Paraclisul Sfantului Nectarie - Video

Paraclisul Sfantului Nectarie - Video
1/4



Paraclisul Sfantului Nectarie 2/4



Paraclisul Sfantului Nectarie 3/4



Paraclisul Sfantului Nectarie 4/4



Sursa: YouTube by pandelikos007

DIN ÎNVĂȚĂTURILE SFÂNTULUI NECTARIE AL PENTAPOLEI (I)

DIN ÎNVĂȚĂTURILE
SFÂNTULUI NECTARIE AL PENTAPOLEI (I)

 - 9 noiembrie -

Calea fericirii

      Nimic nu este mai de preţ decât o inimă curată, pentru ca o astfel de inimă devine tron al lui Dumnezeu. Şi ce este mai plin de slavă decât tronul lui Dumnezeu? Cu siguranţă că nimic. Dumnezeu spune despre cei cu inima curată: „Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu" (II Corinteni 6, 16.).

       Aşadar, cine este mai fericit decât aceşti oameni? Şi de ce bunuri pot să rămână lipsiţi ? Nu se găsesc toate darurile şi harismele Sfântului Duh în fericitele lor suflete? De ce mai au nevoie? De nimic, cu adevărat, de nimic! Pentru că Îl au în inima lor pe Însuşi Dumnezeu!

      Cât se înşeală oamenii care caută fericirea departe de ei inşişi, în ţări străine şi în călătorii, în bogăţie şi slavă, în averi mari şi plăceri, în desfătări trupeşti, în lux şi în tot felul de deşertăciuni, care se sfârşesc în amărăciune! Ridicarea turnului fericirii în afara inimii noastre seamănă cu zidirea unei clădiri pe un teren zguduit continuu de cutremure. Curând o astfel de construcţie se va prăbuşi la pământ.

      Fraţii mei! Fericirea se află înlăuntrul vostru şi fericit este omul care înţelege aceasta. Cercetaţi-vă inima şi vedeţi în ce stare duhovnicească vă aflaţi! Nu cumva inima voastră şi-a pierdut îndrăzneala înaintea lui Dumnezeu? Nu cumva conştiinţa vă mustră pentru călcarea poruncilor Lui? Nu cumva vă învinuieşte pentru nedreptăţi, minciuni şi neglijarea îndatoririlor faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele? Cercetaţi şi vedeţi dacă nu cumva inima voastră a fost umplută de răutăţi şi patimi, daca nu cumva s-a abătut pe căi nedrepte!

      Din nefericire, cel care nu are grijă de inima sa, se lipseşte de tot lucrul bun şi cade într-o mulţime de răutăţi. Alungă bucuria şi se umple de amărăciune şi de frică. Alungă dragostea şi primeşte ura. Alungă toate harismele şi roadele Sfântului Duh pe care le-a primit la Botez şi se face sălaşul tuturor acelor rele care îl fac pe om vrednic de plâns şi de trei ori ticălos.

      Fraţii mei! Preamilostivul Dumnezeu vrea ca noi toţi să fim fericiţi, atât în viaţa aceasta, cât şi în cealaltă. Pentru aceasta a întemeiat Sfânta Sa Biserică, ca să ne curăţească de păcat, să ne sfinţească, să ne facă prieteni ai Săi, să ne dăruiască binecuvântările Cerului.

      Biserica stă mereu cu braţele deschise, ca să ne primească. Să alergăm repede toţi cei care avem constiinţa împovărată. Să alergăm la Biserică, căci ea este gata să ridice povara noastră cea grea, să ne dăruiască îndrăzneală către Dumnezeu, să ne umple inima de bucurie şi de fericire.

Sfântul Botez

      Câţi În Hristos v-aţI botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat (Galateni 3, 27) Ce mare adevăr este exprimat în aceste cuvinte ale Apostolului Pavel!

      Creştinii botezaţi nu sunt îmbrăcaţi în omul cel vechi, cu patimile şi cu poftele sale păcătoase, ci în omul cel nou. S-au îmbrăcat în Hristos, Care trăieşte acum în inimile lor. Iar cuvântul „s-au îmbrăcat” nu se referă la un simplu veşmânt exterior, ci la ceva mai profund, la ceva fiinţial şi de nestrămutat.

      Prin credinţă şi prin Botez ne îmbrăcăm în Hristos şi devenim fii ai lui Dumnezeu, sfinţi şi desăvârşiţi, dumnezei după har.

      Aşadar, am aruncat dinlăuntrul nostru stricăciunea şi ne-am îmbrăcat În nestricaciune. Ne-am dezbrăcat de omul păcătos şi ne-am îmbrăcat în omul dreptăţii şi al harului. Am alungat moartea şi ne-am îmbrăcat în nemurire.

       Ne-am gândit însă şi la marile făgăduinţe, pe care prin Botez le-am făcut înaintea lui Dumnezeu? Am conştientizat faptul că suntem datori să ne comportăm ca nişte fii ai lui Dumnezeu şi ca fraţi ai Domnului nostru? Că avem datoria să supunem voia noastră voii lui Dumnezeu? Că trebuie, ca fii ai Săi, să rămânem liberi faţă de păcat? Că trebuie să-L iubim cu toată puterea, din adâncul sufletului şi al inimii noastre? Că suntem datori să-L adorăm şi să însetăm după unirea cu El pentru totdeauna? Ne-am gândit oare că inima noastră trebuie să fie plină de dragoste, astfel încât aceasta să se reverse şi către aproapele nostru? Avem conştiinţa că suntem datori să devenim sfinţi, desăvârşiţi, chipuri ale lui Dumnezeu, fii ai Săi şi moştenitori ai Împărăţiei Cerurilor?

      Pentru toate acestea avem datoria să ne nevoim, ca să nu ne arătăm nevrednici de chemarea lui Dumnezeu şi să fim alungaţi de la faţa Sa. Da, fratii mei, să ne luptăm cu râvnă şi cu lepădare de sine, ca să biruim. Nici unul dintre noi să nu-şi piardă curajul, să nu fie nepăsător, să nu se teamă de greutăţile  nevoinţei duhovniceşti, pentru ca Îl avem ajutor pe Dumnezeu, Care ne dă putere să mergem pe calea cea grea a virtuţii.

                                       

Nevoinţa duhovnicească

       Scopul vieţii noastre este să devenim desăvârşiţi şi sfinţi, fii ai lui Dumnezeu şi moştenitori ai Împărăţiei Cerurilor. Să luăm aminte ca nu cumva de dragul vieţii acesteia să ne lipsim de cea viitoare, ca nu cumva din pricina grijilor pământeşti să neglijăm scopul vieţii noastre.

    Postul, privegherea şi rugăciunea, prin ele însele nu aduc roadele dorite, pentru că ele nu sunt scopul vieţii noastre, ci sunt mijloacele folosite pentru atingerea scopului.

    Împodobiţi-vă cu virtuţi! Nevoiţi-vă să alungaţi patimile sufleteşti ! Curăţiţi-vă inima de toată murdăria şi păstraţi-o curată, ca să vină Domnul şi să Se sălăşluiască înlăuntrul vostru, ca să vă umple Duhul Sfânt cu dumnezeieştile Sale daruri.

    Copiii mei iubiţi, acestea să fie singura voastră preocupare şi grijă. Acestea să fie totdeauna scopul şi dorinţa voastră. Pentru acestea să vă rugaţi lui Dumnezeu.

    Să Îl căutaţi în fiecare zi pe Domnul, însă înlăuntrul inimii voastre, nu în afara ei. Iar când Îl veţi găsi, staţi cu frică şi cutremur, ca Heruvimii şi Serafimii, pentru că inima voastră s-a facut tron al lui Dumnezeu. Dar ca să-L aflaţi pe Domnul, smeriţi-vă până la pământ, pentru că El se scârbeşte de cei mândri, pe când pe cei smeriţi cu inima îi iubeşte şi îi cercetează.

     Dacă te vei nevoi cum se cuvine, Dumnezeu te va sprijini. Prin nevoinţă ne vedem neputinţele, lipsurile şi greşelile. Nevoinţa este oglinda stării noastre duhovniceşti. Cel ce nu se nevoieşte, nu se cunoaşte pe sine însuşi.

     Luaţi aminte chiar şi la greşelile mici. Dacă din neluare-aminte se întâmplă să păcătuiţi, nu deznădăjduiţi, ci sculaţi-vă repede şi cădeţi înaintea lui Dumnezeu, Care are puterea să vă ridice.

     Avem înlăuntrul nostru neputinţe şi patimi adânc înrădăcinate. Multe dintre ele sunt moştenite.Toate acestea nu pot fi alungate degrabă, nici prin nelinişte şi întristare apăsătoare, ci prin răbdare şi stăruinţă, cu grijă şi luare-aminte.

    Întristarea peste măsură ascunde înlăuntrul ei mândria. De aceea este vătămătoare şi primejdioasă şi de multe ori este provocată de diavol, ca să-l împiedice pe nevoitor în calea lui.

     Calea care duce la desăvârşire este lungă. Rugaţi-vă lui Dumnezeu să vă dea putere! Înfruntaţi cu răbdare căderile voastre, ridicaţi-vă repede şi nu rămâneţi, precum copiii în locul în care aţi căzut, plângând şi tânguindu-vă nemângâiaţi.

      Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu cădeţi în ispită. Nu deznădăjduiţi dacă se întâmplă să cădeţi iarăşi în aceleaşi păcate. Multe dintre ele sunt puternice, atât din pricina firii, cât şi din pricina obişnuinţei, însă cu trecerea timpului şi prin străduinţă sunt biruite. Nimic să nu vă ducă la deznădejde.

Sursa: SFÂNTUL NECTARIE AL PENTAPOLEI - ÎNVĂȚĂTURI 

Editura ”EVANGHELISMOS” București, 2009

Rugăciune către Sfântul Nectarie Taumaturgul - alcătuire a Cuviosului Filotei Zervakos –

Rugăciune către

Sfântul Nectarie Taumaturgul

- alcătuire a Cuviosului Filotei Zervakos –

 

Sfântul Nectarie Taumaturgul

 - 9 noiembrie -  

Fericitul Filothei Zervakos

- 8 mai -

Sfinte Nectarie, facatorule de minuni, omule al lui Dumnezeu. Implinirea nazuintelor Duhului; Pastorule si liman dumnezeiesc, lucratorul viei celei de taina a lui Hristos, credincios si sarguincios, care ca un rob credincios al lui Dumnezeu si savarsitor al tainelor Acestuia ai fost invrednicit de catre Acesta cu darurile facerii de minuni si al vindecarilor. Multi sunt cei care au luat vindecare de la tine, cercetând cu credinta si evlavie preacinstitele tale moaste ; cei necajiti, suferinzi de multe boli, mâhniri, suparari, nenorociri si primejdii. Altii departe gasindu-se, neputând sa vina cu trupul, dar crezând ca darurile Atotputernicului Dumnezeu daruite prin intermediul sfintilor Sai nu numai celor din apropiere, ci si celor de pe mare departe ii ajunge si ii ajuta, luand fiecare daruirea dupa cererea sa.

Deoarece noi suntem robi netrebnici ai lui Dumnezeu si ne gasim in mare mahnire, primejdie si suparare, caci vazuti si nevazuti vrajmasi, dinauntru si din afara, ca fiarele salbatice, ziua si noaptea viclenesc impotriva scumpei Mirese a lui Hristos, curatei si Una Sfânta Duhovniceasca si Apostoleasca Biserica pentru a o darâma si a o face nevazuta. Preaalesule Pastor al lui Hristos, noi, oile cele cuvântatoare, pentru care Hristos sângele Sau l-a varsat, iti cerem sa ii izgonesti si sa-i imprastii. Si de vreme ce nu suntem vrednici, pentru multele noastre pacate, ca din gurile noastre murdare si buzele necurate a ne ruga Preaiubitorului de oameni si Preamilostivului Dumnezeu si Tata pentru dezlegarea cererilor si necazurilor noastre, a supararilor care mereu ne insotesc, te imploram cu durere, cu inima infrânta, cu suspinuri si cu lacrimi sa mijlocesti impreuna cu Preasfanta Maica a lui Dumnezeu si cu toti sfintii sa fim izbaviti din multele primejdii, noi, pacatosii si nevrednicii. Noi, prin multele si nenumaratele pacate si cu nemultumirea noastra L-am mâniat pe Preabunul si Preainduratorul Dumnezeu si Parintele nostru Ceresc, si va veni la noi si pentru nerecunostinta noastra va fi nu Dumnezeu Multmilostiv si Indurator, ci Dumnezeul Judecator, spre a ne pedepsi si a ne rasplati dupa faptele noastre.

Credem si nadajduim ca mijlocirea tuturor sfintiIor si a Preasfintei Maici a lui Dumnezeu va imblânzi fata Acestuia si-L va inmuia, va indeparta cursele vazutilor si nevazutilor vrajmasi, va imprastia dorintele lor nelegiuite si ne va izbavi pe noi din toata primejdia, caci ‘‘mult poate rugaciunea dreptului cea cu osârdie’’ si ‘‘mult poate rugaciunea Maicii spre imblânzirea Stapanului’’. Va transforma mâhnirea noastra in bucurie si desfatare si vom cânta impreuna cu Sfintii Apostoli, mucenici, marturisitori si cu toti sfintii ‘‘aceasta este biruinta si biruitoarea lumii, credinta noastra’’, si ca profetul David: ‘‘Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu esti Dumnezeu, Care faci minuni. Minunat este Dumnezeu intru sfintii sai!’’

Sa-i cântam si sa-i laudam, sa multumim Maicii Domnului, cea care ne-a eliberat, Grabnic ascultatoarea, Nadejdea si Mantuirea poporului nostru, Maicii noastre duhovnicesti, in psalmi si cantari duhovnicesti.  "Aparatoare Doamna, pentru biruinta, izbavindu-ne din nevoi, multumiri aducem tie, Nascatoare de Dumnezeu, noi, robii tai. Ci ca ceea ce ai stapanire nebiruita, izbaveste-ne pe noi din toate nevoile, ca sa strigam tie: Bucura-te, Mireasa, pururi Fecioara!"

Sursa: http://sfantulnectarie.ro/

CUVÂNT ARHIERESC LA PRAZNICUL SFÂNTULUI NECTARIE AL EGHINEI

Cuvântul ÎPS Mitropolit Panteleimon de Antinoe

(Patriarhia Alexandriei şi a toată Africa) la pomenirea

SFÂNTULUI NECTARIE DE EGHINA

- 9 noiembrie -

Sfânta Biserică Ortodoxă a lui Hristos este spaţiul în care omul îşi află destinaţia, scopul existenţei şi în sfârşit izvorul tuturor puterilor pentru a urca la înălţimile virtuţilor şi astfel, prin harul dumnezeiesc, să poată să se transfigureze din persoană izolată în persoană sfinţită şi îndumnezeită. Biserica Ortodoxă este atelierul duhovnicesc în care se formează şi ia chip icoana lui Hristos în caracterul omului, iar omul devine icoană vie a lui Dumnezeu. Prin viaţa personală a fiecărui credincios se mărturiseşte viaţa lui Hristos.

Omul se sfinţeşte şi se mântuieşte doar atunci când se află în sânul Bisericii Ortodoxe, iar în afara acesteia nu există nici sfinţire, nici mântuire. Existenţa sfinţilor constituie dovada palpabilă că mântuirea există şi se oferă doar de către Hristos în Biserica aceea pe care El însuşi a întemeiat-o prin Sângele Său. Această mântuire se oferă tuturor acelora care cred corect în numele Lui şi împlinesc poruncile Sale. În cadrul ereziilor şi schismelor nu există mântuire. De aceea nici nu există sfinţi.

Sfinţii Bisericii noastre Ortodoxe sunt acei oameni care au dovedit că sunt prieteni adevăraţi ai lui Hristos, s-au lepădat de faptele păcătoase ale lumii, şi-au ridicat crucea şi L-au urmat pe El. În sufletele sfinţilor Preasfântul Duh a aprins flacăra dumnezeieştii iubiri, iar ei au considerat toate lucrurile şi slava acestei lumi drept nişte gunoaie, deşertăciuni şi lipsite de orice valoare.

Sfinţii încălzesc prin pilda lor sufletele credincioşilor pe care păcatul le-a îngheţat. Ei constituie luminile lui Hristos care luminează în întuneric şi arată drumul drept pe care noi suntem datori să-l urmăm, drumul bunei-cinstiri, al Ortodoxiei, şi al vieţii virtuoase şi morale.

Sfinţii constituie stelele tăriei celei înţelegătoare a Bisericii şi reflectă Lumina lui Hristos în lume, dăruind speranţe şi puteri prin care se întăresc credinţa şi evlavia credincioşilor creştini.

O nou-arătată stea a Bisericii noastre Ortodoxe este sfântul prăznuit astăzi de Patriarhia Elin-Ortodoxă a Alexandriei – Nectarie Kefalas, Mitropolitul Pentapolei, care, prin nevoinţele sale, smerenia sa, tăcerea şi nerăutatea sa, s-a dovedit prin harul lui Hristos nectar al virtuţilor, vas preţios al dumnezeieştilor daruri ale Sfântului Duh, înălţime a smereniei, adâncime a iubirii.

Prin viaţa sa ascetică s-a învrednicit să devină alabastru prea frumos mirositor al dumnezeieştii miresme a Preasfântului Duh şi mijlocitor prea cald al sufletelor. Sfântul Nectarie s-a arătat o făclie luminoasă care luminează bogat sufletele oamenilor binecredincioşi cu lumina învăţăturilor evanghelice. S-a arătat vrednic slujitor al lui Dumnezeu-Cuvântul şi vrednic Păstor şi slujitor al Sfintelor Taine.

Pentru viaţa sa virtuoasă, curată şi lipsită de răutate a fost invidiat, izgonit, calomniat, dispreţuit de lume şi cu toate acestea el răbda în tăcere şi cu smerenie orice încercare. A avut întotdeauna adânc înrădăcinate în inimă cuvintele lui Hristos, pe care ni le-a încredinţat când a zis: „Dacă pe Mine M-au prigonit şi pe voi vă vor prigoni”. Diavolul însă, văzând dispoziţia de nevoinţă a sfântului, a ridicat război împotriva robului lui Dumnezeu.

Când cineva se hotărăşte să-I urmeze lui Dumnezeu, atunci vine în contradicţie cu diavolul, iar acesta, la rândul lui, îi ridică împotrivă pe toţi aceia care îi fac voia. Diavolul nu îi luptă pe ai săi, pe cei care trăiesc o viaţă păcătoasă, pe cei care s-au lepădat de Hristos, pe cei care au căzut în erezie sau în schisme. De aceştia nu este interesat, pentru că îi are în mână. Îi luptă pe aceia care păşesc pe drumul lui Dumnezeu, pe drumul virtuţilor şi al pocăinţei.

Apostolul Pavel ne învaţă, zicând că „lupta noastră nu este împotriva sângelui şi a trupului, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor şi a stăpânitorului lumii întunericului acestui veac”.

Sfântul Nectarie a fost o personalitate care s-a distins prin luptele duhovniceşti împotriva diavolului şi constituie un exemplu luminos pentru toţi credincioşii din toate timpurile.

În epoca noastră, în care idealurile, valorile morale şi virtuţile sunt atacate de puterile lumeşti şi întunecate ale veacului acestuia, personalitatea Sfântului Nectarie se impune ca un far luminos care luminează acele suflete care sunt necăjite şi le îndrumează la limanul cel sigur al mântuirii, care este Hristos.

Sfântul Nectarie a fost continuatorul Predaniei patristice a Bisericii Ortodoxe şi s-a învrednicit de harisma facerii de minuni, atât atunci când era în viaţă, cât şi după moarte. Sfântul său trup a rămas mai mult de douăzeci de ani nestricat, izvorând negrăita bună-mireasmă a sfinţeniei „ca un alabastru al Sfântului Duh”. Reabilitarea Sfântului Nectarie în ordinea canonică a Patriarhiei Elin-Ortodoxe a avut loc în ultimii ani, sub patriarhatul Fericitului Papă şi Patriarh al Alexandriei şi a toată Africa – Petros al VII – lea, care printr-o Hotărâre Sinodală a cerut iertare din partea tuturor acelora care l-au nedreptăţit şi a rescris numele său în catalogul episcopilor canonici ai Patriarhiei Alexandriei. În acel timp şi în momentul în care arhiereii aduceau icoana sfântului în sala sinodală, spaţiul a fost inundat de o bună-mireasmă cerească.

Toţi cei care îl cheamă pe sfânt ştiu că acesta aleargă imediat ca să izbăvească pe aceia care cu credinţă şi cu evlavie cheamă numele său. Dumnezeu îi proslăveşte în Biserica Sa pe aceia care L-au proslăvit prin viaţa lor.

Acest moment sfânt ne cheamă să ne amintim câteva cuvinte ale fericitului şi sfântului stareţ Amfilohie Makris, care descrie întâlnirea sa cu Sfântul Nectarie. „Îl consideram un sfânt viu, care purta în el un duh ortodox autentic. Întreţinerea cu el mi-a inundat sufletul cu simţăminte de respect şi evlavie faţă de sfinţenia sa, iar când mă spovedeam, distingeam marea lui iubire, infinita lui smerenie şi adâncimea vieţii lui duhovniceşti. Pe el l-am avut ca sprijin în ispitele vieţii mele monahiceşti”.

În inima sa nu exista vicleşug, ci doar o arzătoare dorinţă înflăcăra sufletul său: să vadă viaţa monahală răspândindu-se în întreg neamul său, pentru ca Biserica să-şi poată găsi ostaşi dedicaţi Ei şi puterea şi autoritatea din aceste Cetăţi ale Creştinismului care sunt mănăstirile noastre.

Sărbătoarea de astăzi a Sfântului Nectarie ne aduce următoarele mesaje. În primul rând, că Dumnezeu întotdeauna, în orice timp, va arăta pe sfinţii Săi cu scopul de a încuraja şi a întări credinţa creştinilor. În al doilea rând, că doar atunci când cineva are o legătură vie cu Biserica lui Hristos poate să ajungă pe înălţimile sfinţeniei; pentru că, departe de Biserică, nu poate nimeni nici să se sfinţească, nici să se mântuiască.

Sfântul Nectarie, prin faptele şi prin cuvintele sale, s-a dovedit a fi un vrednic ierarh şi, astfel, s-a arătat biserică a Preasfântului Duh, dovedind că omul timpului nostru şi al tuturor timpurilor poate să se sfinţească şi să ajungă pe înălţimile îndumnezeirii.

(traducere din elină de monahul Leontie)
Sursa:  http://vatopaidi.wordpress.com

9 noiembrie - Pomenirea Sfântului Nectarie din Eghina (Egina)

Pomenirea Sfântului Nectarie
din Eghina (Egina)

- 9 noiembrie  -

Viaţa Sfântului Nectarie din Eghina, episcop de Pentapolis, după Sinaxarul Părintelui Macarie de la Mănăstirea Simonos-Petras (Muntele Athos)

Sfântul Nostru Părinte Nectarie s-a născut la 1 octombrie 1846, în Selibria (Tracia), din părinţi săraci dar credincioşi pioşi : Dimos şi Maria Kefala. Primind la Sfântul Botez numele de Anastasie, el dovedi încă din copilărie o mare milă şi o înclinare profundă pentru studiu. Cum mama sa îl învaţa Psalmul al 50-lea, lui îi placea să repete versetul : "Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale" (Psalmii 50 :15). Primind în ţara sa primele noţiuni de învăţătură, fu trimis de către părinţii săi la Constantinopol pentru a-şi continua educaţia, lucrând în acelaşi timp ca angajat într-un magazin. Tânărul băiat rămase atunci insensibil tulburărilor vieţii mondene, preocupându-se zi şi noapte doar de clădirea înlăuntrul său a omului interior după chipul lui Hristos, prin rugăciune şi meditaţie asupra scrierilor Sfinţilor Părinţi.

La vârsta de 20 de ani părăsi Constantinopolul pentru a deveni învăţător în insula Chios. Acolo încuraja cu multă sârguinţă pe tineri şi pe săteni întru milostenie şi virtute, nu numai prin cuvintele sale ci mai ales prin exemplul însuşi al vieţii sale de privaţiune şi rugăciune. Dorindu-şi de mult să îmbrăţişeze o viaţă asemeni îngerilor, deveni călugăr sub numele de Lazăr, la 7 noiembrie 1876, în renumita mănăstire din Nea-Moni. Cautând doar lucrurile de Sus, model de blândeţe şi supunere, se făcu îndrăgit de toţi fraţii din comunitate şi deveni diacon un an mai târziu. Prin generozitatea unui locuitor pios din insulă, apoi prin protecţia Patriarhului Alexandriei, Sofronie, el putu să işi continuie studiile la Atena şi să obţină diploma Facultăţii de Teologie.

În 1885 ajunse la Alexandria unde la puţină vreme fu hirotonit preot, apoi deveni Mitropolit al Pentapolisului (fosta diocesa corespunzând Libiei superioare). Predicator şi secretar patriarhal, el fu trimis la Cairo, ca reprezentant al Patriarhului, în biserica Sf. Nicolae. În ciuda acestor onoruri, Nectarie nu pierdea nimic din smerenia sa şi ştia să comunice turmei sale spirituale sârguinţa pentru virtuţile Evangheliei. Dragostea şi admiraţia pe care i-o purta poporul se întoarseră însă împotriva lui. Împinşi de diavol, unii membri ai Patriarhiei, invidioşi pe succesele sale, îl calomniară, spunând că ar căuta să îşi atragă favorurile poporului în scopul de a pune mâna pe tronul patriarhal al Alexandriei. Cum Sfântul nu încerca să se justifice, ci îşi punea încrederea în promisiunea lui Hristos care spune : " Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind, din pricina mea" (Matei 5:11); el fu alungat din scaunul său şi se îmbarcă pentru Atena unde se trezi singur, neştiut, dispreţuit şi lipsit chiar de pâinea cea de toate zilele, căci nu ştia să păstreze nimic pentru sine şi îşi împărţea săracilor puţina sa avuţie. Abandonând proiectul iniţial de a se retrage în Muntele Athos, blândul şi umilul urmaş al Domnului nostru Isus Hristos, preferă - în favoarea mântuirii aproapelui său - să sacrifice dragostea sa de a se retrage în singuratate. Rămase câţiva ani ca predicator (1891-1894), apoi fu numit director al şcolii ecleziastice Rizarios, destinată pregătirii viitorilor preoţi. Profunda sa cunoaştere a Scripturilor, a Sfinţilor Părinţi şi chiar a ştiinţelor profane, precum şi autoritatea sa plină de blândeţe orientată către oameni aveau să îi permită să insufle în scurt timp acestei instituţii o înaltă calitate intelectuală şi morală. Sfântul Ierarh preluă asupra lui conducerea şi lecţiile Pastoralei, dar nu înceta totuşi să îşi trăiască programul de ascet, de meditaţie şi de rugăciune a unui călugăr, adăugând la acestea înaltele funcţii de predicare şi de oficiere regulată a Sfintelor Taine, în sânul şolii dar şi în regiunea din jurul Atenei.

Nectarie păstra însă în adâncul inimii sale o dragoste arzătoare pentru liniştea şi pacea vieţii din mănăstiri, de aceea profită de dorinţa exprimată de câteva din fiicele sale spirituale pentru a se retrage din tulburările vieţii mondene şi să pună bazele unei mănăstiri feminine în insula Eghina (între 1904 şi 1907).

În ciuda nenumăratelor griji şi dificultăţi, Sfântul veghea la instaurarea unui mod de viaţă cenobitică scrupulos fidelă spiritului Sfinţilor Părinţi. Îşi consuma fără măsură forţa trupului şi cea morală pentru instalarea clădirilor, pentru oficierea Slujbelor şi pentru conducerea spirituală a fiecăreia din ucenicele sale. Putea fi văzut adesea lucrând grădina, îmbrăcat cu o sutană ca vai de ea, sau când dispărea ore întregi, era uşor de ghicit că se închisese în chilia sa pentru a-şi înălţa mintea spre Dumnezeu, fixând-o în inima sa pentru a gusta astfel dulceaţa Sfântului Nume al lui Hristos. Deşi fugea de orice contact cu lumea şi îşi limita cu stricteţe vizitele la mănăstire, renumele virtuţilor sale şi a harurilor pe care i le dăduse Dumnezeu se răspândiră în întreg ţinutul, iar credincioşii veneau la el, atraşi ca un metal de magnet. Vindeca pe numeroşi laici şi călugăriţe de bolile de care sufereau, făcu să vină ploaia peste insula care suferea de secetă. El uşura, mângâia, încuraja... Era totul pentru toţi, putând să facă totul întru Hristos care sălăşluia în el prin Harul Duhului Sfânt. Era un apropiat al Sfinţilor şi al Maicii Domnului iar aceştia i se arătau adesea în timpul Sfintei Liturghii sau în chilia sa. În ciuda dificultăţilor care au urmat primului război mondial, el interzise cu stricteţe călugăriţelor sale să facă provizii de hrană şi ordonă să fie impărţit săracilor surplusul lor, încredintându-se de pe o zi pe alta milei lui Dumnezeu. În afara acestor sarcini, Nectarie găsea timp să redacteze un mare numar de lucrări de teologie, de morală, de istorie a Bisericii pentru confirmarea Bisericii din Grecia în Sfânta Tradiţie a Părinţilor, adesea ignorată în vremea aceea din cauza influenţelor apusene. Trăind deci ca un înger în trup şi facând să strălucească în jurul său razele luminii necreate a harului, preafericitul mai avu de suferit calomnii şi acuzaţii nedrepte asupra mănăstirii sale, din partea membrilor ierarhiei. Suporta aceste încercări cu răbdarea lui Hristos : fără un murmur şi fără revoltă. Atunci fu atins de o dureroasă boala timp de peste un an şi jumătate. El îi mulţumea lui Dumnezeu ca îl încerca astfel şi se străduia să ţină în secret durerea până cu puţină vreme înaintea morţii sale. După un ultim pelerinaj la o icoană a Maicii Domnului, situată nu departe de mănăstire, el anunţă ucenicilor săi plecarea sa la cer şi fu transferat într-un spital din Atena, unde după 50 de zile de suferinţe, pe care le suporta cu o răbdare care îi stupefia pe toţi cei din jurul său, îşi dădu sufletul în pace lui Dumnezeu (pe 8 noiembrie 1920). Credincioşii din Eghina, ucenicii săi şi toţi creştinii care îl cunoscuseră plânseră pierderea blândului şi compătimitorului ucenic al lui Hristos, care toată viaţa suportase calomnia, persecutările şi nedreptele acuzaţii, luând ca model Dumnezeiasca Pătimire a Stapânului său. Dar Dumnezeu îi dădu slava în schimb şi, imediat după odihna sa, Minunile au început să apară şi continuă în fiecare zi şi acum pentru cei care se apropie cu încredere de Moaştele sale sau care se încred puternicei sale mijlociri.

Trupul Sfântului rămase ca prin minune neatins de vreme timp de 20 de ani, degajând o mireasmă cerească şi delicată. În 1953, când fu în sfârşit dispersat după legile naturii, se procedă la mutarea moaştelor (3 septembrie) sale şi se constată atunci că acelaşi parfum se degajă cu putere. De atunci nu a încetat să îşi bucure credincioşii care se apropiau de aceste preţioase rămăşiţe, dându-le încredinţarea ca Sfântul Nectarie a găsit calea către Dumnezeu, în casa Sfinţilor. Cultul său a fost recunoscut oficial în 1961 iar povestea minunilor sale nu încetează să fie scrisă în fiecare zi. Mormântul său, la Eghina, se numără printre pelerinajele cu cea mai multă lume în Grecia.