CUVÂNT DE ÎNVĂŢĂTURĂ LA BOGOIAVLENIE (BOTEZUL DOMNULUI) (audio)

CUVÂNT DE ÎNVĂŢĂTURĂ LA

 BOGOIAVLENIE (BOTEZUL DOMNULUI)

AL SFÂNTULUI SFINŢITULUI MUCENIC ANTIM IVIREANUL,

 MITROPOLITUL ŢĂRII ROMÂNEŞTI

PREDICI AUDIO: AICI

Cuvânt la Botezul Domnului al celui între Sfinţi, Părintele nostru, Sf. Ioan Gură de Aur

Cuvânt la Botezul Domnului al celui între Sfinţi,

Părintele nostru, Sf. Ioan Gură de Aur

PREDICI AUDIO AICI

“Voi toţi sunteţi astăzi veseli şi numai eu sunt trist. Într-adevăr, când îmi arunc ochii peste mulţimea această duhovnicească, când văd această bogăţie nesfârşită a bisericii şi când mă gândesc apoi că o dată cu trecerea sărbătorii va pleca în grabă şi mulţimea aceasta de aici, mă întristez, mă doare sufletul că biserica, ea, care a dat naştere la atâţia fii, nu se poate bucura de ei la fiecare Sfântă Liturghie, ci numai în sărbători….. Corăbierii şi cârmacii fac totul ca să străbată şi să ajungă în port. Noi, dimpotrivă! Necontenit ne străduim să tulburăm marea vieţii noastre, ne confundăm mereu în furtunile grijilor lumeşti…..iar aici, abia de ne vedem o dată sau de două ori pe an….

Vreţi să vă spun ce faptă săvârşesc cei ce pleacă înainte de sfârşitul slujbei?….Pe Iuda îi imită aceia care pleacă din biserică înainte de ultima rugăciune…”

Cuvant la Boboteaza al celui intre sfinti, Parintele nostru, Sfantul Ioan Gura-de-Aur

CUVANT LA BOBOTEAZA

AL CELUI INTRE SFINTI PARINTELUI NOSTRU

SFANTUL IOAN GURA-DE-AUR

 PENTRU CEI CE LASA SF. SLUJBA NESFINTITA SI IES AFARA

DIN BISERICA SI PENTRU CARE SE CUMINICA CU SF. TAINE

NEFIIND VREDNICI SI URMEAZA LUI IUDA

Astăzi voi fraţilor toţi sunteţi în bucurie numai eu singur mă aflu în scârbă, pentru că socotind în acest lucru sufletesc, adică în mila lui Dumnezeu şi cunoscând nemăsurata bogăţie a Bisericii lui Iisus Hristos, adică mulţumirea voastră ce v-aţi strîns astăzi la Sfânta Biserică şi apoi după praznic văzând iarăşi mulţimea aceasta fugind şi uitând biserica, mi se răneşte şi mi se scârbeşte inima, de vreme ce văd că are Sfânta Biserică atâţia copii şi nu poate să-i vadă în toate zilele ci numai când este praznic.

O, câtă bucurie sufletească, o, câtă veselie, o, câtă slavă lui Dumnezeu şi cât folos sufletesc ar fi de am vedea în toate zilele Biserica plină de creştini; cu adevărat multă bucurie am avea.

Ce să socotim pe corăbieri şi pe cei ce chivernisesc şi umblă cu negoţ pe mare, cât se nevoiesc ca să poate trece locurile cu valuri şi să ajungă la ţărm. Iar noi fiind pururea ca pe luciul mării în această lume, ne nevoim fiind aruncaţi şi purtaţi de valurile mării de grijile acestei lumi şi ne afundăm uneori în negustorie alteori la judecăţi şi în alte lucruri şi griji lumeşti.

Sunt mulţi care cu nevoie merg la biserică, numai de două ori pe an sau odată iară mulţi niciodată. Sau nu ştiţi că în ce chip a făcut Dumnezeu ţărmul aşa şi în cetăţi şi în oraşe a făcut Biserica ca să năzuim la Dânsa şi să scăpăm de grijile lumeşti şi să aflăm linişte fără de furtună pentru că în acest sfânt liman al Bisericii nu ne temem nici de valuri ce au multă primejdie nici de robia piraţilor nici de altă pagubă de la oameni răi, nici de fiarele sălbatice nici de vânturi şi de furtuni mari.

De vreme ce numai acesta este singurul liman adevărat şi de toate câte am zis slobod şi numai eu ci şi voi sunteţi mărturii, că de-ar cerceta cineva conştiinţa inimilor noastre, adevărat multă linişte ar afla înăuntru pentru că acum nici mînia, nici pofta trupească nu o supără, nici zavistia nu o topeşte, nici mândria nu o strică, nici o deşartă mărire nu o umflă, ci toate aceste fiare sălbatice s-au smerit, pentru că le-a adormit postirea, ascultarea Sf. Scripturi care prin auz intrînd inimile fiecăruia din voi cu glas dumnezeiesc, toate patimile trupeşti le-a înfrânat.

Deci pentru aceasta câtă nebunie şi nepricepere şi câtă osândă o să ai tu, care nu vrei să vii şi să te apropii de biserică, care este dimpreună maica tuturor?

Ce plimbare mai bună şi mai de folos decât aceasta vei avea?

Ce unire cu oamenii o să afli ai bună?

Ce este împiedicarea sfintei biserici? Adevărat vrei să zici că este sărăcia piedică şi oprelişte Bisericii, dar această pricină ce ai spus-o nu este cu cale pentru că în săptămână sunt şapte zile, pe care le-a împărţit Dumnezeu cu noi şi nu să fi luat pentru El mai multă parte şi nouă să ne fi dat mai puţin, nici în mod egal nu le-a împărţit, încă nici trei zile n-a luat ca să dea iarăşi trei.

Ce ţie, o, creştine ţi-a dăruit şase iar Lui şi-a lăsat numai una. Iar tu nici în acea zi nu eşti bucuros să fii liber de grijile lumeşti ca să-ţi fie auzul slobod şi deschis spre ascultarea Sf. Scripturi, ci faci lucrul ce fac toţi furii de cele sfinte, adică cei ce fură Sfintele odoare, din Biserică.

De vreme ce îndrăzneşti să răpeşti şi această sfântă zi care este aleasă şi dăruită spre ascultarea Sf. Scripturi, să o cheltuieşti în grijile şi treburile cele deşarte? Dar ce zic eu de zile întregi? Numai ce a făcut văduva cu milostenia fă şi tu în vremea zilei acesteia şi precum a dat ea doi fileri şi multă dragoste a dobândit de la Dumnezeu două ceasuri şi El va aduce în casa ta mii de agonisite bune.

Iar de nu vrei să te laşi deloc de lucrurile lumeşti şi să cheltuieşti din zi puţină vreme pentru Dumnezeu păzeşte-te să nu pierzi toată osteneala ta şi toată agonisita vieţii tale, pentru că ştie cunoscătorul de inimi când nu-L băgăm noi în seamă, să risipească într-o clipă de ceas câte lucruri sunt adunate în mulţi ani, în ce fel înfricoşător pieri-vei; când îşi băteau joc de biserica ierusalimului şi zicea: “Umplutu-v-aţi casele de lucruri alese dar eu le-am spulberat ca un vânt şi toate s-au prăpădit, zice Domnul”.

Dar o, frăţiorule ce lucruri putem să te-nvăţăm mai înainte de câte trebuiesc creştinului să facă, de vreme ce numai o dată sau de două ori vii aici într-un an, pentru suflet să te-nvăţăm, pentru trup, pentru împărăţia cerului, pentru munca cea nesfârşită, pentru îndelunga răbdare a lui Dumnezeu, pentru iertare, pentru pocăinţă, pentru botez, pentru lumea cea de sus şi de jos, pentru firea cea omenească pentru cea îngerească, pentru răutatea dracilor, pentru meşteşugurile diavolului, pentru viaţă, pentru prunci, pentru dreapta credinţă (ortodoxă), pentru ereticii?

Că acestea şi mai multe decât se cade să le ştie tot creştinul şi să dea răspuns tuturor celor ce-l întreabă pentru acestea toate, dar voi nici o parte cât de mică nu puteţi să învăţaţi din aceasta pentru că veniţi foarte rar la biserică şi încă şi atunci când veniţi nu veniţi pentru vreo smerenie sufletească, ci numai pentru obiceiul praznicului, alţii pentru vorbele şi adunarea prietenilor iar bogaţii pentru mândrie şi trufie. Iar eu zic că de-ar iubi cineva să ştie toate câte am zis mai sus ar trebui să vie mai des la biserică să asculte citirea Sf. Scripturi şi aşa adevărat le-ar şti toate.

Aveţi copii mulţi şi slujitori şi când vreţi să-i daţi la meserie să înveţe, nu-i mai lăsaţi să vie acasă nicidecum, ci le trimiteţi şi bucate şi îmbrăcăminte şi ce le trebuie ca să înveţe mai bine.

Iar voind să învăţaţi nu doar vreo meserie simplă şi mică ci tocmai care-i mai mare şi mai de folos decât toate meşteşugurile, adică în ce fel aţi plăcea lui Dumnezeu şi să dobândiţi împărăţia cerului, vă pare că veţi dobândi prea lesne această meserie şi nu vă nevoiţi în toată vremea.

O mare nebunie, pentru că-i trebuie omului multă grijă şi mare nevoinţă ca să dobândească această dumnezeiască bunătate.

Ascultă ce zice Domnul în Evanghelie: “Învăţaţi-vă de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima”.

Şi iarăşi prin proorocul: “Veniţi fiilor de mă ascultaţi, frica Domnului vă voi învăţa pe voi”, şi iarăşi: “Învăţaţi-vă şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu”. Deci iată că trebuie să aibă multă vreme cel ce vrea să dobândească această iubitoare de Dumnezeu bunătate şi învăţătură.

Însă ca să nu ne cheltuim toată vremea de astăzi dojenind pe cei ce nu vor să vie în toate zilele la biserică, întoarcem cuvântul spre praznicul de azi, ajung cele de mai sus cu care pot să-şi tămăduiacsă lenea lor cea multă. Şi de vreme ce mulţi prăznuiesc şi serbează sărbătorile şi încă şi numele sărbătorii îl ştim, iar motivul pentru care s-a făcut mai toţi nu le ştim, dar care este această arătare şi ce va să zică această arătare şi de este o arătare sau două, nici unul nu ştie, care lucru este un mare rău.

De vreme ce prăznuiesc această sărbătoare în toţi anii şi motivul ei nu-l ştiu nicidecum. Trebuie mai întâi să arătăm dragostea voastră ca să ştiţi, că nu este numai una şi singură arătarea, ci mai ales sunt două, adică una este aceasta pe care o prăznuim azi şi în toţi anii în această zi.

Iar a doua este cea viitoare care va fi la sfârşitul lumii; pentru ce acestea amândouă? Ascultaţi ce zice Ap.

Pavel şi întîi, zice, pentru aceasta de acum. Arătatu-s-a darul cel mîntuitor tuturor oamenilor, ca lepădând toată necurăţia şi poftele lumeşti cu întreaga minte şi cu dreptate şi cu bună credinţă să trăim în veacul acesta de acum” iar a doua zice: “Aşteptând fericita nădejde şi arătarea slavei Marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos”. Pentru care arătare zice proorocul Ioil: “Soarele se va întuneca şi luna se va preface în sânge înainte până a nu veni ziua Domnului cea arătată şi slăvită”.

Dar pentru ce nu se cheamă Bobotează ziua în care S-a născut Domnul nostru, ci se numeşte numai ziua în care s-a botezat ? Pentru că zice, că în ziua în care s-a botezat a sfinţit şi firea apelor.

Deci pentru aceea în ziua praznicului acestuia toţi iau apă din rîu şi o duc la casele lor şi ţin câte un an sau doi sau mai mulţi şi nu se strică, de vreme ce se sfinţesc astăzi, de aceea se cheamă ziua de azi arătare şi nu cea în care s-a născut.

Ascultă de vreme ce când S-a născut Hristos atunci nu li s-a arătat la toţi, ci când s-a botezat atunci S-a arătat, că până la ziua aceasta mulţi nu-L cunoşteau pe El şi mulţi nu-L cunoşteau ca Fiul lui Dumnezeu.

Ascultă ce zicea Ioan Botezătorul: “În mijlocul vostru era şi nimeni nu-L ştia pe Dînsul”. Dar ce minune este de nu-L cunoşteau alţii, de vreme ce nici Ioan Botezătorul nu-L cunoştea până în ziua aceia? Şi cum că nu L-a cunoscut Ioan ascultă ce zice: “Eu nu-L cunoşteam pe El, ci Cel ce m-a trimis să-l botez pe El în apă Acela mi-a zis, peste care vei vedea Duhul coborându-se şi stând deasupra Lui, acesta este cel ce se botează în Duhul Sfînt”. Dar iată că azi s-a arătat tuturor că este Fiul lui Dumnezeu, deci aţi văzut că sunt două arătări ale Domnului, adică una aceasta de acum şi alta cel viitoare.

Iar acum trebuie să spunem pentru care motiv vine Hristos la botez? Şi spre ce botez vine?

Pentru că aceasta trebuie s-o ştim că şi cea mai de sus, care ni se cade s-o tâlcuim astăzi cu deamănuntul către voi, pentru că din aceasta o veţi cunoaşte mai lesne şi pe cealaltă.

Botez a fost şi botezul evreiesc care curăţea necurăţiile trupului dar nu cele sufleteşti, adică păcatele, pentru că nici pe cel curvar nici pe hoţi, nici pe cel ce făcea alt păcat nu-l izbăvea de păcatele lui, şi numai pe acela ce se apropia de trup mort şi pe cel ce mânca bucate spurcate şi pe cel ce se unea cu cei spurcaţi.

Că zice Dumnezeu la cartea Leviţilor ce se cheamă preoţească prin Moise: “Spălaţi trupul lui cu apă curată şi de va fi acel om necurat până în seară tot se va curăţi pentru că acestea ce le-am zis nu este păcat adevărat nici necurăţie, căci nefiind oameni care făceau acestea deplini îi făcea Dumnezeu prin botezul jidovesc desăvârşiţi, adică prin spălarea pentru fericirea de păcatele cele mai mari.

Deci iată că botezul evreiesc nu slobozea pe om de păcatele cele sufleteşti ci numai de întinăciunile trupeşti. Iar botezul nu este aşa cu cu mult mai mare şi plin de dar, de vreme ce izbăveşte pe om de păcate şi curăţeşte sufletul şi-i dă dar duhovnicesc şi botezul lui Ioan era mai mult decât cel evreiesc, iar decât al nostru mult mai mic, care este ca în mijloc ca un pod şi ajutor oamenilor să treacă de la acelea spre al nostru, că nu aducea pe oameni spre paza curăţirii trupeşti ca cel evreiesc ci numai cei învaţă şi-i sfătuia să-şi schimbe obiceiurile şi să se întoarcă de la rău la bine, având nădejdea mîntuirii lor în lucrarea faptelor bune, iar nu în botezuri multe şi în curăţiri de ape, de vreme ce Ioan nu zicea; spală-ţi hainele tale şi trupul tău îl scaldă şi te vei curăţi, ci zicea faceţi roade vrednice de pocăinţă.

Deci pentru aceasta a fost botezul lui Ioan, nici în Duhul Sfînt nu dădea, nici iertare de păcate nu dăruia celui ce se boteza, că numai ce poruncea oamenilor să se pocăiască, dar nu curăţea păcatele ca Domnul, pentru că zicea: “eu pe voi vă cu apă spre pocăinţă, iar Acela vă va spăla pe voi cu Duhul Sfânt şi cu foc”.

Îmi aduc aminte ce zicea de Rusalii când s-a arătat Duhul Sfânt în chip de limbi de foc asupra fiecăruia din Apostoli şi cum că n-a fost botezul lui Ioan deplin şi nu avea nici puterea Duhului, nici iertarea păcatelor şi de aici este adesea că în vremea aceia întâmplându-se Sf. Pavel de a întâlni câţiva ucenici de ai lui Ioan i-a întrebat pe dânşii de au luat Duhul Sfânt după ce au crezut. Iar ei ziseră către Pavel, nu numai că nu am luat dar nici n-am auzit de este Duh Sfânt, iar el zise către dânşii : dar în ce v-aţi botezat? Ei ziseră botezul lui Ioan. Atunci zise Pavel către dânşii, dar Ioan a botezat cu botezul pocăinţei iar nu cu al iertării şi pentru care motiv i-a botezat?

Ascultaţi, de vreme ce el când învăţa oamenii zicea, să creadă în Cel ce va veni după dânsul, adică în Domnul Hristos. Şi auzind ei s-au botezat în numele Domnului nostru Iisus Hristos. Şi atunci punându-şi mîinile sale Pavel pe capetele acelor botezaţi, veni Duhul Sfânt asupra lor. Ai văzut că n-a fost desăvârşit botezul lui Ioan? Că de ar fi fost desăvârşit nu i-ar fi botezat Pavel a doua oară nici nu şi-ar fi pus sfintele lui mîini pe capetele lor şi să se roage şi să le săvârşească Duhul Sfânt botezul.

Deci atunci făcând aşa arată mărimea botezului celui apostolesc şi cum că acela al lui Ioan este mai mic cu mult decât acesta, că iată că am cunoscut deosebirea botezurilor cu aceste pilde ce le zicem, dar trebuie să spunem şi pentru ce se botează Hristos şi în ce se botează de vreme ce lui Hristos nu-I trebuia nici botezul cel evreiesc nici cel mai de apoi al nostru, iar nici iertare de păcate precum era fără de păcat, nu-I trebuia nici o curăţenie că zice Scriptura: “Păcat n-a făcut nici s-a aflat vicleşug în gura lui” şi “Cine dintre voi mă vădeşte de păcat”? De vreme ce Sfântul Lui trup n-a fost lipsit de Duhul Cel care din Duhul Sf. S-a întrupat? Pentru aceea dacă de vreme ce n-a fost lipsit Sfântul Lui Trup de la Duhul Sfânt nici păcate n-a avut, dar pentru ce s-a botezat?

Întîi trebuie să ştim cu ce botez s-a botezat şi după aceea vom cunoaşte şi pricina. Nu S-a botezat Mântuitorul nostru nici cu botezul evreiesc nici cu al nostru ci s-a botezat cu al lui Ioan. Dar pentru ce s-a botezat cu al lui Ioan şi nu cu altul? Pentru ca să cunoaştem noi prin mijlocul firii botezului acestuia cum că nu s-a botezat nici pentru iertarea păcatelor, nici pentru darul Duhului Sfânt, se cunoaşte din cuvântul ce a zis Ioan ca să nu gândească cineva că merge Hristos către Ioan pentru pocăinţă, cum mergeau alţi oameni.

Ascultă cum a arătat aceasta şi Ioan, că acest Ioan ce le zicea celorlalţi oameni proşti, faceţi roade vrednice de pocăinţă, ascultă ce-I zice lui Hristos “ Eu trebuie să mă botez de la Tine şi tu vii le mine”? Şi aceasta a zis-o Ioan arătând că Hristos n-a mers către dânsul pentru motivul pentru care mergeau ceilalţi oameni, adică pentru pocăinţă şi pentru iertarea păcatelor. De vreme ce atâta a fost Hristos de departe de păcat chiar şi decât botezătorul a fost mai curat; fără de nici o asemănare; dar pentru ce s-a botezat?

De vreme ce nici pentru pocăinţă nici pentru a primi alte motive s-a botezat? Adevărat pentru alte două motive s-a botezat, unul pentru care a zis Ioan, iar altul pentru care i-a zis Hristos lui Ioan.

Dar care pricină i-a zis Ioan să fie botezul lui Iisus pentru ca să cunoască toţi precum zicea şi Pavel; “Iar Ioan a botezat pe oameni cu botezul pocăinţei ca să creadă în Cel ce va veni după el, adică în Hristos şi acesta a fost îndreptarea botezului. Că adevărat a merge pe la casele tuturor şi a bate-n uşi strigând şi zicând pentru Hristos, Acesta este Fiul lui Dumnezeu şi credeţi în El”, ar fi dat oamenilor bănuială să nu creadă mărturia lui.

Iar că a mers către Iordan şi s-a botezat de Ioan înainte a toată mulţimea câţi au fost pe ţărmurile apei, care au văzut cu ochii lor acea taină cum s-a botezat şi în ce chip s-a coborât Duhul Sfânt asupra Lui în chip de porumbel şi cu mult Îl mărturisea din cer glasul Tatălui prin venirea Duhului Sfânt, a scos mărturia lui Ioan din toată bănuiala pentru aceia şi Ioan singur a zis: “Că eu nu L-am ştiut pe El”. Adică a zis că nu-L ştia, făcând vrednică mărturia lui.

De vreme ce Ioan era rudă cu Hristos amândoi trupeşte, de aceea ca să nu se presupună că Ioan mărturiseşte pe Hristos pentru că îi este rudă, a tocmit darul Duhului Sfânt de a crescut Ioan în pustie de mic şi apoi ca şi cum l-ar fi cunoscut cu dumnezeirea aşa îl mărturisea pentru aceea zice că “eu nu L-am cunoscut pe Dânsul, adică nu-L cunoşteam, dar de vreme ce nu l-ai ştiut, cum L-ai cunoscut? Iar el zicea: “Cel ce m-a trimis să-L botez. Acela mi-a spus”. Ce ţi-a spus? Peste care vei vedea Duhul coborându-se ca un porumbel şi şezând deasupra lui, Acela este cel ce botează cu Duhul Sfânt şi cu foc”. Deci vezi că pentru aceasta a venit Duhul Sfânt iar nu să fi venit ca atuncea întâiul, ci ca să arate tuturor pe Cel mărturisit, zburând în chip de porumbel, pentru aceasta dacă a venit şi pentru altă pricină pentru care zice el singur, adică zicând Ioan: “Mie îmi trebuie să mă botez de la Tine şi Tu vii la mine? El răspunse zicând” “Lasă acum pentru că aşa trebuie să primesc toată dreptatea”. Vezi dar înţelepciunea slugii?

Vezi smerenia cea înţeleaptă a Stăpânului? Ce va să însemne acele cuvinte cu care zice: “să plinim toată dreptatea”? Dreptatea se cheamă săvârşirea tuturor poruncilor precum zice în altă parte. Adică erau amândoi drepţi, umblând în poruncile Domnului fără prihană, deci de vreme ce se cădea să-mplinească toţi oamenii această dreptate şi Hristos venind o plineşte. Dar va zice cineva ce dreptate este aceea să Se boteze Hristos? Adevărat dreptate a fost să se plece mărturie Botezului şi să se boteze, căci în ce chip S-a tăiat împrejur şi jertfă S-a adus lui Dumnezeu şi sâmbetele a păzit şi sărbătorile evreilor le-a plinit aşa şi acest sfânt botez fiind de trebuinţă l-a adaos, ascultând pe Botezătorul şi proorocul, precum a fost voia lui Dumnezeu să se boteze toţi oamenii.

Ascultă ce zice Ioan: “Cel ce m-a trimis să botez cu apă” şi iarăşi ce zice Hristos: “Că vameşii în mulţime s-au îndreptat spre Dumnezeu”, botezându-se cu botezul lui Ioan. Iar fariserii şi cărturarii s-au lepădat de voia lui Dumnezeu, de vreme ce nu s-au botezat de la el. Deci de a fost dreptate să se plece poporul lui Dumnezeu şi Dumnezeu a trimis pe Ioan să-l boteze, pentru că Hristos împreună cu celelalte porunci ale legii a împlinit-o şi pe aceasta, cum am zice, să fie toate poruncile legii o sută de galbeni care s-au căzut ca o datorie s-o plătească neamul omenesc şi nu a plătit-o, pentru care datorie ne ţinea moartea prinşi în legătură fiind noi vinovaţi cu această greşeală.

Deci pentru aceea venind Hristos şi aflându-ne pe noi în legătură a plătit datoria şi ne-a eliberat căci noi nu aveam cu ce plăti acea datorie. Pentru aceea nu a zis că se cade să facem iată şi ce a zis, să plinim toată dragostea. Adică zice, Mie Mi se cade care sunt Stăpân şi am tot binele să plătesc pentru cei ce n-au cu ce plăti. Aceasta este pricina botezului care s-a arătat, că a plinit toată legea şi aceasta şi aceea ce s-a zis mai înainte.

Pentru aceasta şi Duhul Sfânt s-a coborât în chip de porumbel, de vreme ce unde este împăcare cu Dumnezeu şi prietenie, acolo este şi porumbelul, că şi în corabie în vremea lui Noe porumbelul a venit aducând stâlpare de măslin în chip de semn de iubire de oameni a lui Dumnezeu şi de izbăvirea acelui potop mare şi acum în chip de porumbel căci se cuvine să înţelegem aceste cuvinte foarte de amănunt, de vreme ce Duhul Sfânt vine vestind mila lui Dumnezeu în toată lumea şi mai vârtos arătând cu aceasta că se cade omul cel sufletesc să fie fără răutate şi simplu fără de nici un vicleşug cum zice Hristos: “De nu vă veţi întoarce şi să fiţi ca pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerului”, căci corabia lui Noe încetând atunci acea iarnă şi acel potop ea a rămas pe pământ, iar această corabie firească, adică Domnul nostru Iisus Hristos, dacă s-a stricat vrajba s-a luat la cer şi este cu trupul de-a dreapta lui Dumnezeu şi Tatăl cu acel nevinovat şi întru tot curat Trupul Lui.

Iar de vreme ce mi-am adus aminte de Trupul cel dumnezeiesc, o, iubiţii mei ascultători cade-se cât de puţin să zicem ceva şi pentru aceasta către feţele voastre şi aşa să sfârşim cuvântul că ştiu că mulţi aleargă la Sfânta şi dumnezeiasca Masă pentru obiceiul Praznicului, adică la Sfânta Împărtăşanie, pentru care de multe ori am zis şi acum zic. Că nu se cade să păzească numai sărbătorile când vor să se împărtăşească ci să-şi curăţească conştiinţa cea dinăuntru şi atunci să se apropie la acestă Sfântă Masă de vreme ce cel ce este spurcat şi cu inima necurat, nu numai în cealaltă vreme, ci nici în ziua praznicului nu este vrednic să dobândească Sfântul şi înfricoşatul Trup al Domnului.

La fel şi cel curat care desăvârşit şi-a spălat păcatele lui prin pocăinţa cea adevărată, nu numai acum ci pururea şi-n toată vremea este vrednic să dobândească aceste dumnezeieşti şi de Dumnezeu dăruite Taine. Însă pentru acest lucru nu ştiu ce voi să zic şi cum se vor păzi cei mai mulţi care sunt plini de răutăţi, adică ei dacă văd ziua sărbătorii că vine, ei aleargă toţi ca şi cum iar îndemna cineva şi se-mpărtăşesc cu Prea Curatele Taine, pe care nici cu ochii lor nu sunt vrednici să le vadă pentru care şi noi pe câţi îi cunoaştem dintre cei nevrednici îi vom opri ca să nu se împărtăşească fiind nevrednici iar pe câţi nu-i vom cunoaşte îi vom lăsa la mila lui Dumnezeu care cunoaşte cele ascunse ale gândurilor tuturor oamenilor.

Deci azi vom face în tot chipul să-ndreptăm păcatul cel vădit al tuturor. Dar care este acest păcat? Este că nimeni nu se apropie la cele Dumnezeieşti Taine cu frică, ci încă mai vârtos tulburaţi şi amestecaţi cu firea şi mânioşi grăind cuvinte fără de care şi clevetind şi silind pe aproapele vostru şi alte mii de lucruri faceţi fără socoteală, pe care de multe ori le-am zis şi nu le voi înceta a zice. Nu vă uitaţi la luptele cele de luptători când merge luptătorul cel ce biruieşte în mijlocul târgului, având pe capul lui cunună şi-mpodobit cu haină scumpă şi ţinând în mâna lui toiag, câtă tocmire şi câtă tăcere este atunci este atunci în tot poporul, nefiind altă gâlceavă decât acela care strigă ca să tacă tot omul.

Cum dar nu vă pare lucru fără de cale o iubitor de priveală creştini? Adică acolo unde se foloseşte diavolul să fie atâta tăcere şi linişte, iar aici unde se cheamă Hristos către El să fie atâta gâlceavă şi tulburare, în târg să fie pace şi linişte iar în Biserică strigare? Pe mare să fie linişte iar la ţărm să fie valuri? Ce te gâlceveşti o, omule? Ia spune-mi? Şi ce cugeţi? De nevoia lucrurilor îţi este grija acum? Socoteşti ceva că ai lucruri în acest ceas? Adu-ţi aminte că încă eşti pe pământ, pare-ţi-se încă cum că mai eşti cu oamenii? Dar cum? Oare nu sunt toate acestea semne ale unui cuget împietrit?

Adică să gândim în acel ceas când mergem la Sfânta Împărtăşanie că suntem pe pământ şi să nu gândim că în acel ceas suntem în dans cu îngerii? Cu care şi versul cel tainic împreună l-am trmis la Dumnezeu şi cântarea cea de bucurie, pentru aceasta şi prea dulcele meu Hristos ne-a numit vulturi zicând: “Unde este stârvul acolo se vor aduna vulturii” pentru ca să ne fie nouă umbletele noastre la ceruri, ca să zburăm la înălţimi fiind uşuraţi cu aripile Duhului Sfânt, iar noi suntem ca şerpii ne târâm pe pământ şi pământ mâncăm, vreţi să vă spun de unde se face tulburare şi ceartă? Că nefiind nimenea să vă ţie uşile şi să vă oprească fugiţi şi vă duceţi unde vă este voia până a nu se sfârşi dumnezeiasca Liturghie că şi acesta este un semn de mare hulă, ce faci o, omule?

Acum când este Hristos de faţă şi îngerii aici şi înfricoşata Masă este pusă înainte şi fraţii tăi cu multă smerenie zăbovesc iar tu cutezi şi laşi toate acestea şi te duci, nu socoteşti că fiind tu chemat cândva la masă unui boier mare, măcar de te-ai şi sătura mai înainte până a nu se săvârşi dar nu poţi să te duci de acolo până nu se ridică toţi şi ceilalţi, iar aici unde se săvârşesc Prea curatele Taine ale lui Hristos, încă mai înainte până a nu se săvârşi această dumnezeiască Tăinuire, cutezi tu de laşi şi te duci la grijile cele trupeşti. Dar oare ce iertare vei avea? Sau ce răspuns vei da? Şi cei ce ies afară din Sfânta Biserică mai înainte până a nu se sfârşi Sf. Liturghie împreună cu rugăciunile cele de mulţumită? Vă voi spune măcar de este lucru cam greu, dar de nevoie este să-l zicem pentru lenea multora.

Când s-a împărăşit Iuda la Cina cea de Taină a Domnului în vremea patimii, ceilalţi apostoli şedeau acolo cu linişte, iar numai el singur sărind ieşi mai înainte. Aceluia dar se aseamănă cei ce fug de aici mai înainte de sfârşitul Liturghiei, pentru că el de nu s-ar fi depărtat de Hristos nici vânzător nu s-ar fi făcut de nu s-ar fi despărţit de însoţirea celorlalţi ucenici nu şi-ar fi pierdut nici sufletul şi viaţa vrăjmaşul. De nu s-ar fi depărtat de acea turmă sfântă nu l-ar fi aflat lupul cel mâncător de sânge să-l mănânce, de nu s-ar fi despărţit de păstor nu ar fi fost mâncat de fiară.

Vezi dacă rugăciunea cea mai de apoi ce se face după Sfânta Liturgie în acel fel se face. Pentru aceea ni se cade şi nouă acum să socotim aceea să gândim, temându-ne de păcatul şi de osânda acelui, de vreme ce Stăpânul nostru Hristos şi-a dat Sfântul Lui Trup, iar tu nici cu cuvintele nu vrei să-I dai plata ce I se cade, nici nu-I mulţumeşti pentru darul ce l-ai luat, ci săturându-te de bucate trupeşţi nu-ţi aduce aminte să te-ntorci iar la rugăciune, care este hrana sufletului, care te face de eşti părtaş cu toată zidirea şi cu cea văzută şi cea nevăzută fiind tu om smerit şi din fire simplă.

Dar nu îngăduieşti să mulţumeşti făcătorului tău de bine nici cu cuvântul nici cu lucrul? Dar cum vor fi acestea le zic nu numai ca să lăudaţi cuvintele, nici ca să vă tulburaţi şi să strigaţi, ci pentru ca să ţineţi multă vreme cuvintele noastre şi să arătaţi tocmeală şi bună rânduială acestor dumnezeieşti Taine, pentru că taine se cheamă şi sunt, că unde sunt taine se cade să fie şi tăcere şi linişte multă; drept aceea cu multă tăcere şi multă tocmeală şi cu smerenia cea multă ce se cade Sfintei Împărtăşanii să ne împărtăşim ca să aducem pe Dumnezeu la mai multă dragoste şi sufletul nostru să-l curăţim de toată întinăciunea, ca să ne învrednicim bunătăţilor celor veşnice pe care noi toţi să le dobândim, cu darul şi cu mila Domnului nostru Iisus Hristos a Căruia este slava şi puterea şi închinăciunea şi tăria în vecii vecilor. Amin.

Sf Ioan Gura-de-Aur

Sursa: Margaritare, Ed.Pelerinul Roman, 1994

Predica la Botezul Domnului - Sf. Ioan Maximovici

Predica la Botezul Domnului

Sf. Ioan Maximovici - Bitolia (Serbia), 1928

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Sărbătorind Botezul Domnului, ne aducem aminte şi că Dumnezeu S-a descoperit oamenilor ca Treime, şi că Iisus S-a arătat oamenilor ca Hristos. Unde S-a arătat Hristos? Unde Şi-a început lucrarea? S-a dus, oare, într-un mare oraş şi S-a arătat acolo în slava Sa? Ori S-a urcat pe un multe înalt, ca o mulţime numeroasă de oameni adunată în jur să-L privească de jos, ca pe o ciudăţenie? Nu! Hristos S-a dus în pustie, la apa Iordanului, unde Ioan boteza poporul. Ioan propovăduia pocăinţa şi îi chema pe păcătoşi ca, în semn de pocăinţă, să se boteze în Iordan. Şi iată, tot ca un păcătos vine şi Hristos şi cere să fie botezat. El, Care nu are păcat. S-a temut Ioan. „Tu trebuie să mă botezi pe mine.” „Lasă asta acum – îi răspunde Iisus – căci aşa ni se cuvine să împlinim toată dreptatea.”

Adam a păcătuit prin mândrie, a vrut să se înalţe, să fie ca Dumnezeu. Iar Hristos a venit să plinească dreptatea lui Dumnezeu, să îndrepte prin smerenie păcatul mândriei lui Adam. Adam a voit să se înalţe în faţa lui Dumnezeu, iar Dumnezeu Se smereşte în faţa omului. Hristos S-a coborât în apă şi a primit botezul de la robul Său. Tremurând, Ioan a pus mâna pe Stăpânul şi Dumnezeul său şi Hristos Şi-a plecat smerit capul în faţa lui. Această smerenie a lui Hristos a deschis cerul. S-au desfăcut atunci cerurile şi s-a auzit glasul lui Dumnezeu-Tatăl: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit. Acesta este Fiul Meu, Care S-a smerit pe Sine ca să împlinească voirea Mea, este Fiul Meu cel adevărat, care Se micşorează ca pe om să-l înalţe”. Iar Duhul Sfânt S-a pogorât din cer peste Iisus, întărind cuvintele Tatălui. Astfel, prin smerenie, Hristos a deschis cerul şi a descoperit oamenilor taina Treimii dumnezeieşti.

Dar de ce a făcut asta tocmai pe apă, iar nu în vreun alt loc? Să ne amintim cum a creat Dumnezeu lumea. Când Dumnezeu a făcut cerul şi pământul, „pământul era nevăzut şi gol şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor”. Apoi Dumnezeu a despărţit pământul de apă, dar astfel încât apa să rămână totuşi peste tot căci este trebuincioasă oricărei făpturi. Nici omul nu poate trăi fără apă şi nici un fel de vieţuitoare. Apa se găseşte în aer (ca umezeală); să luăm o mână de ţărână de oriunde – şi acolo e apă; se află apă şi în piatră, chiar dacă nouă ni se pare că nu este; ea se află şi în piatră şi când Dumnezeu vrea, poate să o scoată din ea, cum a făcut în vremea lui Moise. „Al Domnului este pământul şi plinirea lui; lumea şi toţi cei ce locuiesc în ea. Acesta pe mări l-a întemeiat pe el şi pe râuri l-a aşezat pe el” – spune Psalmistul (Ps. 23, 1-2). „Cerurile şi pământul erau în vechime din apă şi din apă s-au închegat, prin cuvântul lui Dumnezeu – scrie Sfântul Apostol Petru – de aceea, lumea de atunci a fost potopită de apă şi a pierit” (II Petru 3, 5-6).

Când omul a păcătuit, el a adus mânia lui Dumnezeu nu numai asupra lui, ci şi asupra întregii făpturi. Omul este cununa zidirii lui Dumnezeu; el a fost pus împărat al naturii. Iar când împăratul s-a făcut duşman al celuilalt împărat, atunci şi întreaga lui împărăţie a devenit o împărăţie potrivnică. Pedeapsa a fost dată nu numai omului, ci şi întregii făpturi. „Ştim că toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum” (Romani 8, 22). Dar, făptura a fost supusă deşertăciunii – nu din voia ei, ci din cauza aceluia care a supus-o” (Romani 8, 20). De aceea, iertarea vinovatului eliberează şi făptura din robia stricăciunii (Romani 8, 21). Această natură stricăcioasă va fi nimicită şi va fi preschimbată în cer nou şi pământ nou, în care locuieşte dreptatea (II Petru 3, 12-13). Pentru a face cu putinţă această preschimbare, pentru a pregăti natura pentru starea nestricăcioasă care va veni după Ziua cea înfricoşătoare, a venit Hristos la apele Iordanului.

Cufundându-Se în Iordan, Hristos a sfinţit nu numai apele Iordanului, ci şi întreaga fire, aşa cum glăsuieşte Biserica în cântările ei: „Hristos S-a arătat la Iordan, ca apele să le sfinţească” (tropar din ajunul sărbătorii), „Astăzi firea apelor se sfinţeşte” (tropar cântat în timpul mersului la Iordan). Şi, având în vedere că apă se găseşte peste tot, sfinţind apele Hristos a pregătit natura ca şi ea să se bucure de urmările jertfei pe care El a venit să ne-o aducă. Dar nu este numai atât. El a dat apelor puterea să spele păcatele omeneşti. Botezul lui Ioan era numai un semn de pocăinţă. Botezul creştin este noua naştere, iertarea tuturor păcatelor. Prin apă a pedepsit Dumnezeu păcatele lumii dintâi şi a pierdut-o prin apă, la potop. Tot prin apă îi mântuieşte acum Dumnezeu pe oameni, în taina botezului.

Astfel, Hristos a sfărâmat în apele Iordanului capul balaurului – aşa cum se cântă în cântările bisericeşti – care i-a înşelat pe Adam şi pe Eva, prin smerenia Sa şi le-a descoperit oamenilor că Dumnezeu este Treime; a sfinţit apele, iar împreună cu apele a pregătit şi întreaga făptură să primească cuvântul iertării şi pentru nestricăciune. Şi atunci, biruindu-l încă o dată pe diavol în pustie, Hristos a mers să pregătească oamenii pentru împărăţia viitoare şi Şi-a început propovăduirea cu cuvintele: „Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor” (Matei 4, 17) sau, cum este scris în altă Evanghelie: „S-a împlinit vremea şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie” (Marcu 1, 15).

Până acum, Ioan Botezătorul propovăduia pocăinţa, pregătind calea Domnului. Acum însuşi Domnul le strigă oamenilor: „Pocăiţi-vă!”. Acest glas nu este adresat doar oamenilor trăitori în vremea lui Hristos, ci cu aceste cuvinte Hristos li S-a adresat tuturor oamenilor din toate timpurile şi din toate veacurile. Am auzit şi noi aceste cuvinte în Evanghelie. Cât timp încă nu au încetat cântările sărbătoreşti ale Bobotezei, ele ne amintesc că vremea pocăinţei se apropie.

Să luăm aminte! Nu sunt cuvinte de prooroc sau de înger, ci ale Domnului însuşi. Să ne pocăim şi să ne străduim în Postul care se apropie să ne biruim patimile şi să primim iertarea păcatelor, pentru ca în veacul ce va să vină să intrăm în împărăţia cea nestricăcioasă, pe care Domnul ne-a pregătit-o. Amin.

Bitolia (Serbia), 1928

SURSA: Predici şi Îndrumări Duhovniceşti, Ed. Sophia, Bucureşti, 2006; http://sfioanmaximovici.wordpress.com/2009/01/06/predica-la-botezul-domnului/

Cuvânt în ziua Botezului Domnului, înainte de sfinţirea apelor - Sf. Ioan Maximovici

Cuvânt în ziua Botezului Domnului, înainte de sfinţirea apelor

Sf. Ioan Maximovici  - Shanghai, 1947

„S-a deschis cerul, şi S-a coborât Duhul Sfânt… în chip trupesc, ca un porumbel” peste Fiul lui Dumnezeu, Care stătea în Iordan. Şi glasul lui Dumnezeu-Tatăl s-a auzit din cer: „Tu eşti Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit” (Luca 3, 21-22; Mc. l, 11; Matei 3, 17). Deschis este şi astăzi cerul, şi din nou Duhul Sfânt Se pogoară deasupra apelor şi Dumnezeu îl mărturiseşte pe Fiul Său.

O, de s-ar deschide şi ochii noştri sufleteşti! O, de-ar putea urechile noastre să audă glăsuirile cereşti! Am vedea că cerurile sunt deschise deasupra noastră. L-am vedea pe Fiul lui Dumnezeu stând printre noi şi pe Duhul Sfânt plutind deasupra noastră şi am auzi glasul lui Dumnezeu vestind dumnezeirea Mântuitorului lumii. Am simţi cum Duhul Sfânt Se coboară deasupra apelor, cum le redă bunătatea pe care au avut-o la facerea lumii şi le dăruieşte puteri tămăduitoare, cu care să renască natura căzută. Noi înşine ne-am acoperi de lumină, gurile noastre s-ar umple de duh şi L-ar cânta cu bucurie pe Cel ce ne-a întărit pe noi pe piatra credinţei. Dar numai cei curaţi cu inima văd cele dumnezeieşti. Cei întunecaţi de păcat văzând nu văd şi auzind nu aud.

Oamenii au văzut cerul în timpul Botezului Domnului, dar numai Ioan Botezătorul a văzut că cerul era deschis. Mulţi L-au văzut pe Domnul Iisus Hristos când a venit la Iordan, dar Ioan a fost singurul care a simţit că El era Fiul lui Dumnezeu întrupat, iar ceilalţi îl vedeau ca pe un om obişnuit, un dulgher şi un fiu de dulgher. Se poate ca nu doar Ioan să-L fi văzut pe Duhul Sfânt pogorât deasupra Lui în chip de porumbel, dar numai el a priceput că Acela este Duhul Sfânt, în timp ce ceilalţi l-au luat drept un simplu porumbel în zbor. Poate că mulţi au auzit la Iordan glasul lui Dumnezeu-Tatăl, dar numai Ioan a desluşit pe deplin mărturia lui Dumnezeu despre Fiul Său, în timp ce celorlalţi li s-a părut că aud un tunet deasupra apelor, la fel ca şi mai târziu, când oamenii au luat drept tunet răspunsul din cer al lui Dumnezeu-Tatăl la rugăciunea Fiului Său (In. 12, 28-29). La fel şi astăzi, vedem norii acoperind cerul, dar nu vedem că cerul este deschis, inspirăm aerul, dar nu simţim Duhul Sfânt pogorât asupra noastră şi a apelor, auzim cuvintele cântărilor bisericeşti, dar nu le pricepem puterea dumnezeiască.

Dar cu adevărat Se află între noi Cel ce a spus: „Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei 18, 20). Cu adevărat cerurile sunt acum deschise şi Ziditorul lor îl mărturiseşte acum pe Cuvântul Cel împreună-veşnic cu El, şi acum Se va pogorî Duhul Sfânt peste ape şi le va sfinţi. Prin harul lui Dumnezeu, apa va deveni izvor de sănătate sufletească şi trupească, izvor de sfinţire, a noastră, a caselor noastre şi a întregii naturi şi se va păstra nestricată vreme de mulţi ani, făcându-se un fel de glas al lui Dumnezeu, care vesteşte că Mântuitorul nostru Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu pogorât pe pământ ca să ne renască spre nestricăciune şi să ne aducă în Biserica cerească. Să ne deschidem inimile prin credinţă şi, deschizându-ne gurile spre slavoslovire, să strigăm din adâncul inimii: „Mare eşti, Doamne, şi minunate sunt lucrurile Tale şi nici un cuvânt nu este de ajuns pentru a lăuda minunile Tale!”.

Sf. Ioan Maximovici

Shanghai, 1947

Sursa:Sf. Ioan Maximovici;Predici şi Îndrumări Duhovniceşti;Ed. Sophia,Bucureşti, 2006; http://sfioanmaximovici.wordpress.com

PREDICĂ LA BOTEZUL DOMNULUI: „Astăzi firea apelor se sfinţeşte…”

PREDICĂ LA BOTEZUL DOMNULUI

(5 ianuarie 2011, priveghere)

Predica audio AICI

În Iordan botezându-te Tu Doamne,

Închinarea Treimii S-a arătat,

că glasul Părintelui a mărturisit Ţie,

Fiu iubit pe Tine numindu-Te,

şi Duhul în chip de porumbel a adeverit

întărirea Cuvântului,

Cel ce Te-ai arătat, Hristoase, Dumnezeule,

şi lumea ai luminat, mărire Ţie!

*

Arătatu-Te-ai astăzi lumii

şi lumina Ta, Doamne, S-a însemnat peste noi,

Care cu cunoştinţă Te lăudăm.

Venit-ai şi Te-ai arătat,

Lumina cea neapropiată.

(Troparul şi Condacul Botezului Domnului)

 În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh!

„Astăzi firea apelor se sfinţeşte…”

Iubiţi credincioşi, ne aflăm la sfârşitul perioadei de 12 zile de sărbătoare, la sfârşitul perioadei denumite „dodekaimeron”. Astăzi prăznuim Botezul Domnului, Teofania sau arătarea lui Dumnezeu, pentru că „A Treimii arătare la Iordan s-a făcut”.

La această sărbătoare, contemplăm cu ochii minţii şi ai inimii cerurile deschizându-se, pe Sfântul Duh coborându-Se în chip de porumbel şi arătându-Se lumii, prin urmare propovăduindu-se întreaga Sfântă Treime; contemplăm şi pe Iisus în apele Iordanului arătat lumii cu degetul: arătat de Ioan Botezătorul, care spune: „Iată, Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii”; dar arătat şi cu „degetul” dumnezeiesc al Tatălui, Care a spus: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit”. Aceste cuvinte şi aceste minuni ni-L indică pe Domnul Hristos ca singur conducător al omenirii.

Hristos S-a botezat la Iordan şi acest adevăr şi act mântuitor are multe laturi; nu le vom analiza aici. Din toate temele sărbătorii vă rog să vă opriţi atenţia asupra acelui element material – la loc de mare cinste astăzi – apa. „Astăzi, firea apelor se sfinţeşte…”, am cântat azi dimineaţă când am sfinţit prima oară aghiasma mare. Aşadar, despre apă vă voi spune câteva cuvinte.

Lumea, iubiţilor, e alcătuită din elemente materiale. Nu ştim la ce număr le estimează ştiinţa de astăzi. Înţelepţii antici, printre care şi Democrit, spuneau că sunt 4; dar şi azi putem spune că natura e alcătuită din 4 elemente principale. În frumoasele rugăciuni ale agheasmei mari auzim: „Tu din patru stihii ai întocmit făptura”. Care e elementul cel dintâi? Cel mai dispreţuit. Cel mai nebăgat în seamă. Care? Pământul. Cine-i dă importanţă? Şi totuşi, ce valoare nepreţuită are! Cine bagă în seamă pământul? Toţi îl calcă în picioare, dar din el venim, din el ne hrănim, în el ne întoarcem. Ce importanţă şi ce valoare nepreţuită are pământul! A zis Dumnezeu: „Pământ eşti şi în pământ te vei întoarce!”; şi vai, dacă suprafaţa pământului n-ar fi din sol roditor, din humă fertilă, am fi murit de foame, am fi murit ca Midas din mitologie, care îşi dorea ca tot ce atinge să se transforme în aur şi în felul acesta a murit de foame. Ce am spus e o poveste, un mit, dar un mit care ne învaţă un mare adevăr: Suntem în pericol de a muri în mijlocul bogăţiei pe care am zeificat-o, pe care am transformat-o într-un dumnezeu şi la care ne închinăm, pentru că atenţia noastră, mintea noastră, inima noastră sunt concentrate pe… şi aservite bogăţiilor pământeşti.

Al doilea element material, superior pământului, mai subtil, mai subţire – apa; despre care vom şi vorbi. Apa, compusă din hidrogen şi din oxigen. Un al treilea element, superior şi apei, e aerul. Şi el, mai subtil, dar are şi aerul o oarecare greutate, cântăreşte şi el ceva; e drept, mult mai puţin decât apa. Şi al patrulea element este focul. Toate combinate alcătuiesc lumea.

Dar şi corpul omenesc e alcătuit din elemente materiale, are propria compoziţie chimică: atâta apă, atâta fosfor, atâta fier, atâta magneziu, atâta carbon, atâta calciu, atâta etc.; dar principalul element care este? Bine a zis cineva că omul este un râu care curge fără oprire. Apă suntem! Sinteza sau îmbinarea armonioasă a acestui element în trup se numeşte sănătate. Nearmonizarea, perturbarea, dizarmonia înseamnă boală şi înseamnă moarte. Aşadar, câteva cuvinte despre apă.

Există, iubiţilor, trei feluri de apă: apa naturală, apa termală şi apa sfinţită.

Apă naturală pe planeta noastră există din belşug. Porneşte din izvoare şi ştiţi de la geografie circuitul apei în natură: râuleţe, fluvii, lacuri, mări, oceane. Dar se naşte întrebarea: Cum sunt ţinute şi nu alunecă în spaţiu aceste cantităţi uriaşe de apă? Le ţine atracţia pământului – zic oamenii de ştiinţă, dar lucrul acesta în profunzime este ceva inexplicabil. În Sfânta şi Marea Vineri auzim cântându-se: „Astăzi este spânzurat pe lemn Cel ce a spânzurat pământul pe ape”.

Aşadar, apa e un bun nepreţuit, dar noi suntem nerecunoscători. Uitaţi-vă la o vrăbiuţă: Bea apă şi îşi înalţă cioculeţul în sus, ca şi cum ar zice: Dumnezeul meu, Îţi mulţumesc pentru darul Tău. Omul? Omul arată nemulţumire şi nerecunoştinţă. Am devenit pământeşti, trupeşti, fără idealuri, fără năzuinţe, fără aspiraţii metafizice. Mai demult, omul nu ştia foarte multă carte, dar era recunoscător, avea virtutea recunoştinţei, a mulţumirii faţă de binefăcătorul său: ceresc sau pământesc. Am cunoscut bunici care înainte de a bea un pahar cu apă îşi făceau cruce. Aţi văzut azi pe cineva care să facă aşa? Astăzi, Dumnezeu este înjurat la tot pasul şi chiar şi de copiii de grădiniţă şi de şcoală primară! Astăzi, cel care a întins pâinea cu tine în blid, acela a ridicat împotriva ta călcâiul; cel, pe care nu-l laşi să moară, nu te lasă să trăieşti. Astăzi binele e răsplătit cu răul. În asemenea hal au ajuns oamenii. Să deznădăjduim? Nu!, ci dimpotrivă: tocmai pentru că recunoştinţa e o floare foarte rară, am mai spus aceasta, trebuie cultivată foarte des. Tocmai pentru că recunoştinţa e pe cale de dispariţie, tocmai de aceea să tragem un semnal de alarmă şi să o cultivăm. Va veni vremea, şi acum este, mai ales la noi, când vei plăti mulţi bani pentru un pahar cu apă. Dar va veni şi vremea când vei avea bani, dar nu vei afla apă. Abia atunci vom preţui valoarea apei, apa care e dar şi binecuvântare a lui Dumnezeu. Se ştie că absenţa apei duce la deshidratare şi la moarte. Omul nu poate trăi fără apă.

Dar să mergem mai departe: de la apele naturale la apele termale. De toate s-a îngrijit, fraţilor, Bunul Dumnezeu. Există apă – şi asta o ştiu minerii – apă care, înainte de a ieşi la suprafaţă, trece acolo, în măruntaiele pământului, prin straturi ce o îmbogăţesc cu diferite minerale, în special radioactive. Sunt renumite diferitele izvoare, care alimentează cu apă potabilă, precum şi alte izvoare termale sau curative – calzi sau reci, cu numeroase însuşiri terapeutice şi mii de oameni aleargă la ele. Sunt o binecuvântare a lui Dumnezeu pentru ţara noastră. De toate S-a îngrijit Bunul Dumnezeu.

Şi acum să ne oprim la apa cea mai presus de toate apele, la apa ce este pe cea mai înaltă treaptă, la apa sfinţită. Am cântat azi dimineaţă: „Astăzi firea apelor se sfinţeşte…”. Ca cineva să primească agheasmă trebuie să creadă. Nu vrei să crezi, dreptul tău; dar în cazul acesta, chiar dacă aş aduce mii de argumente, chiar dacă m-aş transforma în Cicero, Demostene, Platon, Aristotel, eu nu te-aş putea convinge că apa sfinţită e făcătoare de minuni, că e superioară apei comune, că e superioară apei termale. E nevoie de credinţă, trebuie să crezi, şi credinţa e o taină. Unul crede, altul nu crede. Şi care e apa sfinţită? Apa sfinţită e agheasma mică care se face în toate zilele anului bisericesc, mai puţin în aceste zile de la 5 ianuarie până la Odovania Praznicului Bobotezei, când facem agheasma mare, sfinţirea mare a apei. Deci, avem aghiazma mică şi aghiazma mare. Şi care mai este apa sfinţită? Apa Sfântului Botez, apa colimvitrei noastre, apa cristelniţei noastre, de care de atât de multe ori uităm. Înainte ca preotul să binecuvinteze apa cristelniţei în care ne-am botezat, ea era o apă comună ca toate celelalte, dar, din clipa în care preotul a spus, însemnând cu semnul crucii şi cu Sfânta Evanghelie apa Botezului: „Binecuvântată este împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh…”, apoi: „Se botează robul lui Dumnezeu…”, din aceste momente sfinte ale tainei, potrivit credinţei noastre, apa primeşte radioactivitate duhovnicească, primeşte har, primeşte putere spirituală, devine înfricoşătoare pentru diavoli şi pentru demoni. Şi care este lucrarea acestei ape sfinţite? Dacă apa comună spală trupul de murdăria fizică, apa sfinţită de ce ne spală? Ne spală de păcatul strămoşesc, de alunecarea lui Adam, dar şi de păcatele personale, atunci când Botezul este primit de o persoană matură; aceasta este lucrarea apei sfinţite la Botez. Omul din negru ca cioara, ca diavolul, devine alb ca aripile porumbelului în chipul căruia S-a arătat Sfântul Duh, zburând deasupra Iordanului şi şezând peste creştetul cel de văpaie al Stăpânului Hristos.

Iubiţii mei, şi despre acestea ne dă prilej a vorbi Botezul Domnului Iisus. Dar poate că unii vor spune: Ne botezăm, bine, că suntem păcătoşi, dar Hristos de ce se botează, că El e fără de păcat, nu a avut nici păcatul strămoşesc, nici păcate personale, aşa spune Isaia, aşa spune şi Apostolul Petru – „Nelegiuire, păcat n-a săvârşit”, de aceea am şi cântat la vecernie: „O, Hristoase, Cel fără de păcat …”; deci, de ce, cum se poate una ca asta, ca Cel fără de păcat să Se boteze?

Şi în acest punct ar trebui mult timp, aici ar fi nevoie de o lungă explicaţie teologică. Dar un singur lucru zic: Potrivit Sfinţilor Părinţi, Hristos S-a botezat nu pentru că a avut nevoie, ci ca să fie arătat şi confirmat drept cine este. Şi a fost arătat lumii de Ioan Botezătorul ca Miel al lui Dumnezeu Care ridică păcatele lumii, dar a fost arătat şi confirmat şi de glasul lui Dumnezeu Tatăl şi de prezenţa Sfântului Duh în chip de porumbel. Anonimul dulgher din Nazaret, necunoscut multora, trebuia să fie făcut cunoscut omenirii, trebuia să fie arătat ca Mesia şi Izbăvitorul lumii. Şi la botez a fost acel moment deosebit, acel moment, în care cerurile au adresat cel mai important anunţ, cel mai important mesaj, mesaj universal, în faţa căruia mesajele conducătorilor pământeşti sunt umbre. Dumnezeu-Tatăl a proclamat: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru Care am binevoit”. Pe Tabor, acest mesaj va fi reluat la Schimbarea la Faţă şi atunci Tatăl va adăuga: „Pe Acesta să-L ascultaţi!”. Acest mesaj ni-l transmite la Bobotează cerul, nu cerul neînsufleţit, ci Tatăl nostru Care e în ceruri: că Iisus Hristos este singurul nostru conducător.

Vă rog, iubitorilor de praznic, vă rog să vă răspundeţi – şi la spovedanie, cei care vă spovediţi la mine, să-mi răspundeţi şi mie, dar cu sinceritate, cu mâna pe inimă – la următoarea întrebare: Pe cine aveţi conducător al vieţii voastre personale? O, dacă L-am lăsa pe Hristos să conducă viaţa noastră personală! Şi vai, şi de trei ori vai şi a-tot-vai, dacă vom lăsa pe oricare altul să ne conducă viaţa. Ce-a zis Domnul? „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”. Cuvinte cu anevoie de crezut, cuvinte cu anevoie de primit de-a lungul secolelor şi mileniilor, dar, dacă Hristos ar fi devenit conducătorul personal al fiecăruia, conducătorul familiilor noastre, conducătorul societăţii noastre, conducătorul ţării noastre, conducătorul poporului nostru, conducătorul lumii întregi, o, binecuvântare! Lumea aceasta ştiţi în ce s-ar fi transformat? S-ar fi transformat în rai.

Acum avem alţi conducători, alţi dumnezei pământeşti, idoli pe care i-am mitizat, ca, după o vreme, şi aceştia să ne dezamăgească şi să ne părăsească, să ne abandoneze în cel mai mizerabil mod. Tocmai pentru asta, în loc de binecuvântare, avem ne-binecuvântare, am moştenit ne-binecuvântarea; lipsa binecuvântării înseamnă blestem, dezbinarea tuturor şi haos naţional şi mondial. O să spuneţi iarăşi: „Pesimist predicator şi mai ales la o aşa sărbătoare, sărbătoare luminoasă, sărbătoare a luminilor. Ce să facem, să deznădăjduim?” Nu, nu, nu. De mii de ori să păcătuieşti şi să cazi, să nu deznădăjduieşti; ridică-te din nou, pentru că există şi un alt botez prin care ne reunim cu Capul nostru, Hristos, prin care ne reaşezăm sub conducerea Domnului nostru.

Şi care este acest alt botez? E lacrima de spovedanie, e lacrima de pocăinţă, sunt lacrimile lui Petru, lacrimile femeii păcătoase, lacrimile a mii de oameni, care s-au împăcat cu Dumnezeu prin Spovedanie şi Pocăinţă. Multe sunt lacrimile în lume. Vă întreb: Există vreun om care să nu fi încercat plânsul? „Valea plângerii” se numeşte pământul. Există – am mai spus, opt feluri de lacrimi: şapte sunt deşarte, nefolositoare, păcătoase – pentru că, de exemplu, oricât ai plânge pentru un mort, acolo lângă el, şi să nu dormi trei zile şi trei nopţi şi să plângi lângă el, mortul n-o să învie, n-o să-l învii tu cu lacrimile tale. Dar există şi lacrimi preţioase, există lacrimi rare, există lacrimi care coboară cerul pe pământ, iar aceste lacrimi sunt lacrimile de pocăinţă.

O, păcătoşilor asemenea mie, daţi-mi, daţi-mi o astfel de lacrimă, una singură, daţi-mi o astfel de lacrimă! Această lacrimă pe care o verşi pentru păcatele tale are aceeaşi putere ca Iordanul. Această lacrimă se preface în Iordan, devine ocean în care se spală păcatele lumii, ale tuturor generaţiilor. Daţi-mi, daţi-mi o astfel de lacrimă preţioasă care va schimba faţa sufletului şi a lumii! Şi atunci ce staţi? N-auziţi pe Domnul? „Fericiţi cei ce plâng…!”. Există lacrimi aducătoare de bucurie! Bucuraţi-vă întru acestea! Botezaţi-vă în baia lor! Pe Domnul lăudaţi-L pentru un aşa mare dar, pe Domnul lăudaţi-L şi preaînălţaţi-L nu numai acum, nu numai la această priveghere, nu numai la acest praznic, pe Domnul lăudaţi-L şi preaînălţaţi-L în toate zilele vieţii voastre, întru toţi vecii.

Sfânta Treime să vă păzească întru mulţi şi binecuvântaţi ani, dăruindu-vă un praznic luminos. Amin.

Sursa: http://acvila30.wordpress.com/

DE CE S-A BOTEZAT HRISTOS? - PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA BOTEZUL DOMNULUI

PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA

 BOTEZUL DOMNULUI

DE CE S-A BOTEZAT HRISTOS?

Astăzi, evlavioasa Biserică încheie Dodekaimeron-ul. Dodekaimeron-ul este ciclul sărbătorilor de bucurie, care încep cu Naşterea lui Hristos şi se încheie cu Botezul Lui. Zilele sunt douăsprezece, dacă se lasă la o parte Ajunul Bobotezei care este zi de post.

În ziua Naşterii Domnului l-am văzut pe Hristos prunc în peşteră. Pe 1 ianuarie l-am văzut prunc de opt zile tăindu-se împrejur şi primind numele de Iisus. Şi astăzi îl vedem „bărbat desăvârşit” (Efeseni 4, 13), la vârsta de 30 de ani, venind la repejunile Iordanului să fie botezat.

În jurul botezului se nasc anumite întrebări, care cer explicaţii…

***

- O nedumerire este următoarea: Din Evanghelii cunoaştem viaţa lui Hristos. Informaţiile însă ajung până acolo când Hristos de doisprezece ani a mers la Ierusalim, s-a închinat în Templul lui Solomon, a rămas acolo trei zile şi i-a uimit pe înţelepţii lui Israel cu întrebările şi cu răspunsurile Lui. Apoi, Evangheliile tac. Există un gol. Unde a fost şi ce a făcut Hristos de la 12 până la 30 de ani? Duşmanii credinţei exploatează acest gol. Şi ce zic?! Că în această perioadă (de 18 ani) a călătorit şi s-a dus departe, în ţări diferite, şi în special în spaţiul misticismului empatic, în Indii, şi acolo a învăţat înţelepciunea pe care apoi a propovăduit-o.

Minciună! Hristos nu s-a dus nicăieri. Cum se demonstrează asta? O spune Evanghelia. Vă explic lucrul acesta şi printr-un exemplu. Eu, prin harul lui Dumnezeu, provin dintr-un mic sat din Ciclade. Dacă mergeţi acolo, în satul meu, vă vor spune lucruri despre viaţa mea: că eram mic, că am mers la şcoala primară, că am mers la gimnaziu, că am mers la universitate, şi că…, şi că… Toate le ştiu.

Pentru că lucrurile acestea se discută. Cunosc detaliile vieţii fiecărui consătean. Într-un sat mic a locuit şi Hristos, în Nazaret; de aceea s-a numit Nazarinean. Aşadar când s-a făcut mare, de 30 de ani, şi a propovăduit în Nazaret, ce spuneau?

- Curios lucru! Ăsta la şcoală nu s-a dus: „Cum de ştie acesta carte fără să fi învăţat?” (Ioan 7, 15), că ştie atâtea lucruri?!… Compatrioţii lui, adică, mărturisesc că nu a plecat din cercul Nazaretului, ci – ce a făcut? – în această perioadă de 18 ani era acolo primul muncitor.

Să audă aceasta toţi acei părinţi ai muncii şi falşi ocrotitori care profită de muncitori. Domnul nostru Iisus Hristos a fost muncitor, cu bătături în mâini. Sărac, slujea în atelierul Sfântului Iosif ca să se întreţină pe El şi pe Sfânta Lui Maică. Există şi o icoană, care-L prezintă în atelierul tâmplăresc al părutului Său tată, ţinând în mâini un ferăstrău şi o teslă şi muncind.

Iată aşadar unde a fost Hristos de la 12 până la 30 de ani. Dacă ar fi fost în alte ţări, ar fi cunoscut-o compatrioţii Săi, dar ei mărturisesc, că nu S-a dus. De aceea sunt uimiţi, nu se pricep cum cunoaşte „carte, fără să fi învăţat”.

- O altă nedumerire este următoarea: Cunoaştem că fiecare om este păcătos. Unul singur a fost fără de păcat – Hristos. Însă atunci se naşte întrebarea: Dacă este fără de păcat, de ce s-a botezat?

Răspundem: Iisus s-a botezat pentru a Se face cunoscut oficial. Până în clipa aceea era un anonim. Nu-L cunoştea nimeni. Cine ar fi presupus că sub acel muncitor cu fierăstraie şi ciocane se ascundea Creatorul universului, Mesia cel aşteptat? Şi chiar Înainte-Mergătorului era necunoscut. Acum devine cunoscut tuturor.

Iisus s-a botezat şi pentru a se arăta Taina Sfintei Treimi. În clipa Botezului s-a arătat adevăratul Dumnezeu, care era necunoscut în toată perioada antică. Strămoşii noştri atenieni în „vestita cetate” ridicaseră un altar „Dumnezeului necunoscut” (Fapte 17, 23). Aşadar, la repejunile Iordanului S-a arătat adevăratul Dumnezeu. Cum s-a arătat? Drept Sfânta Treime. Un singur Dumnezeu – Trei Persoane: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. O taină de necuprins!

Ce exemplu să aduc? Iată ceva ce n-am ştiut: când are loc diviziunea atomului, se spune că are loc emiterea a trei particule; unul este atomul şi emite trei particule. Cele trei devin nouă şi aşa mai departe; cresc potrivit progresului geometric. Este şi aceasta o imagine asemănătoare, dar orice am spune nu putem să explicăm taina cea mare. De altfel, putem oare să explicăm măcar tainele cele mai mici ale naturii? Matematicianul Einstein zice: „Înotăm în oceanul tainei”. De aceea, aici, dincolo de logică şi de cele cinci simţuri, este nevoie de „al şaselea simţ”, adică de credinţă. Prin credinţă ne apropiem de marea taină, iar viermii de noi, fiinţe mici şi lipsite de importanţă, ne plecăm grumazul şi zicem: Sfântă Treime, Părinte şi Fiule şi Duhule Sfinte, miluieşte lumea.

Arătarea Sfintei Treimi astăzi – Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. S-au deschis cerurile. S-au tulburat apele. „Iordanul s-a întors înapoi” (Psalmul 113, 3). S-a arătat un porumbel, simbol al purităţii şi al curăţiei. Şi s-a auzit un glas: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit” (Matei 3, 17).

Hristos s-a botezat şi pentru a se face pildă creştinilor. El însuşi nu avea nevoie de botez; noi avem nevoie de curăţia pe care o dăruieşte taina. Apa cristelniţei nu este o apă comună – dacă crezi, desigur – dacă nu crezi, e dreptul tău. Din clipa în care preotul îşi pune epitrahilul şi binecuvintează, din ceasul acela apa primeşte deja o putere făcătoare de minuni, văzută prin credinţă; în cristelniţă se îngroapă Adam cel vechi cu toate păcatele lui, iar omul iese mai alb chiar decât zăpada. Aceasta este credinţa noastră. Aşadar botezul lui Hristos s-a făcut pildă pentru noi.

- În sfârşit, încă o întrebare: Se botează omul matur, pentru că este păcătos; dar pruncii nevinovaţi de ce să se boteze?

Răspuns: Pentru că poartă păcatul strămoşesc. Unii vor râde, auzind acestea; dar azi vine ştiinţa, psihologia, să confirme că acest lucru este adevărat. Doar că o spune cu alte cuvinte. Nu am vreme să vă vorbesc despre păcatul strămoşesc. Pe scurt, zic doar că omul, chiar născut, poartă în el sămânţa stricăciunii, sămânţa păcatului. Lucrul acesta în limbaj ştiinţific se numeşte „ereditate”, şi este acceptat de toţi. Dacă însă îi zici „păcat strămoşesc” sunt deranjaţi. Aşadar, copilul are şi el o oarecare vină; şi, de aceea, are loc Botezul, ca să se şteargă vina, care provine din păcatul strămoşesc.

***

Iubiţii mei, am dezlegat câteva nedumeriri. Ce a făcut Hristos de la 12 până la 30 de ani. De ce Hristos, dacă este fără de păcat, s-a botezat la Iordan. De ce se botează şi copiii mici. Acum îmi veţi spune:

- Noi ne-am botezat, şi trebuia ca în continuare să păstrăm neîntinată haina, să nu săvârşim vreun păcat după Botez. Dar, din nefericire, şi după Sfânta Taină am căzut iarăşi şi suntem cufundaţi în păcate. Trebuie deci să deznădăjduim?

Nu, nu! De mii de ori să păcătuieşti şi să cazi, să nu deznădăjduieşti. Ridică-te din nou, deoarece există şi un alt botez, cum spun Părinţii Bisericii: este lacrima de pocăinţă şi de mărturisire. Lacrimile lui Petru, ale femeii păcătoase, lacrimile miilor care s-au pocăit.

Multe sunt lacrimile în lume. Există vreun om care să nu fi plâns? „Valea plângerii” se numeşte pământul (Psalmul 83, 6). Dar de obicei acestea sunt lacrimi deşarte, nefolositoare. Pentru că oricât ai plânge, de pildă, pentru un mort, nu poţi să-l înviezi. Există însă şi alte lacrimi preţioase, lacrimi rare. Sunt lacrimile de pocăinţă. Daţi-mi, daţi-mi, păcătoşilor, o astfel de lacrimă! Această lacrimă, pe care o verşi aici pentru păcatele tale, are aceeaşi putere ca Iordanul. Această lacrimă se preface în râul Iordan, devine ocean, în care se spală păcatele lumii, ale tuturor generaţiilor.

Şi atunci Hristos este lăudat şi slăvit înru toţi vecii. Amin.

SURSA: cartea “NE VORBESTE PARINTELE AUGUSTIN, MITROPOLITUL DE 103 ANI” – vol. I; PP.111 - 115

Articolul poate fi publicat numai cu mentionarea sursei