Sfantul Pangratie al Tavromeniei: SĂRBĂTOAREA PAŞTILOR 2009 - Cuvant al Preacuviosului Arhim Gh Kapsanis

SĂRBĂTOAREA PAŞTILOR 2009 -
Cuvant al Preacuviosului Arhim Gh Kapsanis

CUVÂNTUL PREACUVIOSULUI
ARHIMANDRIT GHEORGHE KAPSANIS,

EGUMENUL MĂNĂSTIRII GRIGORIU
 DIN SFÂNTUL MUNTE ATHOS LA

SĂRBĂTOAREA PAŞTILOR
DIN ANUL MÂNTUIRII 2009

„Doamne, rămâi cu noi, căci este spre seară
şi s-a plecat ziua” (Luca 24: 29)

Arhim. Gheorghios Kapsanis

În seara Duminicii Învierii, după cum istoriseşte Sfântul Evanghelist Luca, doi ucenici ai Domnului, Cleopa şi probabil Luca, mergeau spre satul Emmaus, care este la o distanţă de 60 de stadii, adică unsprezece kilometri de Ierusalim. Erau tulburaţi şi problematizaţi de toate câte se întâmplaseră în Ierusalim în ultimele zile şi, mai ales, de moartea pe cruce şi vestea încă nesigură pentru ei despre Învierea Învăţătorului lor. Discutau despre aceste lucruri şi erau plini de durere, nelinişte şi întristare.

Atunci apare un împreună-călător necunoscut. Îi întreabă care este pricina tristeţii lor. Aceştia l-au ocărât cum că nu ştie faptele cutremurătoare care s-au întâmplat în acele zile în jurul persoanei lui Hristos. Acest necunoscut împreună-călător cu ei nu era altul decât Domnul Iisus cel înviat. Începe atunci să le tâlcuiască cele spuse referitoare la El de către Moise şi de către alţi profeţi şi să le explice că aşa trebuia să se întâmple ca să intre Hristos „în slava Sa”. Cu alte cuvinte, că Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, care prin întruparea Sa a unit firea divină cu cea umană în dumnezeiescul Său Ipostas, trebuia să rabde înfricoşătoarele Patimi şi moartea pe cruce pentru a tămădui şi îndumnezei firea noastră căzută, pe care a luat-o din Fecioara Maria.
Inimile ucenicilor necăjiţi, în timp ce ascultau dumnezeieştile Lui cuvinte, se mângâiau, se luminau şi se încălzeau de dumnezeiască iubire. De aceea, şi atunci când au ajuns la satul către care mergeau şi împreună-călătorul lor „se făcea că merge mai departe”, aceştia stăruiau să rămână cu ei, deoarece începuse să cadă ziua şi întunericul să acopere pământul.
Până la acest moment, ochii ucenicilor erau ţinuţi „ca să nu-L cunoască”. Dar în timpul cinei, când a frânt pâinea, după ce mai întâi o binecuvântase, pentru a le-o oferi, „li s-au deschis ochii lor” şi au recunoscut că Cel până atunci necunoscut pentru ei împreună-călător, era preaiubitul lor Învăţător, Domnul cel Înviat şi Dumnezeul lor.
În situaţia ucenicilor Domnului îndureraţi, necăjiţi, problematizaţi şi nevoitori ne aflăm şi noi de multe ori în viaţă. Înfruntând patimile noastre şi problemele zilnice care sunt omeneşte nerezolvabile, credem că Dumnezeu este absent din viaţa noastră de unde sentimente dureroase inundă sufletul nostru. Însă, adunându-ne la frângerea pâinii în Taina Dumnezeieştii Euharistii ,recunoaştem că Hristos este prezent în Biserică şi în viaţa noastră.
Atunci, cu inima aprinsă de dragostea dumnezeiască, după cum era a ucenicilor care vorbeau cu Domnul, repetăm şi noi:

„Doamne, rămâi cu noi”, ca să luminezi pururea mintea şi inima noastră în cunoaşterea voii Tale dumnezeieşti şi ca să întăreşti voinţa noastră în lupta pentru păzirea îndumnezeitoarelor Tale porunci şi, mai ales, a poruncii iubirii faţă de aproapele.

„Doamne, rămâi cu noi”, ca să ne izbăveşti de gândurile rele, să ne păzeşti de căderile păcătoase, ca să ne întăreşti puterile vlăguite ale sufletului nostru în nevoinţa împotriva patimilor stricătoare de suflet”.

„Doamne, rămâi cu noi”, ca să ne mângâi şi să risipeşti necazul nostru, atunci cănd vrăjmaşul nostru de obşte încearcă să ne arunce în deznădejde după fiecare cădere sau nereuşită a noastră.

„Doamne, rămâi cu noi”, ca să ne călăuzeşti la cunoaşterea păcătoşeniei noastre şi la mântuitoarea pocăinţă.

„Doamne, rămâi cu noi”, ca să hrăneşti pruncii şi să educi şi să duci de mână uşuratecul tineret pe calea virtuţii şi a sfinţeniei.

„Doamne, rămâi cu noi”, ca să întăreşti pe toţi cei ce sunt în primejdia de a se împuţina sub greutatea problemelor lor lumeşti zilnice.

„Doamne, rămâi cu noi”, ca să sprijineşti pe vârstnicii care se confruntă cu greutăţile şi neputinţele bătrâneţii, ca să fii alături de oamenii singuri şi ca să-i bucuri cu harul tău.

„Doamne, rămâi cu noi”, în vremea ieşirii noastre din această lume, ca să nu vedem înfricoşatul chip al demonilor, ci ca să ne învrednicim de vederea prea dulce a Feţei Tale!

„Doamne, rămâi cu noi”, ca să înştiinţezi tainic şi să-i întăreşti pe părinţii care se nevoiesc şi se roagă pentru creşterea şi calea cea după Dumnezeu a copiilor lor.

„Doamne, rămâi cu noi”, ca să dăruieşti putere şi răbdare acelora care ridică crucea cea foarte grea a neputinţei narcomanilor şi a rudelor lor care pătimesc nemângâiat şi ca să-i mângâi atunci când neputinţa persoanelor lor iubite le va conduce spre moarte.

„Doamne, rămâi cu noi”, ca să îndulceşti durerea şi să mângâi febra celor bolnavi, şi, mai ales, a celor care cumplit pătimesc de cancer şi psihic.

„Doamne, rămâi cu noi”, ca să ne păzeşti în sfânta noastră credinţă ortodoxă şi să-i povăţuieşti pe cei ce nu Te cunosc la cunoştinţa dumnezeiască, iar pe cei rătăciţi la Lumina dreptei credinţe.

„Doamne, rămâi cu noi”, ca să binecuvintezi cu prezenţa Ta patria noastră şi toate legiuirile ei, familiile noastre, Şcoala noastră, Justiţia, Conducerea noastră politică şi bisericească, Armata şi întregul nostru popor. Noi nu vrem să săvârşim greşeala locuitorilor din hotarele gadarenilor care te rugau „ca să pleci din hotarele lor” (Mt. 8:34), pentru că ştim că atunci întunericul demonic va cuprinde lumea noastră.

„Doamne, rămâi cu noi”, ca să păzeşti societatea noastră şi lumea noastră de războaie, de crime şi de vărsările de sânge şi să ne dăruieşti adânca Ta pace , căreia „nu este hotar”.

„Doamne, rămâi cu noi”, pentru că fără Tine „ nu putem face nimic”.

Aceasta o doreşte şi Domnul nostru. Să rămână cu noi pururea, chiar dacă în aparenţă arată că vrea „să meargă mai departe”, mişcându-i astfel pe cei ce Îl iubesc spre o mai mare dragoste. Pentru aceasta S-a întrupat, pentru aceasta a răbdat şi înfricoşătoarele patimi şi moartea pe cruce, pentru aceasta a înviat, pentru aceasta S-a înălţat şi a trimis pe Preasfântul Său Duh şi a întemeiat Biserica Sa, ca să rămână cu noi, şi să transforme astfel întunericul patimilor noastre în lumina virtuţilor, stricăciunea noastră în nestricăciune, mortalitatea noastră în viaţă veşnică, şi să arate din nou firea noastră căzută locaş al Preasfintei Treimi. Acest lucru l-a văzut cu sute de ani înainte şi proorocul Isaia şi a rostit sărbătoreşte: „Cu noi este Dumnezeu” (Isaia 8:8). De aceea şi noi, care am primit împlinirea spuselor profetice strigăm cu dragoste: „Doamne, Cel ce Te-ai răstignit şi ai înviat, rămâi cu noi” „totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.”

Hristos a înviat! Adevărat a înviat!
Sfintele Paşti 2009

                                             

(traducere din elina: monahul Leontie din Săptămânalul Uniunii Panelenice, „Orthodoxos Typos”, nr. 1781 din 1 mai 2009, pp. 1 şi 5)