Viaţa Sfântul Ierarh Atanasie
Patriarhul Constantinopolului 1654 (II)
Patriarhul Constantinopolului 1654 (II)
Sfantul Atanasie Patelarie (1654)
2 mai
Podobie
Dumnezeiască râvnă ai avut
către Sfânta Biserică sobornicească,
împotrivindu‑te necredincioşilor din cetatea marelui Constantin
şi înălţându‑ţi sufletul la rugăciune,
către Milostivul Dumnezeu.
Învredniceşte‑ne şi pe noi să biruim
săgeţile vrăjmaşului ucigaş de oameni,
prin rugăciunile tale preaputernice, cerând lui Dumnezeu
să miluiască sufletele noastre.
Vedeti si :
Creta cea vestită, patria Sfântului Atanasie
Viitorul mare arhiereu Atanasie a văzut lumina zilei către sfârşitul veacului al XVI‑lea, în oraşul Rethimno, Insula Creta. Se trăgea din binecredincioşi şi nobili părinţi, care s‑au străduit să dea fiilor lor, o educaţie din cele mai alese şi o creştere cu adevărat creştinească demnă de un candiot mândru de trecutul creştin al Cretei. Pe pământul insulei călcaseră paşii Sfântului Apostol Pavel, iar biserica pe care el a întemeiat‑o aici a încredinţat‑o spre păstorire Sfântului Tit, ucenicul său. Tot din această insulă s‑a ridicat mai târziu şi marele ierarh Chiril Lucaris, cel ce avea să devină patriarh al Alexandriei şi, mai apoi, vreme de aproape 15 ani şezător pe Tronul patriarhal al Constantinopolului.
Din botez s‑a numit Alexios, fiu al familiei Patelaros. De mic nu râvnea decât la viaţa duhovnicească, plăcându‑i mult să citească vieţile sfinţilor şi aprinzându‑se de dorul de a imita nevoinţele acestora. A studiat cu râvnă la înaltele şcoli din insula natală înfiinţate şi îndrumate de veneţieni, ajungând repede un bun cunoscător al ştiinţelor vremii şi un talentat orator. Mai târziu, fericitul Atanasie mărturisea: „Nu‑mi vine în minte… când m‑am învârtit în jurul sălilor de studiu şi când m‑am bucurat împreună cu înţelepciunile… Eu am fost cunoscător al teologiei, matematicii, retoricii, gramaticii, al ştiinţelor practice, astronomiei şi altor arte“.
Murindu‑i tatăl, tânărul Alexios îşi termină studiile şi dă curs unui gând mai vechi; renunţă la lume şi primeşte îngerescul chip al monahului la Metocul Sinaitic din Heracleea, fie la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai, schimbându‑i‑se numele în Anania. Dorind însă o viaţă călugărească mai înaltă, după ce a vieţuit o vreme într‑o mănăstire din Tesalonic (cel mai posibil Mănăstirea Sf. Atanasie), unde a fost şi hirotonit ierodiacon, s‑a îndreptat către Muntele Athos, intrând în Mănăstirea Esfigmenu (sau Xeropotam), unde i se dă ascultarea de a sluji la trapeza obştii. Se hrănea doar cu pâine şi apă, iar nopţile şi le petrecea în rugăciune, dormind doar câteva ore, având drept aşternut atât vara, cât şi iarna pământul gol. De aici pleacă în pelerinaj în Ţara Sfântă şi la vechea mănăstire din Sinai, închinându‑se cu adâncă evlavie la Locurile Sfinte şi în marile mănăstiri.
Sfârşindu‑şi călătoria, s‑a întors în Sfântul Munte Athos, găsindu‑şi un loc retras aproape de Careia, unde petrecea în rugăciune, aspre postiri, privegheri, îndeletnicindu‑se şi cu alte înalte virtuţi. Acum este hirotonit ieromonah şi primeşte numele de Atanasie. Vestea despre curăţia vieţii sale şi adânca‑i evlavie a depăşit curând hotarele Sfântului Munte Athos, iar predicile sale însufleţitoare şi minunatele tâlcuiri ale Sfintelor Scripturi atrăgeau tot mai mulţi creştini dornici de cuvântul lui Dumnezeu şi de mântuire.
Dascăl în Ţara Românească
Dascăl în Ţara Românească
Faima aleselor sale virtuţi a ajuns şi în Valahia. Pe atunci, domnii şi boierii de rang înalt căutau dascăli cunoscători ai ştiinţelor vremii pentru fiii lor. O veche scriere grecească ne încredinţează că Sfântul Atanasie, pe la anul 1626, se afla în Valahia ca profesor. Acum traduce el în limba greacă populară Psaltirea prorocului David, carte care se păstrează şi astăzi la Mănăstirea Iviron din Sfântul Munte Athos, iar cópii ale ei găsim la Mănăstirea Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan din insula Patmos şi la Biblioteca Naţională din Atena.Probabil, peste doi sau trei ani, părintele Atanasie se întoarce în Creta sa natală, de unde avea să fie chemat la Constantinopol.
Mitropolit al Tesalonicului
În 1631, mitropolitul Atanasie trimitea o scrisoare ţarului Rusiei, Mihail Feodorovici din neamul vestit al Romanovilor, prin care cerea ajutor pentru plata datoriilor foarte mari pe care le avea mitropolia. Epistola era încredinţată episcopului Cosma, vieţuitor la Mănăstirea Iviron din Sfântul Munte Athos, care primise ca dar pentru suveranul rus, din partea Sfântului Atanasie, o părticică din moaştele Sfântului Grigorie Palama şi mir de la moaştele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie. Ţarul va primi darurile şi cererea ierarhului Atanasie, dar va trimite un ajutor neînsemnat la Tesalonic. Peste zece ani, mitropolitul Atanasie trimite la Moscova o nouă cerere, purtată de arhimandritul Grigorie, stareţul Mănăstirii Rusicon din Sfântul Munte al Athosului, dar şi de această dată, ajutorul primit este prea mic, faţă de grelele datorii ale Mitropoliei Tesalonicului.
Grija faţă de mitropolia sa, de preoţii şi credincioşii din vechea capitală a Macedoniei nu i‑a dat odihnă nici când se va afla în Moldova, sub „aripa“ proteguitoare a evlaviosului voievod Vasile Lupu. Aceasta se vădeşte şi din scrisoarea pe care o îndreaptă din Galaţi către ţarul Rusiei, în vara anului 1643, unde citim: „Deschide, aşadar, uşile milostivirii tale, prea puternice ţar! Grăbeşte cu mila ta întru ajutor slăvitului scaun al Tesalonicului, care piere până la sfârşit din cauza necredincioşilor agareni (adică turci). Răscumpără din mâinile lor sfintele vase şi odăjdii pe care le ţin la dânşii amanet, spre batjocura legii creştineşti… Uită‑te la noi, sfinte ţar, pentru că, fără mila ta cea bogată şi fără ajutorul tău, eu nu mai pot să mă întorc înapoi şi să scap de pieire, iar mitropolia noastră se va scufunda până la sfârşit sub greutatea datoriilor..“
Purtător al acestei scrisori era arhimandritul Ignatie, stareţul Mănăstirii Sfântul Mucenic Dimitrie din Tesalonic, care ducea ţarului rus şi o epistolă de la voievodul Vasile Lupu, în favoarea cererii Sfântului Atanasie.
Ţarul îi va trimite pribeagului patriarh, de data aceasta, un ajutor mai însemnat, pe care Sfântul Atanasie îl va primi din mâna voievodului moldovean, după cum însuşi mărturisea peste aproape doi ani. „Prea puternice şi de Dumnezeu păzite, sfinte ţar! Am primit bogata şi marea eleimosină (adică milostenie) de la creştineasca ta maiestate… pe care am trecut‑o îndată creditorilor noştri ai sfintei Mitropolii de Salonic… şi precum ai făcut început bun, aşa să împlineşti sfârşit bun, pentru că datoriile noastre sunt enorme“.
Pe tronul Patriarhiei Ecumenice
După ce venerabilul patriarh ecumenic Chiril Lucaris este exilat în Tenedos, la 6 martie 1634, mitropolitul Atanasie al Tesalonicului, prin vrerea arhiereilor, este aşezat în demnitatea de patriarh ecumenic. Vremurile erau însă tulburi şi neprielnice pentru Biserică, iar vlădica Atanasie ştia că prezenţa lui pe Tronul patriarhal este vremelnică; de aceea aştepta potrivitul prilej ca să revină la cârma Patriarhiei dascălul său, Chiril, pe care‑l socotea cel mai potrivit pentru o astfel de grea povară. Mai târziu, într‑o scrisoare către ţarul Rusiei, mărturisea: „Pe mine m‑au pus pe Scaunul ecumenic fraţii mei arhierei întru ajutor Preafericitului şi Preasfântului chir Chiril… şi după aceea mi‑au dat soborniceşte scaunul Tesalonicului“.
După 40 de zile cât a încercat să ţină bine cârma corabiei Bisericii împotriva valurilor duşmănoase, lasă bucuros Scaunul patriarhal în seama bătrânului Chiril Lucaris, care se întorsese din exil, şi‑şi ia din nou în păstorire Mitropolia sa de Tesalonic. Era în luna aprilie, în Săptămâna Sfintelor Patimi ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Drumul amar al pribegiei
Dar presiunile şi lăcomia demnitarilor turci care cereau mereu noi dări de la mitropolitul Atanasie nu l‑au slăbit deloc. Creditorii nemiloşi l‑au băgat cu sila în temniţă, unde a suferit chinuri şi umilinţe. Nemaiputând să reziste pe scaunul Mitropoliei Tesalonicului, vrednicul ierarh a fost nevoit să părăsească eparhia atât de dragă lui şi să ia calea pribegiei, hotărându‑se a purcede în Apus, cu speranţa că va obţine ajutor de la oameni influenţi pe lângă Poarta Otomană. Ajuns în cetatea Ancona din Italia şi la Veneţia, plănuia să meargă la Roma, nădăjduind că papa îl va ajuta să plătească datoriile mitropoliei şi să‑şi redobândească tronul.
Primind răspunsul de la episcopul Romei la o scrisoare pe care i‑o trimisese mai înainte, vlădica Atanasie a fost profund dezamăgit. I se cerea să accepte şi să iscălească mărturisirea de credinţă catolică, în schimbul ajutorului pe care‑l sperase.
Mitropolitul pribeag, deşi aflat în mare strâmtorare, n‑a putut să primească astfel de propuneri; el păstra cu mare sfinţenie credinţa ortodoxă şi pentru nimic în lume nu s‑ar fi lepădat de aceasta. Cu durere în suflet, dar cu nădejde în Dumnezeu, s‑a îndreptat spre Moldova, ţară cârmuită de un mare binefăcător al ortodocşilor din Răsărit, asupriţi de necredincioşii otomani, voievodul Vasile Lupu. „Cumplite şi nesuferite nenorociri ne silesc ‑ se plângea Sfântul Atanasie ţarului Rusiei ‑ să umblăm din ţară în ţară, ca să găsim ajutor şi odihnă la bătrâneţe. Nu pot să‑mi aflu odihnă, din pricina nesuferitelor datorii şi sufăr multe strâmbătăţi, nenorociri şi prigoniri, ba chiar şedere la închisoare, care mă ameninţă cu moartea. Nemaifiind în stare să sufăr, am pribegit cu mare nădejde la binecredinciosul şi de Dumnezeu păzitul domnul Moldovei, Ioan Vasile voievod… la îndurarea şi milostivirea sa“.
În Moldova evlaviosului domn Vasile voievod
Aşezarea Sfântului Atanasie la Dunărea de Jos, în Galaţi
Cu învoirea voievodului Vasile Lupu, patriarhul ecumenic Atanasie primeşte drept reşedinţă, cum s-a arătat, Mănăstirea Sfântul Nicolae din Galaţi, în anul 1642. Va sluji aici până prin 1653 când pleacă după ajutoare în Rusia.
Un călător contemporan, diaconul Paul de Alep, ne încredinţează că patriarhul Atanasie avea în grija sa păstorescă şi pe credincioşii din Brăila, oraş aflat sub stăpânire turcească şi unde se găsea sediul Mitropoliei Proilaviei.
Cu siguranţă că Sfântului Atanasie i se învoise de către mitropolitul Moldovei ‑ Varlaam ‑ să hirotonească preoţi şi diaconi, pentru partea de sud a Moldovei şi să îndrume viaţa credincioşilor de la Dunăre. Poate că evlaviosul vlădică va fi sfinţit, în septembrie 1647, frumoasa biserică Precista din Galaţi, ctitorită de doi evlavioşi creştini brăileni.
În luna august 1643, patriarhul Atanasie trimitea din Galaţi, prin arhimandritul Ignatie, o scrisoare ţarului Rusiei, cerându‑i ajutor pentru „slăvitul scaun al Tesalonicului“, ca să răscumpere „din mâinile necredincioşilor sfintele vase şi odăjdii pe care le ţin la dânşii amanet, spre batjocorirea legii creştineşti“.
Dar pribeagul vlădică nu se îngrijea numai de Mitropolia din Tesalonic, ci şi de biserica Mănăstirii Sfântul Nicolae, pe care într‑o scrisoare înmânată ţarului Rusiei, în vara anului 1653 o numeşte „mănăstirea mea de la Galaţi“: „Milostive doamne ţar, mare duce Aleksei Mihailovici, stăpânitor a toată Rusia, dăruieşte mie, rugătorul împărăţiei tale către Dumnezeu, prin cartea ta de miluire, cu pecete de aur, cum te va povăţui Milostivul Domnul Dumnezeu, milostenia ta pentru vieţuire, ca eu să am voie să trimit la tine, de la mănăstirea mea din Galaţi, în fiecare an, pe arhimandritul meu, cât eu, rugătorul împărăţiei tale către Dumnezeu, voi fi în viaţă; iar după moartea mea, porunceşte să vie de la aceeaşi mănăstire, după trei ani, arhimandritul meu“.
Aşadar, grija pentru întreţinerea mănăstirii gălăţeane care‑i oferise adăpost mai bine de zece ani îl preocupa foarte mult pe marele ierarh, de vreme ce îi cerea ţarului să miluiască aşezământul monahal şi după ce el, Atanasie, va pleca din lumea aceasta.
Vrednicul patriarh era preocupat şi de înfrumuseţarea, cu pictură, a bisericii mănăstirii.
Pe când se afla la Moscova, el scrie ţarului, între altele: „Eu îndrăznesc a mai ruga mila ta: că de vreme ce tu te‑ai făcut ctitor Mănăstirii Sfântul Nicolae din Galaţi, binevoind a face veşminte bisericeşti din vistieria ta, iar binecredincioasa ta ţariţa binevoind a face sfinte vase şi candelă, apoi mai fă acum mila ta de ţar şi porunceşte să ni se mai dăruiască un vas de argint pentru sfinţirea apei şi o Sfântă Cruce. Ne mai trebuie pentru zugrăvirea acelei biserici trei mii de foi de aur, iar culorile le avem gata“.
Vieţuitor vremelnic în Sfântul Munte Athos
Când timpul îi îngăduia şi sufletul său era tulburat de multele griji ale îndatoririlor arhiereşti şi de împresurările păgânilor ori de uneltirile celor de alte credinţe, Sfântul Atanasie se retrăgea în liniştea Sfântului Munte Athos. În Careia, capitala spirituală a Athosului, a cumpărat vechea Mănăstire Xistru, pe care a amenajat‑o, sperând să vieţuiască acolo cât îi va da Dumnezeu zile. Mai târziu, această mănăstire s‑a numit Serai adică palat, întrucât în ea vieţuia un patriarh. O sută de ani mai târziu, chilia a fost mărită de către un alt patriarh ecumenic şi după încă un secol, aici s‑a dezvoltat un schit rusesc, având biserica cu hramul Sfântul Apostol Andrei ‑ cea mai mare biserică atonită ‑ de o rară frumuseţe arhitectonică.
Din nou pe Tronul ecumenic
La 16 aprilie 1651, patriarhul ecumenic Partenie II, şi el prieten apropiat al lui Vasile Lupu, este sugrumat de către turci. Această ucidere a produs multă tulburare la Constantinopol şi îngrijorare în Bisericile Ortodoxe. Vreme de un an s‑au mai perindat pe scaunul ecumenic doi patriarhi. Voievodul moldovean s‑a gândit în acest timp că cel mai potrivit pentru cârmuirea Patriarhiei Ecumenice este patriarhul Atanasie, căruia arhiereii greci şi poporul nu‑i puteau reproşa ceva şi care cunoştea şi metehnele şi pretenţiile turcilor. Cu ajutorul lui Vasile Lupu, Atanasie este ales din nou pe tronul Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol, în vara anului 1652. De ziua Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (29 iunie), tâlcuirea sa ortodoxă la cuvintele Mântuitorului: „Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui“ (Matei 16, 18) a stârnit mânia catolicilor din fosta capitală a Bizanţului, care au îndemnat pe demnitarii turci să‑l înlăture din scaun pe Sfântul Atanasie. Presiunile şi ameninţările la adresa sa au început iarăşi, astfel că, după numai 15 zile de păstorire, cu mâhnire în suflet face paretesis, adică semnează o scrisoare prin care demisionează din scaunul de patriarh, pe care nu se mai putea menţine din cauza lăcomiei turcilor şi uneltirii celor de alte credinţe, care nu vedeau cu ochi buni un astfel de păstor credincios învăţăturii ortodoxe şi grijuliu ca păstoriţii săi să nu se abată de la învăţăturile sfinte moştenite de la înaintaşi. În scrisoarea respectivă, Atanasie spunea: „Nemaiputând să port dreptele obişnuinţe împărăteşti (adică plocoanele pentru sultan, marele vizir şi alţi demnitari turci) şi celelalte cheltuieli şi greutăţi ale Patriarhiei, am plecat de la Patriarhie din voia mea şi nesilit fac paretesis de la acest Tron patriarhal, şi nu de la arhieria mea. Să aibă voie Sfântul Sinod al arhiereilor să aleagă în mod canonic pe cel ce vor voi să‑l facă patriarh al Constantinopolului; iar eu cu liniştire îmi voi petrece restul vieţii“.
Se retrage la mănăstirea sa din Muntele Athos, dar curând revine la Galaţi, în Mănăstirea Sfântul Nicolae.
Călătoria la Moscova
Deşi ajuns la adânci bătrâneţi şi fiind suferind cu trupul, multele trebuinţe ale Mănăstirii Sfântul Nicolae îl determină pe fostul patriarh să se încumete a lua calea cea lungă şi grea a Rusiei, sperând în ajutorul ţarului. Aproape un an de zile s‑a aflat Sfântul Atanasie în pământul pravoslavnicei ţări a Rusiei.
La 22 aprilie 1653, ţarul îi primi în audienţă pe fostul patriarh ecumenic împreună cu suita sa. Ierarhul Atanasie aducea în dar ţarului un chivot cu chipul Mântuitorului, o cruce sculptată în lemn, Sfânt Mir, sfinţit de patriarhii de Răsărit şi moaşte ale Sfântului Evanghelist Matei. „Suntem, cu voia lui Dumnezeu, săraci şi ne‑am pierdut împăraţii noştri greci pentru păcatele noastre, iar acum trăim sub jugul celor necredincioşi“, i‑a spus patriarhul pribeag ţarului Rusiei. I‑a vorbit apoi suveranului despre mântuire. Ţarul i‑a oferit patriarhului bani, stofe pentru veşminte şi alte însemnate daruri, poruncind, la cererea Sfântului Atanasie, să se plătească din vistieria sa şi preţul pentru mai multe icoane de care Mănăstirea Sfântul Nicolae din Galaţi avea nevoie. „Pentru împărăteasca ta milostivire, pentru sănătatea ta întru mulţi ani, rugătorul tău către Dumnezeu, Atanasie, fost patriarh al Constantinopolei, se îndatoreşte să se roage veşnic lui Dumnezeu, iar pe împărăteştii tăi binecredincioşi părinţi totdeauna să‑i pomenească în Moldova, în oraşul Galaţi, în Monastirea marelui făcător de minuni Nicolae, până la sfârşitul veacului, la toate sfintele slujbe cât eu voi trăi“, scria Sfântul Atanasie într‑o scrisoare de mulţumire adresată ţarului.
Plini de aleasă râvnă duhovnicească, Sfântul Atanasie şi însoţitorii săi au mers în lunile următoare la câteva din marile mănăstiri ale Rusiei, între care Lavra Sfântului Serghie de Radonej, închinându‑se cu evlavie şi multă credinţă sfintelor moaşte şi icoanelor făcătoare de minuni, rugându‑se pentru ei şi pentru mântuirea celor de acasă.
În toamna anului 1653, patriarhul Atanasie a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica palatului, ţarul însuşi cu toată familia imperială luând parte la sfânta slujbă, care s‑a cântat în greceşte.
În timpul şederii sale la Moscova, Sfântul Atanasie s‑a întâlnit şi cu patriarhul Rusiei, Nikon, căruia i‑a dat o carte cuprinzând rânduiala Sfintei Liturghii arhiereşti, după ritualul grecesc. Biserica Rusiei se afla pe atunci în plină reformă a sfintelor rânduieli de slujbă.
Pregătindu‑se de întoarcere în Moldova, Sfântul Atanasie a fost primit de ţar în audienţă de rămas‑bun. I‑a mulţumit suveranului rus pentru tot preţiosul ajutor pe care cu milostivire l‑a îndreptat către el, promiţând că se va ruga neîncetat pentru binefăcătorul şi familia sa.
Ţarul i‑a mai dat, pe lângă cele dinainte, veşminte arhiereşti, sfinte vase şi 3.000 de foiţe de aur pentru zugrăvirea bisericii Mănăstirii Sfântul Nicolae din Galaţi.
Încărcat de daruri, Sfântul Atanasie porni spre Moldova, în ultimele zile ale lui decembrie 1653. Drumul era anevoios şi fostul patriarh bătrân şi bolnav. În luna februarie a anului următor a poposit la Mănăstirea Schimbarea la Faţă din Lubensk, în Rusia Mică (Ucraina de astăzi). Dorea să aştepte aici sosirea primăverii, ca să revină acasă. Dumnezeu i‑a dat însă tainic un semn că sfârşitul călătoriei vieţii sale era aproape. De aceea, când egumenul mănăstirii, Petroniu, s‑a apropiat să primească binecuvântarea patriarhului, Sfinţitul Atanasie i‑a spus: „Sufletul meu doreşte ca în această mănăstire să fie înmormântat păcătosul meu trup“. Avea vârsta de 74 de ani.
Mutarea la Domnul a Sfântului Atanasie
Aflat în Mănăstirea Schimbarea la Faţă şi presimţindu‑şi sfârşitul, Sfinţitul Atanasie a alcătuit un testament prin care a împărţit darurile primite de la ţar, îndreptându‑le către multe mănăstiri şi biserici. Fiecăreia din cele 20 de mănăstiri mari de la Muntele Athos le‑a făcut danie; asemenea şi Mănăstirii Sfânta Ecaterina din Sinai, mai multor mănăstiri din Ierusalim şi din Iaşi, Mănăstirii Sfântul Nicolae din Galaţi, precum şi Mănăstirii Schimbarea la Faţă unde găzduia şi unde a rânduit să fie îngropat. Însoţitorii săi de călătorie au fost miluiţi, de asemenea, de către bunul păstor, fiecare după rangul, slujirea şi trebuinţa sa.
Ştia că Dumnezeu îl va chema repede la El. De aceea, fostul patriarh s‑a rugat pentru toţi păstoriţii săi, pentru cei ce i‑au făcut bine şi pentru cei care l‑au prigonit ori nedreptăţit, în zbuciumata sa viaţă, şi‑a cerut iertare de la toţi şi pe toţi i‑a iertat din inimă. Împăcat în cugetul său şi încrezător în marea milostivire a lui Dumnezeu, cu rugăciunea pe buze şi în inimă, şi‑a încredinţat sufletul său binecredincios Mântuitorului Hristos, la 5 aprilie, anul Domnului 1654, în ziua a treia a Sfintelor Paşti. A adormit întru Domnul în genunchi, cu Sfânta Evanghelie în mâini, rostind cu glas stins: „Doamne, primeşte sufletul meu.“
Egumenul Mănăstirii Schimbarea la Faţă, Petroniu, împreună cu soborul mănăstirii şi alţi slujitori, după dorinţa ultimă a evlaviosului arhiereu, au săvârşit îndătinata slujbă de prohodire a cinstitului vlădică. Apoi, înveşmântat cu toate odăjdiile patriarhiceşti, cu cârja arhierească în mână şi aşezat pe tron, a fost pogorât într‑un mormânt săpat sub soleea bisericii, în faţa Sfântului Altar. Acest mod de îngropare l‑a făcut cunoscut pe Sfântul Atanasie, în lumea slavă, sub denumirea de Atanasie sideaşcii, adică sfântul care şade (stă pe tron).În mănăstire n‑au încetat slujbele pentru sufletul răposatului patriarh Atanasie, pentru care ierarhul lăsase rugăminte şi îndătinata milostenie.
Aflarea şi proslăvirea cinstitelor moaşte
Stihiri
Trupul cel nestricat al Sfântului Ierarh Atanasie
izvorăşte râuri de tămăduiri.
Veniţi deci credincioşii, să ne atingem
de sfintele sale moaşte, prin care dobândim curăţire de păcate
şi firea noastră cea stricată se va înnoi,
de sfintele sale moaşte, prin care dobândim curăţire de păcate
şi firea noastră cea stricată se va înnoi,
dobândind putere asupra vrăjmaşului
Prin rânduiala lui Dumnezeu, Care‑Şi cunoaşte vasele Sale prea alese, trupul ostenit de privegheri al fericitului patriarh Atanasie s‑a proslăvit prin neputrezire. Lucrul acesta s‑a aflat după opt ani de la mutarea sa în veşnicele locaşuri, prin descoperire dumnezeiască. Venind în Mănăstirea din Lubensk, mitropolitul grec Paisie Ligaridis al Gazei i‑a povestit egumenului că pe drum a avut o vedenie: Sfântul Atanasie i s‑a arătat şi i‑a descoperit unde se afla trupul său, cerându‑i să‑l scoată din locul de odihnă. Cu binecuvântarea mitropolitului Kievului, s‑a făcut slujbă de priveghere toată noaptea; a doua zi, mormântul a fost deschis şi, o, minune: trupul Sfântului Atanasie se afla întreg şi neputrezit (doar la mâna cu care ţinea cârja, lipseau două sau trei degete), aşa cum fusese îngropat cu opt ani în urmă, răspândind miros de bună mireasmă. Veşmântul sfinţit putrezise şi căzuse de pe trupul său; jilţul arhieresc era şi el risipit prin putrezire. Sfintele moaşte au fost aşezate cu mare cinste şi evlavie în partea dreaptă a bisericii, în ziua de 1 februarie 1662, iar pomenirea sa între sfinţi s‑a hotărât a se face în fiecare an, la 2 mai, ziua cinstirii Sfântului Atanasie cel Mare.
Aşezat pe tron, după obiceiul patriarhilor răsăriteni, părea că se află adâncit în somn. Capul său, cuprins de mitra arhierească, stătea înclinat către umărul drept, iar mâna dreaptă era întinsă spre genunchi, pentru sărutarea credincioşilor. În mâna stângă ţinea cârja arhierească, ca şi cum păstorea în continuare turma Patriarhiei Ecumenice.
Datorită refacerii Mănăstirii Schimbarea la Faţă, în câteva rânduri, moaştele Sfântului Atanasie au fost strămutate de mai multe ori. Şi racla în care se aflau, prin dania unor pioşi creştini, a fost înnoită. De două ori, cinstitele moaşte au rămas neatinse de focul care a cuprins biserica, în anii 1736 şi 1773, sfântul, prin minuni, ajutând pe vieţuitorii mănăstirii să nu fie vătămaţi.
În anul 1922, în Ucraina sovietică a început confiscarea bunurilor bisericeşti. De la Harkov a sosit la Mănăstirea Schimbarea la Faţă un comisar al poporului, cu o scrisoare prin care se cerea confiscarea raclei în care se aflau moaştele Sfântului Atanasie. Racla era foarte valoroasă, deoarece era făcută din argint curat, cântărind 4 puduri (pudul este o măsură rusească de greutate, cântărind 16,38 kg) şi 10 livre (o livră cântăreşte 0,500 kg).
Podobie
Prealăudate ierarhe,
nu te‑ai înfricoşat de luptele necredincioşilor
înălţându‑ţi mintea la cele cereşti,
prin postiri şi prin neîncetată rugăciune.
Deschisu‑s‑au ţie uşile raiului.
Şi prin cinstitele tale moaşte,
dăruieşti sănătate şi ajutor celor ce te fericesc pe tine cu laude
Campania de recoltare a cerealelor însă i‑a „ajutat“ pe comisari în misiunea lor. Se copsese grâul şi rând pe rând creştinii, în căruţe trase de cai sau de boi, au plecat pe la casele lor. În trei zile au fost eliberate toate intrările şi ieşirile din mănăstire. Călugării au fost siliţi să mute moaştele Sfântului Atanasie într‑o raclă de lemn, iar comisarii au luat şi au dus la Harkov racla de argint. Curând şi cinstitele moaşte aveau să ia calea Harkovului. Comuniştii chiar au vrut să le distrugă, dar s‑au temut ca nu cumva grecii să ia atitudine. De aceea, le‑au aşezat spre păstrare la Muzeul de Istorie din Harkov.
În anul 1943, Catedrala „Buna Vestire“ din Harkov se redeschide, spre bucuria credincioşilor. Fusese închisă abuziv de autorităţile comuniste cu 13 ani în urmă şi transformată în depozit de produse petroliere. După cinci ani (în 1948), în această catedrală sunt aşezate moaştele Sfântului Atanasie, patriarhul Constantinopolului, precum şi moaştele unui sfânt local, Meletie, fost arhiepiscop al Harkovului.
De atunci şi până astăzi, sfintele moaşte ale Sfântului Ierarh Atanasie se odihnesc într‑o raclă aşezată lângă altarul din partea dreaptă a catedralei. În fiecare joi seara se săvârşeşte o slujbă specială şi se citeşte Acatistul Sfântului.
Sfântul Atanasie revine în evlavia creştinilor de la Dunărea de Jos
Preabunul Dumnezeu a rânduit ca în anul 2004, când se împlineau 350 de ani de la slăvita sa mutare la ceruri, Sfântul Atanasie să revină la Galaţi printr‑o părticică din moaştele sale, adusă de la Catedrala „Buna Vestire“ din Harkov prin osârdia Preasfinţitului Casian, Episcopul Dunării de Jos, şi cu bunăvoinţa Mitropolitului Nicodim, al Harkovului şi Bogoduhovului. Aducerea moaştelor la Galaţi, în ziua de 26 octombrie 2004, a fost pregătită cu mulţi ani înainte, clerul şi credincioşii ortodocşi de la Dunărea de Jos făcând neîncetat rugăciuni.
Astfel, în luna octombrie a anului 2000, pe când se aflau în vizită la Galaţi, Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului împreună cu Preafericitul Patriarh Teoctist al Bisericii Ortodoxe Române (între timp mutat la cereştile locaşuri) au aşezat o placă pe peretele de la intrarea în biserica „Sfântul Nicolae“, pe care s‑a gravat următoarea inscripţie: „În această biserică a slujit între anii 1642‑1653 patriarhul ecumenic Atanasie Patelarie, alungat de turci de pe tronul Constantinopolului, stabilindu‑şi reşedinţa în chiliile Mănăstirii Sfântul Nicolae, cu îngăduinţa voievodului Moldovei ‑ Vasile Lupu. S‑a aşezat această comemorativă placă astăzi, 12 octombrie 2000, de către Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, şi de Preafericitul Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, din iniţiativa Preasfinţitului Casian, Episcopul Dunării de Jos“.
Prima slujbă închinată Sfântului Atanasie în ţara noastră s‑a săvârşit în biserica parohială „Sfântul Nicolae“ din Galaţi, în zilele de 1‑2 mai 2004. În următoarele luni, PS Episcop Casian al Dunării de Jos a întreţinut un schimb de scrisori cu mitropolitul Nicodim al Harkovului, pentru cunoaşterea mai amănunţită a vieţii sfântului patriarh. Mare a fost bucuria întregii suflări creştine de la Dunărea de Jos la aflarea veştii că mitropolitul Nicodim a hotărât să ofere gălăţenilor o părticică din moaştele Sfântului Atanasie. Fiind toate pregătite, cu binecuvântarea Preasfinţitului Casian, o delegaţie a Episcopiei Dunării de Jos, alcătuită din preotul Eugen Drăgoi, consilier cultural‑misionar, preotul Ioan Postolache, protopop onorific şi paroh al bisericii „Sfântul Nicolae“ din Galaţi, preacuviosul protosinghel Mihail Nare, duhovnicul Mănăstirii Buciumeni, judeţul Galaţi, având în frunte pe preacuviosul arhimandrit Daniil Oltean, vicarul administrativ al Episcopiei Dunării de Jos, a plecat la Harkov, în luna octombrie 2004, primind în Catedrala „Buna Vestire“ de acolo o icoană a Sfântului Atanasie, cu o părticică din moaştele marelui ierarh.
Către amiaza zilei de 26 octombrie, sfintele moaşte au fost întâmpinate în procesiune solemnă la Catedrala Episcopală din Galaţi de Preasfinţitul Casian, împreună cu preoţi, diaconi, autorităţi locale şi credincioşi.
Aşadar, după 350 de ani, Sfântul Atanasie s‑a întors acasă, la Dunăre, fiind primit cu cântări de laudă şi slujbe alese de creştinii de la Dunărea de Jos.
Cu ocazia unie vizite oficiale făcute la Harkov, în zilele de 5‑9 mai 2006, Preasfinţitul Casian a primit în dar şi a adus la Galaţi o altă părticică din moaştele Sfântului Atanasie, precum şi un veşmânt arhieresc cu care au fost îmbrăcate sfintele moaşte, oferite de Înaltpreasfinţitul Mitropolit Nikodim al Harkovului şi Bogoduhovului. După aceasta, la iniţiativa chiriarhului Dunării de Jos, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa din 6 martie 2008, a hotărât „înscrierea în calendarul Bisericii Ortodoxe Române a Sfântului Ierarh Atanasie, patriarhul Constantinopolului, cu prăznuirea la 2 mai“.
Sfântului Atanasie i s‑a închinat o nouă biserică în municipiul Galaţi, a cărei piatră de temelie s‑a aşezat la 11 decembrie 2005 şi care urmează a fi sfinţită la momentul proclamării cinstirii Sfântului în Biserica Ortodoxă Română, în 2 mai 2009. Toate aceste lucrări sfinte, îngăduite de Dumnezeu şi de sfinţitul Său slujitor Atanasie, dovedesc evlavia clerului şi credincioşilor de la Dunărea de Jos care, împreună cu ierarhul lor, au readus în atenţia contemporanilor personalitatea duhovnicească a patriarhului ecumenic Atanasie, care a cinstit oraşul Galaţi şi Eparhia Dunării de Jos prin şederea sa vrednică, vreme de 12 ani, în cetatea de la Dunărea de Jos şi care, după 350 de ani a revenit, prin sfintele sale moaşte în locurile care i‑au adus pace şi mângâiere zbuciumatei sale vieţi, iar după cinci ani a fost aşezat în ceata Sfinţilor din calendarul Bisericii noastre.
Sfinte Părinte Atanasie, roagă‑L pe Milostivul Dumnezeu să ne izbăvească de toate păcatele cu voie şi fără de voie şi să ne unească în dreapta şi sfânta credinţă ortodoxă, pe care ai apărat‑o cu râvnă şi cu jertfă în toată viaţa pământească! Întăreşte‑ne şi pe noi, cei de astăzi, în comuniunea sfântă, precum i‑ai unit pe creştinii popoarelor pe care le‑ai slujit!
AMIN
Sursa: www.edj.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu