Pagini

Se afișează postările cu eticheta Sf Fotie cel Mare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Sf Fotie cel Mare. Afișați toate postările

luni, 5 noiembrie 2012

PRIMA DUMINICĂ DIN NOIEMBRIE: POMENIREA SFINŢILOR TREI NOI IERARHI

Slujba Sfinţilor Trei Noi Ierarhi
Fotie cel Mare, Grigorie Palama şi Marcu Evghenicul
- facere a monahului Gherasimos Mikraghiannanitul, Imnograful Marii Biserici a lui Hristos -

Sfinţilor Trei Noi Ierarhi
Fotie cel Mare, Grigorie Palama şi Marcu Evghenicul
Rugaţi-vă pentru noi!


În prima Duminică a lunii Noiembrie facem pomenirea celor între Sfinţi, Părinţilor noştri şi apărători ai Ortodoxiei Fotie cel Mare, Grigorie Palama şi Marcu Evghenicul.

Vedeti si:
DUMINICA SFINTILOR TREI NOI IERARHI - STALPII ORTODOXIEI - FOTIE CEL MARE, GRIGORIE PALAMA SI MARCU AL EFESULUI


La Vecernie Mică punem patru stihuri şi cântăm următoarele podobii:

Glasul al II-lea: Când de pe lemn…

Veniţi cetele ortodocşilor să lăudăm pe stâlpii şi dumnezeieştii păzitori ai Ortodoxiei, pe Fotie cel prea mare, pe dumnezeiescul Grigorie al Tesalonicului şi pe minunatul Marcu, întâistătătorul Efesului, strigându-le: Bucuraţi-vă tăinuitori şi arătători de Dumnezeu înţelepţiţi ai Treimii celei mai presus de fiinţă.
Datu-vi-s-a de la Dumnezeu în chip felurit şuvoiul înţelepciunii dumnezeieşti în gura voastra, fericiţilor ierarhi, prealăudate Fotie, Marcu şi Grigorie; de aceea aţi amuţit toată gura cumplitului eres cu cuvintele şi învăţăturile voastre dumnezeieşti cu puterea dumnezeiescului Duh ca nişte tăinuitori ai celor mai presus de gând.

Lumina dumnezeieştilor învăţături străfulgerezi lumii, Fotie, prin Duhul Sfânt, iar tu, de Dumnezeu grăitorule Grigorie, îi înveţi pe toţi dumnezeiasca priveghere şi tu, preasfinţite Marcu, risipeşti întunericul înşelăciunii latinilor; de aceea, bucurându-ne, vă cântăm pe voi ca pe nişte ierarhi ai lui Hristos şi luminători ai Bisericii.

Fiind luminaţi cu dumnezeiască lumină şi aprinşi cu râvna pentru Ortodoxie, Fotie preaminunate, dumnezeiescule Grigorie, Marcu, părinte de Dumnezeu insuflate, cu focul cuvintelor aţi ars toată materia eresurilor; de aceea, păziţi-ne şi pe noi pe toţi neclintiţi pe piatra dogmelor de Dumnezeu predanisite cu mijlocirile voastre.

Slavă… glasul al II-lea:

Vlăstare ale Arhipăstorului Hristos şi păstori ai Bisericii Lui, ca nişte locaşuri însufleţite ale virtuţilor şi urmaşi ai Apostolilor, arătatu-v-aţi cu adevărat, Cuvioşilor Părinţi; căci prin înţelepciunea cea de sus, strălucind cu dumnezeiască cuviinţă, aţi răspândit cuvântul Evangheliei şi marea taină a bunei-cinstiri. Ci, o, Fotie preaminunate, sfinţite Grigorie şi preafericite Marcu, nu încetaţi rugându-vă pentru sufletele noastre.

Şi acum… a Născătoarei glasului.

STIHOAVNA:
prima a Învierii glasului şi apoi următoarele pe glasul al II-lea:
Casa Eufratului…

Sfeşnice pururea luminoase ale insuflării dumnezeieşti v-aţi arătat lumii, Părinţilor, cei ce sunteţi trei la număr şi apărători ai Ortodoxiei.

Stih: Preoţii Tăi, Doamne, se vor îmbrăca întru dreptate şi cuvioşii Tăi cu bucurie se vor bucura.

Bucură-te preasfinţită treime de ierarhi: de Dumnezeu grăitorule Fotie, de trei ori fericite Grigorie şi pururea pomenite Marcu.

Stih: Lăuda-se-vor cuvioşii întru slavă şi se vor bucura în aşternuturile lor.

O, treime sfântă de ierarhi, păzeşte Biserica lui Hristos de toată năvălirea şi rătăcirea eresurilor.

Slavă… a Treimii:

Părinte, împreună cu Fiul şi cu dumnezeiescul Duh, Preasfântă Treime, păzeşte-ne pe noi pentru mijlocirile celor trei Părinţi.

Şi acum… a Născătoarei:

Pe Cuvântul Tatălui L-ai născut, Fecioară, a Cărui iconomie cei trei înţelepţi Părinţi o propovăduiesc cu dumnezeiască cuviinţă.

Acum slobozeşte…, Sfinte Dumnezeule, Troparele de la Vecernia Mare şi apolisul.

LA VECERNIA MARE

După Psalmul 103, Catisma I din Psaltire. La Doamne strigat-am… punem 10 stihuri şi cântăm patru stihiri ale Învierii glasului de rând şi şase podobnice ale sfinţilor:

Glasul al IV-lea: Ca pe un viteaz între mucenici…

Ca nişte părtaşi şi împreună moştenitori ai dumnezeieştii străluciri, preaîndumnezeiţi apărători ai bunei-cinstiri, dascăli ai Ortodoxiei şi stâlpi neclintiţi ai Bisericii lui Hristos, v-aţi arătat cu adevărat, dumnezeiescule Fotie, Grigorie şi Marcu; pentru aceasta după datorie împreună vă fericim.

Ca nişte luminători mult luminoşi luminaţi cu razele Duhului cugetul credincioşilor şi izgoniţi tot întunericul eresurilor cu lumina învăţăturilor voastre, ierarhilor, Părinte Fotie, Grigorie şi Marcu, ca nişte preamari, nerătăcitori şi de Dumnezeu înţelepţiţi călăuzitori ai ortodocşilor.

Ca un soare neînserat ai răsărit de la răsărit, ierarhe Fotie multminunate, şi ai întunecat, sfinte, ieşirea din minţi a apusenilor, iar tu, de Dumnezeu grăitorule Grigorie, prin lumina cea necreată, pe Varlaam de nimic l-ai arătat, şi tu, de Dumnezeu înţelepţite Marcu, prin neschimbata ta stare împotrivă l-ai ruşinat pe Eugeniu cel fără de minte.

Adunările ortodocşilor prăznuire facem vouă, veselindu-ne astăzi după datorie; căci cine ne-ar fi mântuit pe noi de ciuma eresurilor şi a cumplitelor sofisme, preamarilor trei ierarhi, căci voi, fericiţilor, aţi predat Bisericii neîntinată frumoasa mărturisire prin cuvânt înţelepţit de Dumnezeu.

Fotie, lumina cea cu totul înţeleaptă, fulgeră marginilor ca un locaş al dumnezeiescului Duh, Grigorie, păstorul cel îndumnezeit al Tesalonicului, arată tuturor roadele rugăciunii minţii, iar Marcu arată puterea adevărului şi toţi trei împreună biruiesc rătăcirea apusenilor.

Învăţători şi luminători îndumnezeiţi ai tainelor harului şi ai dogmelor credinţei, părinte Fotie multminunate şi dumnezeiescule Grigorie, împreună cu Marcu cel înţelept, voi aţi mântuit Biserica lui Hristos de tot eresul şi aţi zdrobit măselele leilor care scrâşneau împotriva ei.

Slavă… glasul al VI-lea:

Strălucit-au astăzi ca o făclie întreit luminătoare cei trei înţelepţi ierarhi, Fotie cel Mare, Grigorie, de Dumnezeu grăitorul şi Marcu, de Dumnezeu înţelepţitul, înflăcărând adunările ortodocşilor; căci ca nişte tăinuitori ai celor negrăite călăuzesc către strălucirea virtuţilor şi acrivia dogmelor pe cei ce strigă: Bucuraţi-vă, cei ce aţi ruşinat cu puterea dumnezeieştii înţelepciuni sofismele ereticilor şi aţi arătat harul Ortodoxiei! Bucuraţi-vă, dascăli de Dumnezeu grăitori ai Bisericii Răsăritene şi puternici mustrători ai răzvrătirii apusene! Bucuraţi-vă trâmbiţe ale adevărului şi ritori cu chip dumnezeiesc ai deşertării Cuvântului. Rugaţi-vă Sfintei Treimi pentru sufletelor noastre.

Şi acum… Dogmatica Născătoarei de Dumnezeu, a glasului.
Vohod, Lumină lină…, Prochimenul: Domnul a împărăţit… şi Paremiile.

De la Deuteronom citire (cap. 1, 8-17):

Zis-a Moise către fiii lui Israel: Şi iată, Eu vă dau pământul acesta; mergeţi şi vă luaţi de moştenire pământul pe care Domnul a făgăduit cu jurământ să-l dea părinţilor voştri, lui Avraam şi lui Isaac şi lui Iacov, lor şi urmaşilor. În vremea aceea v-am zis: Nu vă mai pot povăţui singur; Domnul Dumnezeul vostru v-a înmulţit şi iată acum sunteţi mulţi la număr, ca stelele cerului. Domnul Dumnezeul părinţilor voştri să vă înmulţească de o mie de ori mai mult decât sunteţi acum şi să vă binecuvânteze, cum v-a făgăduit El! Cum dar voi purta singur greutăţile voastre şi sarcinile voastre şi neînţelegerile dintre voi? Alegeţi-vă din seminţiile voastre bărbaţi înţelepţi, pricepuţi şi încercaţi, şi-i voi pune căpetenii peste voi. Atunci mi-aţi răspuns şi aţi zis: Bun lucru ne porunceşti să facem! Şi am luat dintre voi bărbaţi înţelepţi, pricepuţi şi încercaţi, şi i-am pus povăţuitori peste voi: căpetenii peste mii, peste sute, peste cincizeci, peste zeci şi judecători peste seminţiile voastre. În vremea aceea, am dat poruncă judecătorilor voştri şi am zis: Să ascultaţi pe fraţii voştri şi să judecaţi drept pricina ce ar avea un om atât cu fratele lui, cît şi cu cel străin. Să nu părtiniţi la judecată, ci să ascultaţi şi pe cel mare şi pe cel mic. Să nu vă sfiiţi de la faţa omului, că judecata este a lui Dumnezeu.

De la Deuteronom citire (cap. 10, 14 – 21):

Zis-a Domnul către fiii lui Israel: Iată, al Domnului Dumnezeului tău este cerul şi cerurile cerurilor, pământul şi toate cele de pe el. Dar numai pe părinţii tăi i-a primit Domnul şi i-a iubit şi v-a ales pe voi, sămânţa lor de după ei, din toate popoarele, cum vedeţi astăzi. Deci să tăiaţi împrejur inima voastră şi de acum înainte să nu mai fiţi tari la cerbice; că Domnul Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor şi Stăpânul stăpânilor, Dumnezeu mare şi puternic şi minunat, Care nu caută la faţă, nici nu ia mită; Care face dreptate orfanului şi văduvei şi iubeşte pe pribeag şi-i dă pâine şi hrană. Să iubiţi şi voi pe pribeag, că şi voi aţi fost pribegi în pământul Egiptului. De Domnul Dumnezeul tău să te temi, numai Lui să-I slujeşti, de El să te lipeşti şi cu numele Lui să te juri. El este lauda ta şi El este Dumnezeul tău, Cel ce a făcut cu tine acele lucruri mari şi înfricoşătoare pe care le-au văzut ochii tăi.

Din Înţelepciunea lui Solomon citire (cap. 3, 1-9):

Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu şi chinul nu se va atinge de ele. În ochii celor fără de minte, drepţii sunt morţi cu desăvârşire şi ieşirea lor din lume li se pare mare nenorocire. Şi plecarea lor dintre noi, un prăpăd, dar ei sunt în pace. Chiar dacă, în faţa oamenilor, ei au îndurat suferinţe, nădejdea lor este plină de nemurire. Şi fiind pedepsiţi cu puţin, mare răsplată vor primi, căci Dumnezeu i-a pus la încercare şi i-a găsit vrednici de El. Ca pe aur în topitoare, aşa i-a lămurit, şi ca pe o jertfă de ardere întreagă i-a primit. Străluci-vor în ziua răsplătirii şi ca nişte scântei care se lasă pe mirişte, aşa vor fi. Judeca-vor neamurile şi stăpâni vor fi peste popoare şi Domnul va împărăţi întru ei, în veci. Ei vor înţelege adevărul, ca unii care şi-au pus încrederea în Domnul; cei credincioşi vor petrece cu El în iubire, căci harul şi îndurarea sunt partea aleşilor Lui.

La Litie, Idiomela, gl. I:

Veseleşte-te în Domnul Biserica Răsăritului având ca luminători cu totul luminoşi şi călăuze nerătăcite pe Fotie cel Mare, pe Grigorie Palama şi pe Marcul Evghenicul; căci îmbogăţindu-se cu râvnă apostolică şi luând sabia Duhului au tăiat taberele eresurilor vrăjmaşe; şi fiecare în vremea sa, cu cuvântul şi cu fapta aţi strălucit, aducând împreună multă roadă Treimii celei mai presus de Dumnezeire. Rugaţi-vă neîncetat pentru sufletele noastre.

Gl. al II-lea:

Cinstiţi fiind cu fapta virtuţilor aţi îmbrăcat veşmântul arhieresc ca nişte vase vrednice ale darurilor cereşti; pentru aceasta, înţelepciunea cea lumească supunându-o prin înţelepciunea dumnezeiască bine aţi făcut în multe feluri Bisericii lui Hristos, fericiţilor Ierarhi; şi cu strălucirea vieţii ne călăuziţi să cugetăm şi să căutăm cele de sus; iar cu puterea cuvântului aţi străbătut şi aţi biruit ca pe o mare nebună împotrivirile flecărelii ereticilor ce se credeau înţelepţi. Dar, o, Fotie prea înţelepte, sfinţite Grigorie şi minunatule Marcu, întăriţi în mărturisirea cea bună pe cei ce cu credinţă urmează învăţăturile voastre.

Gl. al III-lea:

Ca o stâncă neclintită şi ca o piatră de nesfărâmat prin înţelepciunea şi harul dăruite ţie, mult minunate Fotie, ai stat împotriva valului ridicat din Apus împotriva noastră şi l-ai uscat; şi tu, de Dumnezeu grăitorule Grigorie, prin roadele Duhului şi prin lumina rugăciunii minţii ai ruşinat nebunia lui Varlaam; iar tu, de Dumnezeu insuflate Marcu, prin neschimbata ta stare împotrivă şi prin dovedirea cuvintelor la sinodul de la Florenţa ai arătat acrivia. Ci, o, fericiţilor Părinţi, urmaşi ai Apostolilor şi adevăraţi ucenici ai lui Hristos nu încetaţi a vă ruga pentru sufletelor noastre.

Gl. al IV-lea:

Lepădându-vă de voi înşivă pentru slava lui Hristos şi pentru adevărul învistierit în Sfânta Biserică aţi răbdat multe dureri şi lupte şi prigoane şi necazuri cu inimă neclintită, de Dumnezeu insuflaţilor Ierarhi; iar prin pilda şi înţeleapta voastră învăţătură îndrumaţi-ne pe toţi să ţinem mărturisirea ortodoxă şi predaniile Părinţilor, ca să ne facem părtaşi veşnicilor bunătăţi, cu rugăciunile voastre, fericiţilor.

Slavă… acelaşi glas:

Pe făclia cea întreit luminătoare şi fântâna cea cu trei dumnezeieşti izvoare, care izvorăşte apele vieţii veşnice, pe cei trei sfinţi tăinuitori şi slujitori ai Treimii celei mai presus de Dumnezeire, pe Fotie cel Mare, pe Grigorie al Tesalonicului şi pe Marcu al Efesului, tot poporul lui Dumnezeu să-i lăudăm în imne şi cântări; căci dascăli ai Bisericii şi înţelepţi îndrumători s-au arătat şi adevăraţi iconomi ai osebitului dar al Duhului, şi călăuzindu-ne pe noi prin faptă şi cuvânt pe cărările mântuirii neîncetat se roagă Domnului ca să ne dăruiască iertare de greşeli.

Şi acum…a Născătoarei: Din toate primejdiile…

La stihoavnă stihirile prosomice: Prima a Învierii glasului şi apoi următoarele ale sfinţilor:

Glasul al V-lea: Bucură-te, cămară…

Bucură-te treime de ierarhi, strălucirile fulgerului Soarelui celui întreit, stele purtătoare de lumină ale Bisericii lui Hristos, întăririle Ortodoxiei, prea mare Fotie, vistierie a înţelepciunii, Grigorie, păstorule al Tesalonicului, slăvite Marcu, întâi-stătătorule al Efesului, organe de Dumnezeu mişcate ale dogmelor credinţei, căderea ereticilor, tăinuitori ai bunătăţii celei dumnezeieşti, pe Hristos înduplecaţi-l să dăruiască sufletelor noastre mare milă.

Stih: Preoţii Tăi, Doamne, se vor îmbrăca întru dreptate şi cuvioşii Tăi cu bucurie se vor bucura.

Bucură-te treime de ierarhi, izvoare din Eden curgătoare care adăpaţi pururea cu izvoarele cele de viaţă curgătoare ale Ortodoxiei întreaga lume; seceră de trei ori ascuţită care tai vlăstarele cele spinoase ale păruţilor înţelepţi şi zâzaniile tuturor eresurilor, ritori preaînţelepţi ai dumnezeieştii întrupări, lire ale luminii necreate, trâmbiţe ale dumnezeieştilor Ipostasuri; pe Hristos înduplecaţi-L să dăruiască sufletelor noastre mare milă.

Stih: Lăuda-se-vor cuvioşii întru slavă şi se vor bucura în aşternuturile lor.

Bucură-te treime de ierarhi, Părinte Fotie, cel plin de lumină dumnezeiască, Grigorie, de Dumnezeu grăitorule, luminătorule al Ortodoxiei, şi tu, Marcu, mare sprijin al credincioşilor; cei care aţi mustrat prin cuvântul şi harul dumnezeiesc toată rătăcirea latinilor şi trufia cea mai presus de orice trufie care a fost pricinuitoare a tot felul de schisme. Pentru aceasta, rugămu-vă, sfinţilor, izbăviţi Biserica lui Hristos de înrâurirea şi răutatea acestora, cerându-ne tuturor îndurare şi mântuire şi dumnezeiască milă.

Slavă… glasul al VIII-lea:

Strălucirea Duhului care i-a purtat pe Apostoli sălăşluindu-se întru voi, preamarilor Ierarhi, v-a arătat luminători care străluciţi tuturor; pentru aceasta, învăţaţi-i pe fiii Bisericii strălucirea vieţii, dreptatea dogmelor, împărtăşirea dumnezeiescului har şi îndepărtarea de tot eresul străin ca nişte guri ale lucrării dumnezeieşti. Şi acum, Sfinte Fotie, împreună cu Grigorie şi Marcu, izbăviţi-ne pe noi de ereziile de curând ivite, cerând tuturor dumnezeiască milă.

Şi acum… a Născătoarei:

Fecioară nemiresită, care pe Dumnezeu negrăit l-ai zămislit cu trup, Maica lui Dumnezeu celui Preaînalt, rugăciunile robilor tăi primeşte-le, ceea ce eşti cu totul fără de prihană; care tuturor dăruieşti curăţire de greşale, primind acum rugăciunile noastre, roagă-te să ne mântuim noi toţi.

Acum slobozeşte…, Sfinte Dumnezeule…, Troparul Învierii glasului şi al Sfinţilor:

Glasul I: Locuitor pustiului…

Arătători de Dumnezeu grăitori ai dogmelor ortodoxe, înţeleptule ierarh Fotie, slăvite Grigorie, luminătorule preastrălucit al Tesalonicului şi Marcu, păstorule al Efesului, pe piatra cea neclintită a bunei credinţe întăriţi pe cei ce strigă: Slavă Celui ce v-a arătat pe voi minunaţi, slavă Celui ce v-a mărit pe voi, slavă Celui ce întăreşte prin voi credinţa ortodoxă.

Altul, glasul al IV-lea: Degrab ne întâmpină pe noi…

Slujitori ai Treimii şi învăţători înţelepţi ai dogmelor celor drepte, sfinţiţi tăinuitori v-aţi arătat lumii, ierarhe Fotie, părinte Grigorie şi Marcu, păstorule al Efesului, apărători ai ortodocşilor şi temelii neclintite a toată Biserica.

Al Născătoarei de Dumnezeu: Taina cea din veac ascunsă…
Apolisul.

LA UTRENIE

După prima stihologie sedelnele Învierii ale glasului de rând.

După a doua stihologie, sedelnele sfinţilor:

Glasul I: Mormântul Tău, Mântuitorule…

Ca o făclie cu trei lumini a Soarelui slavei străluciţi pe pământ, Ierarhi ai Domnului, şi luminaţi pe toţi cu strălucirile virtuţilor, dumnezeiescule Fotie, împreună cu Grigorie şi Marcu; pentru aceasta astăzi vă lăudăm împreună, bucurându-ne într-o singură pomenire.

A Născătoarei:

Născutu-S-a din pântecele tău cel curat, Fecioară, Cuvântul lui Dumnezeu, în chip neamestecat şi neschimbat, şi pe toţi cei ce slăvesc negrăită naşterea ta şi te laudă pe tine ca pe o Maică a lui Dumnezeu şi ajutătoare a tuturor i-a izbăvit din blestemul strămoşesc.

În loc de Fericiţi cei fără prihană…, Polieleul şi Binecuvântările Învierii, Ectenia, Ipacoi al glasului şi Sedelna Sfinţilor:

Glasul al IV-lea: Spăimântatu-s-a Iosif…

Îmbrăcându-vă cu adevărat cu puterea Duhului aţi smerit la pământ sprânceana latinilor, dumnezeieşte vorbind cu puterea dumnezeieştilor dogme, înţelepte Fotie, lauda Răsătirului, lăudate Grigorie, vasule al harului, şi dumnezeiescule Marcu, preaînţeleptule ritor al predaniilor părinteşti; pentru aceasta într-un glas vă cinstim pe voi, fericiţilor, după datorie.

A Născătoarei:

Făcătorul tuturor şi Împăratul cerurilor din pântecele tău cel neprihănit luând trup mai presus de fire S-a născut în lume îndoit pentru îndurare şi ne-a mântuit pe noi din blestemul cel de demult, omorând stăpânirea vrăjmaşului, Curată; pentru aceasta, slavoslovim strălucirea ta, strigând într-un glas: Bucură-te Fecioară, slava îngerilor şi scăparea oamenilor.

Antifoanele glasului, Prochimenul, Evanghelia şi celelalte după obicei.
Apoi Canoanele: al Învierii, al Născătoarei şi al Sfinţilor a cărui acrostih în limba greacă este „Cântare aduc celor trei luminători. A lui Gherasim”.

Cântarea I, Glasul al IV-lea: Deschide-voi gura mea…

Treime mai presus de fire, luminează mintea mea, rogu-mă, cu rugăciunile celor trei slujitori ai Tăi, ca să laud după vrednicie, Doamne, mult cântata adunare a acestora.

Puterea cuvintelor şi strălucirea învăţăturilor voastre a veselit Biserica lui Hristos, părinte Fotie, Grigorie şi Marcu; pentru aceasta bucurându-se vă laudă pe voi astăzi.

Îmbrăcaţi fiind cu nebiruita putere a Duhului, ca nişte dumneiezeşti arătători ai harului dumnezeiesc arătaţi tuturor, Părinţilor, trei cu numărul, buna mărturisire ortodoxă.

Al Născătoarei de Dumnezeu:

Cort de Dumnezeu încăpător şi palat purtător de lumină a lui Hristos Împăratul a toate, te-ai arătat, Preacurată, din sângiurile tale negrăit întrupându-se; pe Acesta roagă-L, Stăpână, să ne mântuiască pe toţi.

Cântarea a 3-a: Pe ai tăi cântăreţi…

Curăţindu-te de noroiul patimilor, te-ai arătat, Părinte Fotie, luminător al Bisericii strălucind tuturor şi ai arătat tuturor că smintelile eresurilor vin din Apus.

Învăţător al luminii necreate te-ai arătat ca un părtaş al ei, mult minunate Grigorie, întâistătătorule al Tesalonicului, iar pe Varlaam cel fără de minte l-ai arătat grăitor în deşert.

Ca un ritor al dogmelor ortodoxe, Marcu, lauda Efesului, ai mustrat cu înţelepciune toate flecărelile latinilor, dovedindu-i a fi măsluitori ai credinţei, Părinte.

Al Născătoarei:

Tămăduieşte-mi durerile trupului şi vindecă-mi, Copilă, durerea sufletului cu harul tău şi dăruieşte-mi pocăinţă ca să moştenesc eu, robul tău, viaţa cea veşnică.

Condacul şi Icosul Duminicii, iar apoi Sedelna Sfinţilor:

Glasul al IV-lea: Degrab ne întâmpină pe noi…

Părinţilor, cei trei cu numărul, tăinuitori ai lui Hristos Dumnezeu, mult înţelepte Fotie, împreună cu Grigorie şi tu, Marcu de Dumnezeu insuflate, izbăviţi de toată vătămarea Biserica lui Hristos căreia sunteţi ziduri şi turnuri dumnezeieşti, rugându-vă Domnului pentru sufletele noastre.

Al Născătoarei:

Izvor al bunătăţii fiind Stăpână, Maica lui Dumnezeu, îndură-te de noi toţi şi izbăveşte-ne, rugămu-ne, de toată îngrozirea şi nevoia ce stă asupra noastră pe toţi care alergăm la calda ta mijlocire, căci tu, Fecioară-Maică, eşti scăparea noastră.

Cântarea a IV-a: Cel ce şade în slavă…

Câştigând, fericiţilor, înţelepciunea din ceruri aţi dezlegat prin strălucirea vieţii toate sofismele vrăjmaşului şi împletiturile eresurilor, strigând: Slavă, Hristoase, puterii Tale.

Să-mi fie lăudată astăzi în cântări ceata cea cu numărul de trei a Părinţilor, Fotie cel Mare, steaua cea neapusă a Răsăritului, de Dumnezeu înţelepţitul Grigorie Palama şi slăvitul Marcu Evghenicul.

Rătăcirea Romei celei vechi aţi mustrat-o cu tărie, ca şi abaterea şi măsluirea întru credinţă cu adevărat, de care pe noi ne-aţi păzit nevătămaţi cu rugăciunile voastre, fericiţilor Arhierarhi.

Al Născătoarei:

Pe Iisus, Împăratul şi Dumnezeul a toată zidirea, L-ai născut, Fecioară, mântuindu-ne pe noi prin a Sa bunătate; omoară-mi păcatul care împărăţeşte întru mine şi viază-mă cu ajutorul tău.

Cântarea a V-a: Spământatu-s-au toate…

Ierarhilor trei la număr, adăpaţi toată zidirea ca nişte râuri mult izvorâtoare de apele Duhului cu dumnezeieştile râuri ale Ortodoxiei, iar râurile cele tulburi ale ereticilor uscaţi-le.

Cu cuget neschimbat aţi răbdat pentru Biserica lui Hristos necazuri amare ca nişte râvnitori ai dumnezeieştilor Apostoli, lăudaţilor Fotie şi Marcu şi dumnezeiescule Grigorie, învăţătorilor ai ortodocşilor.

Primind revărsarea înţelepciunii Duhului prin vieţuirea cea întru totul curată, v-aţi arătat cu adevărat înţelepţi dascăli ai Ortodoxiei şi tăinuitori cu chip dumnezeiesc, preamarilor trei ierarhi.

Al Născătoarei:

Preacurată Marie, veselia îngerilor şi mântuirea tuturor oamenilor de înşelăciunea lui Veliar, mântuieşte-mă şi îndreptează-mi, Curată, paşii sufletului pe calea cea mântuitoare.

Cântarea a VI-a: Înţelepţii lui Dumnezeu…

Fericiţilor, cu cuget neschimbat aţi întărit Biserica lui Hristos, care vă laudă pe voi, în dogmele şi predaniile cele drepte ale Apostolilor.

Propovăduind cu limbă de foc, Grigorie, Marcu şi Fotie, aţi ars toată materia cea stricată a eresurilor, iar cugetele credincioşilor le-aţi luminat.

Urmând dumnezeieştilor voastre graiuri, o, înţelepte Fotie, Grigorie şi slăvite Marcu, ne întărim cu putere pe piatra Ortodoxiei, lăudându-vă.

Al Născătoarei:

Fost-ai munte umbros, după cum zice minunatul Avacum, din care Domnul a ieşit cu trup în lume şi a mântuit, Fecioară, pe cei ce te slăvesc pe tine.

Condac, glasul al II-lea: Pe păzitorii…

Să-i lăudăm în cântări pe cei prealăudaţi între ierarhi, ca pe nişte adevăraţi păzitori ai Ortodoxiei, împreună cu Fotie, pe Grigorie şi pe Marcu, cel pururea pomenit; căci prin Ortodoxia dogmelor au ruşinat întărâtarea eresurilor din Apus, cerându-ne tuturor dumnezeiască luminare.

Icos:

Din plinătatea Dumnezeirii celei întreit luminătoare luând har Părinţii, cei ce sunt trei cu numărul, Fotie cel Mare şi întru totul minunat, Grigorie, păstorul Tesalonicului şi Marcu, întâistătătorul Efesului, ca o sabie cu trei guri din ceruri întărită, au tăiat toate zâzaniile eresurilor, fiecare strălucind în vremea sa şi bine întărind Biserica pe temelia Apostolilor; unul adică smerind sprânceana lucifericului Nicolae, altul amuţind neghiobiile lui Varlaam celui fără de minte, iar celălalt nimicind puterea lui Eugeniu cel trufaş; şi toţi trei luminează acrivia Ortodoxiei, cerându-ne tuturor dumnezeiască strălucire.

SINAXAR

Întâi al Mineiului şi apoi următorul:

Tot în această zi, în prima Duminică a lunii noiembrie facem pomenirea celor între sfinţi Părinţilor noştri şi apărători ai Ortodoxiei Fotie cel Mare, Arhiepiscopul Constantinopolului, Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului şi Marcu Evghenicul, Mitropolitul Efesului.

Stih: Drept este a cinsti laolaltă pe cei trei Părinţi.

Din aceşti fericiţi marele şi preasfinţitul Fotie a trăit în veacul al IX-lea, fiind Arhiepiscopul Constantinopolului şi foarte renumit pentru înţelepciunea, cuvintele şi dogmele bunei-cinstiri. Sfântul Grigorie Palama, fiind Arhiepiscop al Tesalonicului, a strălucit în veacul al patrusprezecelea, fiind mare cu virtutea vieţii şi cu strălucirea luminii dumnezeieşti şi renumit pentru cuvintele şi luptele sale pentru adevăr. Sfântul Marcu Evghenicul a strălucit în veacul al cincisprezecelea. A fost Mitropolit al Efesului şi s-a arătat nebiruit apărător al Ortodoxiei la pseudo-sinodul de la Florenţa.
Aceşti preamari trei ierarhi luând asupra lor toată armătura Sfântului Duh, s-au luptat în multe chipuri pentru neprihănirea credinţei ortodoxe şi prin dogme şi nevoinţe au mustrat şi au ruşinat ereziile Bisericii latine şi pretenţiile trufaşe şi blasfematorii ale arhiereului acesteia, Papa de la Roma, şi au propovăduit şi au dovedit tuturor acrivia în dogme a Bisericii Răsăritene şi nefalsificarea bunei ei mărturisiri. De aceea, după vrednicie, şi de către noi se cinstesc şi se laudă ca nişte Învăţători şi Dascăli ai noştri, apărători şi neclintiţi ocrotitori ai Sfintei lui Hristos Biserici.

Cu ale lor mijlociri, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Cântarea a VII-a: N-au slujit…

Deschis-ai gura ta cea dumnezeiască, înţelepte Grigorie, prin Sfântul Duh şi ai propovăduit drept tuturor fiinţa lui Dumnezeu cea neîmpărtăşibilă, iar harul şi lucrarea ca fiind împărtăşibile făpturii.

Să lăudăm în cântări după datorie pe marele Fotie, cel bogat în înţelepciune, şi pe slăvitul Marcu, întâi-stătătorul Efesului, care a zdrobit la Florenţa toată rătăcirea latinilor.

Fiind părtaşi, fericiţilor, slavei celei mai înalte ca nişte preaîndumnezeiţi, ierarhilor ai lui Hristos, întru tot lăudate Fotie, cuvioase Marcu şi tu, Grigorie, izbăviţi-ne pe noi de toată necinstea şi nevoia.

Al Născătoarei:

Ca ceea ce ai născut pe Făcătorul făpturii şi pe Împăratul Hristos, de Dumnezeu cu daruri dăruită, pe Acela roagă-L să mă izbăvească de toată împilarea vrăjmaşului luptător şi să mă mântuiască, Fecioară.

Cântarea a VIII-a: Pe tinerii cei binecredincioşi…

Fiind luminaţi cu cunoştinţa dumnezeiască v-aţi arătat cu adevărat păstori prea îndumnezeiţi ai Bisericii, prin bunăvoinţa cea mai înaltă, Grigorie, Fotie şi Marcu, cântând: Pe Domnul lăudaţi-L lucrurile şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Strălucit-au luminat din Răsărit ca nişte luceferi neapuşi şi au întunecat tot eresul şi răzvrătirea Apusului, cu lumina Ta fiind luminaţi, Mântuitorule, tăinuitorii Tăi, Grigorie şi Fotie, împrenă cu dumnezeiescul Marcu, pe care împreună îi lăudăm.

De graiurile tale cele de Dumnezeu insuflate, Marcu, s-au spăimântat latinii în Florenţa, căci tu, Sfinte, propovăduind înţelepţeşte credinţa cea nestricată şi neîntinată a Apostolilor, ai mustrat toată adăugirea strecurată împotriva Duhului Sfânt.

Al Născătoarei:

Îngerii şi oamenii laudă în cântări marea taină a naşterii tale, căci pe Dumnezeu L-ai născut, om făcându-Se, Curată, spre înnoirea omenirii; pentru aceasta, pe tine, Fecioară, te lăudăm şi te preaînălţăm întru toţi vecii.

Cântarea a IX-a: Tot neamul pământesc…

Stâlpi luminaţi cu dreptatea dogmelor v-aţi arătat lumii prin curăţia vieţii, pururea fericiţilor Arhierarhi, blestemând toată străina cugetare şi toată hula prin cuvântul cel dumnezeiesc, iar inimile credincioşilor întărind.

Întărindu-se cu puterea Ta, Iubitorule de oameni, cei trei slujitori ai Tăi, Fotie, Marcu şi Grigorie au putut să biruiască tot eresul blasfemiator, cu ale căror rugăciuni izbăveşte-ne pe noi, Doamne, de rătăcirea şi întinarea acestuia.

Tăinuitori ai bunătăţii lui Hristos v-aţi arătat Cuvioşilor Părinţi, apărători ai Bisericii, Dascăli înţelepţi ai Ortodoxiei, Grigorie, Fotie şi slăvite Marcu; pentru aceasta, cu cununi dumnezeieşti v-a încununat Stăpânul.

Pururea fiind aproape, Sfinţilor, de toată lumina Treimii şi îndumnezeiţi cu punerea şi primind viaţa cea veşnică, preaînţelepţilor Grigorie, Fotie şi Marcu, primiţi cântarea mea cea de acum şi alungaţi întunericul minţii mele.

Al Născătoarei:

Pe apa vieţii, pe Hristos, Dumnezeul nostru, născându-L negrăit, ceea ce eşti singură întru totul binecuvântată, te-ai arătat izvor al dumnezeieştii bunătăţi; pentru aceasta, adapă-mă şi pe mine cu apa iertării şi stinge-mi focul patimilor mele cu ploaia bunătăţii tale.

Sfânt este Domnul Dumnezeul nostru… şi Luminânda Învierii.

Apoi a Sfinţilor: Femei auziţi…

Cu înţelepciunea Duhului şi cu cuvântul dumnezeieştii credinţe eresurile cele în deşert grăitoare ca pe nişte pricinuitoare de sminteli le-aţi lovit până în sfârşit, preaminunate Fotie, Marcu şi Grigorie; pentru aceasta vă lăudăm pe voi ca pe nişte călăuzitori ai ortodocşilor.

A Născătoarei:

Pe Dumnezeu cel mai presus de fire L-ai născut, Născătoare de Dumnezeu, din tine luând neschimbat firea omenească; pentru aceasta, lăudăm şi slăvim măririle tale, căci pe noi ne-ai trecut de la blestemul cel vechi către înălţimea nemuririi.

LA LAUDE
punem patru stihuri şi cântăm patru ale Învierii glasului de rând şi ale sfinţilor următoarele patru:

Glasul I: Ceeea ce eşti bucuria cetelor cereşti…

Pe Ierarhii şi Dascălii noştri cei prealăudaţi să-i cinstim într-un glas veselindu-ne mulţimile ortodocşilor, pe Fotie cel Mare şi minunat şi pe dumnezeiescul Grigorie, împreună cu Marcu, păstorul cel sfânt al Efesului.

Limba ta cea de Dumnezeu grăitoare, preaînţelepte Fotie, propovăduieşte ortodox că Duhul prucede numai de la Tatăl şi preaînvederat mustră adăugirea şi abaterea în Simbol ca pe un izvor al eresurilor vrăjmaşe.

Stih: Preoţii Tăi, Doamne, se vor îmbrăca întru drepate şi cuvioşii Tăi cu bucurie se vor bucura.

Arătatu-te-ai în toate păstor priveghetor, Părinte Grigorie, apărătorule al ortodocşilor, iar tu, dumnezeiescule Marcu, gură a sfinţilor teologi făcându-te, mustri abaterea latinilor de la dogmele credinţei.

Stih: Lăudase-vor cuvioşii întru slavă şi se vor bucura în aşternuturile lor.

De Dumnezeu purtătorilor Părinţi, ca unii ce sunteţi luminaţi cu razele cele tainice ale Atotsfintei Treimi, Fotie preafericite, Marcu înţelepte şi Grigorie cuvioase, izbăviţi-ne, rugămu-vă, sufletele noastre de tot eresul vrăjmaş.

Slavă… glasul al V-lea:

Pe ceata celor trei Ierarhi purtători de Dumnezeu, pe Fotie cel Mare, pe Grigorie dumnezeiescul şi pe Marcu de Dumnezeu insuflatul, după datorie să-i lăudăm; căci aceştia conducând evangheliceşte Biserica lui Hristos au alungat toată negura prearăului eres şi pe poporul Domnului l-au călăuzit fără primejdie strălucind prin cuvinte, fapte şi minuni către păşunile mântuirii. Acestora să strigăm: de Dumnezeu grăitorilor Părinţi, trâmbiţe ale Ortodoxiei, pe Hristos rugaţi-L pentru sufletele noastre.

Şi acum… A Născătoarei:

Preabinecuvânatată eşti…

Doxologia mare şi Apolisul.

LA LITURGHIE:

Psalmii Obedniţei şi Fericirile: patru ale Învierii şi patru ale sfinţilor din Cântările a III-a şi a VI-a. Apostolul şi Evanghelia Duminicii şi a Sfinţilor, pe care caut-o la 30 ianuarie la Sfinţii Trei Ierarhi.
Chinonicele: Lăudaţi pe Domnul… şi Întru pomenire veşnică…

Megalinaria

Bucură-te cinstită treime de Părinţi, preafericite Fotie, sfinţite Grigorie împreună cu dumnezeiescul Marcu, făclie cu trei lumini care aprinzi şi luminezi toată Biserica.

(traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”)

luni, 6 februarie 2012

6 FEBRUARIE: POMENIREA CELUI ÎNTRE SFINŢI PĂRINTELUI NOSTRU FOTIE CEL MARE, PATRIARHUL CONSTANTINOPOLULUI, CEL ÎNTOCMAI CU APOSTOLII ŞI MĂRTURISITORUL

POMENIREA CELUI ÎNTRE SFINŢI PĂRINTELUI NOSTRU
FOTIE CEL MARE, PATRIARHUL CONSTANTINOPOLULUI,
CEL ÎNTOCMAI CU APOSTOLII ŞI MĂRTURISITORUL

TROPARUL SFÂNTULUI FOTIE, glasul 5:

Podobie: Pe Cuvântul cel împreună fără de început…

Făcându-te strălucit luminător al înţelepciunii, te-ai arătat de-Dumnezeu-aşezat apărător al Ortodoxiei, frumuseţea Părinţilor, Fotie prea mare; căci tu, dumnezeiască stea a Răsăritului, surpi sprânceana cea semeaţă a cumplitelor eresuri, cel ce eşti strălucirea Bisericii, pe care păzeşte-o neclintită, Părinte.

CONDACUL SFÂNTULUI, glas 8:

Luminătorul Bisericii cel preastrălucit, preaîndumnezeitul povăţuitor al ortodocşilor, alăuta Duhului cea dumnezeieşte glăsuitoare şi preaputernicul potrivnic al eresurilor, să fie încununat acum cu laudele cântărilor, căruia îi strigăm: Bucură-te, preacinstite Fotie!

VEDETI SI:

PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA
LA POMENIREA SFÂNTULUI FOTIE,
PATRIARHUL CONSTANTINOPOLULUI





PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA
LA POMENIREA SFÂNTULUI FOTIE,
PATRIARHUL CONSTANTINOPOLULUI

(Ioan 10, 9-16)









AUDIO



VIAŢA CELUI ÎNTRE SFINŢI PĂRINTELUI NOSTRU
FOTIE CEL MARE, PATRIARHUL CONSTANTINOPOLULUI,
CEL ÎNTOCMAI CU APOSTOLII ŞI MĂRTURISITORUL
6 FEBRUARIE


În această lună [februarie], în ziua a şasea, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Fotie cel Mare, patriarhul Constantinopolului, cel întocmai cu Apostolii şi Mărturisitorul.

Neamul şi educaţia
Sfântul Fotie face parte din cele mai vrednice chipuri ale Bisericii veacului al IX-lea; ba, mai mult, a însăşi istoriei universale. Marele întru sfinţi Fotie vede lumina zilei în cetatea Constantinopolului în preajma anilor 800-810 după Hristos, fiind născut din părinţi binecredincioşi.

Iubitoarea de Dumnezeu şi de fapte sfinte, maica sa Irina, căsătorită fiind cu Serghie, fratele împărătesei Teodora şi al patriarhului Tarasie, odrăsleşte un binecuvântat prunc, ce se va arăta un mare luminător al Bisericii.

Tatăl lui fiind surghiunit din pricina cinstirii sfintelor icoane, moare în pribegie. Legăturile de rudenie mai sus pomenite vor prilejui sfântului şederea alături de cei mai înţelepţi dascăli din Constantinopol, unde va deprinde îndeosebi materia numită matematică, alături de Leon, arătându-se astfel locaş a toată ştiinţa şi înţelepciunea. Mai mult, încă de copil este înzestrat cu necurmata îndeletnicire a rugăciunii: “Grija mea din copilărie – avea să scrie mai târziu - era săvârşirea rugăciunii şi a cercetării de sine”. De altfel, chiar mărturia lui Nichita Paflagonul, care nu nutrea prea mare evlavie faţă de sfânt, aminteşte înălţimea instruirii sale: “împreună-alergau toate, adică îndemânarea fizică, învăţătura, bogăţia, prin care şi întreaga deprindere cărturărească se revărsa asupră-I”. Îndeosebi, râvna spre învăţătură, sădită încă din copilărie, îi pricinuieşte aplecarea către dumnezeiasca înţelepciune. Spre sfârşitul instruirii cărturăreşti, Fotie este cinstit cu vrednicia de protospătar, de căpetenie a străjilor împărăteşti, fiind totodată şi sfetnic de taină al împăratului. Nu zăboveşte defel în a-şi îmbogăţi cunoştinţele, adunând înţelepciune din filozoficele învăţături, pe care mai târziu le va aşterne în scrierile sale întocmai, cu osebită însufleţire, în scrierea numită “Dicţionar” (Lexicon).

Dascăl al Şcolii din Magnavra

Ca dascăl al acestei şcoli cu vădit duh lumesc, potrivnic învăţăturilor bisericeşti din şcolile mănăstirilor vremii, precum cele din Mănăstirea Studion şi Aşezământul Bisericesc al Sfinţilor Apostoli, sfântul se îndeletniceşte cu tâlcuirea scrierilor elineşti şi ale Sfinţilor Părinţi.Astfel, ostenindu-se cu multă migală, sfântul întocmeşte lucrarea numită “Miriovivlos” sau “Biblioteca”.Pe lângă orele petrecute la Şcoala dinMagnavra, sfântul pune început unor prelegeri duhovniceşti, transformând propria locuinţă în facultate de filosofie. Fiind înconjurat de câţiva ucenici foarte dornici de învăţătură, sfântul se osteneşte călăuzindu-i în desluşirea teologiei, cea care”îndreptează toată mintea către evlavie”.

Trimiterea sa la Bagdad, cetatea agarenilor

Datorită bogatei înţelepciuni, precum şi cumpătării de care dă dovadă, în anul 851 este trimis – împreună cu prea înţeleptul său ucenic Constantin, viitorul Sfânt Chiril, luminătorul slavilor – , “la asirieni”, adică în cetatea ce se cheamă Bagdad, pentru a susţine cu fidelitate curmarea prigoanelor la care sunt supuşi creştinii. Ajungând în cetatea Bagdadului, mai precis la Samarra, care în acea vreme era inima Califatului, cei doi sfinţi îi uimesc pe agareni prin duhovniceasca lor înţelepciune. Mai mult, neînfricoşându-se de vreo rea pătimire, sfinţii poartă de grijă vestirii în acel ţinut a Evangheliei lui Hristos, încredinţaţi fiind că doar astfel este cu putinţă ca cei doritori de vieţuire curată să-şi lase urâtele obiceiuri, călătorind pe calea mântuirii. Lesne se înţelege pricina pentru care agarenii, după cum adevereşte viaţa sfântului Chiril, vor încerca să-i otrăvească pe sfinţi, însă neizbândind – căci asupra sfinţilor odihneşte harul lui Dumnezeu, păzindu-i – , în cele din urmă se întorc sănătoşi în Constantinopol spre a-şi isprăvi duhovniceasca îndeletnicire.

Înălţarea Sfântului Fotie în scaunul patriarhal al Constantinopolului

În scurtă vreme sfântul ajunge iscusit până şi în socotelile cârmuirilor, timp în care întâiul dregător al împăratului, ucenicul său – Bardas, voieşte a-l izgoni pe Ignatie, patriarhul cetăţii, care se pune împotriva împărtăşirii acestui dregător la prăznuirea Dumnezeieştii Arătări, din pricina învederatei sale vieţi destrăbălate şi a nepocăinţei în care stăruia. Alungarea patriarhului Ignatie de către Bardas este prilejuită de înmormântarea unui oarecare Ghivona din Dhirrachio, despre care dregătorul credea că era fiul împărătesei Teodora de la un alt bărbat şi că, din această pricină, a fost ucis într-un mod barbar de oamenii împăratului Mihail al III-lea.

Ghivona este socotit vinovat de înaltă trădare şi chiar înmormântarea sa săvârşită de Patriarh, este privită drept duşmănie faţa de împărat. Din această pricină, Ignatie este silit în iulie 857 să părăsească tronul, fiind surghiunit în cele din urmă în ostrovul Terevinthos din Propontida.

În urma tiranicei izgoniri a patriarhului, Bardas voieşte să ridice în scaunul patriarhal un bărbat slăvit de norod pentru virtuţile sale. Spre a preîntâmpina oarecare ticluite urzeli, în această privinţă, gândul dregătorului zăboveşte atunci asupra sfinţitului Fotie, care cu adevărat era mult lăudat pentru vrednicia şi credincioşia sa, nu numai din pricina negrăitelor cunoştinţe lumeşti, ci şi a vieţuirii în sfinţenie, precum şi a îndrăzneţelor lupte în vederea apă rării Ortodoxiei, în vremea celei de a doua prigoane a cinstitorilor de icoane. Fotie se împotriveşte grabnic propunerilor unchiului său, dregătorul Bardas, amintind de multele tulburări şi griji ale scaunului patriarhal, cât şi de propria nevrednicie.
De aceea, cu lacrimi în ochi şi din toată inima, se roagă a fi ales altcineva în locul său, nevrând sub nici un chip să bea amarul pahar al necazurilor care îl aşteaptă. Cu toate acestea Bardas înţelege foarte bine că nu se află în această vreme în împărăţie cineva mai potrivit pentru aceasta. Aşa se face că întrebuinţează spre dobândirea nădejdii sale, toate chipurile şi mijloacele, mergând chiar până la întemniţarea sfinţitului Fotie, pentru ca acesta să nu poată fugi pe ascuns din Constantinopol. “Am suferit atâta silă – avea să scrie sfântul după hirotonie către papa Nicolae – că numai Dumnezeu, Cel ce vede toate cele ascunse, ştie. Şi o zic pentru că ne-au silit la aceasta, fără ca noi să vrem. S-au purtat faţă de noi ca şi cum am fi fost răufăcători. Ne-au întemniţat şi ne-au păzit mai mult timp înainte (de hirotonie) cu luare aminte, căci ne aleseseră pentru vrednicia aceasta, dar noi în nici un chip n-am încuviinţat. Ne-au hirotonit cu forţa, iar noi în astă vreme plângeam, ne tânguiam şi ne loveam pieptul pentru a scăpa de hirotonie”.

Epistolele de întronizare şi Sinodul din 861

Dupa hirotonia săvârşită de Grigorie Asvestul – episcopul Siracuzei şi de alţi doi episcopi “fără scaun” [adică hirotoniţi, dar încă nu întronizaţi – n.tr.], sfântul urcă în scaunul patriarhal pe 25 decembrie 857, hotărând să-şi îndeplinească sarcinile cuvenite rangului său, cu toată râvna inimii şi îndeosebi cu toate puterile lui. Imediat după întronizare, trimite obişnuitele solii către papa şi patriarhiile din Răsărit, pentru a-i înştiinţa de toate cele întâmplate. În această vreme, supuşii credincioşi patriarhului Ignatie cer papei aşezarea lui în cinstea de odinioară, neprimind cu nici un chip numirea Sfântului Fotie în scaunul patriarhal.

Din acest motiv, iubitorul de slavă papă Nicolae, care “se făcuse pe sine împărat al lumii întregi”, află grabnic prilej spre a ajunge orânduitor al lucrurilor bisericeşti din acea vreme, dorire potrivită deşartelor sale năzuinţe cezaro-papiste. Pentru îndeplinirea acestor dorinţe, Nicolae dă de ştire împăratului Mihail al III-lea, şi chiar lui Fotie, într-un chip cu totul nepotrivit, strigând cu tărie că izgonirea lui Ignatie din scaunul patriarhal al cetăţii Constantinopolului s-a făcut fără îngăduinţa sa! Aşadar, din acest motiv el trimite la Constantinopol pe doi legaţi ai săi, Rodaldo Porto şi Zaharia Anagnis, care, după puţin timp, vor lua parte la Sinodul I-II (Al Doilea Întâi), ce se va ţine în marea Cetate a Bizanţului, în mai 861 după Hristos. În urma acestui sinod, numit drept Al Doilea Sobor întâi, întrunind 318 Părinţi, deopotrivă cu Primul Sinod ecumenic [de la Niceea – n.tr.], legaţii papei, cunoscători îndeaproape ai frământărilor bisericeşti din Răsarit, plecându-se adevărului, primesc pe sfinţitul Fotie ca patriarh canonic al Constantinopolului, semnând desăvârşit toate gramatele numirii lui.

Caterisirea Sfântului Fotie de către papa Nicolae
şi răspunsul sfântului faţă de hotărârile sinodului din 867

Când trufaşului papă Nicolae îi sunt aduse la cunoştinţă toate cele petrecute la Sinodul din 861, el respinge hotărârile trimişilor săi, caterisindu-l pe Zaharia în 863, iar pe Rodaldo în 864. În acelaşi chip voieşte a face şi Sfinţitului Fotie, precum şi episcopului Grigorie al Siracuzei, neavând însă vreun drept sau vreo autoritate pentru aceasta. La un sinod, pe care-l adună în 863 în Lateran, numeşte ca neîntemeiată hotărârea celui de-al Doilea Întâi Sinod, “caterisindu-l” deopotrivă pe Sfânt, precum şi pe Grigorie Asvestul, cel care-l hirotonise pe Fotie. După îndeplinirea celor de mai sus, trimite la Constantinopol şi tuturor hotărârea sinodului său, la care iau parte doar episcopi latini, după care se iveşte un bun prilej pentru a trimite în anul 866 pe cardinalii şi paterii latini în Bulgaria, încercând a dobândi pentru latineştile eresuri roadele propăvăduirii ortodoxe, propovăduire cârmuită şi întreţinută dinainte de 864 de curtea Bizanţului. Amestecul papei dovedeşte atât Sfântului Fotie, cât şi întregului Răsărit, fără tăgadă şi pentru prima oară, grava cădere a fostei Biserici Apusene, întruchipată de papă. De aceea, Sfântul Fotie adună în 867, la Constantinopol, un sinod al episcopilor Bisericilor Ortodoxe, pentru a hotărî asupra smintitoarei măsluiri a Evangheliei, săvârşită de papistaşi şi răspândită cu osârdie nu numai în Apus, ci şi în Răsărit. La acest Sinod a fost dat anatemei, în primul rând, adaosul “Filioque” (şi de la Fiul), strecurat în Simbolul Credinţei, ca o a doua purcedere a Dumnezeirii Sfântului Duh, fiind totodată şi o nouă încununare a tuturor relelor Bisericii Apusene. Asemenea ereziei numită “Filioque”, este condamnată şi amestecarea catolicilor papistaşi în nou întemeiata – de către Bizanţ, Biserică a Bulgariei, fapt oprit cu asprime de sfintele canoane. În acelaşi chip s-au osândit toate răstălmăcirile crezului catolic, care erau cu totul străine de hotărârile Sinoadelor Ecumenice ale Bisericii. Peste toate acestea, latinii predicau în Bulgaria învăţături de credinţă noi, pricinuind schimbări în vieţuirea creştină: botezul “prin stropire”, defăimarea preoţilor căsătoriţi şi silirea acestora de a petrece în feciorie, scurtarea Postului Mare la o singură săptămână, mirungerea din nou a credincioşilor din Biserica Bulgară de către episcopii din Apus ş.a. După cercetarea amănunţită a celor amintite, Sinodul din 867 purcede la anatemizarea trufiei papale şi a poftei de stăpânire a papei Nicolae, pentru toate acţiunile sale potrivnice Sfintelor Canoane şi cu desăvârşire străine “Sfintelor Sinoade” şi “fericiţilor Sfinţi Părinţi”.

Nedreapta „caterisire” a sfântului de către
locţiitorii papei. Surghiunirea.

Dar după pomenitul sinod, lucrurile iau o întorsătură neaşteptată în Bizanţ. La 25 septembrie în acelaşi an, împăratul Mihail al III-lea este ucis de cel ce până atunci fusese mai marele dregătorilor, Vasile I Macedoneanul, care rămânea astfel singurul stăpânitor. Pentru această vărsare de sânge, Sfântul Fotie îl mustră aspru pe Vasile I, certându-l – după cum aminteşte istoricul Zambelio – astfel: “Nevrednic eşti Dumnezeieştilor Taine, tu, care ţi-ai întinat mâinile cu sângele binefăcătorului tău”. Mustrarea are drept urmare alungarea Sfântului Fotie din scaunul patriarhal şi aducerea din nou a lui Ignatie de către Vasile I, care voia să-şi întărească tronul nu numai cu sprijinul noului patriarh, ci şi cu cel al Apusului. Ca şi cum toate acestea nu erau de ajuns, are loc în 869, la Constantinopol, un sinod mincinos, în fruntea căruia întâi-stătători erau trimişii papei Adrian al II-lea, care luaseră “din parte-le” hotărârea condamnării Sfântului Fotie. Sfântul fiind adus cu sila înaintea zisului sinod dinainte ticluit, tace cu desăvârşire, având în minte pilda Domnului în faţa Caiafei şi a lui Pilat. Întrebându-l de pricina tăcerii lui, sfântul răspunde: ”Dumnezeu aude şi glasul celui ce tace”, la care cei din sinod, având întîi-stătători pe trimişii papei, nu încetează a-l sili, întrebându-l de nenumărate ori: ”De ce nu răspunzi?”. Sfântul le spune: “- Nici Iisus nu a scăpat de condamnare”.
În urma celor petrecute, îi rânduiesc sfântului o scurtă vreme de gândire, spre a cugeta mai adânc şi pentru a se apăra de învinuirile lor. După încheierea timpului sorocit, sfântul nu primeşte “libellul” pe care papiştii îl alcătuiesc împotriva lui, ci îi înfruntă, arătându-le că ei trebuie să caute pocăinţă, şi să dovedească cu fapta pocăinţa pentru învederatele eresuri. După cele zise, Sfântul Fotie este “caterisit” şi surghiunit în strâmtorile Bosforului, unde pătimeşte mâhniri din pricina depărtării de tovărăşeasca însoţire şi de lipsirea cărturăreştilor îndeletniciri:”Noi – scria el – trăim o viaţă mai amară decât moartea: suntem robiţi; lipsiţi de toţi, de rude, de slujitori, pe scurt, de toată mângâierea omenească. Dar încă şi de cărţi am fost lipsiţi – lucru nemaiauzit şi străin şi o pedeapsă nouă scornită împotriva noastră”.

Întoarcerea sfântului în Constantinopol
Aşezarea în scaunul patriarchal

Nedreapta purtare faţă de sfânt trebuia să se apropie de sfârşit. Odată cu trecerea anilor, în Bizanţ lucrurile prind a se schimba şi adevărul care în veac nu piere este iarăşi cinstit. Pricină a îndreptării este însuşi ţarul Boris al Bulgariei, numit din botez Mihail. Înţelegând viclenia apusenilor, Mihail (Boris), care nu mai nădăjduieşte a dobândi nimic de la latini, se întoarce spre Bizanţul, care – prin osârdia Sfinţitului Fotie, cândva îl încreştinase. Această venire în fire face să răsară pe buzele tuturor numele Sfântului Fotie, despre care toţi povesteau întotdeauna minunându-se. Din această pricină, împăratul Bizanţului, Vasile I, voieşte a-şi răscumpăra nedreptatea ce o săvârşise împotriva lui Fotie. Spre îndreptarea acelei nelegiuri, de care Vasile I se socoteşte foarte vinovat, îl alege pe sfânt – decât care nu se afla altul mai înţelept şi mai potrivit -, ca dascăl al nevârstnicilor lui prunci, dar şi pentru a-l avea aproape de el ca povăţuitor, nu numai în cele bisericeşti, dar şi în cele politice, ba mai mult, în socotelile conducerii imperiului.

Împăcarea sfântului cu Patriarhul Ignatie

Chiar atunci, când într-un oarecare fel cinstirea ce îi fusese ştirbită îi este îndreptată, sfântul voieşte să se împace cu de acum bătrânul Ignatie, care-şi trăieşte ultimile zile ale vieţii. Apropiindu-se de Ignatie, Sfântul Fotie cade întâiul, închinându-se bătrânului patriarh, care-i întoarce smerit închinarea, dându-şi sărutarea dragostei şi a păcii. Arătându-şi deopotrivă cinstire unul celuilalt, împăcarea pricinuieşte pacea şi dragostea pogorâte în inimi, statornicind totodată o neobosită împreună-lucrare între cei doi sfinţiţi patriarhi, despărţiţi cândva de samavolniciile lui Bardas şi ale împăraţilor, iar pe de altă parte de uneltirile trufaşilor papi. Sfântul îl cercetează pe patriarh nu numai o dată sau de două ori, fiindu-i cu adevărat sprijin în ultimii ani ai vieţii sale. Pentru aceasta, după dreptate este arătată această împăcare drept “mai aducătoare de lumină” decât toate faptele sale mari şi preaminunate, şi chiar decât prea înţeleptele sale scrieri.

Întoarcerea în scaunul patriarhal

După săvârşirea lui Ignatie, pe 23 octombrie 878, Sfântul Fotie se întoarce pentru a doua oară în scaunul patriarhal al Constantinopolului. Pentru cinstirea bisericească a Sfântului Fotie, se întruneşte la Constantinopol în noiembrie 879, un sinod de 383 de episcopi, sinod la care iau parte şi trimişii papei Ioan al VIII-lea, care mărturisesc împreună cu ceilalţi sinodali “că Dumnezeu sălăşluieşte în el”, adică în Fotie. Acest sinod desfiinţează hotărârile sinodului din 863, care fusese convocat de papa Nicolae, şi ale celui din 869, care, prin uneltirile papei Adrian, îl osândiră cu nedreptate pe sfânt. Acum, ierarhii şi poporul Bisericii îi redau cinstirea de odinioară, numindu-l pe Fotie după dreptate,”lucrător neînfruntat, împodobit cu toată lucrarea harului”. După aşezarea în cinste, sfântul lucrează în chip dreptmăritor la întărirea credincioşilor, pentru întoarcerea ereticilor, spre întocmirea bibliotecilor, orânduirea aşezămintelor ortodoxe şi, mai înainte de toate, spre întărirea propovăduirii cuvântului lui Hristos. Îndeosebi, grija sa se îndreaptă către cei tineri, adunându-i în preajma sa pe iubiţii săi ucenici. Se îngrijeşte să arate mai ales cu fapta poporului lui Dumnezeu curăţia şi dragostea sa. Deseori, îi îndeamnă pe credincioşi la ridicarea de biserici sau la întărirea celor în paragină.

Din nou izgonit din scaunul patriarhal.
Adormirea sa

Leon VI (dreapta, pe cal) şi tatăl său Vasile I (stânga)
În 29 august 886, în Bizanţ, lucrurile prind iarăşi a se schimba. Împăratul Vasile I moare şi se ridică la cârmuirea împărăţiei fiul său, Leon al VI-lea cel Înţelept. Însă acest împărat, care în tinereţe fusese ucenic al sfântului, din păcate s-a arătat cu totul nemulţumitor faţă de dascălul său, chiar dacă prin a sa lucrare, a primit în istorie numirea de “înţelept”. Uitând de dragostea ce-i arătase sfântul, noul împărat coboară degrab din scaunul patriarhal pe Fotie, nevoind a fi mustrat de el pentru vieţuirea în desfrânări, aşezând pentru aceasta în scaun pe nevârstnicul său frate, Ştefan [care avea doar şaisprezece ani – n.tr.]. De parcă n-ar fi fost de ajuns cele făcute, noul împărat îl întemniţează pe Sfântul Fotie în mănăstirea Armenilor, fiind socotit în chip mincinos părtaş la o tainică înţelegere împotriva împăratului. În această mănăstire vieţuieşte surghiunit, îndeletnicindu-se îndeosebi cu deprinderea necontenitei rugăciuni şi alcătuind cărţi. După izgonire, timp de patru ani, sfântul întocmeşte una din cele mai înalte lucrări: ”Despre mistagogia Duhului Sfânt”. Afară de această lucrare, sfântul mai alcătuieşte şi un mare număr de epistole în care dezleagă cu măiestrie multele nelinişti ce preocupau pe cărturarii şi teologii vremii. Aşadar, sfântul vieţuieşte în pace până pe 6 februarie 897/898, după care îşi încredinţează sufletul lui Dumnezeu, lăsând în urma sa duhovniceştile sale învăţături şi slăvitele sale pătimiri cele întru apărarea Ortodoxiei de potrivnicile uneltiri ale papistaşilor hulitori ai dreptei credinţe. Din această pricină, după dreptate dobândeşte peste veacuri şi numele de mare apărător al Sfintei Ortodoxii.

[Astăzi, un fragment din moaştele Sfântului Fotie cel Mare se găsesc în mănăstirea Dionisiu din Sfântul Munte Athos – n.tr.]

(traducere din elină: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”)