Pagini

sâmbătă, 10 octombrie 2009

PAŞI ECUMENIŞTI: DE LA RAVENNA LA ELOUNTA (II)


PAŞI ECUMENIŞTI: DE LA RAVENNA LA ELOUNTA (II)

Conferinţă ţinută în Sala Societăţii Arheologice (Universităţii 22) pe 24 noiembrie 2008 la împlinirea a 50 de ani de la întemeierea Uniunii Panelenice Ortodoxe.
Arhim. Sarantis Sarantou,
preot slujitor la Sfânta Biserică a Adormirii Născătoarei de Dumnezeu – Amarousios




    La Ravenna a fost cercetată tema Sinodalităţii şi a Autorităţii în Biserică în plan universal, adică al Bisericii Ecumenice (a-toată-lumea), al Bisericii întregi (universale), cu referire deosebită la Biserica Romei şi la episcopul ei, considerându-l ca primul în „taxis” (în Diptice, cuvântul „taxis” însemnând ordine, rânduială, şi este vorba despre ordinea patriarhilor când sunt pomeniţi la Liturghie – n.tr.) în cadrele vechii „Pentarhii” a Patriarhilor.
Să cercetăm puţin textul de la Ravenna:
    1. În primele doisprezece paragrafe se accentuează Sinodalitatea Bisericii, care constituie reflexul şi consecinţa Trinităţii ei.
    Aici însă apare o inconsecvenţă la membrii catolici ai Comisiei Mixte. Deoarece papismul nu crede nici în Sinodalitatea Bisericii, pentru că forma lui de guvernare nu este sinodală, ci papalo-absolutistă, nici în Treime, aşa cum crede Biserica Ortodoxă a lui Hristos, cum pot membrii catolici ai Comisiei Mixte să conglăsuiască în adevăr şi nu în falsitate (aparenţă) cu membrii ortodocşi ai Comisiei?
   Desigur că „documentul” a fost semnat şi de membrii catolici ai Comisiei şi de cei ortodocşi. Membrii catolici au semnat Sinodalitatea fără să creadă în ea şi Trinitatea fără să o cunoască, deoarece doar în Biserica adevărată se dobândeşte experienţa treimică şi deci şi Sinodalitatea ca experiere. Iar membrii ortodocşi au semnat „documentul” ştiind că membrii catolici nu cred în Sinodalitate, de vreme ce părintele lor spiritual, papa, nu crede în Sinodalitate. Au semnat de asemenea conştient, de vreme ce ştiau că nu au aceeaşi Triadologie cu membrii catolici, din cauza relei lor credinţe legalizate în filioque.
    Dar de vreme ce în Biserica Ortodoxă, se încorporează cei din afara ei, doar prin adevăratul Botez Ortodox şi Mirungere, (taine pe care catolicii nu le au), cum vor accepta membrii Bisericii Papale Sinodalitatea şi Trinitatea, experienţe care se trăiesc doar în Biserica Ortodoxă?
    De asemenea, este cunoscut faptul că al II-lea Conciliu Vatican, doar cu numele este Sinod, pentru că, după cum reiese din actele sale, susţine Panaghiotis Trempelas, nu numai că nu a limitat primatul jurisdicţional al papei în „Biserica” papală, ci l-a dezvoltat. A fost legalizată – desigur - relaţia sa cu ceilalţi episcopi în date noi: Episcopii sunt episcopi în măsura în care acceptă autoritatea primatului papal şi a infailibilităţii şi în măsura în care cred în şi vor să depindă spiritual de papa. Este total contrară această „eclesiologie” celei a Bisericii Ortodoxe.
    Sfântul Nectarie în lucrarea sa „Cauzele schismei” menţionează: „Sfântul Duh în ziua Cincizecimii s-a vărsat peste toţi Apostolii şi toţi au primit plinătatea darurilor Sale. Egalitatea este conformă cu adevăratul duh al Evangheliei.
    Egalitatea este mărturisită de hotărârile Apostolilor luate întotdeauna în comun şi în consfătuire. Nu apare nicăieri Petru ipso jure fără părerea celorlaţi co-episcopi cu el să legifereze vreun decret referitor la lucrurile Bisericii. Şi la alegerea lui Matia de către cei doisprezece Apostoli şi la desemnarea celor şapte diaconi şi la ivirea chestiunii despre circumciziunea creştinilor proveniţi dintre păgâni şi la cea despre cea a predicării Evangheliei la păgâni, chiar dacă toţi Apostolii au primit poruncă de la Domnul, Petru apare acceptând poruncile Sinodului, adică ale Bisericii întregi. În Antiohia, desigur, a fost mustrat de Pavel (Galateni 2: 11). Învederând egalitatea în acestea, Petru se numeşte pe sine împreună-preot cu preoţii: „Pe preoţii cei dintre voi îi rog ca unul ce sunt împreună-preot şi martor al patimilor lui Hristos şi părtaş al slavei celei ce va să se descopere: Păstoriţi turma lui Dumnezeu dată în paza voastră, cercetând-o, nu cu silnicie, ci cu voie bună, după Dumnezeu, nu pentru căştig urât, ci din dragoste; nu ca şi cum aţi fi stăpâni peste Biserici, ci pilde făcându-vă turmei. Iar când se va arăta Mai-marele păstorilor, veţi lua cununa cea neveştejită a măririi” (I Petru 5: 1-4).
    Egalitatea este mărturisită şi de exemplul Bisericii Vechi, întrunirea Sinoadelor Ecumenice şi canoanele acestora.
    În scrierile Apostolice şi a Părinţilor Răsăriteni şi Apuseni ulteriori egalitatea este mărturisită, dar nu se găseşte nici o referinţă la vreun primat.
    Respectând egalitatea şi papii din Biserica veche, când veneau în contact cu alţi episcopi, li se adresau acestora cu Frate şi niciodată cu Fiule. Papii Leon I şi Grigorie I l-au propovăduit pe Hristos ca şi Cap şi Centru al unităţii Bisericii, iar nu pe ei înşişi. De aceea, nici nu urmăreau vreo stăpânire (autoritate) asupra Bisericii Universale.
    Egalitatea o îmbrăţişează şi catolicii, în special teologii francezi.
   Credincioşii nu sunt oi nici ale lui Petru, nici ale celorlalţi Apostoli, ci ale lui Iisus Hristos, precum mărturiseşte Petru: „Căci eraţi ca nişte oi rătăcite, dar v-aţi întors acum la Păstorul şi la Păzitorul sufletelor voastre” (I Petru 2: 25). Doar Hristos este adevăratul Păstor de sine stătător, care a spus despre Sine: „Eu sunt Păstorul cel Bun, Păstorul cel Bun îşi pune sufletul pentru oile Sale” (Ioan 10: 11). Pentru aceasta nu i-a spus lui Petru păstoreşte oile tale, ci „Păstoreşte oile Mele” (Ioan 21: 16). Petru şi ceilalţi Apostoli sunt păstori slujitori şi în acelaşi timp oi cuvântătoare ale turmei lui Hristos. O astfel de conştiinţă aveau despre ei Apostolii, succesorii lor şi Părinţii Bisericii.
Iisus Hristos, Piatra de Temelie şi Capul Bisericii, este Centrul de unitate al Bisericii” (pp. 16, 17).
    Este dispus actualul papă să accepte această eclesiologie, care concepe Sinodalitatea ca icoană a Trinităţii, sau va trebui ca membrii ortodocşi ai Comisiei Mixte să fie reeducaţi şi să înveţe să ne reeduce şi pe noi în curioasa „Sinodalitate Papală”? Adică folosim aceleaşi cuvinte, aceeaşi termeni (definiţii), cu conţinut diferit, lucru pe care îl face Noua Ordine a Lucrurilor, New Age, nu numai în plan teologic, ci şi în toate planurile de expresie şi viaţă, creând o mare confuzie.
    2. Dar şi în ceea ce priveşte Trinitatea, există iarăşi o problemă în înţelegerea termenului. Un alt sens şi un alt conţinut îl dau catolicii Trinităţii, pentru că de foarte timpuriu, din secolul al VI-lea, au introdus filioque-le, pe când noi ortodocşii continuăm tradiţia Evanghelistului Ioan, care a fost de-a dreptul primită de Trupul Bisericii, fără încurcături de tipul filioque-lui, care falsifică Treimea, o relativizează, într-un sistem rigid ca cel al papismului umanist. Răspunsurile pe care din vreme în vreme le dau unii partizani ai papismului, răspunsuri de tipul că papa are „dreptul” (grecescul evelixia s-ar traduce etimologic prin „mod de a rezolva uşor o problemă” – n.tr.) să rostească Simbolul Credinţei şi fără „filioque”, adică ortodox, complică şi mai mult dialogurile şi le fac nevrednice de crezare şi pentru credincioşii catolici şi pentru credincioşii ortodocşi.
    Şi se pune întrebarea: Este cu putinţă ca bilingvismul sau polilingvismul să pătrundă în credinţa, în logica, în mentalitatea, în exprimarea creştinilor, trecând peste temele capitale despre credinţa şi viaţa în Sfânta Treime?
    Iată de ce este indispensabil, imperios, ca membrii Comisiei Mixte, chiar şi după semnarea celor 46 articole de la Ravenna şi după comuna lor acceptare prin semnătură, să recitească textul atent şi cu mai multă luciditate. Acelaşi lucru să-l facă şi forurile sinodal-episcopale corespunzătoare, dar şi cealaltă parte a Trupului Bisericii (se înţelege laicatul ortodox – n.tr.), ca să se vadă dacă aceste articole sunt înţelese, dacă pot fi însuşite de Biserică, dacă pot să funcţioneze pozitiv sau negativ la unirea sau îndepărtarea „Bisericilor”.
    3. În ceea ce priveşte Canonul 34 Apostolic, se dă o mare importanţă prezenţei şi autorităţii primului dintre Episcopi. Smerit cugetăm însă, că cel care a redactat cele 46 de articole ale declaraţiei comune de la Ravenna, când a ajuns la articolul 10, a accentuat jumătate de canon, iar cealaltă jumătate a ciuntit-o.
    Citim Canonul:
    „Se cade ca episcopii fiecărui neam să cunoască pe cel dintâi dintre dânşii şi să-l socotească pe el drept căpetenie şi nimic mai de seamă (însemnat) să nu facă fără încuviinţarea acestuia; şi fiecare să facă numai acelea care privesc (se referă la) parohia (eparhia) sa şi satele de sub stăpânirea ei. Dar nici acela (cel dintâi)să nu facă ceva fără încuviinţarea tuturor, căci numai astfel va fi înţelegere şi se va mări Dumnezeu prin Domnul în Duhul Sfânt: Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh” (Canonul 34 al Sfinţilor Apostoli).
    Mentalitatea ortodoxă este redată de Sfântul Nectarie în lucrarea amintită mai sus. Sfântul întreabă: „Şi dacă Petru este primul între Apostoli, şi dacă este corifeu, şi dacă este piatra de temelie a Bisericii, şi dacă ţine cheile Împărăţiei cerurilor, şi dacă este păstor al oilor şi al mieilor din turma cea duhovnicească a Mântuitorului, ce este comun între aceste vrednicii şi episcopii succesori care au fost hirotoniţi de el? Şi cum a odrăslit din aceste harisme dumnezeieşti sistemul ierokratiei (statului sacru) şi al kosmodespotiei (stăpânirii lumii)? Şi cum cheile Împărăţiei cerurilor au deschis uşile împărăţiei pământeşti? Cum cele duhovniceşti s-au prefăcut în cele materialnice? Cum a devenit păstorul ighemon? Cum s-au transformat cheile în sabie? Cum piatra credinţei s-a făcut piatră de scandal?Dar de ce un singur urmaş privilegiat şi nu toţi care au aceeaşi identitate succesorială? Oare numai unul singur a născut Petru prin Evanghelia sa? Oare doar o singură Biserică (locală – n. trad.) a întemeiat? Oare doar un singur episcop a hirotonit? De ce unul singur uzurpă succesoratul lui Petru?”.

(VA URMA)

(traducere din limba greacă de monahul Leontie din Săptămânalul Uniunii Panelenice, „Orthodoxos Typos”, nr. 1762 din 12 decembrie 2008, pp. 1 şi 5)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu