Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic - Arhim. Ioil Konstantaros

Primul conciliu de la Niceea, fresca din secolul 18

Biserica Ortodoxă din Bucureşti Stavropoleos

În zilele acelea, Pavel hotărâse să treacă pe apă pe lângă Efes, ca să nu întârzie în Asia, pentru că se grăbea să fie, dacă i-ar fi cu putinţă, la Ierusalim, de ziua Cincizecimii.

Şi trimiţând din Milet la Efes, a chemat la sine pe preoţii Bisericii.

Şi când ei au venit la el, le-a zis: Voi ştiţi cum m-am purtat cu voi, în toată vremea, din ziua cea dintâi, când am venit în Asia…

Drept aceea, luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma, întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstraţi Biserica lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său.

Căci eu ştiu aceasta, că după plecarea mea vor intra, între voi, lupi îngrozitori, care nu vor cruţa turma.

Şi dintre voi înşivă se vor ridica bărbaţi, grăind învăţături răstălmăcite, ca să tragă pe ucenici după ei.

Drept aceea, privegheaţi, aducându-vă aminte că, timp de trei ani, n-am încetat noaptea şi ziua să vă îndemn, cu lacrimi, pe fiecare dintre voi.

Şi acum vă încredinţez lui Dumnezeu şi cuvântului harului Său, cel ce poate să vă zidească şi să vă dea moştenire între toţi cei sfinţiţi.

Argint, sau aur, sau haină, n-am poftit de la nimeni;

Voi înşivă ştiţi că mâinile acestea au lucrat pentru trebuinţele mele şi ale celor ce erau cu mine.

Toate vi le-am arătat, căci ostenindu-vă astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Iisus, căci El a zis: Mai fericit este a da decât a lua.

Şi după ce a spus acestea, plecându-şi genunchii, s-a rugat împreună cu toţi aceştia.

Evanghelistul Luca ne descrie în capitolul 20 din Faptele Apostolilor câteva din cele mai mişcătoare cuvinte ale Apostolului Pavel. Marele Apostol, ca părinte duhovnicesc, dă ultimele sale sfaturi preoţilor din Efes. Le repetă într-o atmosferă foarte încărcată de emoţie marile adevăruri: că Domnul şi Dumnezeul Iisus Hristos Şi-a câştigat Biserica Sa cu însuşi sângele Său; Biserica, care constituie Trupul lui Hristos, şi asupra căreia păstorii de la începutul şi până la sfârşitul istoriei, vor trebui să ia aminte, şi, desigur, la ei înşişi şi la întreaga turmă peste care Sfântul Duh i-a aşezat. Sunt atât de mari profunzimea şi înălţimea acestor adevăruri dumnezeieşti!

Apostolul neamurilor le prezintă „în cuvinte scurte” adevărurile creştine, dogmatice şi ecleziologice, şi, desigur, şi convingătoarea necesitate asupra grijii pastorale şi atenţiei alerte, pe care s-ar cuveni să le dovedească păstorii.

Însă ceea ce provoacă o mare impresie în continuare este profeţia pe care o anunţă Apostolul; o profeţie care este valabilă de-a lungul timpului ca o realitate sumbră: „Căci eu ştiu aceasta, că după plecarea mea vor intra, între voi, lupi îngrozitori, care nu vor cruţa turma.

Şi dintre voi înşivă se vor ridica bărbaţi, grăind învăţături răstălmăcite, ca să tragă pe ucenici după ei” (Faptele Apostolilor 20: 21-30).

Păstorii şi turma din toate timpurile nu sunt atât de cutremuraţi de faptul că se vor năpusti înşelătorii şi ereticii, ca alţi lupi sălbatici, ca să sfârtece turma cea cuvântătoare. Am spune că la aceasta se aşteaptă oricine. Ceea ce însă literalmente estompează orizontul şi face să apară norii negri ai deznădejdii este profeţia clară că: „Şi dintre voi înşivă se vor ridica bărbaţi, grăind învăţături răstălmăcite, ca să tragă pe ucenici după ei”, adică în rătăcire şi în erezie.

Fireşte, acest cuvânt nu se împlineşte pentru că l-a profeţit Apostolul, ci l-a profeţit tocmai pentru faptul că aveau să se întâmple astfel de fapte tragice, având ca urmare sustragerea din Trupul lui Hristos a unor grupări întregi.

Şi oricine şi-ar arunca o scurtă privire asupra Istoriei bisericeşti se va încredinţa cu durere de adeverirea cuvântului.

Desigur, faptul că astfel de lucruri s-au întâmplat, se întâmplă şi, fireşte, vor continua până la sfârşit, nu justifică în niciun caz scuza unora, care cu inimă uşuratecă se mişcă în spaţiile care în cele din urmă atrag urmări de felul acesta; adică urmări tragice pentru unitatea Trupului Bisericii noastre.

Dar, care poate fi supapa de siguranţă, care ne oferă certitudinea în ceea ce priveşte drumul nostru sigur, în mijlocul atâtor lupte şi nelinişti duhovniceşti ale noastre?

În sfârşit, care sunt aceste personalităţi care, ca nişte îndrumători luminoşi, ne călăuzesc la înalta noastră destinaţie fără a pierde din ochi calea?

Versetul imediat următor aduce lumină în acest punct, la care trebuie să luăm aminte cu scumpătate pe tot parcursul drumului nostru: „Drept aceea, privegheaţi, amintindu-vă că timp de trei ani noaptea şi ziua nu am încetat cu lacrimi să vă învăţ pe fiecare dintre voi” (20: 31).

Păstorii adevăraţi, care în strălucirea luptei lor exprimă toate câte subliniază propovăduitorul lumii, sunt în cele din urmă cei în care putem, dar se şi impune să avem încredere. Şi aceasta se întâmplă pentru că, atât în dogma, cât şi în morala ireproşabilă, pe care ei înşişi le trăiesc şi le propovăduiesc, creştinii se odihnesc şi simt certitudinea siguranţei. Aceşti păstori sunt persoanele care resping „aurul şi argintul”, care nu doresc lumea şi cele ale lumii, care se neliniştesc doar pentru mântuirea lumii.

Fraţii mei, nu ne rămâne decât să îngenunchem şi noi împreună cu Apostolul Pavel şi să-L rugăm pe Capul Trupului Bisericii noastre, pe Domnul nostru Iisus Hristos, să ocrotească turma de lupii cei grei şi în acelaşi timp să ocrotească întregul Trup al Bisericii noastre Ortodoxe, dăruindu-ne păstori adevăraţi care vor trăi şi vor propovădui învăţătura apostolică. Amin.

(traducere: M.L., http://thriskeftika.blogspot.com/2010/05/blog-post_3721.html