PAŞI ECUMENIŞTI: DE LA RAVENNA LA ELOUNTA (III)

PAŞI ECUMENIŞTI: DE LA RAVENNA LA ELOUNTA

(III)
 Conferinţă ţinută în Sala Societăţii Arheologice (Universităţii 22) pe 24 noiembrie 2008 la împlinirea a 50 de ani de la întemeierea Uniunii Panelenice Ortodoxe.

Arhim. Sarantis Sarantou,

preot slujitor la Sfânta Biserică a Adormirii Născătoarei de Dumnezeu – Amarousios

Vedeti si: PAŞI ECUMENIŞTI: DE LA RAVENNA LA ELOUNTA (I)

                 PAŞI ECUMENIŞTI: DE LA RAVENNA LA ELOUNTA (II)

    4. De asemenea, se depun eforturi în încercarea de a lega Sinodalitatea cu Euharistia. Cum este însă posibil să legăm paragrafele de la Ravenna de Dumnezeiasca Euharistie, din moment ce nu cădem de acord teologic? Nu avem nici aceeaşi teologie dogmatică, nici aceeaşi teologie euharistică. Ca dovadă, aducem din nou Conciliu II Vatican. Reforma liturgică extrem de extinsă pe care a întreprins-o Conciliul în cauză constituie o altă dovadă a diferenţei radicale de gândire, de mentalitate şi de teologie a papismului faţă de Ortodoxie, nu doar scheletică, a tipicului cultului divin, ci a capacităţii lui duhovniceşti şi harismatice. Astăzi, cardinalii mărturisesc eşecul reformei liturgice a Conciliului II Vatican, nereuşită care clatină credibilitatea şi confirmă secularizarea generală pe care a adus-o.

    5. Pretutindeni este difuzat duhul teoriei „Bisericilor surori”, cu succesiune apostolică canonică, Preoţie, Botez, Mirungere, Euharistie. Nicăieri nu apare vreo diferenţă. Nu avem nimic altceva de discutat, fără numai primatul papei? Doar ce se va discuta şi acesta în cele din urmă în Cipru în 2009, nu ne va mai rămâne nimic, decât mult-dorita unire, adică uniatizarea (greco-catolicizarea) noastră.

    6. Întreg „documentul” este scris de o mână romano-catolică (lit. papală – n.tr.) care cunoaşte foarte bine polilingvismul Noii Ere (New-Age). Spre exemplu: Fiecare din cele două Biserici proclamă că ea constituie Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească în baza Simbolului de Credinţă. Când „documentul” se referă la ortodocşi, foloseşte termenul „self-understanding”, adică „subînţelegere” („auto-sesizare”, „auto-percepţie”) şi evidenţiază subiectivitatea. Când se referă la romano-catolici (lit. papistaşi – n.tr.) foloseşte termenul „self-awareness”, adică „conştiinţă de sine”, care în limba engleză desemnează obiectivitatea.

    Textul este scris în limba engleză. Aşadar, redactorul „documentului” îi caracterizează subiectivi pe ortodocşi în ceea ce priveşte concepţia lor despre unicitatea bisericii lor şi obiectivi pe romano-catolici în ceea priveşte cunoştinţa (conştiinţa) lor despre „Biserica” lor.

    7. Întreg textul respiră de formulări aparent ortodoxe, vagi, exprimări diplomatice, generalizări inexacte, supra-accentuarea sau supra-simplificarea, în antiteză cu ereticii care folosesc artificiile de mai sus ca să potrivească textele cu mentalitatea lor, în ereziile lor (lit. kakodoxiile – n.tr.).

    Textul „teologic” comun de la Ravenna, în 10 pagini cu 46 de paragrafe, a fost comentat pozitiv pe de o parte, dar desigur părtinitor de către partea romano-catolică, de către membrul papal al Comisiei Mixte de Dialog, arhiepiscopul greco-catolicilor în Grecia, d-l Dimitrie Salahas, recent hirotonit de papă, nemulţumit pe faţă nu doar faţă de poporul ortodox elen, ci şi faţă de alţi ortodocşi.

    D-l D. Salahas invocă părerea Sfântului Ignatie al Antiohiei, care numeşte Roma „întâi-stătătoare în iubire” şi întâiul (protos) pe Episcopul Romei între conducătorii Pentarhiei.

    Expunem textul original al Sfântului Ignatie Teoforul către Romani, pentru a arăta cu toată acrivia, că sfântul foloseşte nu doar acest termen, ci şi multe alte caracterizări pentru Biserica Episcopală a Romei, dar nu pentru episcopul ei. Prin simpla citire a textului de mai jos înţelegem că precizările caracteristice nu sunt atribuite Episcopului Romei, ci alesei plinătăţi - numită cu numele lui Hristos - a Bisericii Romei.

    „Ignatie, numit şi Teoforul, Bisericii celei miluite prin măreţia Tatălui celui Preaînalt şi a lui Iisus Hristos, singurul Lui Fiu, Bisericii celei iubite şi luminate prin voinţa Celui ce voieşte pe toate câte sunt, potrivit credinţei şi dragostei lui Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, Bisericii care este şi stă în frunte în ţara romanilor, vrednică de Dumnezeu, vrednică de cinste, vrednică de fericire, vrednică de laudă, vrednică de a dobândi ce doreşte, vrednică de curăţie; Bisericii care stă în fruntea dragostei, care ţine legea lui Hristos, care poartă numele Tatălui, pe care o şi salut în numele lui Iisus Hristos, Fiul Tatălui; celor uniţi, după trup şi duh, cu toată porunca Lui, celor plini, fără deosebire de harul lui Dumnezeu şi celor curăţiţi de orice culoare străină, multă bucurie fără prihană în Iisus Hristos, Dumnezeul nostru”.

    D-l D. Salahas susţine primatul papal şi pe cuvântul Domnului: „Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea” (Matei 16: 18).

 Mai mult decât suficient însă a fost cercetat ştiinţific de marele Sfânt al secolului nostru, de episcopul de Dumnezeu insuflat al Pentapolei, de Sfântul Nectarie şi nu numai, că Apostolul Petru niciodată nu vizitase Roma (înainte de Pavel – n.tr.) şi că Apostolul Pavel întru nimic inferior lui Petru, este întemeietorul Bisericii Romei. Şaptesprezece ani de viaţă a închinat Sfântul Nectarie pentru a alcătui cea mai bună operă demonstrativă a sa, de aproape o mie de pagini, cu titlul „Cauzele schismei”.

    În această excepţională lucrare antieretică a Sfântului Nectarie, se analizează alunecarea treptată a papilor, încă din secolele Imperiului Roman, în pretenţia autorităţii, şi de aici în legalizarea eretică a dogmei „filioque” iniţial şi a altor erezii dogmatice ulterioare, şi, în principal, în revendicarea „arteriosclerotică” primatului jurisdicţional (de autoritate).

Erezia dogmatică (filioque) şi primatul papal, constituie cele două feţe ale aceleiaşi patimi – trufia.

Teoria şi fapta sunt interioare una alteia (perihoretice) în declinul istoric al papismului în infinitul câmp plan şi secularizat al umanismului occidental.

    Să ne spună „arhiepiscopul” uniţilor din Elada, d-l D. Salahas, la care din cele şapte prime Sinoade apostolice a prezidat Episcopul Romei? La nici unul. La care din Sinoadele Ecumenice a prezidat Episcopul Romei sau vreun renumit papă? La nici unul. Aşadar, la ce fel de diaconie, în esenţă instituţionalizată, concluzionează prea frumoasa denumire a Sfântului Ignatie al Antiohiei „întâi-stătătoare în iubire”?

D-l D. Salahas, fără să fie deranjat prea mult, justifică retragerea reprezentanţei Bisericii Ruse de la cea de a 10-a Comisie Mixtă a Dialogului la Ravenna. Retragerea nu a împiedicat – scrie pe pagina sa de internet – „în nici un fel pe ceilalţi 50 de membrii prezenţi (27 catolici, 23 ortodocşi) să-şi desfăşoare normal şi fratern lucrările lor”.

    Ce înseamnă „în nici un fel”? Ce înseamnă „normal şi fratern”? E ca şi cum s-ar spune: Ortodocşilor, reprezentanţilor ruşi, vă trecem la pantofii noştri vechi.

     Este posibil să fie ignorată o Biserică atât de vie şi de numeroasă, atât de provocator (ostentativ)? Şi de către fraţii catolici şi de către mai fraţii (sic!) ortodocşi de la Ravenna?

    Episcopul rus Ilarion Alfeiev a declarat periodicului S.O.P.: „Încă o dată ni se propune posibilitatea de a accepta o considerare uniată (greco-catolică) a primatului Episcopului Romei. Dacă acesta este pasul de progres, mult mă tem că un astfel de progres nu va putea să-i insufle pe ortodocşii care consideră uniaţia ca pe o incoerenţă a explicaţiei lor vis-a-vis de eclesiologie şi ca pe o trădare a Ortodoxiei. Nu avem nevoie de o nouă uniaţie. Avem nevoie să continuăm dialogul teologic nu pentru a-i transforma pe ortodocşi în uniţi (greco-catolici), ci pentru a elucida punctele eclesiologice de divergenţă între catolici şi ortodocşi.

Dacă până în acea clipă în mod sigur Comisia Mixtă nu a reprezentat Biserica lui Hristos, cu atât mai mult de când s-a retras reprezentanţa Bisericii Ruse.

    Desigur că noi - ca creştini ortodocşi şi clerici - ne întristăm inimaginabil pentru lucrările şi hotărârile sau declaraţiile comune ale acestor Dialoguri, pentru că Biserica lui Hristos cunoaşte alte organisme administrative precis instituţionalizate, ale căror hotărâri le respectă, le recunoaşte şi le acceptă ca inspirate de Dumnezeu. Dar în teme atât de importante şi de serioase, precum temele ce ţin credinţă, acceptă şi consfinţeşte doar hotărârile Sinoadelor Ecumenice.

(VA URMA)

(traducere din limba greacă de monahul Leontie din Săptămânalul Uniunii Panelenice, „Orthodoxos Typos”, nr. 1762 din 19 decembrie 2008, pp. 1 şi 5)