Sfantul Nicolae Velimirovici
5martie/18 martie
Îmi înalţ braţele spre Tine, Păstorul meu, dar braţele mele nu ajung prea departe.
În zadar încearcă o oaie aflată în groapă să se ridice la suprafaţă; dacă păstorul nu se pleacă spre a o ajuta, ea va cădea din nou. Harul Tău ajunge mai departe decât razele soarelui. Ia-mă de mână şi scoate-mă din această temniţă. Doar o singura rază a harului Tău – şi eu mă voi înălţa cu aripile vulturului.
Sub o piatră, iarba încearcă să crească, încovoiată din pricina căutării luminii şi pământie din pricina lipsei luminii. Mare este, bucuria mea de om muritor atunci când ridic piatra şi vad iarba îndreptându-se şi înverzind.
N-a fost oare şi bucuria Ta chiar mai mare, Veşnicule Doamne, când Tu ai ridicat piatra pe care lumea o prăvălise peste sufletul meu, încovoiat şi asemenea pământului la chip?
În zadar aduc eu lemne spre a-mi încălzi sufletul, dacă Tu nu-l aprinzi cu focul din cer.
În zadar alerg; dacă alerg pe o cale gresită, alergarea mea este nefolositoare.
Toate ostenelile şi sudoarea mea sunt o jertfă închinată Ţie. Dacă Tu nu voieşti s-o primeşti voi fi ca un adăpost îngropat în zăpadă pe vârful muntelui.
Căci Tu nu Te uiţi la mulţimea nevoinţelor, ci la dorirea inimilor.
După ce tânjeşti tu, inima mea? Oriunde se uită ochiul, vede moarte. De orice se atinge mâna, ea simte moarte.
Orice afli, afli şi teama că poţi pierde ceea ce ai găsit. De orice te-ai îndrăgosti, simţi şi durerea că o poţi pierde.
Gândurile mele fără de odihnă, vă faceţi drum prin mintea mea precum beţivii la târg şi tot cădeţi şi muriţi precum lăcustele la drumul mare. Tot ceea ce aţi introdus în mine va muri şi nici un cuget nu va fi salvat din mormântul meu, în afara celor ce s-au legat ele însele de Domnul Cel Nemuritor şi Fără de Mormănt.
Cu adevărat, voi aţi intrat ca într-un mormânt atunci când aţi intrat în mine şi ca nişte gropari îmi pregătiţi mormântul.
Dar atunci când trâmbiţa cea îndelung aşteptată va răsuna în sufletul meu, ea va vesti venirea Fiului lui Dumnezeu! Atunci toate doririle muritoare ale inimii mele şi toate cugetele muritoare ale minţii mele vor fi trimise de-a stânga, iar ţarina inimii şi a minţii mele vor fi curăţite.
Iar Fiul lui Dumnezeu va intra în această ţarină şi va netezi toate mormintele pe care voi le-aţi pregătit pentru mine precum cârtiţele. Iar Fiul lui Dumnezeu mă va spăla şi mă va îmbăia şi mă va unge cu mir – nu pentru moarte, ci pentru viată.
Eu însumi m-am închis între ziduri, îndepărtându-mă de harul Tău şi n-am mai îndrăznit să-mi scot capul afară fiindcă Tu eşti ca un vânt înfricoşat. Am construit tainiţe şi locaşuri în sufletul meu şi m-am temut că Tu le vei distruge. Dar Tu nu le-ai distrus spre a mă lăsa fără cămin, ci ai făcut în aşa fel încat să mă iei într-un palat mai spaţios şi mai strălucitor decât universul cel plin de stele.
Oamenii au respins piatra Ta cea din capul unghiului, fiindcă ea este prea mare pentru tainiţele şi locaşurile lor. Constructori fără de minte au respins-o, fiindcă ei nu ştiu ce să zidească pe ea. Fiind uituci, ei nu-şi pot aminti că Tu eşti Ziditorul şi că treaba lor nu este aceea de a interveni în lucrarea Ta.
Piatra Ta din capul unghiului este prea mare, iar uriaşii se tem să se apropie de ea. Ei spun: “Dacă începem cu aceasta, când vom termina noi?”
Bieţii de ei, cum îi alungă moartea de la orice început bun!
Cu timpul îi obligă să zidească construcţii de o zi!
Întinde-Ţi mâna harului Tău spre mine, har care pătrunde mai adânc decât razele soarelui, Domnul meu Cel Preabogat, şi atunci voi îndrăzni să stau lângă piatra cea lepădată. Cu adevărat, Tu esti harul. Pogoară şi mă înalţă.
Alungă moartea şi timpul de la mine şi, împreună cu Tine, voi zidi ceea ce uriaşii pământului n-au îndrăznit să zidească.
Amin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu