Căprioara în raiul pierdut
Mărturisire
(V)
Am auzit, a susurat paraul de lacrimi: oamenii se falesc cu o asa-zisa inteligenta. Iar eu ii privesc din principalele lor fapte: pacatul, rautatea si moartea. Si desprind aceasta concluzie: daca inteligenta lor consta in aceea ca au nascocit si savarsit pacatul, rautatea si moartea, atunci acesta nu este un dar, ci un blestem. Inteligenta care traieste si se manifesta prin pacat, rautate si moarte, este o pedeapsa a lui Dumnezeu. O mare inteligenta - o mare pedeapsa. Eu as fi jignita, daca mi s-ar spune ca sunt inteligenta, inteligenta in felul in care sunt oamenii. Daca o asemenea inteligenta este singura trasatura distinctiva a oamenilor, atunci eu nu numai o resping, dar o si blestem. Daca de ea ar depinde chiar si raiul meu si nemurirea mea, eu as renunta pentru totdeauna la rai si la nemurire. Inteligenta fara bunatate este o pedeapsa a lui Dumnezeu. Iar o mare inteligenta fara o mare bunatate este un blestem de nesuportat.
Cu inteligenta, dar fara bunatate si gingasie, omul este de-a dreptul diavol. Am auzit de la ingerii ceresti cand isi spalau aripile in lacrimile mele: diavolul este o mare inteligenta fara pic de bunatate si dragoste. Si omul este la fel, daca nu are bunatate si dragoste. Omul inteligent, dar fara bunatate si mila, este iad pentru sufletul meu gingas, iad pentru ochii mei nevinovati, iad pentru fiinta mea blanda. Spre o singura dorinta mi se inalta sufletul: sa nu traiesc nici in lumea aceasta si nici in cea de dincolo alaturi de omul care este inteligent, dar care nu are nici bunatate si nici gingasie milostiva. Doar in felul acesta primesc nemurirea si vesnicia. Daca nu, nimiceste-ma, Dumnezeule, si prefa-ma in nefiinta!
Sfantul Iustin cel Nou de la Celie, mare facator de minuni
Cu ale lui sfinte rugaciuni, Doamne miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.
Va urma
(fragment din eseul-marturisire Caprioara in raiul pierdut)
Vedeti si:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu