Pagini

miercuri, 8 septembrie 2010

EPISCOPUL PETRU S-A ADRESAT PARLAMENTULUI ŞI GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA ÎN PRIVINŢA ANULĂRII CARACTERULUI OBLIGATORIU AL FOLOSIRII PAŞAPOARTELOR CU DATE BIOMETRICE

MITROPOLIA CHIŞINĂULUI ŞI A ÎNTREGII MOLDOVE
Episcop de Hîncu, Vicar al Mitropoliei Chişinăului
şi al Întregii Moldove
MD-6442, R. Moldova, r. Nisporeni, s. Bursuc, Mănăstirea Hîncu

Parlamentul Republicii Moldova
Or. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt, 162
Guvernul Republicii Moldova
Or. Chişinău, str. Piaţa Marii Adunări Naţionale, 1

CERERE – ÎNGRIJORARE

În ultima perioadă se amplifică nemulţumirile creştinilor referitor la promovarea politicilor de cipizare în masă prin introducerea obligatorie în sistemul actelor de identitate a paşaportului cu date biometrice.

Această nelinişte este calificată de creştinii păstoriţi de Biserica Ortodoxă din Moldova drept înrobire şi încălcare a convingerilor lor religioase, drept fundamental consfinţit în Constituţia Republicii Moldova (art. 31 „Libertatea conştiinţei”).
Raţionamentul înaintat este următorul. Dacă un stat pretinde a fi democratic, stat care are la bază respectarea drepturilor şi libertăţilor oamenilor, atunci el trebuie să fie servitorul cetăţenilor, altfel democraţia se transformă într-un instrument de manipulare şi subjugare.

Poporul şi-a ales cîrmuitorii nu pentru subjugarea lui, ci pentru respectarea drepturilor fundamentale. Dacă drepturile fundamentale nu se respectă atunci poporul pierde încrederea în cîrmuitorii săi.

Astfel, dacă toţi cetăţenii trebuie să deţină acte de identitate, nu înseamnă că tuturor trebuie să i se elibereze acte de identitate cu date biometrice, pentru că în această situaţie are prioritate convingerea religioasă de a nu primi paşaportul cu cip.

Considerăm că dacă nu va apărea dreptul de opţiune (dreptul de alegere) dintre obţinerea paşaportului cu cip şi a paşaportului fără cip nemulţumirile din partea creştinilor vor fi ample.

Acest drept de alegere are un şir de beneficii care contribuie la soluţionarea problemelor de către autorităţi. Anume, creşterea natalităţii (creştinii care nu vor dori obţinerea paşapoartelor cu cip nu vor pribegi în alte ţări, vor naşte şi vor munci în Moldova), stoparea migraţiei forţei de muncă (persoanele economic active vor produce în Moldova), „filtrarea” importului viciilor sociale, educaţia în conformitate cu valorile verificate şi recunoscute, stoparea divorţurilor ca rezultat al plecării unuia dintre soţi la munci peste hotare, etc.

Prin urmare statul are numai de cîştigat prin permisiunea obţinerii de către cetăţeni a paşapoartelor fără cip.

Mai mult decât atît, în evoluţia anumitor procese sociale rolul Bisericii trebuie să fie hotărîtor, ceea ce înseamnă că aplicarea obligatorie a procesului de cipizare trebuie precedat de hotărîrea Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, pentru că creştinii sînt cîrmuiţi de puterea lumească cea trecătoare, dar păstoriţi de Biserica Ortodoxă dreptmăritoare.

Paşaportul cu date biometrice va deveni un instrument eficient aflat la îndemîna slugilor întunericului de a efectua un control mult mai mare asupra omului şi atunci cînd va veni Antihristul îi va fi mai uşor să stăpînească lumea prin acest sistem.

Alt moment grav şi periculos este că oamenii se vor deprinde cu acest cip şi atunci cînd vor fi îndemnaţi să se însemneze cu semnul fiarei vor accepta această pecetluire cu uşurinţă.

Trîmbiţa a început să bată !

În numele creştinilor care sînt împotriva eliberării obligatorii a paşapoartelor cu date biometrice rugăm:

1. Suspendarea aplicării (stabilirea unui Moratoriu) Legii Nr. 135 din 01.07.2010 pentru modificarea articolului 2 din Legea nr. 273-XIII din 09.11.1994 privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte, MO RM Nr. 131-134 din 30.07.2010, şi

2. Modificarea Legii nr. 273-XIII din 09.11.1994 privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte în privinţa eliberării neobligatorii a paşapoartelor cu date biometrice.

Data:
26 august 2010

Cu smerenie creştinească,

† PS Petru, Episcop de Hîncu

Sursa: http://www.eph.md/news/news_Ortodoxia_in_lume/4280.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu