MITROPOLITUL AUGUSTIN DE FLORINA: TRĂDAREA CREDINŢEI ORTODOXE (X)

TREIERĂ ERETICII… PENTRU CĂ NU AVEM EPISCOPI CARE SĂ TRĂIASCĂ ŞI SĂ MOARĂ PENTRU CREDINŢA NOASTRĂ!

Nu există încredere în cei din frunte

7. Papa deţine pacte profitabile şi există pericolul să câştige jocul. De ce? Am spus de ce.

Am acuzat, sau mai degrabă am mustrat, palatele împărăteşti, pentru că am dreptul ca cleric ortodox, să imit exemplul marilor ierarhi, cărora eu nu pot să le dezleg cureaua încălţămintelor. Aşa a mustrat Grigorie, aşa Vasilie, aşa Ioan Gură de Aur, cărora eu nu sunt vrednic să cad şi să mă închin sfintelor lor picioare.

N-au fost scrise acestea în istorie, ca să fie doar povestiri, ci s-au scris, ca să le facem şi noi viaţă şi sânge în poporul nostru.

Da, l-am acuzat pe succesor; dar mai mult acuz pe altcineva. În spatele succesorului am zărit – pe cine credeţi?

Dumnezeul meu – zic – pentru ce vremi ne-ai păstrat pe noi! Pe cine am zărit? Un episcop!

- Lasă-l pe episcop! – vei zice.

Şi acum intru în rădăcina problemei.

Treieră aici în Elada ereticii, treieră ateii, treieră toţi, pentru că nu avem o Biserică vie şi liberă, pentru că nu avem episcopi care să trăiască şi să moară pentru credinţa noastră. Nu există. Şi închei ca să fac de-acum descoperirile.

Aici, fiecare care s-a dus la Facultatea de Teologie şi a purtat răsuţa, nu are dragoste să se ducă jos în Uganda, să se ducă în Japonia să-L propovăduiască pe Hristos, să se ducă preot slujitor sus la graniţele cu Serbia, sus aproape de graniţele sârbeşti, în sfârşit, să se ducă predicator. Va sta aici în Atena şi va linge amirali, generali; va lustrui şi pantofii ultimei haimanale din Atena, numai şi numai cu un scop: să devină episcop, să apuce cârja. Acesta este marele lor rău.

Şi în timp ce aceştia, care nu au niciun ideal, bat din poartă în poartă să urce pe poziţii înalte, ceilalţi, care au în ei o mică evlavie, care cred în Dumnezeu, aud de demnitatea episcopală şi sufletul lor se cutremură. În anii de demult, în anii binecuvântaţi, îşi tăiau urechile, îşi tăiau nasurile, ca să nu devină episcopi. Şi-i apuca cu forţa poporul şi-i făcea episcopi. L-a apucat pe Marele Vasilie cu forţa, l-a apucat pe Ioan Gură de Aur cu forţa, l-a apucat pe Atanasie cu forţa… Acum, ei apucă cu forţa demnitatea episcopală. Iată marea diferenţă.

Şi voi spune ceva întru pomenirea veşnică a unui bărbat, pe care îl stimez, chiar dacă nu am fost de acord în anumite puncte. Dar fie pomenirea lui veşnică.

Înainte cu 42 de ani, în 1922, a avut loc marea catastrofă din Asia Mică. Eram mic şi am văzut-o. Eram mic şi simt profund aceasta catastrofă, când două milioane de elini cu sufletul în dinţi s-au adunat aici, în sfântul nostru pământ.

Aici, în Atena, erau atunci nişte tineri. N-aveau nici măcar un fir alb. Ieşeau atunci de la universitate teologi, diaconi, arhimandriţi.

S-au adunat la Fundaţia “Trei Ierarhi” (Se află în Atena, lângă Omonia, pe strada Menandrou, Nr. 4. ). Tema lor era:

- Să facem curăţenie în Biserică!…

Cuvinte mari.

Altul:

- Să facem un tratament (vizită medicală)!…

Acesta striga mai tare, pentru că era mai gălăgios – acum cine ştie cele bisericeşti, înţelege.

Altul iarăşi, cu o voce teatrală – cunoscută elinilor de pretutindeni, striga:

- Să salvăm Elada noastră, armata noastră, poporul nostru; să ne unim…

- Să ne luptăm, a strigat altul; să facem o mişcare de renaştere a Bisericii …

Acestea erau resorturile lor?

Era între ei şi un tânăr diacon – nici treizeci de ani n-avea – şi îi asculta. Când au terminat toţi aceşti fanfaroni, care una aveau în cap şi în inimă, şi altele spuneau poporului, s-a ridicat acela şi a zis:

- Sunt de acord şi eu cu voi, subscriu acestora. Dar dacă vreţi să rămână această seară o seară istorică, va rămâne cu o condiţie: Nimeni dintre noi, care strigăm despre renaşterea Bisericii, nimeni nu va urmări să devină episcop.

- Uuuooo! – zic – nu e posibil aşa ceva. De fapt aşa ceva nu se poate.

Adică strigau ca să devină episcopi; şi când unul le-a spus că “acestea le vom urmări ca simpli arhimandriţi, ca simpli clerici, pentru că există alţii superiori nouă în ani, ca să devină episcopi”, acestor diaconaşi, care nu aveau nici un fir de păr alb, nu le-a plăcut cuvântul acesta.

Cel care a protestat – şi să fie pomenirea lui veşnică – a fost viitorul arhimandrit şi predicator, din cei mai buni predicatori, Serafim Papakostas, ucenicul lui Evsevios Matthopoulos.

Şi el nu a ajuns episcop. Dar toţi ceilalţi, care au strigat, s-au dus şi au făcut o metanie generalului, acelui slăvit general (Este vorba despre Nikolaos Plastiras), s-au dus pe lângă el şi l-au înşelat, şi după câteva zile toţi aceştia au devenit episcopi. Unul de 27 de ani, altul de 28 de ani, altul de 30 – unul era chiar diacon -, şi şi-au luat bastoanele. Iar unul dintre ei, care s-a mişcat ca o pisică în noapte şi în întunecimi, şi în acest mod satanic a devenit episcop, unul din aceştia a fost şi Athenagoras, patriarhul Constantinopolului.

Şi vă întreb: De la astfel de episcopi care au intrat nu pe uşă, ci pe ferestre şi printre cărămizi, poţi să te aştepţi la ceva bun? Pentru că pentru a deveni cineva episcop trebuie să fie de-Dumnezeu-chemat sau de-popor-chemat. Pe aceştia nici Dumnezeu nu i-a chemat, nici poporul nu i-a ales. Şi, în general, pe episcopi în Biserica noastră nici Dumnezeu nu-i cheamă, nici poporul nu-i alege.

Iată, aşadar, iubiţii mei, motivele pentru care spunem că: Pactele pentru a face unirea “bisericilor” sunt nefavorabile pentru Ortodoxie.

Nu mai avem nicio încredere în Athenagoras să realizeze acest mare deziderat. Nu avem nici o încredere în el. Scriu asta pe larg în periodic (vezi “Hristianiki Spitha” – “Scânteia creştină” etc.).

Traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară “Sfinţii Trei Noi Ierarhi”

Sursa: http://acvila30.wordpress.com/