Pagini

duminică, 16 mai 2010

Sfântul Vukaşin din Klepci - 16 mai




Sfantul Vukasin din Klepci
16 mai

Puţine se cunosc despre Sfântul Vukaşin din Klepci (în sârbă: Свети Вукашин из Клепаца), sârbul şi creştin-ortodoxul din Herţegovina. Totuşi, ceea ce ştim astăzi despre el, este esenţa tutoror faptelor vieţii lui.

S-a născut în satul Klepci, în Herţegovina, la începutul secolului XX. La începutul celui de-al doilea război mondial, fasciştii croaţi romano-catolici l-au arestat şi l-au deportat, împreună cu alţi sârbi din acea regiune, în faimosul lagăr de concentrare de la Jasenovac (numărul estimativ de victime se ridică la 700.000 sau mai mult).

După zile oribile de tortură, a fost adus în faţa unui soldat ustaş romano-catolic care trebuia să îl execute, dar care spunea că îl va cruţa dacă va striga cu glas mare: „Să trăiască Ante Pavelic!”. Ante Pavelic a fost liderul ustaşilor romano-catolici. Vukaşin, care văzuse un cuţit în mâinile soldatului, i-a răspuns calm: „Copilul meu, împlineşte ceea ce ai de făcut!”, refuzând astfel cererea soldatului.

Soldatul, a luat cuţitul, i-a taiat urechea sfântului şi i-a repetat cererea. Dar Vukaşin i-a repetat răspunsul său. Atunci soldatul i-a tăiat şi cealaltă ureche, apoi nasul şi i-a scrijelit faţa. Următoarea parte a corpului care a fost tăiată a fost limba. După repetarea dorinţei de a spune vicioasele cuvinte şi de a aduce laudă conducătorului ustaşilor romano-catolici (Ante Pavelic), Vukaşin a mai repetat cu mult calm: „Copilul meu, împlineşte ceea ce ai de făcut!”.

Într-un final, soldatul catolic l-a omorât pe sfânt, iar după un timp a înnebunit.

În şedinţa ordinară a Sfântului Sinod al Episcopilor din Biserica Ortodoxă Sârbă din 1998, Vukaşin din satul Klepci a intrat ca mucenic în Catalogul Sfinţilor (Aghiologhion) Bisericii Ortodoxe Sârbe. Este sărbătorit pe 16 mai. Amin

Sfinte Mucenice Vukasin, roaga-te pentru noi!

Leontie monahul

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu