PREDICA A TREIA DIN CARTEA CUVINTE DESPRE VEŞNICIE A
SFÂNTUL IUSTIN CEL NOU DE LA CELIE LA
PRĂZNUIREA SFÂNTULUI ARHANGHEL MIHAIL (1973):
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
Fraţilor şi surorilor, aceeaşi Evanghelie se referă şi la Îngeri şi la oameni. Aceeaşi dreptate se referă şi la Îngeri şi la oameni – veşnica Dreptate dumnezeiască. Aceeaşi Evanghelie, acelaşi Adevăr se referă şi la Îngeri şi la oameni. Aceasta ne-o mărturiseşte Biserica lui Dumnezeu. Domnul Hristos a făcut din Îngeri şi din oameni o Singură Biserică. Aceasta se cântă în cântările de astăzi: Din Îngeri şi din oameni a făcut o Singură Biserică.
Un lucru straniu şi în acelaşi timp foarte clar: de ce am pierdut Cerul, noi, oamenii, cum am pierdut Împărăţia Cerurilor, cum am pierdut Adevărul dumnezeiesc, veşnicul Adevăr dumnezeiesc, veşnica Dreptate dumnezeiască? Dar pe când oamenii au aţipit, au adormit, spune Mântuitorul, a venit vrăjmaşul diavol (Matei 13, 24-30). Cum să adoarmă oamenii? Oamenii adorm atunci când dorm în păcat, ei înşişi de bunăvoie alegând păcatul. Atunci ceea ce este dumnezeiesc în ei, ceea ce ţine de Viaţa cea veşnică se pierde, se micşorează. Dar când eu şi tu dormim? Atunci când săvârşim păcate, când facem rău. Căci fiecare păcat ne desparte de Dumnezeu, ne îndepărtează de Dumnezeu. Într-atât ne îndepărtează de Dumnezeu, încât păcatele se adună într-o moarte productivă, care ne îndepărtează de Dumnezeu şi ne cufundă în nesimţire faţă de Dumnezeu. Întreabă Sfântul Isaac Sirul: ce este păcatul? Şi răspunde: păcatul este nesimţirea faţă de Domnul Cel Înviat. Dacă nu simţi că Domnul a înviat şi dacă nu crezi în aceasta – iată, aceasta este primul păcat neruşinat. Acest păcat face să intre în tine şi în mine moartea veşnică, face să intre minciuna în locul adevărului, nedreptatea în locul dreptăţii, răutatea în locul iubirii. Şi în fiecare păcat cât de mic ascunde în sine fie şi numai un mic diavol.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune: În fiecare păcat este diavolul. De aceea trebuie să ne temem de păcat ca de însuşi diavolul. El nu ne arată faţa lui murdară şi respingătoare, căci oamenii s-ar scârbi de el, ar fugi de răul său. Îndulceşte însă fiecare păcat cu un strat subţire de miere şi fiecare păcat ne promite, şi mie şi ţie, bucurie, fericire, linişte, pace. Creează în sufletul meu şi al tău prăbuşirea, suferinţa, necazul, groaza, ura, ranchiuna, răutatea. Şi omul, creaţia lui Dumnezeu, dintr-o dată se pomeneşte departe de Dumnezeu., într-o ţară îndepărtată. Fiul risipitor l-a părăsit pe Tatăl Ceresc şi a plecat într-o ţară îndepărtată, străină, ca să slujească acolo porcilor, pe care diavolul îi înmulţeşte în om şi în lume în jurul omului (Luca 15, 11-32).
Astfel, fraţii mei, pe Adevăratul Dumnezeu şi Dreptatea Sa şi Adevărul Său le izgonesc din sufletele noastre păcatele noastre, nu ale altora, ci păcatele noastre personale. Noi avem obiceiul să punem asupra altuia suferinţa noastră, chinul noastru, asupra duşmanilor din jurul nostru. Şi, de fapt, duşmanul principal este în noi înşine. Păcatul – acesta este duşmanul tău. Să ştii că dacă urăşti pe cineva, te îndepărtezi de Dumnezeuşi creezi în tine o mică moarte, un mic iad. Dacă ripostezi, dacă înjuri, o asemenea grozăvie intră în sufletul tău, un asemenea iad este în spatele înjurăturii!
(fragment)
