Sfantul Pangratie al Tavromeniei: 19 iulie - La moastele Sf. Serafim de Sarov

La moastele Sf. Serafim de Sarov

Arhimandritul Lazarus Moore

Aici textul integral: Sfantul Pangratie al Tavromeniei: 19 iulie - La moastele Sf. Serafim de Sarov

19 iulie

Slavirea (sau canonizarea) Sfantului Serafim de Sarov reprezinta fara indoiala unul dintre cele mai mari evenimente ale timpurilor noastre. Astfel de zile sunt foarte rare in viata unei natiuni. A fost cu neputinta sa ramanem impasibili la zua de 19 iulie 1903. Acea zi ar trebui numita o zi de incercare pentru poporul rus, o zi prin care oamenii acestui popor sa se analizeze pe ei insisi, credintele sperantele si aspiratiile lor.

Asadar, haideti sa stam cu totii cu ochi mintii atintiti langa racla sfantului Serafim si sa ne analizam pe noi insine si idealurile noastre de viata. Aruncand o privire sumara asupra vietii Sfantului, esti uimit de inaltimea realizarilor sale. Analizandu-i viata mai indeaproape, incepi sa crezi ca Sfantul Batran nu a trait in zilele noastre, ci pe vremea marilor asceti din vechime – Antonie, Pahomie, Macarie, Sava, Ilarion, Eftimie si toti ceilalti – atat de stransa a fost legata viata sa de cea a marilor asceti. Si, de fapt, e greu sa observi ceva anume din viata Sfantului Serafim care sa nu poata fi comparat cu tot ceea ce au experimentat vechii asceti, fiindca el a trecut prin toate formele de asceza clasica.

El a vietuit ca un insingurat, ca un stalpnic, ca un sihastru, in permanenta tacere, ca pustnic si ca un avva povatuindu-si aproapele prin cuvant si fapta. Vechii asceti isi castigau bucata lor de paine cu propriile lor maini. Si el si-a dobandit hrana din munca propriilor sale maini. Vechii asceti nu aveau haine de schimb. Nici el nu a avut. Vechii asceti nu posedau niciun fel de obiecte materiale, asa incat isi lasau intotdeauna colibele deschise. Nici el nu poseda nimic, asa incat chilia sau coliba sa erau deschise tuturor. Vechii asceti dormeau pe pamantul gol si se hraneau foarte sumar. Nici el nu a dormit pe paturi confortabile, iar hrana sa era saraca si putina. Vechii asceti au vietuit ani de zile in pustie. Iar el a trait timp de 55 de ani in manastirea sa. Vechii asceti faceau minuni prin rugaciunile si smerenia lor. La fel si prin rugaciunile Sfantului Serafim s-au infaptuit nenumarate minuni. Aceia erau mari oameni de rugaciune. La fel a fost si el.

Intr-un cuvant, daca facem comparatie intre vietile ascetilor de odinioara si cea a Sfantului Serafim, observam o uimitoare asemanare. Aceasta asemanare este atat de mare incat incepi sa te intrebi daca el ne apartine cu adevarat noua si daca cumva a trait in vremea noastra.

Fara indoiala ca viata monahala este dificila. Corabia monahala trebuie sa infrunte permanent cele mai grozave furtuni launtrice si exterioare. Nu toti luptatorii stau neclintiti in lupta. In multe cazuri, pagina dupa pagina, sunt rupte treptat din cartea vietii din acele prea sfinte scrieri din care ei au fagaduit candva sa se calauzeasca de-a lungul intregii lor vieti. Voturile monahale incep sa para aproape impracticabile, iar vietile ascetilor de odinioara, ale caror fapte au luminat intreaga lume sunt vag intelese si par foarte indepartate de noi si chiar imposibil de pus in practica in ziua de azi. Astfel, viata ii indeparteaza treptat pe oameni de pe vechile temelii si ii aseaza pe altele noi, care sunt uneori cu totul straine principiilor monahismului stravechi.

Veniti si stati langa racla Sfantului Serafim, monahul rus. Acolo, la Sarov, in padurile acelea a inflorit atat de frumos si in chip minunat adevarata viata monahala aproape sub ochii nostri. Vremile stravechiului monahism pareau sa fi revenit la noi. Doar acum noi nu citim sau nu auzim despre ele, ci le vedem cu propriii nostri ochi si le atingem cu propriile noastre maini. Dar sa nu-ti pierzi curajul, monahule! Mergi neclintit tot inainte, sfintindu-ti fiecare pas al vietii tale cu invataturile sfintilor asceti si batrani. Iar tu, popor rus, vino la racla Sfantului Batran.