ACATISTUL SFÂNTULUI MARE MUCENIC IACOB PERSUL (27 noiembrie/10 decembrie)

ACATISTUL SFÂNTULUI MARE MUCENIC 
IACOB PERSUL

(27 noiembrie/10 decembrie)

 Sfântul Mare Mucenic Iacob Persul

27 noiembrie

Condacul 1

Înştiinţându-se soţia şi maica ta că tu ai jertfit împreună cu împăratul idolilor, scrisoare de întărire în credinţa creştină ţi-au trimis, după care cu lacrimi de umilinţă ţi-ai cerut iertare de la Dumnezeu şi ai părăsit cu desăvârşire pe împărat şi domni, şi închinându-te lui Dumnezeu şi mărturisindu-L, Îi dădeai slavă cântându-I: Aliluia!

Icosul 1

Auzind împăratul că tu te-ai întors la adevărata credinţă, s-a mâniat foarte rău şi întrebându-te, Sfinte Iacob, nu ai vrut să schimbi adevărul pe minciună şi credinţa pe necredinţă, ci defăimând înşelăciunea idolească mărturiseai că unul singur este Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pământul, pentru care îţi strigăm:

Bucură-te, că de împărat nu te-ai temut;

Bucură-te, căci credinţa creştină cu tărie ai mărturisit;

Bucură-te, că cinstea lumească pe care ţi-a dat-o împăratul o ai nesocotit;

Bucură-te, că amăgirile împărăteşti nu te-au amăgit;

Bucură-te, că împăratul la grele chinuri te-a trimis;

Bucură-te, că de frica chinurilor nu te-ai înfricoşat;

Bucură-te, că pentru Împăratul cerului ai vrut a pătimi;

Bucură-te, că, chinuindu-ţi trupul, ai câştigat Împărăţia lui Dumnezeu;

Bucură-te, Mare Mucenice Iacob, părtaş al pătimirilor Domnului Hristos!

Condacul al 2-lea

Ca pe o oaie ce o tund păstorii de lână, aşa, Sfinte Mucenice Iacob, te-ai dat chinuitorilor spre tăiere, necruţând nici unul din mădularele trupului tău, ci pe toate le-au tăiat unul câte unul, chinuindu-te peste puterea firii omeneşti, iar tu, răbdând cu tărie, dădeai slavă lui Dumnezeu cântând: Aliluia!

Icosul 2-lea

Întărindu-te cu rugăciuni, Sfinte Mare Mucenice Iacob, cu îndrăzneală ai pornit la locul cel pregătit pentru schingiuirea trupului tău, pentru care auzi unele ca acestea:

Bucură-te, că, văzând armele chinuitorilor, nu te-ai tulburat;

Bucură-te, că în faţa lor cu multă îndrăzneală ai şezut;

Bucură-te, că pe toţi prietenii tăi i-ai ruşinat;

Bucură-te, că credinţa maicii tale o ai moştenit;

Bucură-te, că pe soţia ta cea drept-credincioasă o ai ascultat;

Bucură-te, că la luptă cu durerea trupului ai pornit;

Bucură-te, că pe toţi duşmanii i-ai înspăimântat;

Bucură-te, că pentru Dumnezeu la grele chinuri necredincioşii te-au pus;

Bucură-te, Mare Mucenice Iacob, părtaş al pătimirilor Domnului Hristos!

Condacul al 3-lea

Sfinte Iacob, văzând pătimirea ta, cu durere plângeau pentru tine prietenii tăi şi te rugau să-ţi cruţi trupul de tăiere, dar tu spunându-le să nu te plângă pe tine, că mergi la locul de odihnă veşnică, ci să se plângă pe ei, că vor merge la locul de osândă veşnică, ai poruncit chinuitorilor să-ţi taie mădularele tale după porunca împăratului şi, căutând la cer, cântai: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Chinuitorii cei tirani fără de milă s-au năpustit asupra frumosului tău trup şi au început a-ţi reteza ramurile tale cele tinere, iar noi, pentru răbdarea ta cea mare, îţi strigăm:

Bucură-te, că durerea nu te-a înspăimântat;

Bucură-te, că, rugându-te, Dumnezeu te întărea;

Bucură-te, că de mărturisirea lui Dumnezeu nu te-ai lepădat;

Bucură-te, că începând schingiuirea, sângele tău curgea ca apa;

Bucură-te, că pe toţi păgânii i-ai înfricoşat;

Bucură-te, că, pentru Dumnezeu, dureroasele pătimiri desfătări le-ai socotit;

Bucură-te, că, prin pătimiri, patimile trupului ai biruit;

Bucură-te, că şi cu trup şi cu suflet lui Dumnezeu ai slujit;

Bucură-te, Mare Mucenice Iacob, părtaş al pătimirilor Domnului Hristos!

Condacul al 4-lea

Răbdând întru patimi, Mucenice Iacob, ai dat cu dragoste trupul tău spre pătimire pentru Hristos Dumnezeul nostru şi în mijlocul chinurilor cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Ca şi viţa-de-vie când i se taie mlădiţele spre a da rod mai mult, aşa şi tu, Sfinte Mare Mucenice Iacob, ai dat trupul spre tăiere pentru rodul cel nemuritor, iar acum auzi unele ca acestea:

Bucură-te, că tăindu-ţi-se primul deget de la mâna dreaptă, ai zis: „Doamne, Dumnezeule cel mare întru tărie, Care cu degetul tău cel dumnezeiesc goneşti demonii, primeşte şi acest deget, care s-a tăiat pentru Tine”;

Bucură-te, că tăindu-ţi-se al doilea deget, ai răbdat zicând: „Primeşte Doamne şi a doua ramură pe care a sădit-o dreapta Ta”;

Bucură-te, că tăindu-ţi-se al treilea deget, ai zis: „De trei ispite care sunt în lume izbăvindu-mă, binecuvântez pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh”;

Bucură-te, că tăindu-ţi-se al patrulea deget, ai zis: „Cel ce primeşte laudă de la patru vieţuitori, primeşte şi pătimire degetului al patrulea tăiat pentru mărturisirea Sfintei Treimi”;

Bucură-te, că tăindu-ţi-se al cincilea deget, ai zis: „S-a săvârşit veselia mea ca şi a celor cinci fecioare înţelepte”;

Bucură-te, că tăindu-ţi-se al şaselea deget, ai zis: „Mulţumesc Ţie, Prealăudate Doamne, că m-ai învrednicit pe mine a-Ţi aduce Ţie al şaselea deget, Cel ce în ziua şi în ceasul al şaselea Ţi-ai întins pe cruce preacuratele Tale mâini”;

Bucură-te, că tăindu-ţi-se al şaptelea deget, ai zis: „Precum cu buzele lui David, care de şapte ori în zi Te laudă pentru judecăţile dreptăţii Tale, aşa şi astăzi cu şapte degete preamăresc mila Ta”;

Bucură-te, că tăindu-ţi-se al optulea deget, ai zis: „Tu Însuţi, Doamne, ai primit în a opta zi tăierea împrejur după lege, şi eu rabd astăzi tăierea a opt degete”;

Bucură-te, că tăindu-ţi-se al nouălea deget, ai zis: „Întru al nouălea ceas Ţi-ai dat Duhul pe cruce în mâinile Părintelui, iar eu întru durerea acestui al nouălea deget tăiat Îţi aduc mulţumire că m-am învrednicit a fi întins spre tăierea mădularelor mele pentru Preasfânt numele Tău”;

Bucură-te, că tăindu-ţi-se al zecelea deget, ai zis: „Mulţumesc Ţie că m-ai învrednicit a răbda tăierea degetelor de la amândouă mâinile, pentru cele zece porunci ale Tale, care au fost scrise pe cele două table”;

Bucură-te, Mare Mucenice Iacob, părtaş al pătimirilor Domnului Hristos!

Condacul al 5-lea

Şi venind prietenii tăi, Sfinte Mucenice, cu amăgirile acestei vieţi şi lumi trecătoare căutau să te supună zeilor, iar tu le-ai zis: „Nimeni nu poate sluji la doi domni şi nimeni punându-şi mâna pe plug, căutând înapoi, este îndreptat întru Împărăţia lui Dumnezeu, căci Domnul a zis: Cine iubeşte pe tatăl său, pe maica sa, pe femeia sa sau pe copiii săi mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine”; şi zicând acestea cântai: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Ale slujitorilor de idoli sfaturi nu le-ai primit şi chemând călăul, l-ai silit spre muncirea ta, şi piciorul cel drept dându-l la tăiere, ai zis: „Slavă Ţie, Hristoase, Căruia nu numai mâinile, ci şi picioarele au fost pătrunse şi sângele Ţi-a curs”, iar noi pentru acestea îţi strigăm:

Bucură-te, că, tăindu-ţi-se primul deget de la piciorul drept, ai zis: „Care a pătimit tăierea degetului dintâi să stea cu cei mai de pe urmă de-a dreapta Ta”;

Bucură-te, că tăindu-ţi-se al doilea deget, ai zis: „Îndoindu-se spre mine stăpânirea şi mila Ta, Doamne”;

Bucură-te, că tăindu-ţi-se al treilea deget, zâmbind către dânsul ai zis: „Mergi în numele Treimii şi al treilea deget către soţii tăi, ca şi grânele de grâu, care, căzând în pământ şi murind pentru Hristos Cel ce a înviat a treia zi, mult rod de cinste vei avea cu soţii tăi în ziua învierii celei de obşte”;

Bucură-te, că al patrulea deget zdrobit, Crucea cea din patru cununi ai preamărit;

Bucură-te, că tăindu-ţi-se al cincilea deget, ai zis: „Doamne Cel ce ai răbdat cele cinci răni mai mari, proslăvesc ajutorul Tău pentru că mă faci vrednic părţii credincioşilor celor ce au pătimit pentru Tine şi au înmulţit cei cinci talanţi”;

Bucură-te, că tăindu-ţi-se al şaselea deget, cel mic de la piciorul stâng, ai zis, Sfinte Iacov: „Îmbărbătează-te, micule deget al şaselea, prin Dumnezeu Cel Mare Care în ziua a şasea te-a făcut pe tine cel mic cu cele mari deopotrivă, cel mic ca şi cel mare vor învia”;

Bucură-te, că tăindu-ţi-se al şaptelea deget, ai zis: „Slavă Ţie, Doamne, Cel ce în ziua a şaptea Te-ai odihnit de toate lucrurile Tale”;

Bucură-te, că tăindu-ţi-se al optulea deget, ai zis: „Cel ce opt suflete de apă în corabia lui Noe ai izbăvit, izbăveşte-mă şi pe mine, care îmi vărs sângele ca apa”;

Bucură-te, că tăindu-ţi-se al nouălea deget, ai zis: „Întăreşte-mă în răbdare Dumnezeule Cel ce ai întărit cu darul Tău pe cele nouă cete îngereşti, cu care mă învredniceşte a sta înaintea Ta”;

Bucură-te, că tăindu-ţi-se al zecelea deget, strigând, Sfinte Iacob, ai zis: „Iată, Îţi aduc jertfă, Iisuse Hristoase, Cel ce eşti desăvârşit Dumnezeu şi om desăvârşit, douăzeci de degete ale mele”;

Bucură-te, Mare Mucenice Iacob, părtaş al pătimirilor Domnului Hristos!

Condacul al 6-lea

Începutul durerilor şi al suferinţelor tale a fost tăierea degetelor mâinilor şi ale picioarelor tale, care făcând numai binele şi urmând pe calea dreptei credinţe a adevărului lui Dumnezeu ai vrut ca şi ele să-L preamărească, şi dându-le la tăiere, strigai Lui bucurându-te: Aliluia!

Icosul al 6-lea

După ce ţi-au tăiat ramurile trupului tău, s-au năpustit cu înverşunare aprinsă spre tăierea cinstitului tău trup, pentru care strigăm:

Bucură-te, că tăindu-ţi-se piciorul cel drept, ai dat slavă lui Dumnezeu şi de partea cea dreaptă te-ai învrednicit;

Bucură-te, că tăindu-ţi-se piciorul cel stâng, de partea cea stângă ai fost scutit;

Bucură-te, că tăindu-ţi-se mâna cea dreaptă, ai zis: „De te sminteşte mâna ta, tai-o şi o aruncă”;

Bucură-te, că tăindu-ţi-se mâna cea stângă, de cele ale stângii ai fugit;

Bucură-te, că tăindu-ţi-se şi umărul cel drept, rugându-te ai zis: „Ca de oaia cea pierdută să-ţi aduci aminte şi de acest umăr al meu”;

Bucură-te, că tăindu-ţi-se şi umărul cel stâng, mulţumeai lui Dumnezeu;

Bucură-te, că tăindu-ţi-se pulpele până la genunchi, ai răbdat nesuferită durere;

Bucură-te, că toate chinurile cu bărbăţie le-ai răbdat;

Bucură-te, Mare Mucenice Iacob, părtaş al pătimirilor Domnului Hristos!

Condacul al 7-lea

Dureri înfricoşătoare răbdând, Sfinte Mare Mucenice Iacob, cu nimic nu te-au putut despărţi de Dumnezeu, şi biruind puterea vrăjmaşului, strigai: „Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeule Atotţiitorule, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte”; pentru acesta îţi strigăm: Slavă ţie, Mare Mucenice, şi lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Rămânând trunchiul tău la pământ despărţit de ramurile lui, s-au îngrozit tiranii vrăjmaşi, iar noi pentru acestea îţi strigăm:

Bucură-te, cel mare între mucenici;

Bucură-te, al dumnezeirii mărturisitorule;

Bucură-te, că pe Treimea cea de o fiinţă cu sângele tău ai mărturisit;

Bucură-te, că pe idolii cei fără suflet i-ai zdrobit;

Bucură-te, că prin tine credinţa s-a întărit;

Bucură-te, că te-ai luptat cu tărie împotriva trupului şi a sângelui;

Bucură-te, că prin acestea de Dumnezeu a te apropia te-ai învrednicit;

Bucură-te, că din trupul tău cel mult chinuit miresme cu bun miros au ieşit;

Bucură-te, Mare Mucenice Iacob, părtaş al pătimirilor Domnului Hristos!

Condacul al 8-lea

Credincios slujirii lui Dumnezeu ai rămas, Sfinte Mare Mucenice Iacob, şi până la suflarea ta cea de pe urmă, mulţumind lui Dumnezeu că te-a întărit în răbdarea de a suferi chinurile cele mai cumplite, cântai neîncetat Lui: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Tot trupul fără cruţare l-ai dat tăierii ca pe un miel spre junghiere, iar pentru pătimirea ta cea înfricoşătoare auzi de la noi unele ca acestea:

Bucură-te, că cinstitul tău cap prin tăierea sabiei de trup l-au despărţit;

Bucură-te, că sufletul tău curat în mâinile lui Dumnezeu l-ai dăruit;

Bucură-te, că acum cu îngerii dai slavă lui Dumnezeu;

Bucură-te, că prin chinurile tale te-ai învrednicit de lumina cerească;

Bucură-te, că loc de cinste între mucenici ţi-ai agonisit;

Bucură-te, că prin tine cetele mucenicilor s-au întărit;

Bucură-te, că pe vrăjmaşul diavol l-ai biruit;

Bucură-te, Mare Mucenice Iacob, părtaş al pătimirilor Domnului Hristos!

Condacul al 9-lea

Pătimirile pe care tu le-ai suferit să ne fie tămăduitoare patimilor noastre şi rănile tale să ne fie acoperământul durerilor ce ne împresoară. Dă-ne nouă, Sfinte Mare Mucenice, răbdarea cu care tu ai pătimit, ca şi noi să ne mântuim sufletele noastre, aducându-ţi mulţumiri şi lui Dumnezeu să-I cântăm: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Cu sângele tău cel curs pentru dragostea lui Dumnezeu şi cu pătimirea ta cea cu multă răbdare, ai dărâmat închinarea cea idolească, pentru aceasta îţi strigăm:

Bucură-te, că stai înaintea tronului ceresc;

Bucură-te, că te-ai învrednicit a lua cunună de la Dumnezeu pentru întreită mucenicia ta;

Bucură-te, că ai luminat Biserica lui Hristos cu lumina pătimirilor tale;

Bucură-te, că până la moarte te-ai arătat împotriva slujitorilor de idoli;

Bucură-te, că te-ai învrednicit de slava cea veşnică;

Bucură-te, că te-ai făcut ca o viţă aleasă a lui Hristos;

Bucură-te, că, curăţit fiind cu secera patimilor, ai adus multă roadă;

Bucură-te, că pentru aceasta Dumnezeu te-a proslăvit;

Bucură-te, Mare Mucenice Iacob, părtaş al pătimirilor Domnului Hristos!

Condacul al 10-lea

Înţelepţeşte ai trecut cu vederea cele ce se strică şi lesne se risipesc ale celor trecătoare, purtătorule de cunună, şi ca un înţelept ai ales mai de cinste nemişcarea celor ce pururea sunt stătătoare, strigând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Tăindu-ţi-se trupul de cruzii tirani, ţi s-a dăruit ţie cunună luminată, Sfinte Mare Mucenice Iacov, şi desfătarea raiului, pentru care îţi strigăm:

Bucură-te, căci ca un pământ te-ai arătat;

Bucură-te, căci cu plugul muncitor te-ai arat;

Bucură-te, că ai adus Ziditorului lucrare de pământ bună roadă;

Bucură-te, că ai stins săgeţile cele înfierbântate ale vrăjmaşului;

Bucură-te, căci cu totul fiind rănit te-ai adus jertfă lui Dumnezeu;

Bucură-te, că dădeai slavă lui Dumnezeu când ţi se tăiau mădularele;

Bucură-te, că ai luat de la Dumnezeu răscumpărare pentru durerile şi pâraiele sângiuirilor tale;

Bucură-te, Mare Mucenice Iacob, părtaş al pătimirilor Domnului Hristos!

Condacul al 11-lea

Fericit eşti de trei ori, Sfinte Mare Mucenice, căci pătimind ca în trup străin, te-ai îmbrăcat în haina mântuirii şi cu veşmânt de veselie, vopsit cu sângele tău, şi ca un purtător de chinuri te-ai arătat, Sfinte, cântând: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Săvârşind călătoria muceniciei, ai luat sfinţita cunună de biruinţă de la Dumnezeu şi acum după vrednicie cânţi cu cetele mucenicilor, iar noi îţi strigăm unele ca acestea:

Bucură-te, că au căzut prin tăiere mădularele tale ca lâna unei oi;

Bucură-te, căci cu urgie s-au năpustit asupra ta cei rău credincioşi;

Bucură-te, căci ca un zid neclintit ai stat în faţa lor;

Bucură-te, căci de Dumnezeu prin rugăciuni ai fost întărit;

Bucură-te, că acum ai îndrăzneală către Dumnezeu;

Bucură-te, căci ca o făclie luminoasă stai în faţa Mântuitorului;

Bucură-te, căci în lăcaş nematerialnic locuieşti;

Bucură-te, cel ce între mucenici ca soarele străluceşti;

Bucură-te, Mare Mucenice Iacob, părtaş al pătimirilor Domnului Hristos!

Condacul al 12-lea

Cu multă iuţime pornindu-se asupra ta vrăjmaşul diavol şi îndemnând pe tirani prin pătimire să-ţi surpe sufletul, n-au putut, căci fiind întărit cu puterea lui Hristos, i-ai biruit, iar acum, trecând norul chinurilor, purtătorule de chinuri, te-ai sălăşluit în lumina cea veşnică a lui Hristos, pentru care adu-ţi aminte, Sfinte Mare Mucenice Iacob, de cei ce au credinţă şi săvârşesc pomenirea ta, lăudându-te pe tine şi cântând: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Secerându-ţi-se mădularele trupului, ai răbdat dureri şi răni nesuferite, Mare Mucenice al lui Hristos, cel ce vrednic de laudă eşti, căruia îţi strigăm:

Bucură-te, că te-ai învrednicit a fi părtaş al pătimirilor lui Hristos;

Bucură-te, pentru că ai înfruntat cu bărbăţie cruzimea tiranilor;

Bucură-te, că ai luat cununa biruinţei cea de mult preţ;

Bucură-te, căci acum împodobindu-te, Fericite, stai înaintea dumnezeiescului tron al Stăpânului, împreună cu cei ce au pătimit pentru El;

Bucură-te, căci având către Hristos îndrăzneală, Mucenice, pururea pomenite, stai întru ajutor cu fierbinţeală pentru cei ce săvârşesc cinstită pomenirea ta;

Bucură-te, că scăpându-ne din nevoi, păzindu-ne de patimi, izbăvindu-ne de toate întâmplările cele rele, ne dai şi bărbăţie sufletească;

Bucură-te, strigăm, vino degrabă în ajutorul nostru la vreme de necaz, ca să mărim şi noi nevoinţele tale cele prealuminate;

Bucură-te, Mare Mucenice Iacob, părtaş al pătimirilor Domnului Hristos!

Condacul al 13-lea

O, de trei ori fericite, Mare Mucenice Iacob, părăsind cele veselitoare ale lumii: strălucirea, bogăţia şi frumuseţea, şi lepădându-te de toată sminteala şi tăindu-ţi-se trupul în bucăţele, ai urmat pătimirilor Domnului Hristos, Mare Mucenice Iacob, bucurându-te, şi ca un părtaş pătimirilor Lui, ai ajuns a fi părtaş cu adevărat şi Împărăţiei Lui, pentru care te rugăm, fii mijlocitor şi nouă, celor căzuţi în necazuri şi nevoi, pentru care strigăm împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Auzind împăratul că tu te-ai întors la adevărata credinţă…, Condacul 1: Înştiinţându-se soţia şi maica ta că tu…, şi această

Rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Iacob Persul

O, Preasfinte şi întru tot lăudate Mare Mucenice Iacob, şi de cele mai înfricoşătoare chinuri purtătorule, primeşte această puţină rugăciune de la noi, nevrednicii, cei împovăraţi cu multe şi grele păcate, care îndrăznim a veni şi cu lacrimi a te ruga pe tine, cel ce ai îndrăzneală către Dumnezeu pentru înfricoşătoarele schingiuiri pe care le-ai pătimit pentru mărturisirea credinţei creştine şi întru pătimirea ta ai doborât închinăciunea idolească, preamărindu-L pe Dumnezeu Cel Adevărat Care a făcut cerul şi pământul şi pe toate cele văzute şi nevăzute le cuprinde; pentru aceasta pe noi, cei orbiţi de plăcerile lumeşti şi veşnic stăpâniţi de mreaja păcatului, nu ne lăsa, Sfinte, în uitare şi nu ne da părăsirii, ci ca atunci când cereai ajutor de la Dumnezeu întru întărirea pătimirii celei muceniceşti, după a ta credinţă primeai întărirea dumnezeiască şi ca în trup străin pătimeai. Aşa şi acum roagă-te şi milostiv fă pe Dumnezeu asupra noastră, mult păcătoşilor, care cu ale noastre păcate am aprins mânia lui Dumnezeu, ceea ce cu bună dreptate s-a pornit asupra noastră. Întăreşte, Sfinte, în inimile noastre, frica de Dumnezeu, credinţa şi dragostea cu care tu ai primit moartea cea veşnică a Cerescului Părinte. Rănile tale, Sfinte, să tămăduiască adâncurile rănilor sufletelor noastre cele supte de mulţimea păcatelor. Sângele tău cel ce ca dintr-un izvor a curs să pună stavilă izvorului patimilor noastre şi întreg trupul tău cel despărţit de ale lui mădulare prin tăierea sa să aducă înnoirea mântuitoare sufletelor noastre cele despărţite de iubirea lui Dumnezeu, prin moaştele tale pe care le cinstim. Şi precum atunci ai dobândit răbdare, alinarea durerilor şi întru nădejdea bucuriei celei veşnice ţi-ai dat sufletul Părintelui Ceresc, mărturisindu-L până la cea mai de pe urmă suflare, pentru aceasta te-ai învrednicit a lua cununa biruinţei şi locul cel mai de cinste între mucenici, ajută-ne şi nouă ca de acum şi până la sfârşitul vieţii noastre în credinţa cea de tine mărturisită să trăim bineplăcând lui Dumnezeu şi biruind puterea diavolului, ajutaţi şi întăriţi fiind cu puterea rugăciunilor tale, cel ce eşti pururea fierbinte rugător pentru cei ce cu credinţă se roagă ţie. Ajută-ne să săvârşim călătoria acestei vieţi trecătoare şi cu bucurie, fără de frică să ne mutăm din această viaţă. Mijlocitor să ne fii nouă păcătoşilor, Sfinte Iacob, în acel ceas înfricoşător în care sufletul se desparte de trup şi venind în ajutorul nostru, căci nu avem fapte bune, ci suntem împovăraţi de sarcina păcatelor, iar vrăjmaşul diavol, cel ce ne îndeamnă la săvârşirea celor rele, atunci va veni şi va căuta să ne răpească sufletul, ci noi nădăjduim la grabnicul tău ajutor şi te rugăm cu lacrimi fierbinţi, nu te scârbi de noi, ci ne ajută, căci poţi îmblânzi mânia lui Dumnezeu întru bunătate, şi milostivindu-L, să ne mântuim cu rugăciunile tale cele mult folositoare sufletelor noastre din mâinile vrăjmaşului. Amin.

Se face otpustul.

Sfantul Pangratie al Tavromeniei: Omilia de Paşte a Sfântului Ioan Gură de Aur

Omilia de Paşte a Sfântului Ioan Gură de Aur

De este cineva credincios şi iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest Praznic frumos şi luminat.
De este cineva slugă înţeleaptă, să intre, bucurându-se, întru bucuria Domnului său.
De s-a ostenit cineva postind, să-şi ia acum răsplata.
De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, să-şi primească astăzi plata cea dreaptă.
De a venit cineva după ceasul al treilea, mulţumind să prăznuiască.
De a ajuns cineva după ceasul al şaselea, să nu se îndoiască nicidecum, căci cu nimic nu va fi păgubit.
De a întârziat cineva până în ceasul al nouălea, să se apropie, nicidecum îndoindu-se.
De-a ajuns cineva abia în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întârzierii, căci darnic fiind Stăpânul, primeşte pe cel din urmă ca şi pe cel dintâi, odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi; şi pe cel din urmă miluieşte şi pe cel dintâi mângâie; şi acelui plăteşte, şi acestuia dăruieşte; şi faptele le primeşte; şi gândul îl ţine în seamă, şi lucrul îl preţuieşte, şi voinţa o laudă.
Pentru aceasta, intraţi toţi întru bucuria Domnului nostru: şi cei dintâi şi cei de-al doilea luaţi plata.
Bogaţii şi săracii, împreună bucuraţi-vă.
Cei ce v-aţi înfrânat şi cei leneşi, cinstiţi ziua.
Cei ce aţi postit şi cei ce n-aţi postit, veseliţi-vă astăzi.
Masa este plină, ospătaţi-vă toţi. Viţelul este mult, nimeni să nu iasă flămând.
Gustaţi toţi din ospăţul credinţei: împărtăşiţi-vă toţi din bogăţia bunătăţii.
Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s-a arătat împărăţia cea de obşte.
Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate că din mormânt, iertare a răsărit.
Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului; şi a stins-o pe ea cel ce a fost ţinut de ea.
Prădat-a iadul, Cel ce s-a pogorât în iad; umplutu-l-a de amărăciune fiindcă a gustat din Trupul Lui. Şi aceasta mai înainte înţelegând-o, Isaia a strigat: Iadul s-a amărât întâmpinându-Te pe Tine jos: amărâtu-s-a că s-a stricat.
S-a amărât că a fost batjocorit; s-a amărât că a fost omorât, s-a amărât că s-a surpat, s-a amărât că a fost legat.
A prins un trup şi de Dumnezeu a fost lovit.
A prins pământ şi s-a întâlnit cu cerul.
A primit ceea ce vedea şi a căzut prin ceea ce nu vedea.
Unde-ţi este moarte, boldul?
Unde-ţi este iadule, biruinţa?
Înviat-a Hristos şi tu ai fost nimicit.
Sculatu-s-a Hristos şi au căzut diavolii.
Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii.
Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte.
Înviat-a Hristos şi nici un mort nu este în groapă; că Hristos sculându-Se din morţi, începătură celor adormiţi S-a făcut.
Lui se cuvine slavă şi stăpânire în vecii vecilor.
Amin!

Cuvânt la Sfântul Ioan Botezătorul al celui între Sfinţi, Părintele nostru, Sf. Ioan Gură de Aur

Cuvânt la Sfântul Ioan Botezătorul al celui între Sfinţi,
Părintele nostru, Sf. Ioan Gură de Aur
din “Predici la duminici si sarbatori”

(7 ianuarie)

„Săracilor li se binevesteşte”(Matei 11, 5)

Nu sărăcia, ci pofta podoabelor este piedica faptei bune

La săvârşirea faptei bune, dacă noi voim aceasta cu adevărat, nimic nu ne poate împiedica; putem fi săraci, slăbiţi şi bolnăvicioşi, neînsemnaţi, din starea de jos, încă şi robi şi slugi. Nici sărăcia, nici slăbiciunea trupului şi boala, nici robia sau altceva de felul acesta nu poate să ne împiedice de a fi îmbunătăţiţi.

Dar ce vorbesc eu despre sărac, despre rob, despre cel neînsemnat! Ba chiar şi când şezi în închisoare, nici aceasta nu te poate împiedica de la fapta bună. Cum aşa? Vă voi spune, iubiţilor! Închipuieşte-ţi că unul din casnicii tăi te-a jignit şi mâniat. Iartă-l şi lasă să treacă mânia peste el. Şi poate, oare, sărăcia, închisoarea şi starea de jos să te împiedice pe tine a face aceasta? Ce zic eu: Să te împiedice? Dimpotrivă, sărăcia şi celelalte îţi ajută, îţi slujesc la înăbuşirea mâniei.

Iarăşi, când tu vezi îndestularea altuia, să nu-l pizmuieşti. Iată, aici nu poate să-ţi stea în drum sărăcia şi cele asemenea. Şi iarăşi: Când te rogi, trebuie să faci aceasta cu duh treaz şi privighetor. Şi la aceasta nu poate să-ţi stea nimic împotrivă. Blând, modest, cumpătat şi curat poţi fi chiar când nu ai avea nimic în lumea aceasta; dimpotrivă, lucrurile dinafară nu te ajută la aceasta.

Iată, tocmai aşa se întâmplă cu harul lui Dumnezeu. Poate cineva să fie şchiop, sau orb, sau ciuntit, ba poate să zacă şi în boala cea mai grea; toate acestea nu împiedică harul lui Dumnezeu a veni la dânsul. El caută numai sufletul ce-L primeşte cu voie bună, şi nu ia aminte nici cât de puţin la toate celelalte, la lucrurile cele dinafară, precum este sărăcia, boala şi altele.

Cei ce aleg pe soldaţi se uită la tinereţe, la mărimea şi tăria trupului. împăratul cerului, însă, nu cere atât de mult, ci primeşte în oastea Sa şi pe cei bătrâni, şi pe cei slabi şi pe cei şchiopi, şi nu se ruşinează de dânşii. Cine poate să fie mai iubitor de oameni, mai bun? El cere de la noi numai ceea ce stă în puterea noastră.

Fireşte, Dumnezeu ne cheamă la slujirea Sa, nu pentru ca noi să-L folosim în vreun fel pe Dânsul, ci numai pentru ca El să ne poată face bine. Dimpotrivă, împăraţii cei pământeşti iau pe oameni în slujba lor pentru folosul lor propriu. Ei au nevoie de oameni pentru un război pământesc, Dumnezeu însă duce pe ai Săi la o bătălie duhovnicească.

Nu trupul, ci sufletul este aici în luptă; şi nu se luptă cu mâinile şi cu armele, ci prin ştiinţă şi prin fapta cea bună. Şi ori de ce chemare şi meserie ai fi aceasta nu te poate împiedica de la îndeletnicirea faptei bune. Dacă eşti muncitor, în vremea lucrului tău, cântă cântări duhovniceşti, dacă nu cu gura, pe tăcute, în inimă. Nu este nici un tovarăş mai bun decât un cântec cucernic. Astfel de tovărăşie nu-ţi aduce nici o primejdie, şi poţi să şezi la lucrul tău aşa de liniştit ca într-o mănăstire. Căci nu locul, ci fapta cea bună aduce duhului odihna.

Nicidecum nu se vatămă fapta cea bună a Apostolului Pavel, prin aceea că el se îndeletnicea cu lucrul mâinilor.

Nu zice: „Eu sunt ţăran, sau sărac, cum aş putea să umblu după fapta bună cea înaltă?”. Tocmai pentru aceea tu poţi încă mai bine să fii îmbunătăţit, căci sărăcia mai mult ne ajută la fapta bună decât bogăţia; şi munca este mai folositoare cucerniciei decât trândăvia. Aşa, bogăţia este pentru unii o mare piedică la fapta bună. Când se cuvine a înăbuşi mânia, a stârpi pizma, a înfrâna iuţeala, când se cuvine a se ruga, a fi blând şi modest, bun şi iubitor, cum ar putea sărăcia să fie piedică la acestea? Pentru toate acestea nu se cere a cheltui bani, ci numai o voinţă tare, dreaptă.

Numai singură milostenia, dintre toate faptele bune, are mai mult trebuinţă de bogăţie. Dar şi ea, prin sărăcie, se face mai slăvită şi mai strălucită. Femeia aceea, care numai doi dinari a aruncat în visteria templului, a fost foarte săracă, şi totuşi a covârşit pe toţi bogaţii (Luca, cap. 21).

Aşadar, să nu socotim bogăţiile un lucru mare! Preţul ce-l are aurul nu stă în firea lui, ci în socotinţa noastră. Căci dacă cercetează cineva lucrul cu atenţie, fierul este mult mai trebuincios decât aurul şi aduce în viaţă un folos mult mai mare meşteşugarilor şi manufacturilor. De asemenea, pietrele obişnuite sunt mai trebuitoare şi mai folositoare decât pietrele scumpe, căci din ele se zidesc casele, zidurile şi cetăţile. Sau, arată-mi ce folos au mărgăritarele preţioase? Ba ele mai vârtos sunt vătămătoare, căci pentru a putea agonisi un astfel de mărgăritar, trebuie să laşi o sută de săraci flămânzi.

Dar pentru fericirea cea adevărată, n-ai trebuinţă de asemenea lucruri. Voieşti, oare, cu ele să placi bărbatului tău? O, în loc de aur şi de mărgăritare, împodobeşte-te cu fapte bune cu blândeţe, cu buna cuviinţă! Atunci te vei arăta lui drăgălaşă, căci podoaba milostivirii şi a cumpătării întăreşte dragostea bărbatului. Aşadar, împodobeşte-te cu buna cuviinţă, cu înfrânarea, cu milostivirea, cu prietenia, cu iubirea şi gingă-jşia către bărbatul tău, cu blândeţea, cu cumpătarea, cu răbdarea şi cu îngăduinţa. Acestea sunt culorile faptei bune; aceasta este o podoabă pe care o iubesc şi îngerii, şi oamenii, şi pentru care Dumnezeu însuşi te va lăuda. Dacă „înţelepciunea unui om îi luminează faţa”, precum zice Sfânta Scriptură (Ecclesiastul 8, 1), apoi cu atât mai mult fapta bună va slăvi faţa femeii. Iar dacă tu, aşa de mult preţuieşti podoaba cea pământească, apoi spune mie: Cu ce au să te ajute, în ziua judecăţii, aceste mărgăritare şi cele asemenea lor? Cu ce-ţi vor putea ajuta, când, pe de altă parte, Dumnezeu îţi va arăta săracii pe care i-ai lăsat flămânzi? De aceea a zis Pavel: „împodobiţi-vă nu cu împletiturile părului, sau cu aur, sau cu mărgăritare, sau cu haine scumpe” (I Timotei 2, 9), căci această podoabă este o ispită, mai întâi pentru voi, şi apoi pentru mulţi, şi la moarte se va lua de la voi împreună cu toate celelalte.

Dimpotrivă, podoaba faptei bune rămâne cu noi şi nu suferă nici o schimbare; ea nu ni se poate răpi şi ne va întovărăşi dincolo, în veşnicie. Această podoabă nu are nevoie de bogăţie, oricine poate să o dobândească. Nici sărăcia, nici lipsa, nimic din cele dinafară nu poate să ne împiedice a birui pe satana.

Este adevărat că satana ne ispiteşte, dar nimeni să nu păşească pragul casei sale până ce nu va fi rostit cuvintele: „Mă lepăd de tine, satano, şi de toată desfătarea ta, şi de toată slujba ta, şi mă predau Ţie, Hristoase!”. Nu ieşi niciodată din casă fără să fi rostit cuvintele acestea. Ele trebuie să fie pentru tine toiag, armă şi tărie neînvinsă. Pe lângă aceste cuvinte mai fă şi semnul Sfintei Cruci pe fruntea ta, şi atunci nici un om, nici chiar satana nu te va vătăma. Atunci vei ridica semnul de biruinţă asupra satanei şi vei dobândi cununa dreptăţii. Iar de aceasta, fie să ne împărtăşim cu toţii prin harul şi prin iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt se cuvine lauda, în vecii vecilor. Amin.

Sursa: http://www.ioanguradeaur.ro/

Cuvânt la Botezul Domnului al celui între Sfinţi, Părintele nostru, Sf. Ioan Gură de Aur

Cuvânt la Botezul Domnului al celui între Sfinţi,

Părintele nostru, Sf. Ioan Gură de Aur

PREDICI AUDIO AICI

“Voi toţi sunteţi astăzi veseli şi numai eu sunt trist. Într-adevăr, când îmi arunc ochii peste mulţimea această duhovnicească, când văd această bogăţie nesfârşită a bisericii şi când mă gândesc apoi că o dată cu trecerea sărbătorii va pleca în grabă şi mulţimea aceasta de aici, mă întristez, mă doare sufletul că biserica, ea, care a dat naştere la atâţia fii, nu se poate bucura de ei la fiecare Sfântă Liturghie, ci numai în sărbători….. Corăbierii şi cârmacii fac totul ca să străbată şi să ajungă în port. Noi, dimpotrivă! Necontenit ne străduim să tulburăm marea vieţii noastre, ne confundăm mereu în furtunile grijilor lumeşti…..iar aici, abia de ne vedem o dată sau de două ori pe an….

Vreţi să vă spun ce faptă săvârşesc cei ce pleacă înainte de sfârşitul slujbei?….Pe Iuda îi imită aceia care pleacă din biserică înainte de ultima rugăciune…”

Cuvant la Boboteaza al celui intre sfinti, Parintele nostru, Sfantul Ioan Gura-de-Aur

CUVANT LA BOBOTEAZA

AL CELUI INTRE SFINTI PARINTELUI NOSTRU

SFANTUL IOAN GURA-DE-AUR

 PENTRU CEI CE LASA SF. SLUJBA NESFINTITA SI IES AFARA

DIN BISERICA SI PENTRU CARE SE CUMINICA CU SF. TAINE

NEFIIND VREDNICI SI URMEAZA LUI IUDA

Astăzi voi fraţilor toţi sunteţi în bucurie numai eu singur mă aflu în scârbă, pentru că socotind în acest lucru sufletesc, adică în mila lui Dumnezeu şi cunoscând nemăsurata bogăţie a Bisericii lui Iisus Hristos, adică mulţumirea voastră ce v-aţi strîns astăzi la Sfânta Biserică şi apoi după praznic văzând iarăşi mulţimea aceasta fugind şi uitând biserica, mi se răneşte şi mi se scârbeşte inima, de vreme ce văd că are Sfânta Biserică atâţia copii şi nu poate să-i vadă în toate zilele ci numai când este praznic.

O, câtă bucurie sufletească, o, câtă veselie, o, câtă slavă lui Dumnezeu şi cât folos sufletesc ar fi de am vedea în toate zilele Biserica plină de creştini; cu adevărat multă bucurie am avea.

Ce să socotim pe corăbieri şi pe cei ce chivernisesc şi umblă cu negoţ pe mare, cât se nevoiesc ca să poate trece locurile cu valuri şi să ajungă la ţărm. Iar noi fiind pururea ca pe luciul mării în această lume, ne nevoim fiind aruncaţi şi purtaţi de valurile mării de grijile acestei lumi şi ne afundăm uneori în negustorie alteori la judecăţi şi în alte lucruri şi griji lumeşti.

Sunt mulţi care cu nevoie merg la biserică, numai de două ori pe an sau odată iară mulţi niciodată. Sau nu ştiţi că în ce chip a făcut Dumnezeu ţărmul aşa şi în cetăţi şi în oraşe a făcut Biserica ca să năzuim la Dânsa şi să scăpăm de grijile lumeşti şi să aflăm linişte fără de furtună pentru că în acest sfânt liman al Bisericii nu ne temem nici de valuri ce au multă primejdie nici de robia piraţilor nici de altă pagubă de la oameni răi, nici de fiarele sălbatice nici de vânturi şi de furtuni mari.

De vreme ce numai acesta este singurul liman adevărat şi de toate câte am zis slobod şi numai eu ci şi voi sunteţi mărturii, că de-ar cerceta cineva conştiinţa inimilor noastre, adevărat multă linişte ar afla înăuntru pentru că acum nici mînia, nici pofta trupească nu o supără, nici zavistia nu o topeşte, nici mândria nu o strică, nici o deşartă mărire nu o umflă, ci toate aceste fiare sălbatice s-au smerit, pentru că le-a adormit postirea, ascultarea Sf. Scripturi care prin auz intrînd inimile fiecăruia din voi cu glas dumnezeiesc, toate patimile trupeşti le-a înfrânat.

Deci pentru aceasta câtă nebunie şi nepricepere şi câtă osândă o să ai tu, care nu vrei să vii şi să te apropii de biserică, care este dimpreună maica tuturor?

Ce plimbare mai bună şi mai de folos decât aceasta vei avea?

Ce unire cu oamenii o să afli ai bună?

Ce este împiedicarea sfintei biserici? Adevărat vrei să zici că este sărăcia piedică şi oprelişte Bisericii, dar această pricină ce ai spus-o nu este cu cale pentru că în săptămână sunt şapte zile, pe care le-a împărţit Dumnezeu cu noi şi nu să fi luat pentru El mai multă parte şi nouă să ne fi dat mai puţin, nici în mod egal nu le-a împărţit, încă nici trei zile n-a luat ca să dea iarăşi trei.

Ce ţie, o, creştine ţi-a dăruit şase iar Lui şi-a lăsat numai una. Iar tu nici în acea zi nu eşti bucuros să fii liber de grijile lumeşti ca să-ţi fie auzul slobod şi deschis spre ascultarea Sf. Scripturi, ci faci lucrul ce fac toţi furii de cele sfinte, adică cei ce fură Sfintele odoare, din Biserică.

De vreme ce îndrăzneşti să răpeşti şi această sfântă zi care este aleasă şi dăruită spre ascultarea Sf. Scripturi, să o cheltuieşti în grijile şi treburile cele deşarte? Dar ce zic eu de zile întregi? Numai ce a făcut văduva cu milostenia fă şi tu în vremea zilei acesteia şi precum a dat ea doi fileri şi multă dragoste a dobândit de la Dumnezeu două ceasuri şi El va aduce în casa ta mii de agonisite bune.

Iar de nu vrei să te laşi deloc de lucrurile lumeşti şi să cheltuieşti din zi puţină vreme pentru Dumnezeu păzeşte-te să nu pierzi toată osteneala ta şi toată agonisita vieţii tale, pentru că ştie cunoscătorul de inimi când nu-L băgăm noi în seamă, să risipească într-o clipă de ceas câte lucruri sunt adunate în mulţi ani, în ce fel înfricoşător pieri-vei; când îşi băteau joc de biserica ierusalimului şi zicea: “Umplutu-v-aţi casele de lucruri alese dar eu le-am spulberat ca un vânt şi toate s-au prăpădit, zice Domnul”.

