PAŞI ECUMENIŞTI: DE LA RAVENNA LA ELOUNTA
VI (ultima parte)
Arhim. Sarantis Sarantou,
preot slujitor la Sfânta Biserică a Adormirii Născătoarei de Dumnezeu – Amarousios
Vezi si:
Concluzii:
1. Din studiul anterior se vede clar originea catolică a „documetului” de la Ravenna.
2. Din conţinutul „documentului” este evidentă parţialitatea catolică. Ingenios şi într-un mod specific catolic se impune încercarea de a se demonstra asemănarea de conducere în primul mileniu şi în Biserica Ortodoxă şi în cea Papală.
3. Trebuie să ni se facă tuturor înţeleasă certitudinea pe care a demonstrat-o istorico-ştiinţific Sfântul Nectarie, şi nu numai, că Apostolul Petru nu a fost niciodată la Roma (decât atunci când a primit martiriul – n.tr.).
4. Niciodată Biserica cea Unică a lui Hristos din primul mileniu, nici ulterior Biserica Răsăriteană, nu a crezut că un „protos” (primul, cel dintâi) din vârful vreunei piramide ar conduce Biserica lui Hristos.
Niciodată înţelesul de „primul” (protos) al patriarhului ecumenic în Răsărit nu a avut aceeaşi semnificaţie, pe cât de istorică, juridico-administrativă şi revendicativă a fost în Apus poziţia monarhică a papei. Cler şi popor va trebui să fim foarte atenţi ca Sanctitatea Sa, Patriarhul nostru Ecumenic să nu se potrivească secularizant cu poziţia şi mentalitatea corepunzătoare a Pontifului Roman în lume, în cadrul Noii Ere care pe zi ce trece este mai globalizantă.
5. Şi în cadrul Sinoadelor Locale, dar în principal al celor Ecumenice, nu se distingeau cele trei niveluri ale sinodalităţii: local, eparhial şi universal?! Considerau, după cum se vede indispensabil – chiar de la primul Sinod Ecumenic, ca episcopii locali să aibă împreună cu ei şi preoţi şi diaconi pentru a se legifera şi reprezenta într-un înţeles cât mai larg Biserica Universală, având condiţiile desfăşurării unei mari dezbateri, în chip liber, sub luminarea şi insuflarea Sfântului Duh.
Dimpotrivă, papismul a lucrat dur şi sistematic pentru organizarea strictă a celor trei niveluri administrative ale Bisericii - local, eparhial şi universal - pentru a justifica la vârf concentrarea autorităţii în persoana Papei. Deci vreme de secole s-a urzit acest sistem administrativ concentraţionar.
6. Parohiile şi mănăstirile ortodoxe nu au fost niciodată conduse şi nu au trăit niciodată sub o strictă autoritate administrativă episcopală, arhiepiscopală sau patriarhală. La fel şi Sfintele noastre Mitropolii. Îi respectăm şi îi ascultăm pe Înalt Prea Sfinţiţii noştri Arhipăstori fără să simţim asfixierea din instituţiile administrative obligatorii din lume.
7. Puritatea şi justeţea dogmei treimice în Sfânta noastră Ortodoxie a creat adevărata sinodalitate care nu are nici o legătură cu aşa-zisă Sinodalitate papală, care este consecinţa dogmei catolice despre „filioque”. Persoana Domnului nostru Iisus Hristos, şi ca Dumnezeu desăvârşit şi ca Om desăvârşit, nu Şi-a impus voia Sa nicăieri şi nicodată. S-a răstignit, dar nu a răstignit pe nimeni. Doar Sfânta noastră Ortodoxie s-a condus după sfântă voia Sa.
8. Îngăduiţi-mi să închei săraca mea omilie, întorcându-mă iarăşi la textul bogat şi prealuminos al domnului profesor mărturisitor I. Kornarakis. Citez paragraful cel mai cuprinzător al criticii „documentului”: „Împărtăşirea dumnezeiescului har în orice situaţie în Noul Testament nu este înţeleasă ca autoritate, adică dinamică şi constrângere asupra libertăţii credinciosului. De altfel, autoritatea, ca şi comportament de superioritate sau de siluire a fost condamnată de Domnul! Când cineva absolutizează autoritatea de putere, când pretinde să fie cel mai mare, primul, unicul sau atotţiitorul lumii, se află în afara harului Sfântului Duh, pentru că harul Sfântului Duh nu trebuie înţeles ca o autoritate ce se manifestă cu puterea ei superioară! Cine este într-adevăr cel mai mare? „Cel ce voieşte să fie cel mai mare între voi să fie ca cel mai mic şi cel ce stăpâneşte ca cel ce slujeşte... iar Eu în mijlocul vostru sunt ca unul ce slujeşte” (Luca 22, 24, 27). Şi cu siguranţă Petru, la această lecţie a Domnului despre slujirea autorităţii, şi-a însuşit acest cuvânt al Domnului şi şi-a întregit această slujire prin martiriul său!... Şi nu printr-o pretenţie veşnică asupra vreunui primat”.
Slăvim pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Preasfântul Duh, pentru că a aşezat la cârma Bisericii Eladei un bărbat cu o viaţă martirică şi mărturie ortodoxă, dar mai ales cu o sensibilitate sinodală şi în teorie şi în practică.
Să ne rugăm cu trezvie şi căldură ca Domnul să ne dăruiască tuturor luminarea potrivită, însă în principal Sfinţiţilor noştri Păstori, aşa încât „documentul” catolic să fie retras fără pierderi în unitatea noastră ortodoxă interioară şi exterioară, ca poate - odată - va da Dumnezeu să se clintească din loc şi imuabilitatea papei.
(traducere din limba greacă de monahul Leontie din Săptămânalul Uniunii Panelenice, „Orthodoxos Typos”, nr. 1766 din 9 ianuarie 2009, pp. 1 şi 5)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu