Pagini

luni, 24 mai 2010

Vizita papei scandalizează pe credincioşi (II)

Vizita papei scandalizează pe credincioşi (II)



Mitropolitul Athanasios de Lemesou:
„Am refuzat să fiu prezent la manifestaţiile primirii lui”

Prin declaraţia Înaltpreasfinţiei Voastre nu turnaţi gaz peste foc celor care deja s-au smintit de venirea papei?

Noi, tot ce avem de spus, o spunem cu toată responsabilitatea şi sinceritatea, nu turnăm gaz peste foc, dar nu vreau să mă prezinte ca pe unul care aş fi de acord şi că aş accepta prezenţa papei în Cipru fără probleme de conştiinţă. Arhiepiscopul, în Sinod, într-un mod foarte democratic a luat act de faptul că noi nu suntem de acord.

Aţi fost de acord cu vizita Arhiepiscopului la Vatican?

Nu am fost întrebat, dar nu e obligatoriu să ne întrebe. Am aflat din ziare. Ce a adus vizita sa la Vatican?

Nu ştiu. Nu v-a informat?

Ne-a informat, dar eu personal nu am arătat un interes deosebit. Papa întotdeauna spune cuvinte formale şi formaliste, aşa cum va spune şi acum când va veni în Cipru; dar, în realitate nu va face nimic, pentru că nu este conducător al Bisericii, ci o persoană politică care nu poate să vină în contradicţie cu regimurile politice. Când papa a apărat Biserica Ortodoxă? Am avut atâţia ocupanţi. Când ne-a apărat? Ca să nu spun că în timpul franco-craţiei (dominaţiei catolice) am suferit din partea papilor şi a bulelor emise de ei, prin care au urmărit dispariţia noastră. În seara aceasta am sărbătorit pe cei treisprezece cuvioşi mucenici din Kadara, care au fost ucişi la porunca Vaticanului. Am fost timp de 400 de ani sub sclavie în timpul francocraţiei. A fost mai rea decât turcocraţia. Dar nu că mă întorc înapoi, motivele pentru care mă opun astăzi sunt pur teologice. Când am fost hirotoniţi episcopi, am jurat să păzim credinţa ortodoxă.

Preoţii care-l vor primi pe papa, nu vor păzi credinţa ortodoxă?

Apostolul Pavel a spus că acela care mănâncă idolotite (cărnuri jertfite idolilor) să nu judece pe cel care nu mănâncă. Aşa şi eu: nu-i condamn pe cei care vor fi prezenţi, dar nici nu vreau să fiu condamnat pentru că nu voi fi prezent.

Vaticanul nu întreprinde acţiuni întâmplătoare.

Duminica trecută a fost citită în Biserici o enciclică din partea Sfântului Sinod în care se menţionau la sfîrşit, nominal, toţi Episcopii.

Noi toţi am hotărât să se emită o enciclică către popor, pentru a-l ajuta să rămână unit cu Biserica, să nu-i asculte pe vechii calendarişti care vor să rupă poporul de Biserica canonică. Ceea ce nu s-a clarificat este faptul că nu toţi suntem de acord cu invitaţia făcută papei.

De ce credeţi că vine papa în Cipru?

Aşa după cum ştiţi, catolicii trec printr-o mare criză, cu toate aceste scandaluri care văd lumina publicităţii.

Pederastia?

Nu vreau să vorbesc despre asta, dar în fiecare zi, presa publică lucruri groaznice. Nu judec, dar papa crede că e primul şi unicul vicar a lui Hristos pe pământ, şi de aceea face astfel de misiuni.

A spus că vrea să facă un pelerinaj, mergând pe urmele Apostolului Pavel.

Doar că Apostolul Pavel nu s-a plimbat cu un automobil blindat de 500 000 de euro, cum am citit că se va cumpăra de către guvernul cipriot, ca să-l plimbe două zile prin Cipru pe papa. Eu personal m-am scandalizat de această ştire, şi am spus că un automobil blindat nu e potrivit pentru vicarul lui Hristos. În mijlocul crizei economice să se pună tot pe umerii poporului aceste costuri.

Comunicatul reprezentanţilor papali spune că papa vine în Cipru pentru promovarea principiilor şi valorilor umane şi creştine şi că vrea să păşească pe urmele Apostolului Pavel, iar într-un spirit de fraternitate să se întâlnească cu Biserica Ortodoxă, având bune intenţii.

Nu ne îndoim de bunele lui intenţii, măcar de-ar fi aşa, măcar să se asemene Apostolului Pavel şi să întâlnească bogăţia Bisericii Ortodoxe. Ne rugăm să se întoarcă în Biserica Ortodoxă şi să redevină episcop ortodox aşa cum era înainte de Schismă. Aceasta e unica modalitate de unire şi cea recomandată.

Ce credeţi că se ascunde în spate?

Vaticanul nu întreprinde acţiuni întâmplătoare, nici mişcări neprofitabile. Orice ieşire a oricărui papă are ca scop să-l prezinte ca lider mondial al creştinismului. În această clipă nu este nici măcar episcop canonic, nici ortodox, aşadar nu are nici un motiv să se prezinte ca prim episcop.

Pot să se ascundă interese politice?

Nu ştiu. Cred că nu vom avea niciun folos politic din vizita papei, ci doar foarte multe cheltuieli şi o tulburare în conştiiţele credincioşilor.

Arhiepiscopul a spus că toţi aceia care nu sunt de acord se vor aşeza pe ei înşişi în afara Bisericii.

Nu am în faţă declaraţiile Preafericitului, dar nu cred că cel care nu este de acord cu vizita papei se situează în afara Bisericii. Eu nu sunt de acord şi declar asta cu curaj şi nu sunt în afara Bisericii. Biserica, precum însuşi Arhiepiscopul subliniază, are un regim democratic şi una e să nu fim de acord politicos şi altceva să provocăm neorânduieli. Arhiepiscopul îşi cunoaşte foarte bine limitele.

Sfântul Sinod acceptă alt punct de vedere?

Arhiepiscopul este un om democrat şi respectă opiniile noastre, şi cu multă dragoste ne întâmpină pe toţi.

Dar cum poate să fie democrat un om care a fost ales arhiepiscop în felul în care a fost ales? Formal a fost ales cu o majoritate canonică, însă în realitate modul alegerii lui nu a fost unul democratic.

Să nu revenim aici, poziţia mea personală este delicată, şi nu voi comenta subiectul. Pot însă să spun că, în Sinod, Arhiepiscopul se comportă cu noi democratic; nu simt că nu respectă opiniile noastre. Ne ascultă.

Şi la sfârşit face ceea ce vrea.

Nu, de multe ori cedează în faţa opiniei Sinodului, chiar dacă el însuşi are o altă opinie.

Noul Statut de Funcţionare al Bisericii s-a făcut într-un mod democratic?
Nu l-a întocmit Arhiepiscopul, ci o comisie alcătuită din sinodali şi s-a pus aprobat în repetate întruniri ale Sfântului Sinod. Hotărârile se iau conform principiului majorităţii.

Ai impresia că a fost întocmit cu scopul de a vă exclude de la o eventuală revendicare a tronului archiepiscopal.

Doresc ca Dumnezeu să dea mulţi ani arhiepiscopului şi să nu aibă loc alegeri arhiepiscopale în curând.

El însuşi a spus că va rămâne în tronul archiepiscopal doar cinci ani, adică până la sfârşitul lui noiembrie 2011.

Sfânta Scriptură spune că o mie de ani sunt ca o singură zi! Despre ce va face, trebuie să răspundă el însuşi. Eu doresc să nu intrăm curând în aventura alegerilor arhiepiscopale. Fiecare arhiepiscop se alege de către pronia lui Dumnezeu şi nu din perspective umane. Dacă Dumnezeu vrea să devină arhiepiscop X sau Y, mâine va deveni, chiar dacă noi oamenii vrem să-l împiedicăm. Scopul vieţii noastre nu este să devenim arhiepiscopi.

Care este scopul vieţii dumneavoastră?

Să ne mântuim, să fim aproape de Dumnezeu, să-L iubim pe Dumnezeu şi pe fraţii noştri.

Simţiţi că Arhiepiscopul încearcă să joace un rol de etnarh al Bisericii?

Nu cred că are o astfel de intenţie. De altfel, el însuşi, personal, a renunţat la titlul de etnarh din titulatură. Îşi cunoaşte foarte bine limitele, dar îi pasă şi îşi iubeşte patria.

De curând, chiar el a declarat că se încearcă, în mod organizat, ştirbirea prestigiului şi încrederii în Biserică sub pretextul îndatorării faţă de stat.

Dacă a vorbit în felul acesta, este o declaraţie foarte serioasă, care trebuie studiată şi trebuie avută în vedere de către toţi.

Sunteţi de acord că Biserica trebuie să plătească vechile ei datorii către stat, cele 163 de milioane?

Nu facem parte din comisia care s-a ocupat cu tema aceasta. Dacă într-adevăr, în temeiul legii, Biserica este datoare statului, atunci trebuie să plătească. Dacă însă, legal, nu este datoare, atunci poate să trateze tema cu discernământ, având în vedere situaţia de criză prin care trece poporul nostru. Biserica este datoare să fie foarte atentă în declaraţiile şi acţiunile care ar putea provoca sensibilitatea publică. Dar de cealaltă parte, şi statul e dator să fie clar şi să nu păcălească poporul, zicând că Biserica nu plăteşte impozitele.

Păcăleşte poporul?

Când zice că Biserica nu plăteşte este greşit, pentru că Biserica plăteşte.

Mitropolia de Lemesou respinge sau nu impozitarea profiturilor capitalizabile ?

Eu nu cunosc aceşti termeni economici. Când vindem vreo proprietate, ne plătim în mod normal toate impozitele. Noi nu avem afaceri, care să ne aducă vreun câştig, noi nu avem hoteluri sau ateliere, nu am făcut investiţii, de aceea şi situaţia noastră economică e dezastruoasă.

De unde provin veniturile dvs.?

Din chiria unui imobil, din darurile oamenilor care iubesc Biserica şi din vânzarea unor terenuri.

(traducere: M.L.,
sursa: http://vatopaidi.wordpress.com/2010/05/23/η-επίσκεψη-πάπα-σκανδαλίζει-τους-πιστ/)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu