Sfantul Pangratie al Tavromeniei: RUGACIUNE (LXXXVIII) SFANTUL NICOLAE VELIMIROVICI

Sfantul Pangratie al Tavromeniei: RUGACIUNE (LXXXVIII) SFANTUL NICOLAE VELIMIROVICI

Sfantul Nicolae Velimirovici

5martie/18 martie

Îmi înalţ braţele spre Tine, Păstorul meu, dar braţele mele nu ajung prea departe.

În zadar încearcă o oaie aflată în groapă să se ridice la suprafaţă; dacă păstorul nu se pleacă spre a o ajuta, ea va cădea din nou. Harul Tău ajunge mai departe decât razele soarelui. Ia-mă de mână şi scoate-mă din această temniţă. Doar o singura rază a harului Tău – şi eu mă voi înălţa cu aripile vulturului.

Sub o piatră, iarba încearcă să crească, încovoiată din pricina căutării luminii şi pământie din pricina lipsei luminii. Mare este, bucuria mea de om muritor atunci când ridic piatra şi vad iarba îndreptându-se şi înverzind.

N-a fost oare şi bucuria Ta chiar mai mare, Veşnicule Doamne, când Tu ai ridicat piatra pe care lumea o prăvălise peste sufletul meu, încovoiat şi asemenea pământului la chip?

În zadar aduc eu lemne spre a-mi încălzi sufletul, dacă Tu nu-l aprinzi cu focul din cer.

În zadar alerg; dacă alerg pe o cale gresită, alergarea mea este nefolositoare.

Toate ostenelile şi sudoarea mea sunt o jertfă închinată Ţie. Dacă Tu nu voieşti s-o primeşti voi fi ca un adăpost îngropat în zăpadă pe vârful muntelui.

Căci Tu nu Te uiţi la mulţimea nevoinţelor, ci la dorirea inimilor.

După ce tânjeşti tu, inima mea? Oriunde se uită ochiul, vede moarte. De orice se atinge mâna, ea simte moarte.

Orice afli, afli şi teama că poţi pierde ceea ce ai găsit. De orice te-ai îndrăgosti, simţi şi durerea că o poţi pierde.

Gândurile mele fără de odihnă, vă faceţi drum prin mintea mea precum beţivii la târg şi tot cădeţi şi muriţi precum lăcustele la drumul mare. Tot ceea ce aţi introdus în mine va muri şi nici un cuget nu va fi salvat din mormântul meu, în afara celor ce s-au legat ele însele de Domnul Cel Nemuritor şi Fără de Mormănt.

Cu adevărat, voi aţi intrat ca într-un mormânt atunci când aţi intrat în mine şi ca nişte gropari îmi pregătiţi mormântul.

Dar atunci când trâmbiţa cea îndelung aşteptată va răsuna în sufletul meu, ea va vesti venirea Fiului lui Dumnezeu! Atunci toate doririle muritoare ale inimii mele şi toate cugetele muritoare ale minţii mele vor fi trimise de-a stânga, iar ţarina inimii şi a minţii mele vor fi curăţite.

Iar Fiul lui Dumnezeu va intra în această ţarină şi va netezi toate mormintele pe care voi le-aţi pregătit pentru mine precum cârtiţele. Iar Fiul lui Dumnezeu mă va spăla şi mă va îmbăia şi mă va unge cu mir – nu pentru moarte, ci pentru viată.

Eu însumi m-am închis între ziduri, îndepărtându-mă de harul Tău şi n-am mai îndrăznit să-mi scot capul afară fiindcă Tu eşti ca un vânt înfricoşat. Am construit tainiţe şi locaşuri în sufletul meu şi m-am temut că Tu le vei distruge. Dar Tu nu le-ai distrus spre a mă lăsa fără cămin, ci ai făcut în aşa fel încat să mă iei într-un palat mai spaţios şi mai strălucitor decât universul cel plin de stele.

Oamenii au respins piatra Ta cea din capul unghiului, fiindcă ea este prea mare pentru tainiţele şi locaşurile lor. Constructori fără de minte au respins-o, fiindcă ei nu ştiu ce să zidească pe ea. Fiind uituci, ei nu-şi pot aminti că Tu eşti Ziditorul şi că treaba lor nu este aceea de a interveni în lucrarea Ta.

Piatra Ta din capul unghiului este prea mare, iar uriaşii se tem să se apropie de ea. Ei spun: “Dacă începem cu aceasta, când vom termina noi?”

Bieţii de ei, cum îi alungă moartea de la orice început bun!

Cu timpul îi obligă să zidească construcţii de o zi!

Întinde-Ţi mâna harului Tău spre mine, har care pătrunde mai adânc decât razele soarelui, Domnul meu Cel Preabogat, şi atunci voi îndrăzni să stau lângă piatra cea lepădată. Cu adevărat, Tu esti harul. Pogoară şi mă înalţă.

Alungă moartea şi timpul de la mine şi, împreună cu Tine, voi zidi ceea ce uriaşii pământului n-au îndrăznit să zidească.

Amin!

Sfantul Nicolae al Ohridei si al Jicei

Credinţa mea Te vede, Doamne - Sfântul Nicolae Velimirovici

XXXII

Credinţa mea Te vede, Doamne.

Ea este lumina şi vederea departe văzătoare a ochilor mei.

Ea este simţirea omniprezenţei Tale. Ea imi trage genunchii la pământ şi îmi înalţa braţele spre cer.

Credinţa mea este legătura sufletului meu cu Tine. Ea îmi face inima să dănţuiască şi limba mea să cânte.

Când rândunica se apropie, puii de rândunica se agită în cuib. Fiindcă încă de la distanţă ei simt sosirea mamei lor.

Credinţa mea este bucuria mea, căci Tu vii, Maica mea.

Dacă prietenul meu se gândeşte la mine în timp ce scrie o scrisoare într-un oraş îndepărtat şi eu alung alte gânduri şi mă gândesc la prietenul meu.

Credinţa mea este gândirea mea la Tine care Te face, o, Atotştiutorule Doamne, să te gândeşti la mine.

Când un leu este despărţit de leoaica sa, ochii leului sunt cuprinşi de dor după leoaica sa.

Credinţa mea este dorul meu după Tine, când Tu eşti departe de mine, Frumuseţea mea.

Când nu e soare, cele mai grozave furtuni bântuie marea.

Credinţa mea este potolirea furtunii din sufletul meu, fiindcă lumina Ta se revarsă în mine şi mă linişteşte.

Ochii mei mi-au spus: „Noi nu-L vedem pe El”. Dar eu i-am liniştit cu cuvintele: „Adevărul este că voi n-aţi fost creaţi să-L vedeţi pe El, ci să vedeţi ceea ce este al Său”.

Urechile mele mi-au spus: „Noi nu-L auzim pe El”. Dar eu le-am adus la ordine cu cuvintele: „Adevărul este că voi n-aţi fost create să-L auziţi pe El, ci să auziţi ceea ce este al Lui”.

Nimic din ceea ce este creat nu-L poate vedea sau auzi pe El, ci doar ceea ce este al Lui. Ceea ce este creat vede şi aude ceea ce este creat. Doar ceea ce este născut dintr-Însul Îl poate vedea. Şi doar ceea ce este născut dintr-Însul Îl poate auzi. O pictură nu-l poate vedea pe pictor, dar fiul pictorului îl poate vedea pe pictor. Un clopot nu-l poate auzi pe clopotar, dar fiica clopotarului îl poate auzi pe tatăl ei.

Ochiul nu-L poate vedea fiindcă el n-a fost creat cu scopul de a-L vedea. Urechea nu-L poate auzi, fiindcă ea n-a fost creată cu scopul de a-L auzi.

Credinţa mea Te vede, Doamne, întocmai precum ceea ce este născut îl aude pe cel ce l-a născut.

Dumnezeul din mine Îl vede şi-L aude pe Dumnezeul din Tine. Iar Dumnezeu nu este creat, ci născut.

Credinţa mea este ca o cufundare în străfundurile sufletului meu şi ieşirea la suprafaţă dimpreună cu Tine.

Credinţa mea este singura cunoaştere veritabilă. Orice altceva este asemănător copiilor care strâng pietricele colorate pe lângă lac.

Credinţa mea este singurul interes veritabil al vieţii mele. Cu adevărat altceva este o comedie a simţurilor.

Atunci când spun: „Dă-mi mai multă credinţă” – mă gândesc: „Dă-mi mai mult din Tine, o, Tatăl meu şi Dumnezeul meu”.

Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici, Noul Hrisostom, Episcop de Ohrida şi Jicea - „Rugăciuni pe malul lacului” – Editura Anestis 2006

DIN CUPA DULCEŢII DUHULUI – GUSTAŢI! - VLĂDICA VELIMIROVICI

DIN CUPA DULCEŢII DUHULUI – GUSTAŢI!

VLĂDICA VELIMIROVICI

Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici
(1880-1956)

LXXI

Tu Te-ai umplut de pace, o, Slavă a lumilor de sus, iar mânia tuturor timpurilor nu-Ţi poate tulbura pacea.

Printre muritori pacea e rară, de aceea mânia a devenit arogantă.

În sânul aroganţei îşi face cuib mânia şi în sânul mâniei se află crima (Matei 5, 21-26).

Toate păcatele duc spre crimă, dar nici una nu se află mai aproape de crimă ca mânia.

Legile cu un singur ochi ale lumii nu pedepsesc mânia, fiindcă ei nu văd că mânia ucide. Dar Legea Ta străvăzătoare, o, Slavă a lumilor de sus, socoteşte mânia drept crimă.

M-am luptat, la lumina soarelui şi a lunii, să înţeleg taina Legii Tale. Şi odată ce lupta mea a început să distrugă toate aspiraţiile mele lumeşti, am început să înţeleg cum mânia aproapelui meu mă ucidea.

Copiii mâniei sunt robi, în timp ce copiii păcii sunt fii. De aceea înţelepciunea Ta strigă în gura mare şi le tot repetă oamenilor, spunându-le să fie fii!

Căci un fiu se uită la chipul tatălui său şi îşi îndreaptă chipul spre chipul tatălui său. Şi când el vede pace pe chipul tatălui, cum îşi poate el oare desfigura chipul cu mânia, fără să-şi ia privirea de la tatăl său?

Mânia aduce neputinţă atât la cel mânios, cât şi asupra aceluia către care ea este îndreptată. Iar neputinţa precede morţii.

Un făcător de minuni nu lucrează minuni printre copiii mâniei, fiindcă aceştia îi aduc neputinţă.

Dragii mei: de ce vă simţiţi mai tari printre cei ce vă iubesc şi mai slabi printre cei pe care prezenţa voastră îi supără? Nu-i oare din pricină că cei dintâi vă prelungesc viaţa prin dragoste, iar cei din urmă îţi scurtează viaţa prin mânie şi ură?

De aceea eu mă bucur să mă aflu pururea cu Tine, o, Slavă a celor de sus. Fiindcă doar în prezenţa Ta eu nu ucid, nici nu sunt ucis de ei.

Tot astfel precum picătură cu picătură de apă roade chiar şi piatra cea mai tare, tot astfel ura roade viaţa a doi oameni.

Ca un ucigaş care stă la pândă cu cuţitul, tot astfel ura stă la pândă într-o inimă semeaţă.

Cu adevărat, aroganţa ştie că e vinovată; de aceea ea îşi aşează ura la poartă spre a-i fi santinelă.

Trufia ştie că e păcătoasă, de aceea şi-a aflat apărarea în alt păcat.

Umple-mi inima cu seninătate, o, Slavă a celor de sus, cu liniştea şi pacea îngerilor dinaintea tronului Tău. Fiindcă pacea şi seninătatea sufletului nu are sălaş sau loc de odihnă pentru mânie şi ură.

Dăruieşte-mi seninătatea unui fiu şi mă voi ruşina să mă mânii sau să-i ucid pe robi. Înarmează-mă cu pacea Ta, pe care ura copiilor mâniei nu va putea s-o destrame.

Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici, Noul Hrisostom, Episcop de Ohrida şi Jicea - „Rugăciuni pe malul lacului” – Editura Anestis 2006

RUGACIUNE (XLVII) - Sfantul Ierarh Nicolae Velimirovici, Noul Hrisostom, Episcop de Ohrida si Jicea

Sfantul Nicolae Velimirovici, Noul Hrisostom

5/18 martie

Vino mai aproape de mine, si mai aproape. O, maret Duh al Adevarului. Apropie-te si intra intru mine, mai adanc decat intra in mine lumina si aerul. Cu adevarat, eu pot petrece o noapte intreaga fara de lumina, dar fara Tine eu nu pot nici macar sa ma asez pe patul meu. Pot face zece pasi fara de aer, dar fara Tine nu pot face nici macar unul.

Fa-Ti salas in sufletul meu mai adanc decat poate patrunde cugetul. Intregul univers este insuficient spre a-mi incuraja sufletul de a persevera in feciorie, daca Tu nu-l incurajezi.

Lumea cere neincetat mana sufletului meu spre a se cununa cu el. Lumea ii ofera sufletului meu toate comorile sale numai ca acesta sa inceteze de a Te mai astepta. Lumea isi spoieste toate mormintele sale doar pentru a-mi ademeni sufletul. Lumea isi etaleaza la soare toata cenusa sa si revarsa lingusiri si fast peste ea, doar spre a-mi ademeni sufletul.

Arata-ti intreaga Ta splendoare, o, Sfinte Duhule, astfel incat sa poata recunoaste a Carui mireasa este el.

Apropie-te de mine, din ce in ce mai mult, o, Putere a Sfintei Treimi. Intra in constiinta mea mai adanc decat o pot face cugetele si simbolurile lumii. In acelasi chip in care o mama inteleapta concepe, pregateste si isi impodobeste leagan pentru copilul ei, tot astfel pregateste si-mi impodobeste mintea pentru ceea ce se va naste din Tine, o, Frumusete si Curatie.

Multe cugete rele misuna precum serpii in jurul leaganului Fiului Tau. Si multe dorinte viclene se ivesc din inima mea si cauta leaganul Pruncului Tau spre a-L otravi cu sagetile lor.

Apara leaganul mintii mele si invata-mi sufletul cum sa dea nascare si sa ingrijeasca de un pruncusor.

Invaluie intr-un adanc intuneric calatoria tuturor oaspetilor rauvoitori care vin sa vada pe fiul meu nou nascut. Si inalta sus o prea stralucitoare stea deasupra caii Inteleprilor de la Rasarit, oameni care sunt cu adevarat intelepti, fiindca ei vin sa-mi viziteze nepretuitul meu prunc cu trei daruri – credinta, nadejdea si dragostea.

Apropie-te de mine si mai mult, O, maret Fiu al lui Dumnezeu. Pogoara mai adanc in inima mea decat orice emotie, dorinta ori patima a lumii ce ar putea pogorâ intr-insa. Apara-mi inima de nenumaratii negustori, de numerosii vanzatori si cumparatori care pururea misuna in legiuni nenumarate dimprejurul tinerei si neexperimentatei mele inimi. Si invata-mi inima sa nu fie nebuna dupa pestritele iluzii ale oamenilor si lucrurilor.

Fa-Ti salas in adancul inimii mele, asa precum stapanul casei o face in propria sa casa, iubitul meu Fiu, si fii pentru mine un judecator nemilos si un sfetnic priceput.

Odata ce curatia sufletului si priceperea mintii imi vor ocupa inima, cu adevarat in desert vor incerca duhurile cele rele sa paseasca intr-insa.

Iar inima mea se va umple de o negraita, cereasca pace si-l va slavi pe Dumnezeu dimpreuna cu heruvimii si cu serafimii. Si imbogatita fiind ea ii va reda sufletului si mintii ceea ce a imprumutat, caci fiind egala lor, ea le va recompensa in masura egala.

Iar inima mea se va umple cu o dulce iubire fata de Domnul sau, si cu impreunapatimire si bunavointa fata de sufletele suferinde din lume si din iad.

Apropie-te de mine si mai mult, maretul meu Domn.

RUGACIUNE (LXXXVIII) SFANTUL NICOLAE VELIMIROVICI

Sfantul Nicolae Velimirovici

5martie/18 martie

Îmi înalţ braţele spre Tine, Păstorul meu, dar braţele mele nu ajung prea departe.

În zadar încearcă o oaie aflată în groapă să se ridice la suprafaţă; dacă păstorul nu se pleacă spre a o ajuta, ea va cădea din nou. Harul Tău ajunge mai departe decât razele soarelui. Ia-mă de mână şi scoate-mă din această temniţă. Doar o singura rază a harului Tău – şi eu mă voi înălţa cu aripile vulturului.

Sub o piatră, iarba încearcă să crească, încovoiată din pricina căutării luminii şi pământie din pricina lipsei luminii. Mare este, bucuria mea de om muritor atunci când ridic piatra şi vad iarba îndreptându-se şi înverzind.

N-a fost oare şi bucuria Ta chiar mai mare, Veşnicule Doamne, când Tu ai ridicat piatra pe care lumea o prăvălise peste sufletul meu, încovoiat şi asemenea pământului la chip?

În zadar aduc eu lemne spre a-mi încălzi sufletul, dacă Tu nu-l aprinzi cu focul din cer.

În zadar alerg; dacă alerg pe o cale gresită, alergarea mea este nefolositoare.

Toate ostenelile şi sudoarea mea sunt o jertfă închinată Ţie. Dacă Tu nu voieşti s-o primeşti voi fi ca un adăpost îngropat în zăpadă pe vârful muntelui.

Căci Tu nu Te uiţi la mulţimea nevoinţelor, ci la dorirea inimilor.

După ce tânjeşti tu, inima mea? Oriunde se uită ochiul, vede moarte. De orice se atinge mâna, ea simte moarte.

Orice afli, afli şi teama că poţi pierde ceea ce ai găsit. De orice te-ai îndrăgosti, simţi şi durerea că o poţi pierde.

Gândurile mele fără de odihnă, vă faceţi drum prin mintea mea precum beţivii la târg şi tot cădeţi şi muriţi precum lăcustele la drumul mare. Tot ceea ce aţi introdus în mine va muri şi nici un cuget nu va fi salvat din mormântul meu, în afara celor ce s-au legat ele însele de Domnul Cel Nemuritor şi Fără de Mormănt.

Cu adevărat, voi aţi intrat ca într-un mormânt atunci când aţi intrat în mine şi ca nişte gropari îmi pregătiţi mormântul.

Dar atunci când trâmbiţa cea îndelung aşteptată va răsuna în sufletul meu, ea va vesti venirea Fiului lui Dumnezeu! Atunci toate doririle muritoare ale inimii mele şi toate cugetele muritoare ale minţii mele vor fi trimise de-a stânga, iar ţarina inimii şi a minţii mele vor fi curăţite.

Iar Fiul lui Dumnezeu va intra în această ţarină şi va netezi toate mormintele pe care voi le-aţi pregătit pentru mine precum cârtiţele. Iar Fiul lui Dumnezeu mă va spăla şi mă va îmbăia şi mă va unge cu mir – nu pentru moarte, ci pentru viată.

Eu însumi m-am închis între ziduri, îndepărtându-mă de harul Tău şi n-am mai îndrăznit să-mi scot capul afară fiindcă Tu eşti ca un vânt înfricoşat. Am construit tainiţe şi locaşuri în sufletul meu şi m-am temut că Tu le vei distruge. Dar Tu nu le-ai distrus spre a mă lăsa fără cămin, ci ai făcut în aşa fel încat să mă iei într-un palat mai spaţios şi mai strălucitor decât universul cel plin de stele.

Oamenii au respins piatra Ta cea din capul unghiului, fiindcă ea este prea mare pentru tainiţele şi locaşurile lor. Constructori fără de minte au respins-o, fiindcă ei nu ştiu ce să zidească pe ea. Fiind uituci, ei nu-şi pot aminti că Tu eşti Ziditorul şi că treaba lor nu este aceea de a interveni în lucrarea Ta.

Piatra Ta din capul unghiului este prea mare, iar uriaşii se tem să se apropie de ea. Ei spun: “Dacă începem cu aceasta, când vom termina noi?”

Bieţii de ei, cum îi alungă moartea de la orice început bun!

Cu timpul îi obligă să zidească construcţii de o zi!

Întinde-Ţi mâna harului Tău spre mine, har care pătrunde mai adânc decât razele soarelui, Domnul meu Cel Preabogat, şi atunci voi îndrăzni să stau lângă piatra cea lepădată. Cu adevărat, Tu esti harul. Pogoară şi mă înalţă.

Alungă moartea şi timpul de la mine şi, împreună cu Tine, voi zidi ceea ce uriaşii pământului n-au îndrăznit să zidească.

Amin!

Sfantul Nicolae al Ohridei si al Jicei

RUGACIUNI PE MALUL LACULUI

BINECUVANTEAZA-I PE VRAJMASII MEI DOAMNE
Sfantul Ierarh Nicolae Velimirovici, Noul Hrisostom, Episcop de Ohrida si Jicea

"Binecuvântează-i pe vrăjmaşii mei, Doamne. Eu însumi îi binecuvântez şi nu îi blestem."
"Vrăjmaşii m-au purtat către îmbrăţişarea Ta, mai mult decât au făcut-o prietenii."
"Prietenii m-au legat pământului, vrăjmaşii m-au slobozit din robia pământului şi mi-au dărâmat toate năzuinţele mele lumeşti."
"Vrăjmaşii m-au făcut străin tărâmurilor lumeşti şi locuitor în afara lumii. Precum un dobitoc hăituit îşi găseşte un adăpost mai sigur decât unul ce nu e hăituit, la fel şi eu, prigonit de vrăjmaşi, am aflat cel mai ferit Lăcaş, adăpostindu-mă dinapoia Cortului tău, unde nici prietenii, nici vrăjmaşii nu îmi pot omorî sufletul."
"Binecuvântează-i pe vrăjmaşii mei, Doamne. Eu însumi îi binecuvântez şi nu îi blestem."
"Ei, mai degrabă decât mine, au mărturisit păcatele mele dinaintea lumii."
"Ei m-au pedepsit, de câte ori când am pregetat să o fac eu însumi."
"Ei m-au chinuit, de câte ori când am încercat să scap chinurilor."
"Ei m-au ocărât, de câte ori când m-am linguşit în sine-mi."
"Ei au scuipat asupră-mi, de câte ori când m-am umplut de mândrie."
"Binecuvântează-i pe vrăjmaşii mei, Doamne. Eu însumi îi binecuvântez şi nu îi blestem."
"De câte ori m-am făcut înţelept, ei mi-au zis nebun."
"De câte ori m-am ridicat întru mărire, m-au batjocorit precum un pitic."
"De câte ori am vrut să conduc oamenii, m-au împins în spate."
"De câte ori m-am grăbit spre a mă îmbogăţi, m-au împiedicat cu o mână de fier. "
"De câte ori am crezut că voi dormi în pace, m-au trezit din adormire."
"De câte ori am încercat să zidesc o casă spre o viaţă lungă şi liniştită, au dărâmat-o şi m-au alungat."
"Cu adevărat, vrăjmaşii m-au îndepărtat de la faţa lumii şi mi-au întins mâinile către poala veşmântului tău."
"Binecuvântează-i pe vrăjmaşii mei, Doamne. Eu însumi îi binecuvântez şi nu îi blestem."
"Binecuvântează-i şi îi sporeşte; înmulţeşte-i şi fă-i pe ei şi mai înverşunaţi împotriva mea:"
"pentru ca fuga mea către Tine să nu aibă întoarcere;"
"pentru ca toată nădejdea mea în oameni să se împrăştie precum pânza de păianjen;"
"pentru ca liniştea desăvârşită să înceapă a domni în sufletul meu;"
"pentru ca inima mea să ajungă mormânt celor doi gemeni ticăloşi, mândria şi mânia;"
"pentru ca să pot chivernisi toată comoara mea cea cerească;"
"ah, pentru ca să pot odată să mă slobozesc din înşelarea de sine, care m-a prins în îngrozitoarele mreje ale vieţii celei neadevărate."
"Vrăjmaşii m-au învăţat să cunosc ceea ce puţini alţii mai cunosc, că cineva nu are alţi vrăjmaşi în lume decât pe sine."
"Cineva îşi urăşte vrăjmaşii doar atunci când nu îşi dă seama că nu-i sunt vrăjmaşi, ci prieteni nemiloşi."
"Cu adevărat, greu îmi este a spune cine mi-a făcut mai mult bine şi cine mi-a făcut mai mult rău, în lume: prietenii sau vrăjmaşii."
"Prin urmare, binecuvântează-i, Doamne, atât pe prieteni, cât şi pe vrăjmaşi."
"Un rob îşi blesteamă vrăjmaşii, căci nu pricepe. Dar un fiu îi binecuvântează, pentru că el pricepe."
"Căci un fiu cunoaşte că vrăjmaşii săi nu îi pot atinge viaţa."
"Prin urmare, el păşeşte slobod în rândul lor şi se roagă Domnului pentru ei.
"Binecuvântează-i pe vrăjmaşii mei, Doamne. Eu însumi îi binecuvântez şi nu îi blestem."


From Prayers by the Lake by Bishop Nikolai Velimirovich, published by the Serbian Orthodox Metropolitanate of New Gracanica, 1999