Căprioara în raiul pierdut
Mărturisire
(III)
Vedeti si:
Mă aflu lângă un pârâu, ale cărui maluri sunt împodobite de flori albastre. Iar pârâul este din lacrimile mele. Oamenii m-au rănit în inimă, iar în loc de sânge au izvorât lacrimi. Ceruri milostive, iată vă spun taina mea: în loc de sânge în inimă am lacrimi. În aceasta este viaţa mea, în aceasta taina mea. De aceea plâng pentru toţi cei trişti, pentru toţi cei nevinovaţi, pentru toţi cei umiliţi, pentru toţi cei răniţi, pentru toţi cei înfometaţi, pentru toţi cei nebăgaţi în seamă, pentru toţi cei mâhniţi, pentru toţi cei chinuiţi, pentru toţi cei amărâţi. Gândurile mele din pricina tristeţii degraba se îneacă în plâns şi se prefac în simţăminte, iar simţămintele se revarsă în lacrimi. Da, simţămintele îmi sunt nesfârşite, iar lacrimile nenumarate. Si aproape fiecare simtire a mea se tanguieste si plange, caci îndată ce porneşte din mine în lumea din jurul meu, îndată dă peste oarece grosolănie omenească. O, oare exista vreo fiinţă mai grosolană şi mai crudă decât omul?
Pentru ce sunt aruncată în această lume, printre oameni? O, oarecând, demult-demult, atunci când în pădurile mele dese şi nesfârşite nu ştiam de oameni, lumea era pentru mine bucurie şi rai. Iar eu cu bucurie îmi ţeseam veselia şi încântarea mea de rai printre flori înmiresmate şi mesteceni zvelţi, printre dumbrăvi liniştite şi ceruri azurii. Dar în raiul meu s-a ivit el: grosolan, crud şi arogant, el - omul. Mi-a strivit florile, mi-a tăiat copacii, mi-a întunecat cerul. Şi astfel, raiul mi l-a prefăcut în iad... O, nu îl urăsc pentru aceasta, ci îl compătimesc. Îl compătimesc pentru că nu are simţire pentru rai. Şi decât aceasta nu există grozăvie mai mare pentru o făptură, pentru oricare făptură. Ştiţi, căprioara nu poate să urască; ea poate doar să jelească şi să compătimească. Toate jignirile, toate grosolăniile ea le respinge prin tristeţe şi compătimire. Tristeţea, aceasta este răzbunarea ei. Tristeţea, însoţită de compătimire... O, oameni, cât sunteţi de cruzi şi de grosolani! Am auzit că există demoni. Oare este posibil să fie mai răi decât oamenii? Doar un singur lucru mă rog, doar un singur lucru îl doresc: să nu fiu suflet în om, simţire în om, raţiune în om...
Fiecare grosolănie omenească eu o resimt ca pe o lovitură grea în inimă. Din pricina aceasta mi-a apărut o tumoare pe inimă. O, câte vânătăi am pe inimă! O, câte lovituri!... Ah, da! Doar mă aflu în raiul pierdut: o căprioară în raiul pierdut! O, milostiveşte-te de mine, Preabunule şi Preagingaşule! Mulţimi de vânătăi, una lângă alta, una lângă alta, şi aşa s-a format o tumoare pe inimă! Oh, izbăveşte-mă de oameni, de oameni grosolani şi răi! Astfel îmi vei preface lumea în rai şi tristeţea mea în bucurie...
Pentru ce sunt aruncată în această lume, printre oameni? O, oarecând, demult-demult, atunci când în pădurile mele dese şi nesfârşite nu ştiam de oameni, lumea era pentru mine bucurie şi rai. Iar eu cu bucurie îmi ţeseam veselia şi încântarea mea de rai printre flori înmiresmate şi mesteceni zvelţi, printre dumbrăvi liniştite şi ceruri azurii. Dar în raiul meu s-a ivit el: grosolan, crud şi arogant, el - omul. Mi-a strivit florile, mi-a tăiat copacii, mi-a întunecat cerul. Şi astfel, raiul mi l-a prefăcut în iad... O, nu îl urăsc pentru aceasta, ci îl compătimesc. Îl compătimesc pentru că nu are simţire pentru rai. Şi decât aceasta nu există grozăvie mai mare pentru o făptură, pentru oricare făptură. Ştiţi, căprioara nu poate să urască; ea poate doar să jelească şi să compătimească. Toate jignirile, toate grosolăniile ea le respinge prin tristeţe şi compătimire. Tristeţea, aceasta este răzbunarea ei. Tristeţea, însoţită de compătimire... O, oameni, cât sunteţi de cruzi şi de grosolani! Am auzit că există demoni. Oare este posibil să fie mai răi decât oamenii? Doar un singur lucru mă rog, doar un singur lucru îl doresc: să nu fiu suflet în om, simţire în om, raţiune în om...
Fiecare grosolănie omenească eu o resimt ca pe o lovitură grea în inimă. Din pricina aceasta mi-a apărut o tumoare pe inimă. O, câte vânătăi am pe inimă! O, câte lovituri!... Ah, da! Doar mă aflu în raiul pierdut: o căprioară în raiul pierdut! O, milostiveşte-te de mine, Preabunule şi Preagingaşule! Mulţimi de vânătăi, una lângă alta, una lângă alta, şi aşa s-a format o tumoare pe inimă! Oh, izbăveşte-mă de oameni, de oameni grosolani şi răi! Astfel îmi vei preface lumea în rai şi tristeţea mea în bucurie...
Sfantul Iustin cel Nou de la Celie, mare facator de minuni
Cu ale lui sfinte rugaciuni, Doamne miluieste-ne si ne mantuieste. Amin.
(fragment din eseul-marturisire Caprioara in raiul pierdut)
Va urma
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu