Pagini

sâmbătă, 4 septembrie 2010

UN ÎNVĂŢĂTOR SFÂNT - MUCENICUL VAVILA – 4 SEPTEMBRIE

PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA
POMENIREA SFÂNTULUI MUCENIC VAVILA

UN ÎNVĂŢĂTOR SFÂNT
(MUCENICUL VAVILA – 4 SEPTEMBRIE)

Spune, iubiţii mei, spune undeva Apostolul Pavel, că apostolii care propovăduiau Evanghelia în mijlocul atâtor piedici şi primejdii, se făcuseră ”privelişte lumii, şi îngerilor şi oamenilor”. Adică, aşa cum unul care urcă pe scena teatrului se face văzut de către toţi care îl urmăresc, şi uneori îl aplaudă, iar alteori îl huiduie, aşa şi apostolii. S-au arătat în lume ca într-un mare teatru, iar îngerii şi oamenii urmăreau acţiunea lor. Erau o bucurie pentru credincioşi, îngeri şi arhangheli, dar şi o întristare pentru oamenii vicleni şi răi şi pentru duhurile întunericului, pentru demoni. Întreaga lume îi urmărea. Veneau clipe în care apostolii erau încercaţi îngrozitor, iar privitorii îşi ţineau respiraţia. Dar ce bucurie simţeau creştinii şi îngerii din cer, când vedeau că apostolii, după o luptă uriaşă, izbuteau să iasă învingători!
Dar ce s-a întâmplat cu cei doisprezece apostoli se întâmplă şi cu toţi eroii creştinismului. Sfinţii devin teatru.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu