Despre lucrarea duhovniceasca a cugetului si cum trebuie sa gândim - Gheron Iosif

Scrisoare către un pustnic isihast

de Gheron Iosif
(fragment)

Prolog

Fiul meu, deoarece te vad a fi precum cerbul însetat dorind izvoarele cele limpezi ale apelor ceresti ale harului dumnezeiesc si cautandu-le cu dragoste fierbinte, eu, desi fara carte, incerc sa uit masura neputintei si a lipsei mele de învatatura, increzandu-ma în rugaciunile Parintilor mei.

Si acum, cu ajutorul lui Dumnezeu si cu rugaciunile voastre, încep prin a-ti vorbi despre vietuirea si nevointa monahala si în ce fel se invredniceste monahul de Împaratia cereasca si devine partas al bunatatilor vesnice, cu harul si cu mila lui Dumnezeu.

Tu, fiul meu, sa nu te lenevesti a le cerceta, ci pe fiecare în parte cu atentie sa le citesti pâna când se vor intipari în sufletul tau si vor rodi roade bune si folositoare. Sa nu le iei ca simple cuvinte, pentru ca nu sunt simple cuvinte, ci sunt cuvinte ale faptelor Sfintilor Parinti luminati de harul dumnezeiesc. Din acestea am învatat si roadele lor le-am gustat si eu în parte. Si ca analfabet ce sunt, am depus multa osteneala sa ti le scriu, dupa cum si în cultivarea lor m-am ostenit pâna la sânge. Acum le pun în fata ochilor tai gata pregatite, ca pe o masa cu multe feluri de mâncare si ca pe un paradis cu multi pomi plini de roade.

Asadar, nu te lenevi, ci, rupand din ele, manânca tot timpul pentru ca sa traiesti viata cea vesnica si sa fugi de pomul cunostintei din care au mâncat stramosii si au murit.

Aşa fă, Doamne, ca să fim păziti de fructul oprit şi, prin Tine, Preadulcele nostru Dumnezeu, sa fim luminaţi în adevăr. Că a Ta este slava si puterea în vecii vecilor. Amin.

-------------------

Despre lucrarea duhovniceasca a cugetului si cum trebuie sa gândim

Ai aflat, fiule, raspunsurile la întrebarile tale. Acum, asculta si cum trebuie sa lupti cu vrajmasii. Sa citesti cu multa atentie, de multe ori, ca pe o lectie. Ca sa cunosti ce anume sa cauti si cum trebuie sa lupti cu gândurile mândriei, care îti spun ca ai ajuns la sfintenie sau ca ai har si ca plângi mult.

Sa spui Domnului cele de mai jos:

"O, Preaiubitul meu, Preadulce Iisuse Hristoase ! Cine Te-a rugat pentru mine si cine s-a rugat la Tine de m-ai adus pe lume si de m-am nascut din parinti buni si credinciosi, nu din turci, francmasoni, evrei sau pagani, care nu cred în Tine si sunt ca si cum nu s-ar fi nascut pe deplin si care vor fi dati iadului vesnic? Cât de mult trebuie sa Te iubesc eu si sa-Ti multumesc pentru darul atât de mare si pentru binefacerea ce mi-ai facut? Si sângele meu de mi-as varsa pentru Tine, nu este de ajuns pentru a-Ti multumi.

Si, iarasi, Preadulcele meu Mântuitor, cine s-a rugat pentru mine de ma rabzi de atatia ani, înca din copilarie pacatuind? Si nu Te-ai scarbit de mine vazându-ma nedreptatind, furând, mâniindu-ma, lacomindu-ma dupa mâncaruri si dupa altele, pizmuind si toata rautatea savârsind; si chiar pe Tine, Dumnezeul meu, Te-am hulit prin faptele mele.

Iar Tu, Doamne, n-ai trimis moartea ca sa ma ia în pacat fiind, ci m-ai rabdat cu multa dragoste. O, daca as fi murit, as fi ajuns în iadul cel vesnic! Cât de mare este bunatatea Ta, Doamne!

Si iarasi, cine s-a rugat pentru mine de m-ai adus la pocainta si la spovedanie, apoi m-ai imbracat în Schima cea Mare si îngereasca? O, slava maretiei Tale, Doamne! Cât de mare si înfricosata este iconomia Ta, Doamne! O, cât de bogat este darul Tau, Stapâne! O, vistieriile Tale, care nu se golesc niciodata si tainele Tale de negrait! Cine nu se înfricoseaza vazând bunatatea Ta? Cine nu se minuneaza vazând mila Ta cea bogata? Ma înfricosez, Stapâne, sa spun bogatia darurilor Tale.

Stapânul meu si Domnul Se rastigneste pentru a-l mântui pe cel care Îl rastigneste. Eu, prin pacatele mele, pe Facatorul meu Îl rastignesc si Cel care m-a creat ma elibereaza pe mine! O, dulce iubire, Iisuse, cât Îti sunt de îndatorat! Nu, Creatorul meu, nu pentru viata vesnica pe care mi-ai fagaduit-o trebuie sa Te iubesc, nici pentru Rai; ci sunt îndatorat sa Te iubesc pentru ca m-ai eliberat din robia pacatului si a patimilor.”

O, mare minune! Care rob rascumparat cere plata pentru ca lucreaza la Stapânul sau? Cum sa ceara libertatea, din moment ce este dator cu banii de rascumparare ? Iata, Împaratul si Domnul tuturor S-a rastignit pentru tine si te-a eliberat din robia demonilor. Si le-a dat poruncile ca medicamente împotriva patimilor, ca lucrând aceste porunci sa scapi de patimile care te biruiau. Îti spune: Nu desfrâna si osteneste-te sa fii cuminte, caci daca nu vei deveni cuminte, vei deveni neaparat desfrânat. Nu fura, pentru ca sa devii credincios; caci daca nu te silesti sa devii credincios, vei deveni hot. Nu fi iubitor de arginti, pentru ca sa fii milostiv; caci daca nu te silesti sa fii milostiv, vei deveni iubitor de arginti. Nu lacomi cu pantecele, ca sa devii înfrânat. Sa ai multa dragoste, ca sa nu devii pizmuitor. La fel si toate celelalte virtuti.

Daca Domnul, mai întâi prin dumnezeiescul Botez, ne-a eliberat, ne-a dat apoi dumnezeiestile Lui porunci ca medicamente împotriva patimilor, pentru ca sa nu mai cadem iarasi în robia pacatului. Asadar, noi nu lucram pentru Dumnezeu pentru ca Acesta sa ne fie dator cu plata; nu lucram pentru viata vesnica, ci, ca niste robi rascumparati, lucram pentru a nu deveni robi ai demonilor. Suntem datori sa lucram pentru ca am fost rascumparati. Si daca suntem datori, trebuie sa-L slujim cu multa smerenie, pazind toate poruncile Lui. Si daca vom fi aflati slugi credincioase, atunci Domnul ne va da în dar harul Sau dumnezeiesc si ne izbaveste de patimi. Ne daruieste Împaratia cereasca a Sa, spunand: “Vino, sluga buna si credincioasa ! Peste putin te-ai aratat credincios, peste multe te voi pune !”Vezi, fiule ? Nu ne spune: “Vino sa-ti dau plata pentru ostenelile cu care ai lucrat pentru Mine", ci vine cu milostivire; din iubire ne daruieste, prin bunatatea Sa cea multa, dulcele Sau har. Ne curata de patimile care ne stanjenesc atât si ne invredniceste de Împaratia Sa.

Asadar, când te îndrepti spre a savârsi datoria ta, rugaciunea, apropie-te cu multa smerenie, cerând mila lui Dumnezeu. Nu ca si cum îti este dator si trebuie sa-ti dea har, ci pentru ca esti captiv si ceri har ca sa te eliberezi, zicand: “Stapâne preadulce, Domnul nostru Iisus Hristos, trimite harul Tau cel sfânt si dezleaga-ma din legaturile pacatului. Lumineaza-mi întunericul sufletului, ca sa înteleg nemarginita Ta milostivire, sa Te iubesc si sa-Ti multumesc cu vrednicie Tie, preadulcele Mântuitor al meu, care esti vrednic de toata iubirea si multumirea.

Da, bunule binefacator si preamilostive Doamne, nu lua de la noi mila Ta, ci milostiveste-Te spre zidirea Ta.

Cunosc, Doamne, greutatea faradelegilor mele, dar am vazut si mila Ta cea netarmurita. Vad întunericul din sufletul meu cel impietrit, dar cred cu nadejdi tari, asteptand luminarea Ta dumnezeiasca si izbavirea de patimile mele cele rele, viclene si înfricosatoare; cu rugaciunile preadulcei Tale Maici, ale Stapânei noastre, Nascatoarei de Dumnezeu si Pururea Fecioarei Maria si ale tuturor Sfintilor. Amin.“

Sa nu încetezi a te ruga astfel lui Dumnezeu pâna la suflarea ta din urma, si Dumnezeu îti va implini cererea. Caruia se cuvine slava si puterea în vecii vecilor. Amin.

(fragment din  "Marturii din viata monahala”Vol.2 / Gheron Iosif /Editura Bizantina, Bucuresti 1996)