Tropar (Glas 1)
Mare apărător al credinţei ortodoxe
Ocrotitor plin de grijă al pământului Rusiei
Credincios următor al rânduielilor şi al chipului de păstor
Predicând pocăința şi viaţa în Hristos
Minunat slujitor şi chivernisitor al tainelor lui Dumnezeu
Ca cel ce ai îndrăzneală şi mijloceşti pentru oameni
O, Bunule şi dreptule Părinte Ioan,
Tămăduitor şi făcător de minuni
Lauda oraşului Kronstadt
Şi podoaba Bisericii noastre
Roagă-te Atotmilostivului Dumnezeu
Pace lumii să dăruiască şi sufletelor noaste mântuire.
Dacă Iisus Hristos ar fi avut de gând să dea Bisericii Sale, după înălţarea la cer, alt cap sau vicar în locul Său (cum pretind papii, socotindu-se vicari ai lui Hristos pe pământ), ar fi vestit limpede acest lucru dinainte de înălţarea Sa, pentru că este vorba de o dogmă foarte însemnată în ce priveşte mântuirea sufletelor omeneşti; dealtfel, şi apostolii ar fi vorbit despre acest lucru sau ar fi numit vicar pe unul dintre ei - însă nici unul dintre ei n-a suflat o vorbă, amintindu-şi de spusa Domnului: care între voi va vrea să fie mai mare, să fie vouă slugă (Mt. 20,26).
Cred în atotcurăţitoarea mijlocire a preacinstitului Sânge al lui Hristos Dumnezeu, care a fost vărsat spre iertarea păcatelor întregii lumi (ce crede după adevăr) şi spre iertarea păcatelor mele; cred în atotputernica mijlocire a Sângelui acestuia, care grăieşte mai bine ca al lui Abel. Catolicii nu le mai dau mirenilor acest atotmijlocitor Sânge - pesemne din economie, ca să consume mai puţin vin. Dar cu ce râvnă turbată se străduie să-i atragă pe ortodocşi la catolicism, la credinţa lor pierzătoare! Apără, Doamne, Ortodoxia de cumplitul catolicism, în care totul este supus samavolniciei papei...
Cât de sfântă este credinţa şi Biserica ortodoxă! Cât de dreaptă este, cât de plină de pacea lui Dumnezeu, cât de plină de frumuseţe nesfârşită şi nedescrisă (aminteşte-ţi chipul fiecărui sfânt, aşa cum l-ai văzut în icoană, aminteşte-ţi viaţa lui, plină de toată fapta bună şi de minuni în timpul vieţii şi după moarte)! Biserica îndeplineşte toate cerinţele duhului omenesc şi îl mântuieşte pe orice om care sa dăruit ei şi a rămas credincios până la sfârşitul vieţii sale. Slavă sfintei credinţei Tale ortodoxe, Doamne! Papistaşii, recunoscându-l pe papă drept cap al Bisericii, l-au ridicat pe tron în locul lui Hristos, făcându-şi dumnezeu din el, iar pe Hristos l-au pus pe planul al doilea. Pe papă l-au făcut vicar al lui Hristos, deşi Hristos rămâne cu noi în toate zilele, până la sfârşitul veacului (Matei 28, 20). Dar uitaţi-vă câte rătăciri au fost îngăduite în credinţa papei (care nu este a lui Hristos!), câte ciudate rătăciri hulitoare, şi întoarceţi spatele acestei credinţe cu nemulţumire şi groază! O, trufie omenească! O, trufie satanicească! Papa - infailibil! O, iezuitism!
Dacă papa Romei ar fi întru totul de un cuget şi de un suflet şi de o învăţătură cu Domnul, ar putea – deşi nu în deplinul înţeles al cuvântului - să îşi dea numele de „Cap al Bisericii". Dar întrucât este de alt cuget şi de altă învăţătură decât Hristos, este eretic şi nu poate fi numit „Cap al Bisericii", pentru că ea e stâlpul şi întărirea adevărului (1 Tim. 3, 15), iar papa şi papistaşii sunt trestie clătinată de vânt şi au schimonosit cu desăvârşire adevărul lui Hristos şi în învăţătură, şi în slujbe (azime, lipsa proscomidiei), şi în cârmuire, făcând întregul catolicism rob ereziei lor şi făcându-l de neîndreptat.
Recunoscându-l drept Cap al Bisericii pe papa, au pierdut adevăratul Cap al Bisericii - pe Hristos - şi au rămas fără Cap. Toată istoria papismului dă mărturie că romano-catolicii nu au Cap, pentru că ei afirmă lucruri necuviincioase, luptă împotriva Bisericii Ortodoxe - şi nu numai duhovniceşte, ci şi trupeşte: prin ură, prin răutate, prin răzbunare, prin ocări de tot felul, prin omoruri mişeleşti, prin incendii, răzvrătiri, nesupunere, separatism, în ciuda faptului că polonezii trăiesc în Rusia nestingheriţi, neasupriţi, în toată îndestularea, ca şi celelalte popoare. Ura catolicilor faţă de ortodocşi este istorică şi cât se poate de turbată: mulţi dintre preoţii şi episcopii catolici, ca şi dintre intelectualii catolici, sunt gata să ne înghită de vii. Luminează-i, înţelepţeşte-i şi mântuieşte-i, Doamne! Unde este la ei Capul Bisericii - Hristos? El este dragoste, bunătate, blândeţe, milostivire, îndelungă răbdare - iar la catolici nu vezi nimic de acest fel. Iar în dogmele lor câte erezii, câte inovaţii, câte abateri de la adevăr! O, pierzător sistem papist!
(Sfântul Ioan de Kronstadt – Ultimile însemnări)
Proscomidia înfăţişează limpede Biserica întreagă cu Capul ei, Hristos, şi cu mădularele ei cereşti, pământeşti şi adormite. O, minunată unire a lui Dumnezeu cu oamenii! Romano-catolicii au lepădat proscomidia, şi prin aceasta au descăpăţânat Biserica, rupând legătura învederată a Bisericii văzute, luptătoare, cu Biserica nevăzută, triumfătoare, ca în locul lui Hristos să îi dea alt cap – un om care nu este slobod de rătăciri la care ea le face părtaşe şi pe mădularele sale, clerici şi mireni. O, cât de înţelept, de adevărat şi de mântuitor este aşezământul Bisericii, pe care o feresc de rătăciri Duhul Sfânt şi Hristos – Capul ei Cel atotputernic.
(Sfântul Ioan de Kronstadt – Ultimile însemnări)
Faţă către faţă, gură către gură vorbim noi, creştinii ortodocşi, cu Domnul, cu Maica lui Dumnezeu, cu sfinţii îngeri şi cu toţi sfinţii. Iată ce înseamnă, după obiceiul creştin ortodox, a te ruga cu evlavie, în duh şi în adevăr, în faţa sfintelor icoane. Iată de ce le punem în biserici şi în paraclise, precum şi la noi acasă.
Noi credem că Domnul şi sfinţii Lui ne sunt aproape şi că noi alcătuim un singur trup duhovnicesc cu ei, o singură Biserică, după cum unul singur este Capul lor şi al nostru, Domnul lisus Hristos. Când credinţa noastră în sfintele icoane şi în Biserică este de acest fel, oare voi, eretici luptători împotriva icoanelor, veţi arunca în ele cu pietrele osândirii clevetitoare ? Noi avem dreptate, iar voi sunteţi nedrepţi şi mincinoşi.
(Sfântul Ioan de Kronstadt – Ultimile însemnări)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu