par­in­telui Arhi­man­drit Iustin Pirvu

In vizita la Parintele Justin si precizari importante fata de zvonurile filo-stilistilor

Datorita zvon­is­ticii rauta­cioase si spe­cific “romanesti” care cir­cula in ultima vreme cu privire la starea de sanatate a Par­in­telui Justin si mesajele pe care le-ar da cred­in­ciosilor, ma simt oblig­ata sa vin cu o lamurire impor­tanta. Stiu desigur ca multi ne vor inter­preta cuvan­tul dupa bunul lor “plac” si dupa pro­pria inse­lare a fiecaruia. Fac insa aceasta pre­cizare pen­tru cres­tinii care cu ade­varat il iubesc pe Par­in­tele Justin si care cu ade­varat vor sa urmeze ade­varul Sfin­tei noas­tre Bis­erici, intr-o lume tul­bu­rata de indoiala si de multe rataciri.

Per­sonal am fost cu o zi in urma la spi­talul din Cluj, unde este inter­nat Par­in­tele Justin. Am ajuns pe inser­ate si sfin­tia sa toc­mai luase masa. Par­in­tele era incon­ju­rat de trei ucenici care ii acorda ingri­jire med­icala si veg­heaza zi si noapte, neinc­etat, in rugaci­une, la cap­ataiul sfin­tiei sale. Toti cei care, s-au ostenit sa ajunga pana la Cluj sa il vada pe par­in­tele si au o mah­nire in suflet pen­tru ca au fost opriti sa intre ori de medici, ori de calu­garii care sunt cu sfin­tia sa ala­turi, ii rugam sa inte­leaga, pen­tru ca toti au inten­tii bune si starea par­in­telui chiar nu per­mitea vizite, in sen­sul ca par­in­tele abia putea artic­ula Da si Nu si nici sin­gur nu se putea intoarce de pe o parte pe alta. Acum starea par­in­telui s-a mai imbunatatit si isi doreste mult sa ajunga inapoi, la man­a­s­tire. Eu, per­sonal, am vor­bit cu par­in­tele in jur de o ora si era bucuros sa comu­nice, si mai ales sa imi comu­nice mie si tuturor celor ce il asculta ca regreta foarte mult ca nu a vor­bit cred­in­ciosilor mai mult despre rugaci­une. Par­in­tele zicea ca rugaci­unea va fi sin­gura noas­tra arma si put­ere in fata val­u­lui urias de incer­cari, si el insusi, daca va mai avea zile, se va zavori intru lin­i­s­tire si rugaci­une. Ne-a indem­nat sa ne retragem usor usor din soci­etate si sa ne limi­tam la un petic de pamant pe care sa il cul­ti­vam, fer­iti de ochii societatii.

Am intre­bat apoi si de ultimele provo­cari cu privire la iesirea din Bis­er­ica ofi­ciala, iar Par­in­tele a fost foarte ferm sa ramanem in Bis­er­ica in care ne-am nascut, pen­tru ca inca mai avem ier­arhi care sa tina carma, dar ne-a aten­tionat totusi ca va veni vre­mea cand nu vom mai putea sa ii pomenim nici pe aces­tia, si ca ne vom retrage in pes­teri si cat­a­combe, dar fara sa tre­cem la nicio alta bis­er­ica stilista sau de alta natura. Par­in­tele a zis ca Il vom avea pe Insusi Hris­tos carma si Arhiereu si ca asa cum Bis­er­ica a inceput in pes­teri si cat­a­combe, tot asa va si sfarsi. Deci zvonurile cum ca par­in­tele ar lasa un cuvant privind tre­cerea noas­tra la stilisti sunt cu totul lip­site de real­i­tate si min­ci­noase. Par­in­tele insusi a primit vizita a trei arhierei (IPS Teo­fan, IPS Bar­tolomeu, PS Vasile) in spi­tal, carora le-a cerut rugaci­unea si binecuvantarea.

Este insa cople­si­tor sa ii vezi ati­tudinea de smere­nie in fata mor­tii si in fata lui Dum­nezeu, el insusi socotindu-se ultimul om si nevred­nic de impara­tia lui Dum­nezeu. Este viz­ibil ingri­jo­rat de starea cresti­natatii si a uceni­cilor lui care raman nepre­gatiti in fata greu­tatilor ce deja au inceput sa vina. Par­in­tele inca mai are tarie si isi doreste sa vina acasa si sa lase tuturor un mesaj si ran­duiala unei rugaci­uni. Deci inca o data par­in­tele incu­ra­jeaza la detasarea de luxul vietii, intoarcerea la sim­pli­tate si cat mai multa rugaci­une, fiecare dupa put­erea lui.

In decurs de cat­eva zile par­in­tele va iesi din spi­tal dupa spusele medicilor, si atunci nada­j­duim sa ii luam si un inter­viu inreg­is­trat, pen­tru ca, recunosc, imi era cumplit de jena ca eu sa il inreg­istrez pe par­in­tele vorbind pe patul spi­talu­lui, in starea in care era. Nimeni, cu o con­duita cat de cat morala, nu cred ca ar fi indraznit, vazandu-l, dar mar­tori imi sunt ceilalti calu­gari care erau de fata la discutie.

Hris­tos a inviat ! Si sa nu inc­etam sa ne rugam pen­tru bunul nos­tru par­inte sa se insan­oto­seasca grab­nic si sa ne trans­mita mesajul sfin­tiei sale.

Mon­ahia Fotini, man­a­s­tirea Petru Voda

preluat de pe atitudini.com

Starea sanatatii Parintelui Justin — 17 aprilie 2010

Hris­tos a inviat!

In seara zilei de 16 Aprilie medicii au con­fir­mat o imbunatatire sub­stan­tiala a starii sanatatii Par­in­telui Arhi­man­drit Iustin Pirvu. De indata ce se va simti sufi­cient de intarit tru­peste pen­tru a suporta lungimea cala­to­riei si trata­men­tul oblig­a­to­riu post ambu­la­tor, sfin­tia sa va reveni in Man­a­s­tirea Petru Voda, de care ii este foarte dor. Le mul­tumeste tuturor cred­in­ciosilor care l-au pomenit in rugaci­uni, iar noi nada­j­duim ca aces­tea nu se vor curma acum, ci fiecare, aducindu-si pri­nosul sau de jertfa, va fi direct impli­cat in grab­nica insanatosire a sa.

mon­ahul Filotheu, man­a­s­tirea Petru Voda

preluat de pe atitudini.com

Sa ne rugam pentru rugatorul nostru, Parintele Justin Parvu!

Mesajul Parintelui Justin Parvu de Sfintele Pasti - Parintele Justin: Dezmostenirea Ortodoxiei.

Asa tre­buie sa mar­tur­isim:

indrep­tand dege­tul spre noi, nu spre celalalt

Parintele Justin Parvu (2010)

Ce le trans­miteti romanilor de praznicul acesta mare al Invierii?

Sa dea Dum­nezeu ca Patim­ile Dom­nu­lui si sufer­in­tele si per­se­cu­ti­ile nea­mu­lui nos­tru sa ne dea taria sa infrun­tam necazurile aces­tor vre­muri, ca sa putem ramane asa cum ne-am nascut in Tra­di­tia noas­tra orto­doxa si sa nu ne rat­aceasca nimeni cu invata­turi straine de duhul evanghelic. Sa ne invred­niceasca Dom­nul de bucu­ria aceasta a mar­tur­isirii, asa cum au mar­tur­isit Pitestiul, Gherla, Aiudul, toti mar­tirii nea­mu­lui nos­tru. Vedeti totusi, pe noi, in inchisoare, comu­nis­mul ne-a invatat smere­nia, sa fim cres­tini, sa ne daruim. Ne-a invatat smere­nia, scoala cea mai inalta. Ast­fel de vre­muri grele or sa ne aduca smere­nia, care este invierea noas­tra sufleteasca. Prin man­dria satan­ica a comu­nis­tilor, noi de fapt am cas­ti­gat daruri duhovnicesti de la Hris­tos. Asa sa aveti si voi parte de Invierea lui Hris­tos in inim­ile voastre.

Par­inte, am dori sa ne spuneti un cuvant despre modul in care sa putem dis­tinge invata­turile bune de invata­turile min­ci­noase in aceste vre­muri inse­la­toare de azi. Au mai fost asa inse­lari si rataciri?

Cand a intrat in Europa diho­nia asta rasariteana, comu­nis­mul, terenul era foarte prop­ice pen­tru intro­duc­erea gre­selilor si erezi­ilor si rat­acir­ilor. Pen­tru ca peste Nistru si peste Prut au tre­cut mereu, val dupa val, vesti despre toata „feri­cirea” asta bol­se­vica. La noi in tara a prins foarte putin, pen­tru ca noi nu am avut oameni care sa cul­tive comu­nis­mul, care nu au avut ori­en­tari spre ast­fel de lucruri. Noi eram deja ori­en­tati spre ce avem de facut, pen­tru ca ime­diat dupa primul razboi mon­dial am avut oameni care au con­sol­i­dat cul­tura si viata bis­ericeasca. Apoi a venit curen­tul acesta al Occi­den­tu­lui – hit­leris­mul, si din Italia Mus­solini, ast­fel incat s-a for­mat unghiul acesta al mor­tii: Tokyo-Roma-Berlin, un unghi tot la fel de pagan ca si comu­nis­mul. Hit­leris­mul nu era altceva decat un comu­nism nation­al­ist in favoarea Ger­maniei. Noi stim ca Ger­ma­nia avea planul sa se extinda in Bal­cani cu toata forta lor polit­ica si eco­nom­ica; tan­jeau dupa petrolul si graul din Bal­cani. In aceste momente grele pen­tru noi de a ne pas­tra echili­brul a avut un rol impor­tant curen­tul reli­gios, care a inceput prin man­a­s­tirea Vladimiresti si a con­tin­uat cu Rugul Aprins si a avut un efect foarte poz­i­tiv asupra cresti­natatii noas­tre. In pofida tuturor con­tro­ver­selor, inceputul maicii Veron­ica a fost bun si prin ea s-a dus mai departe o lucrare; e altceva cum a dep­a­sit ea ispitele si greu­tatile de mai tarziu. Apoi a venit vre­mea lui Petra­che Lupu care a fost com­pro­mis de Carol al II-lea, si care mai mult a com­pro­mis decat sa ajute viata Bis­ericii. L-a luat Antonescu pe front si asta a derutat mai mult tara, Roma­nia noas­tra. In tim­pul acesta la noi in tara s-au facut lucruri fru­moase prin orga­ni­za­ti­ile oame­nilor int­elec­tu­ali si mist­ici, cum a fost Rugul Aprins care a dat oameni mari, de mare folos vietii bis­ericesti. Si asa, in fiecare perioada istor­ica a poporu­lui roman, au fost per­soane care sa mentina un echili­bru duhovnicesc. Dar de data aceasta a patruns diho­nia mon­di­al­ista, care vine cu inselaciunea unei paci false, in care sa nu mai poti spune ade­varul, sa ne faca jus­ti­fi­ca­bila tac­erea. Preo­tul din fata altaru­lui nu vorbeste nimic; tal­maceste acolo un frag­ment evanghelic si incolo nimic, la cat ar fi nevoie, cu cate ne con­frun­tam cu greu­tatile si cu cate necazuri care vin asupra noas­tra; cred­in­cio­su­lui i se explica prea putin cum sa se lupte in lumea de azi si ast­fel intra in deruta. Toc­mai asta este esen­tial in taina duhovni­ciei, ca omu­lui sa ii spui atunci cand are nevoie, sa raspunzi la nevoile lui, nu numai asa sa dai niste sfa­turi reci din carti. Daca ii oferi o limpezire a lucrurilor, atunci poti sa il tii legat de Bis­er­ica, dar daca mai mult ii tul­buri intelegerea, atunci el se inde­parteaza. Oricum la noi, la romani, tac­erea este o cal­i­tate veche in ran­dul cleru­lui; daca mai vorbesc asa spo­radic, pe ici colo. Mai sunt vreo doi trei preoti care vorbesc azi – un par­inte Mihai de la Bucuresti, unul de la Vatra Dornei si in rest mai putin – tot Arhanghelul Mihail vad ca ii ocroteste; eu ma rog pen­tru aces­tia sa le dea Dum­nezeu put­erea ca pana la sfar­sit sa se mentina pe pozi­tia aceasta mar­tur­isi­toare, ca nu e usor. Daca inainte era ateis­mul comu­nist, sa nu cre­dem ca acum nu mai este ace­lasi ateism; ateis­mul acum este man­i­fe­s­tat prin frica de a nu mar­tur­isi, prin tacere. Acum acest curent te invata o falsa iubire si prin asta ei urmaresc nu numai sa te dez­moste­neasca de orto­doxie, dar sa schimbe si struc­tura Orto­dox­iei. Asta urmaresc ei acum – sa schimbe struc­tura Orto­dox­iei, si struc­tura firii umane. Orto­doxia inseamna traire, inseamna viata, inseamna lucrare prac­tica. Dar acum incearca sa te dez­moste­neasca, sa iti schimbe radacina, un fel de mutatie genet­ica, ca tot e la moda vad. Ast­fel incat in mintile unora vor reusi sa dea o alta intor­satura bazelor cres­tin­is­mu­lui si le va per­verti si trairea, ast­fel incat vor simti sub spec­trul inse­larii, si tot asa, prin iubire, prin dragoste, prin bunatate. Noi tre­buie sa fim cu ure­chile ciulite acum si sa nu primim usor orice invatatura, tre­buie sa vedem de unde vine acea invatatura si incotro bate, de la cine si din ce impre­ju­rari vine. In curand nu vom mai avea la cine sa ne spovedim, foarte putini preoti daca vom gasi si comu­ni­carea va fi anevoioasa. Dragostea care nu e in ade­var deruteaza sufle­tul si nu este rod­nica si oricum, deo­cam­data se mai vede ca nu este in ade­var, pen­tru ca cler­icul nos­tru de azi una spune la Petru Voda, una spune la Putna, una spune la Secu si tot asa. Dar acesta este si copul lor, de alt­fel, ca sa ne deruteze, sa nu mai stim ce sa cre­dem; ei vor sa intro­d­uca aceasta stare de neincredere.

Si tinerii de azi care fac ascultare de ast­fel de duhovnici si nu au sim­tul dis­cernerii ascu­tit cum sa procedeze?

De jumatate de an incoace eu am remar­cat o sporire a cred­in­tei in ran­dul tinere­tu­lui. Sa stii ca imi place tinere­tul nos­tru. In ultima vreme am de-a face cu mai mult tineret. Si nu numai ca se indreapta spre Bis­er­ica si alearga la Dum­nezeu, dar sunt mai vii decat cei invarsta. Acum hai ca vin pen­tru bacalau­reat, pen­tru admitere sau pen­tru alt exa­men in viata, dar totusi nu se duc in alta parte sa ceara aju­tor, tot la bis­er­ica alearga; asta e prima lor scapare. Si Dum­nezeu, vazand cred­inta lor, ii ajuta, ii calauzeste, le da indru­mare si in felul acesta se infiri­peaza viata crestin orto­doxa. Cred ca tinere­tul va dis­tinge, mai greu e cu cei de la teolo­gie, ca acolo sunt indoctrinati.

Si cum sa te fer­esti de invata­turile strambe din Bis­er­ica si din societate?

Pai tre­buie sa le cura­tim pe cat e posi­bil, sa le putem prezenta cat mai clare, dar fara prea multa rautate. Adica sa atragem aten­tia asupra rat­acir­ilor unora sau altora dar fara sa invinuiesti; sa nu arati cu dege­tul. Asa tre­buie sa mar­tur­isim: indrep­tand dege­tul spre noi, nu spre celalalt. Pen­tru ca, sa stiti, nu sun­tem fara de vina. Cu totii raspun­dem pen­tru rat­acir­ile din Biserica si din soci­etate – ori ca nu am actionat la timp, ori ca nu ne-am rugat cu duh de pocainta, cu totii pur­tam vina caderii celuilalt, chiar daca, intr-un anu­mit fel, el sin­gur se exclude din Trupul lui Hris­tos. Atunci cand vom reusi sa intoarcem dege­tul spre noi, atunci vom reusi sa facem orto­doxie curata si sa cura­tim invatatura Bis­ericii de zgura ratacir­ilor. Deci nu zic sa taci, caci este ateism, dar vezi in ce duh mar­turis­esti, caci daca nu stii sa intorci dege­tul spre tine, te pozi­tionezi tot in afara orto­dox­iei, care este traire.

Da, de pilda acum sunt multi cres­tini derutati de rat­acirea unui preot foarte bun mar­tur­isi­tor pana de curand, si care mai nou mar­turis­este ca Sfin­tele Taine, Sfanta Impar­tasanie, tre­buie data cu lin­gu­rite sep­a­rate, pen­tru fiecare cred­in­cios in parte, ca i se pare, chipurile, ca intineaza Tainele si mai poate fi si molipsitor?

Asta e o aber­atie mare, mai. O aber­atie enorm de mare. De parca a fost vre­o­data alt­fel de cand este Bis­er­ica. De unde vine par­in­tele asta si unde a trait pana acum? Dar se poate sa fie o manevra, adica toc­mai asta sa urmar­easca – sa poata anula sacrul Sfin­telor Taine si sa le red­uca la ome­nesc. Poate veni cu teo­ria asta la catolici, ca la ei nu este sfanta taina, acolo nu mai lucreaza Duhul si e posi­bila con­t­a­m­inarea. Dar sa spui asta in Orto­doxie – arata multa necred­inta si pro­duce multa sminteala, ca vine din partea unui preot. Pai eu am fost cinci ani de zile preot in Bis­er­i­cani, unde este spi­talul de tebecisti si in fiecare z i impar­taseam cate cinci, sase bol­navi, din care unii mureau peste doua, trei z ile. Si s-a con­t­a­m­i­nat cineva? Fer­easca Dum­nezeu! Acolo m-am impar­t­a­sit cu bol­navii impre­una, dar nu am avut nimic. Nu putem aduce suprafires­cul la firea noas­tra. Par­in­tele acesta folos­este o log­ica ome­neasca – o mare neputinta.

Cum sa primeasca oamenii criza finan­ciara in care se gas­este intreaga soci­etate, mai cu seama cei aflati in somaj si fara posi­bil­i­tati de subzistenta?

Toate aceste crize sunt provo­cate de ei – criza eco­nom­ica, criza finan­ciara, criza reli­gioasa, criza morala, criza polit­ica – nu sunt altceva decat un pre­text sa ne oboseasca, sa ne stre­seze cu griji mate­ri­ale si sa ne dis­traga aten­tia de la cele sufletesti. Ei incearca de fapt sa afecteze orig­inea noas­tra div­ina. Ma doare sufle­tul cand vad oamenii cum se plang ca sunt dati afara de la ser­vi­ciu si nu mai au cu ce sa isi hraneasca copiii. Ce pot sa le fac? Ce pot sa le z ic? Cuvan­tul meu e prea putin ca sa ii poata ajuta. Ar tre­bui ca noi, man­a­s­tir­ile, sa ne adunam aver­ile si sa hranim acesti oameni, sau sa putem crea diverse cen­tre care sa le ofere un loc de munca. Vor veni vre­muri si mai grele, ce se petrece acum nu e nimic. Man­a­s­tir­ile au aceasta dato­rie fata de Dum­nezeu si de soci­etate, sa acorde ast­fel de aju­tor mate­r­ial, si cat vom trai, vom trai impre­una. Cum poate o obste de calu­gari, care si-a ago­nisit din timp rez­erve poate de hrana, sa stea indiferenta fata de sufer­in­tele oame­nilor? Toate aver­ile man­a­s­tir­ilor sa se aso­cieze intr-o forma de a putea men­tine viata poporu­lui. Tot ce au primit man­a­s­tir­ile de la Dum­nezeu pana acum, sa ofere poporu­lui neca­jit. Ca daca nu vom face asa, nici Dum­nezeu nu ne va acoperi si se vor napusti paganii peste noi. Si rat­acirea de acum va fi mai mare ca cea din­tai. Daca noi nu ii aju­tam la timp, nu potolim sara­cia lor si nu le aratam dragostea noas­tra, sun­tem pier­duti. O sa ne rezu­mam la niste fasole si un cartof acolo si nimic mai mult. Oricum ali­men­ta­tia de azi mai mult ne omoara decat ne hraneste. Dar poate ca si asta este o pedeapsa de la Dum­nezeu si sa nu ne ingri­jim ca sa traim cat mai mult, ci cat o da Dum­nezeu; binein­te­les ca nici sa te sin­u­cizi, adica sa te fer­esti pe cat poti de ceea ce stii ca este dau­na­tor. Noi tre­buie sa primim toate cate vin asupra noas­tra ca pen­tru pacatele noas­tre, pen­tru ca, chiar daca nu am gre­sit noi, au gre­sit par­in­tii nos­tri, bunicii nos­tri, si cu 5 0 de ani in urma. Pen­tru pacatele de atunci pla­tim noi astazi. Caci avem put­ere sa pre­lungim sau sa scur­tam aceste vre­muri de manie a lui Dum­nezeu. Dar numai sa stim sa ne rugam. De pilda acum vine Sap­ta­mana Patim­ilor, cand toata lumea tre­buie sa fie acolo la bis­er­ica sa asculte cuvan­tul Evanghe­liei, tes­ta­men­tul Dom­nu­lui si ar tre­bui sa asculte tot poporul de la mic la mare. Dar se duce cineva? Foarte putini. De-abia joi incep sa apara la Denia celor 12 evanghe­lii. Pe femei le intere­seaza mai mult pre­gatirea de sar­ba­toare, cozonacii si frip­tura, hrana tru­peasca decat cea sufleteasca.

Pai se intam­pla asta si in man­a­s­tiri, nu doar in lume. Maicile sau calu­garii sunt trim­isi sa faca pra­ji­turi in loc sa stea in biserica?

Pai da, de unde pleaca? Noi dam tonul, man­a­s­tir­ile. Dupa cum e lumina noas­tra, asa e si vie­tuirea mirenilor.

Ce le trans­miteti romanilor de praznicul acesta mare al Invierii?

Sa dea Dum­nezeu ca Patim­ile Dom­nu­lui si sufer­in­tele si per­se­cu­ti­ile nea­mu­lui nos­tru sa ne dea taria sa infrun­tam necazurile aces­tor vre­muri, ca sa putem ramane asa cum ne-am nascut in Tra­di­tia noas­tra orto­doxa si sa nu ne rat­aceasca nimeni cu invata­turi straine de duhul evanghelic. Sa ne invred­niceasca Dom­nul de bucu­ria aceasta a mar­tur­isirii, asa cum au mar­tur­isit Pitestiul, Gherla, Aiudul, toti mar­tirii nea­mu­lui nos­tru. Vedeti totusi, pe noi, in inchisoare, comu­nis­mul ne-a invatat smere­nia, sa fim cres­tini, sa ne daruim. Ne-a invatat smere­nia, scoala cea mai inalta. Ast­fel de vre­muri grele or sa ne aduca smere­nia, care este invierea noas­tra sufleteasca. Prin man­dria satan­ica a comu­nis­tilor, noi de fapt am cas­ti­gat daruri duhovnicesti de la Hris­tos. Asa sa aveti si voi parte de Invierea lui Hris­tos in inim­ile voastre.

(Revista ATITUDINI nr. 10, inter­viu real­izat de mon­ahia Fotini, 24 mar­tie, 2010)