DIN VIEŢILE SFINŢILOR: 20 SEPTEMBRIE

Pomenirea Sfântului Mucenic Mihail,

cneaz de Cernigov şi de Kiev

 şi a Sfântului Teodor, boierul lui

La începuturile secolului al XIII – lea (1232) hoardele tătare ale hanului Batu, profitând de îndelungatele rivalităţi dintre cnejii ruşi, s-au revărsat din adâncurile Asiei Centrale în câmpia rusă, distrugând şi tâlhărind totul în drumul lor. (A se vedea şi pomenirile Sfântului Mihail de Tver – 22 noiembrie şi Sfântului Alexandru Nevski – 23 noiembrie). În 1240 au ocupat şi Kievul, neexceptând nici faimoasa Lavră a Peşterilor.

În faţa nestăvilitului avânt al tătarilor, cneazul de Cernigov şi Kiev – Mihail, ca şi mulţi alţi cneji, a fugit împreună cu boierul său credincios Teodor, lăsându-şi ţara pustiirii. Dar pentru această lipsă de curaj şi de nădejde în Dumnezeu s-a pocăit curând.

După pustiirea groaznică a pământului, Batu a permis principilor ruşi să se întoarcă în cnezatele lor cu condiţia să fie vasalii lui şi a pretins să i se înfăţişeze ca să-i jure supunere. Mihail i-a adus la cunoştinţă lui Teodor hotărârea sa de a-L mărturisi pe Hristos cu sângele său, iar credinciosul său boier i-a făgăduit că nu-l va părăsi nici în moarte. Ajungând în tabăra Hoardei de Aur, sfinţii au acceptat să declare supunere faţă de Batu ca rege pământesc, însă au refuzat să treacă prin foc şi să se închine soarelui, potrivit tipicului pirolatru al tătarilor (pirolatria – adorarea focului; zoroastrism).

Ceilalţi cneji, care cedaseră pentru a nu-şi pierde funcţiile, făceau presiuni asupra lor de a se conforma voinţei hanului, pretextând argumentul că, atunci când se vor întoarce în ţara lor, vor putea să se pocăiască şi atunci vor împărţi cu toţii canonul pentru sperjurul său. Mihail, întărit şi de Teodor, le-a răspuns cu vitejie: „Nu este cu putinţă să fiu creştin cu numele şi cu faptele idolatru”. Şi trăgându-şi sabia a aruncat-o cneazului de Rostov, zicându-i: „Ţine-ţi pentru tine gloria acestei lumi deşarte”.

Astfel, cel care arătase laşitate în ceasul luptei s-a oferit muceniciei cu un eroism demn de uimire. Călăii l-au târât pe pământ şi l-au lovit fără milă, încât s-a roşit pământul cu sângele lui. Pentru că mucenicul nu înceta să mărturisească „Sunt creştin!”, un închinător la foc (pirolatru) i-a tăiat cu sabia cinstitul cap şi l-a aruncat departe, dar capul continua să repete „Sunt creştin!”.

Apoi, călăii s-au întors către boierul Teodor, promiţându-i funcţii, dacă îi va asculta. Dar fericitul Teodor le-a spus: „Un singur lucru voiesc: Să merg la Hristos şi la Dumnezeul meu pe acelaşi drum pe care s-a dus şi domnul meu Mihail”. Atunci l-au lovit şi pe el cu sălbăticie şi i-au tăiat capul pe 20 septembrie 1246, în aceeaşi zi în care l-au omorât şi pe Mihail.

Ateii au aruncat trupurile lor muceniceşti câinilor, ca să le sfârtece. Însă dumnezeiescul har le-a păzit vreme de multe zile neatinse. În fiecare noapte un stâlp de foc cobora şi le lumina, încât creştinii le-au luat pe ascuns şi le-au îngropat cu onoruri. În 1774, au fost aduse în biserica Arhanghelilor din Moscova, unde se păstrează până astăzi.

Pomenirea Sfântului Oleg, principe de Briansk

Acest sfânt principe a întemeiat în 1274, la Briansk, Mănăstirea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, unde a fost tuns monah şi a trăit într-o asceză aspră. S-a odihnit de ostenelile sale către sfârşitul secolului al XIII – lea sau începutul secolului al XIV – lea.

(trad. FOMSTNI, sursa: „Noul Sinaxar al Bisericii Ortodoxe”)


Sursa: http://acvila30.wordpress.com/