Dar o, frăţiorule ce lucruri putem să te-nvăţăm mai înainte de câte trebuiesc creştinului să facă, de vreme ce numai o dată sau de două ori vii aici într-un an, pentru suflet să te-nvăţăm, pentru trup, pentru împărăţia cerului, pentru munca cea nesfârşită, pentru îndelunga răbdare a lui Dumnezeu, pentru iertare, pentru pocăinţă, pentru botez, pentru lumea cea de sus şi de jos, pentru firea cea omenească pentru cea îngerească, pentru răutatea dracilor, pentru meşteşugurile diavolului, pentru viaţă, pentru prunci, pentru dreapta credinţă (ortodoxă), pentru ereticii?

Că acestea şi mai multe decât se cade să le ştie tot creştinul şi să dea răspuns tuturor celor ce-l întreabă pentru acestea toate, dar voi nici o parte cât de mică nu puteţi să învăţaţi din aceasta pentru că veniţi foarte rar la biserică şi încă şi atunci când veniţi nu veniţi pentru vreo smerenie sufletească, ci numai pentru obiceiul praznicului, alţii pentru vorbele şi adunarea prietenilor iar bogaţii pentru mândrie şi trufie. Iar eu zic că de-ar iubi cineva să ştie toate câte am zis mai sus ar trebui să vie mai des la biserică să asculte citirea Sf. Scripturi şi aşa adevărat le-ar şti toate.

Aveţi copii mulţi şi slujitori şi când vreţi să-i daţi la meserie să înveţe, nu-i mai lăsaţi să vie acasă nicidecum, ci le trimiteţi şi bucate şi îmbrăcăminte şi ce le trebuie ca să înveţe mai bine.

Iar voind să învăţaţi nu doar vreo meserie simplă şi mică ci tocmai care-i mai mare şi mai de folos decât toate meşteşugurile, adică în ce fel aţi plăcea lui Dumnezeu şi să dobândiţi împărăţia cerului, vă pare că veţi dobândi prea lesne această meserie şi nu vă nevoiţi în toată vremea.

O mare nebunie, pentru că-i trebuie omului multă grijă şi mare nevoinţă ca să dobândească această dumnezeiască bunătate.

Ascultă ce zice Domnul în Evanghelie: “Învăţaţi-vă de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima”.

Şi iarăşi prin proorocul: “Veniţi fiilor de mă ascultaţi, frica Domnului vă voi învăţa pe voi”, şi iarăşi: “Învăţaţi-vă şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu”. Deci iată că trebuie să aibă multă vreme cel ce vrea să dobândească această iubitoare de Dumnezeu bunătate şi învăţătură.

Însă ca să nu ne cheltuim toată vremea de astăzi dojenind pe cei ce nu vor să vie în toate zilele la biserică, întoarcem cuvântul spre praznicul de azi, ajung cele de mai sus cu care pot să-şi tămăduiacsă lenea lor cea multă. Şi de vreme ce mulţi prăznuiesc şi serbează sărbătorile şi încă şi numele sărbătorii îl ştim, iar motivul pentru care s-a făcut mai toţi nu le ştim, dar care este această arătare şi ce va să zică această arătare şi de este o arătare sau două, nici unul nu ştie, care lucru este un mare rău.

De vreme ce prăznuiesc această sărbătoare în toţi anii şi motivul ei nu-l ştiu nicidecum. Trebuie mai întâi să arătăm dragostea voastră ca să ştiţi, că nu este numai una şi singură arătarea, ci mai ales sunt două, adică una este aceasta pe care o prăznuim azi şi în toţi anii în această zi.

Iar a doua este cea viitoare care va fi la sfârşitul lumii; pentru ce acestea amândouă? Ascultaţi ce zice Ap.

Pavel şi întîi, zice, pentru aceasta de acum. Arătatu-s-a darul cel mîntuitor tuturor oamenilor, ca lepădând toată necurăţia şi poftele lumeşti cu întreaga minte şi cu dreptate şi cu bună credinţă să trăim în veacul acesta de acum” iar a doua zice: “Aşteptând fericita nădejde şi arătarea slavei Marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos”. Pentru care arătare zice proorocul Ioil: “Soarele se va întuneca şi luna se va preface în sânge înainte până a nu veni ziua Domnului cea arătată şi slăvită”.

Dar pentru ce nu se cheamă Bobotează ziua în care S-a născut Domnul nostru, ci se numeşte numai ziua în care s-a botezat ? Pentru că zice, că în ziua în care s-a botezat a sfinţit şi firea apelor.

Deci pentru aceea în ziua praznicului acestuia toţi iau apă din rîu şi o duc la casele lor şi ţin câte un an sau doi sau mai mulţi şi nu se strică, de vreme ce se sfinţesc astăzi, de aceea se cheamă ziua de azi arătare şi nu cea în care s-a născut.

Ascultă de vreme ce când S-a născut Hristos atunci nu li s-a arătat la toţi, ci când s-a botezat atunci S-a arătat, că până la ziua aceasta mulţi nu-L cunoşteau pe El şi mulţi nu-L cunoşteau ca Fiul lui Dumnezeu.

Ascultă ce zicea Ioan Botezătorul: “În mijlocul vostru era şi nimeni nu-L ştia pe Dînsul”. Dar ce minune este de nu-L cunoşteau alţii, de vreme ce nici Ioan Botezătorul nu-L cunoştea până în ziua aceia? Şi cum că nu L-a cunoscut Ioan ascultă ce zice: “Eu nu-L cunoşteam pe El, ci Cel ce m-a trimis să-l botez pe El în apă Acela mi-a zis, peste care vei vedea Duhul coborându-se şi stând deasupra Lui, acesta este cel ce se botează în Duhul Sfînt”. Dar iată că azi s-a arătat tuturor că este Fiul lui Dumnezeu, deci aţi văzut că sunt două arătări ale Domnului, adică una aceasta de acum şi alta cel viitoare.

Iar acum trebuie să spunem pentru care motiv vine Hristos la botez? Şi spre ce botez vine?

Pentru că aceasta trebuie s-o ştim că şi cea mai de sus, care ni se cade s-o tâlcuim astăzi cu deamănuntul către voi, pentru că din aceasta o veţi cunoaşte mai lesne şi pe cealaltă.

Botez a fost şi botezul evreiesc care curăţea necurăţiile trupului dar nu cele sufleteşti, adică păcatele, pentru că nici pe cel curvar nici pe hoţi, nici pe cel ce făcea alt păcat nu-l izbăvea de păcatele lui, şi numai pe acela ce se apropia de trup mort şi pe cel ce mânca bucate spurcate şi pe cel ce se unea cu cei spurcaţi.

Că zice Dumnezeu la cartea Leviţilor ce se cheamă preoţească prin Moise: “Spălaţi trupul lui cu apă curată şi de va fi acel om necurat până în seară tot se va curăţi pentru că acestea ce le-am zis nu este păcat adevărat nici necurăţie, căci nefiind oameni care făceau acestea deplini îi făcea Dumnezeu prin botezul jidovesc desăvârşiţi, adică prin spălarea pentru fericirea de păcatele cele mai mari.

Deci iată că botezul evreiesc nu slobozea pe om de păcatele cele sufleteşti ci numai de întinăciunile trupeşti. Iar botezul nu este aşa cu cu mult mai mare şi plin de dar, de vreme ce izbăveşte pe om de păcate şi curăţeşte sufletul şi-i dă dar duhovnicesc şi botezul lui Ioan era mai mult decât cel evreiesc, iar decât al nostru mult mai mic, care este ca în mijloc ca un pod şi ajutor oamenilor să treacă de la acelea spre al nostru, că nu aducea pe oameni spre paza curăţirii trupeşti ca cel evreiesc ci numai cei învaţă şi-i sfătuia să-şi schimbe obiceiurile şi să se întoarcă de la rău la bine, având nădejdea mîntuirii lor în lucrarea faptelor bune, iar nu în botezuri multe şi în curăţiri de ape, de vreme ce Ioan nu zicea; spală-ţi hainele tale şi trupul tău îl scaldă şi te vei curăţi, ci zicea faceţi roade vrednice de pocăinţă.

Deci pentru aceasta a fost botezul lui Ioan, nici în Duhul Sfînt nu dădea, nici iertare de păcate nu dăruia celui ce se boteza, că numai ce poruncea oamenilor să se pocăiască, dar nu curăţea păcatele ca Domnul, pentru că zicea: “eu pe voi vă cu apă spre pocăinţă, iar Acela vă va spăla pe voi cu Duhul Sfânt şi cu foc”.

Îmi aduc aminte ce zicea de Rusalii când s-a arătat Duhul Sfânt în chip de limbi de foc asupra fiecăruia din Apostoli şi cum că n-a fost botezul lui Ioan deplin şi nu avea nici puterea Duhului, nici iertarea păcatelor şi de aici este adesea că în vremea aceia întâmplându-se Sf. Pavel de a întâlni câţiva ucenici de ai lui Ioan i-a întrebat pe dânşii de au luat Duhul Sfânt după ce au crezut. Iar ei ziseră către Pavel, nu numai că nu am luat dar nici n-am auzit de este Duh Sfânt, iar el zise către dânşii : dar în ce v-aţi botezat? Ei ziseră botezul lui Ioan. Atunci zise Pavel către dânşii, dar Ioan a botezat cu botezul pocăinţei iar nu cu al iertării şi pentru care motiv i-a botezat?

Ascultaţi, de vreme ce el când învăţa oamenii zicea, să creadă în Cel ce va veni după dânsul, adică în Domnul Hristos. Şi auzind ei s-au botezat în numele Domnului nostru Iisus Hristos. Şi atunci punându-şi mîinile sale Pavel pe capetele acelor botezaţi, veni Duhul Sfânt asupra lor. Ai văzut că n-a fost desăvârşit botezul lui Ioan? Că de ar fi fost desăvârşit nu i-ar fi botezat Pavel a doua oară nici nu şi-ar fi pus sfintele lui mîini pe capetele lor şi să se roage şi să le săvârşească Duhul Sfânt botezul.

Deci atunci făcând aşa arată mărimea botezului celui apostolesc şi cum că acela al lui Ioan este mai mic cu mult decât acesta, că iată că am cunoscut deosebirea botezurilor cu aceste pilde ce le zicem, dar trebuie să spunem şi pentru ce se botează Hristos şi în ce se botează de vreme ce lui Hristos nu-I trebuia nici botezul cel evreiesc nici cel mai de apoi al nostru, iar nici iertare de păcate precum era fără de păcat, nu-I trebuia nici o curăţenie că zice Scriptura: “Păcat n-a făcut nici s-a aflat vicleşug în gura lui” şi “Cine dintre voi mă vădeşte de păcat”? De vreme ce Sfântul Lui trup n-a fost lipsit de Duhul Cel care din Duhul Sf. S-a întrupat? Pentru aceea dacă de vreme ce n-a fost lipsit Sfântul Lui Trup de la Duhul Sfânt nici păcate n-a avut, dar pentru ce s-a botezat?

Întîi trebuie să ştim cu ce botez s-a botezat şi după aceea vom cunoaşte şi pricina. Nu S-a botezat Mântuitorul nostru nici cu botezul evreiesc nici cu al nostru ci s-a botezat cu al lui Ioan. Dar pentru ce s-a botezat cu al lui Ioan şi nu cu altul? Pentru ca să cunoaştem noi prin mijlocul firii botezului acestuia cum că nu s-a botezat nici pentru iertarea păcatelor, nici pentru darul Duhului Sfânt, se cunoaşte din cuvântul ce a zis Ioan ca să nu gândească cineva că merge Hristos către Ioan pentru pocăinţă, cum mergeau alţi oameni.

Ascultă cum a arătat aceasta şi Ioan, că acest Ioan ce le zicea celorlalţi oameni proşti, faceţi roade vrednice de pocăinţă, ascultă ce-I zice lui Hristos “ Eu trebuie să mă botez de la Tine şi tu vii le mine”? Şi aceasta a zis-o Ioan arătând că Hristos n-a mers către dânsul pentru motivul pentru care mergeau ceilalţi oameni, adică pentru pocăinţă şi pentru iertarea păcatelor. De vreme ce atâta a fost Hristos de departe de păcat chiar şi decât botezătorul a fost mai curat; fără de nici o asemănare; dar pentru ce s-a botezat?

De vreme ce nici pentru pocăinţă nici pentru a primi alte motive s-a botezat? Adevărat pentru alte două motive s-a botezat, unul pentru care a zis Ioan, iar altul pentru care i-a zis Hristos lui Ioan.

Dar care pricină i-a zis Ioan să fie botezul lui Iisus pentru ca să cunoască toţi precum zicea şi Pavel; “Iar Ioan a botezat pe oameni cu botezul pocăinţei ca să creadă în Cel ce va veni după el, adică în Hristos şi acesta a fost îndreptarea botezului. Că adevărat a merge pe la casele tuturor şi a bate-n uşi strigând şi zicând pentru Hristos, Acesta este Fiul lui Dumnezeu şi credeţi în El”, ar fi dat oamenilor bănuială să nu creadă mărturia lui.

Iar că a mers către Iordan şi s-a botezat de Ioan înainte a toată mulţimea câţi au fost pe ţărmurile apei, care au văzut cu ochii lor acea taină cum s-a botezat şi în ce chip s-a coborât Duhul Sfânt asupra Lui în chip de porumbel şi cu mult Îl mărturisea din cer glasul Tatălui prin venirea Duhului Sfânt, a scos mărturia lui Ioan din toată bănuiala pentru aceia şi Ioan singur a zis: “Că eu nu L-am ştiut pe El”. Adică a zis că nu-L ştia, făcând vrednică mărturia lui.

De vreme ce Ioan era rudă cu Hristos amândoi trupeşte, de aceea ca să nu se presupună că Ioan mărturiseşte pe Hristos pentru că îi este rudă, a tocmit darul Duhului Sfânt de a crescut Ioan în pustie de mic şi apoi ca şi cum l-ar fi cunoscut cu dumnezeirea aşa îl mărturisea pentru aceea zice că “eu nu L-am cunoscut pe Dânsul, adică nu-L cunoşteam, dar de vreme ce nu l-ai ştiut, cum L-ai cunoscut? Iar el zicea: “Cel ce m-a trimis să-L botez. Acela mi-a spus”. Ce ţi-a spus? Peste care vei vedea Duhul coborându-se ca un porumbel şi şezând deasupra lui, Acela este cel ce botează cu Duhul Sfânt şi cu foc”. Deci vezi că pentru aceasta a venit Duhul Sfânt iar nu să fi venit ca atuncea întâiul, ci ca să arate tuturor pe Cel mărturisit, zburând în chip de porumbel, pentru aceasta dacă a venit şi pentru altă pricină pentru care zice el singur, adică zicând Ioan: “Mie îmi trebuie să mă botez de la Tine şi Tu vii la mine? El răspunse zicând” “Lasă acum pentru că aşa trebuie să primesc toată dreptatea”. Vezi dar înţelepciunea slugii?

Vezi smerenia cea înţeleaptă a Stăpânului? Ce va să însemne acele cuvinte cu care zice: “să plinim toată dreptatea”? Dreptatea se cheamă săvârşirea tuturor poruncilor precum zice în altă parte. Adică erau amândoi drepţi, umblând în poruncile Domnului fără prihană, deci de vreme ce se cădea să-mplinească toţi oamenii această dreptate şi Hristos venind o plineşte. Dar va zice cineva ce dreptate este aceea să Se boteze Hristos? Adevărat dreptate a fost să se plece mărturie Botezului şi să se boteze, căci în ce chip S-a tăiat împrejur şi jertfă S-a adus lui Dumnezeu şi sâmbetele a păzit şi sărbătorile evreilor le-a plinit aşa şi acest sfânt botez fiind de trebuinţă l-a adaos, ascultând pe Botezătorul şi proorocul, precum a fost voia lui Dumnezeu să se boteze toţi oamenii.

Ascultă ce zice Ioan: “Cel ce m-a trimis să botez cu apă” şi iarăşi ce zice Hristos: “Că vameşii în mulţime s-au îndreptat spre Dumnezeu”, botezându-se cu botezul lui Ioan. Iar fariserii şi cărturarii s-au lepădat de voia lui Dumnezeu, de vreme ce nu s-au botezat de la el. Deci de a fost dreptate să se plece poporul lui Dumnezeu şi Dumnezeu a trimis pe Ioan să-l boteze, pentru că Hristos împreună cu celelalte porunci ale legii a împlinit-o şi pe aceasta, cum am zice, să fie toate poruncile legii o sută de galbeni care s-au căzut ca o datorie s-o plătească neamul omenesc şi nu a plătit-o, pentru care datorie ne ţinea moartea prinşi în legătură fiind noi vinovaţi cu această greşeală.

Deci pentru aceea venind Hristos şi aflându-ne pe noi în legătură a plătit datoria şi ne-a eliberat căci noi nu aveam cu ce plăti acea datorie. Pentru aceea nu a zis că se cade să facem iată şi ce a zis, să plinim toată dragostea. Adică zice, Mie Mi se cade care sunt Stăpân şi am tot binele să plătesc pentru cei ce n-au cu ce plăti. Aceasta este pricina botezului care s-a arătat, că a plinit toată legea şi aceasta şi aceea ce s-a zis mai înainte.

Pentru aceasta şi Duhul Sfânt s-a coborât în chip de porumbel, de vreme ce unde este împăcare cu Dumnezeu şi prietenie, acolo este şi porumbelul, că şi în corabie în vremea lui Noe porumbelul a venit aducând stâlpare de măslin în chip de semn de iubire de oameni a lui Dumnezeu şi de izbăvirea acelui potop mare şi acum în chip de porumbel căci se cuvine să înţelegem aceste cuvinte foarte de amănunt, de vreme ce Duhul Sfânt vine vestind mila lui Dumnezeu în toată lumea şi mai vârtos arătând cu aceasta că se cade omul cel sufletesc să fie fără răutate şi simplu fără de nici un vicleşug cum zice Hristos: “De nu vă veţi întoarce şi să fiţi ca pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerului”, căci corabia lui Noe încetând atunci acea iarnă şi acel potop ea a rămas pe pământ, iar această corabie firească, adică Domnul nostru Iisus Hristos, dacă s-a stricat vrajba s-a luat la cer şi este cu trupul de-a dreapta lui Dumnezeu şi Tatăl cu acel nevinovat şi întru tot curat Trupul Lui.

Iar de vreme ce mi-am adus aminte de Trupul cel dumnezeiesc, o, iubiţii mei ascultători cade-se cât de puţin să zicem ceva şi pentru aceasta către feţele voastre şi aşa să sfârşim cuvântul că ştiu că mulţi aleargă la Sfânta şi dumnezeiasca Masă pentru obiceiul Praznicului, adică la Sfânta Împărtăşanie, pentru care de multe ori am zis şi acum zic. Că nu se cade să păzească numai sărbătorile când vor să se împărtăşească ci să-şi curăţească conştiinţa cea dinăuntru şi atunci să se apropie la acestă Sfântă Masă de vreme ce cel ce este spurcat şi cu inima necurat, nu numai în cealaltă vreme, ci nici în ziua praznicului nu este vrednic să dobândească Sfântul şi înfricoşatul Trup al Domnului.

La fel şi cel curat care desăvârşit şi-a spălat păcatele lui prin pocăinţa cea adevărată, nu numai acum ci pururea şi-n toată vremea este vrednic să dobândească aceste dumnezeieşti şi de Dumnezeu dăruite Taine. Însă pentru acest lucru nu ştiu ce voi să zic şi cum se vor păzi cei mai mulţi care sunt plini de răutăţi, adică ei dacă văd ziua sărbătorii că vine, ei aleargă toţi ca şi cum iar îndemna cineva şi se-mpărtăşesc cu Prea Curatele Taine, pe care nici cu ochii lor nu sunt vrednici să le vadă pentru care şi noi pe câţi îi cunoaştem dintre cei nevrednici îi vom opri ca să nu se împărtăşească fiind nevrednici iar pe câţi nu-i vom cunoaşte îi vom lăsa la mila lui Dumnezeu care cunoaşte cele ascunse ale gândurilor tuturor oamenilor.

Deci azi vom face în tot chipul să-ndreptăm păcatul cel vădit al tuturor. Dar care este acest păcat? Este că nimeni nu se apropie la cele Dumnezeieşti Taine cu frică, ci încă mai vârtos tulburaţi şi amestecaţi cu firea şi mânioşi grăind cuvinte fără de care şi clevetind şi silind pe aproapele vostru şi alte mii de lucruri faceţi fără socoteală, pe care de multe ori le-am zis şi nu le voi înceta a zice. Nu vă uitaţi la luptele cele de luptători când merge luptătorul cel ce biruieşte în mijlocul târgului, având pe capul lui cunună şi-mpodobit cu haină scumpă şi ţinând în mâna lui toiag, câtă tocmire şi câtă tăcere este atunci este atunci în tot poporul, nefiind altă gâlceavă decât acela care strigă ca să tacă tot omul.

Cum dar nu vă pare lucru fără de cale o iubitor de priveală creştini? Adică acolo unde se foloseşte diavolul să fie atâta tăcere şi linişte, iar aici unde se cheamă Hristos către El să fie atâta gâlceavă şi tulburare, în târg să fie pace şi linişte iar în Biserică strigare? Pe mare să fie linişte iar la ţărm să fie valuri? Ce te gâlceveşti o, omule? Ia spune-mi? Şi ce cugeţi? De nevoia lucrurilor îţi este grija acum? Socoteşti ceva că ai lucruri în acest ceas? Adu-ţi aminte că încă eşti pe pământ, pare-ţi-se încă cum că mai eşti cu oamenii? Dar cum? Oare nu sunt toate acestea semne ale unui cuget împietrit?

Adică să gândim în acel ceas când mergem la Sfânta Împărtăşanie că suntem pe pământ şi să nu gândim că în acel ceas suntem în dans cu îngerii? Cu care şi versul cel tainic împreună l-am trmis la Dumnezeu şi cântarea cea de bucurie, pentru aceasta şi prea dulcele meu Hristos ne-a numit vulturi zicând: “Unde este stârvul acolo se vor aduna vulturii” pentru ca să ne fie nouă umbletele noastre la ceruri, ca să zburăm la înălţimi fiind uşuraţi cu aripile Duhului Sfânt, iar noi suntem ca şerpii ne târâm pe pământ şi pământ mâncăm, vreţi să vă spun de unde se face tulburare şi ceartă? Că nefiind nimenea să vă ţie uşile şi să vă oprească fugiţi şi vă duceţi unde vă este voia până a nu se sfârşi dumnezeiasca Liturghie că şi acesta este un semn de mare hulă, ce faci o, omule?

Acum când este Hristos de faţă şi îngerii aici şi înfricoşata Masă este pusă înainte şi fraţii tăi cu multă smerenie zăbovesc iar tu cutezi şi laşi toate acestea şi te duci, nu socoteşti că fiind tu chemat cândva la masă unui boier mare, măcar de te-ai şi sătura mai înainte până a nu se săvârşi dar nu poţi să te duci de acolo până nu se ridică toţi şi ceilalţi, iar aici unde se săvârşesc Prea curatele Taine ale lui Hristos, încă mai înainte până a nu se săvârşi această dumnezeiască Tăinuire, cutezi tu de laşi şi te duci la grijile cele trupeşti. Dar oare ce iertare vei avea? Sau ce răspuns vei da? Şi cei ce ies afară din Sfânta Biserică mai înainte până a nu se sfârşi Sf. Liturghie împreună cu rugăciunile cele de mulţumită? Vă voi spune măcar de este lucru cam greu, dar de nevoie este să-l zicem pentru lenea multora.

Când s-a împărăşit Iuda la Cina cea de Taină a Domnului în vremea patimii, ceilalţi apostoli şedeau acolo cu linişte, iar numai el singur sărind ieşi mai înainte. Aceluia dar se aseamănă cei ce fug de aici mai înainte de sfârşitul Liturghiei, pentru că el de nu s-ar fi depărtat de Hristos nici vânzător nu s-ar fi făcut de nu s-ar fi despărţit de însoţirea celorlalţi ucenici nu şi-ar fi pierdut nici sufletul şi viaţa vrăjmaşul. De nu s-ar fi depărtat de acea turmă sfântă nu l-ar fi aflat lupul cel mâncător de sânge să-l mănânce, de nu s-ar fi despărţit de păstor nu ar fi fost mâncat de fiară.

Vezi dacă rugăciunea cea mai de apoi ce se face după Sfânta Liturgie în acel fel se face. Pentru aceea ni se cade şi nouă acum să socotim aceea să gândim, temându-ne de păcatul şi de osânda acelui, de vreme ce Stăpânul nostru Hristos şi-a dat Sfântul Lui Trup, iar tu nici cu cuvintele nu vrei să-I dai plata ce I se cade, nici nu-I mulţumeşti pentru darul ce l-ai luat, ci săturându-te de bucate trupeşţi nu-ţi aduce aminte să te-ntorci iar la rugăciune, care este hrana sufletului, care te face de eşti părtaş cu toată zidirea şi cu cea văzută şi cea nevăzută fiind tu om smerit şi din fire simplă.

Dar nu îngăduieşti să mulţumeşti făcătorului tău de bine nici cu cuvântul nici cu lucrul? Dar cum vor fi acestea le zic nu numai ca să lăudaţi cuvintele, nici ca să vă tulburaţi şi să strigaţi, ci pentru ca să ţineţi multă vreme cuvintele noastre şi să arătaţi tocmeală şi bună rânduială acestor dumnezeieşti Taine, pentru că taine se cheamă şi sunt, că unde sunt taine se cade să fie şi tăcere şi linişte multă; drept aceea cu multă tăcere şi multă tocmeală şi cu smerenia cea multă ce se cade Sfintei Împărtăşanii să ne împărtăşim ca să aducem pe Dumnezeu la mai multă dragoste şi sufletul nostru să-l curăţim de toată întinăciunea, ca să ne învrednicim bunătăţilor celor veşnice pe care noi toţi să le dobândim, cu darul şi cu mila Domnului nostru Iisus Hristos a Căruia este slava şi puterea şi închinăciunea şi tăria în vecii vecilor. Amin.

Sf Ioan Gura-de-Aur

Sursa: Margaritare, Ed.Pelerinul Roman, 1994