7 august
Rugăciunea cuviosului Antonie
În mâinile marii Tale milostiviri, o, Domnul meu, îmi las sufletul şi trupul bolnăvicios. Tu fii Ajutorul meu şi Apărătorul meu în toată viaţa mea, de acum şi până la sfârşit şi în toate. Atât în bucurie, cât şi în tristeţe, în fericire şi în nefericire, în boală şi în sănătate, în viaţă şi în moarte – în toate să fie cu mine voia Ta cea sfântă, atât în cer cât şi pe pământ. Amin.
Cuvinte de învăţătură: Stareţul Antonie de la Optina
(7august)
Dacă cineva, nădăjduind în raţiunea sa, crede că nu are nevoie de îndrumător, un asemenea om în curând va rătăci de la calea cea dreaptă. De aceea şi trebuie cu lacrimi să-L rugăm pe Domnul Dumnezeu să ne dăruiască un îndrumător sau o îndrumătoare bună, căci, în funcţie de gravitatea bolilor este necesar un doctor sau o doctoriţă pricepută. De aceea şi trebuie ca bolnavul să caute, nu atât un spital bun şi liniştit, cât un doctor iscusit.
Părinţii sunt părinţi nu numai atunci când îi răsfaţă şi îi alintă pe copiii lor, ci se numesc părinţi şi atumci când îi mustră şi îi pedepsesc pe fiii lor.
La fel ca medicii specialişti sunt şi doctorii duhovniceşti – nu lucrează toţi la fel. Unii îi îngăduie bolnavului de toate – şi să bea, şi să mănânce -, iar alţii îi prescriu un regim sever. Aşa şi duhovnicii: unii îţi iartă şi îţi dezleagă toate păcatele, iar alţii te canonesc şi te leagă, dar ţelul tuturor este unul singur: să te vindece.
Să-i dea Dumnezeu copilului în caracter să fie asemenea oiţei, nu caprei! Oiţele sunt liniştite, smerite şi ascultătoare, iar caprele sunt neastâmpărate, săltăreţe, gălăgioase şi împung cu coarnele, şi de aceea nu plac nimănui.
Oamenii smeriţi în duh nu jignesc pe nimeni, nici măcar în gând, ci se socotesc pe ei înşişi în toate vinovaţi şi păcătoşi şi nu cârtesc împotriva nimănui, ci Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate.
Omul smerit trăieşte pe pământ ca în Împărăţia Cerurilor: întotdeauna vesel, liniştit şi în toate mulţumit.
Cu adevărat, vai de omul acela care nu are smerenie. Pe cel ce nu ştie să se smerească singur, pe acela îl vor smeri mai târziu oamenii, iar pe cel ce nu îl smeresc oamenii, pe acela îl va smeri Dumnezeu.
De ce nu există pace în oasele noastre, în sufletul nostru şi în inima noastră? Din pricina păcatelor noastre! Deoarece nu ne deprindem deloc cu smerenia, deoarece ne place foarte mult să dezbatem şi să demonstrăm că noi ştim mai mult decât ceilalţi, deoarece nu renunţăm la discuţia cu gândurile noastre, care ne chinuie neîncetat ca nişte călăi.
Mândriei îi place să aibă superioritate asupra tuturor, iar smerenia nu se compară cu nimeni, socotindu-se pe sine mai rea decât toţi.
Mai mult decât orice, smeriţi-vă în gând înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor, căci prin aceasta şi Împărăţia lui Dumnezeu o veţi vedea înlăuntrul vostru şi faţa voastră va străluci de evlavie, pace şi un zâmbet plăcut.
Pentru cei mândri, mustrarea este cuţit ascuţit, iar pentru cei smeriţi, comoară bogată.
Nu te lăsa în robia plictiselii şi a lenei, ci cu rugăciunea scurtă: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul – să le respingi.
Există zile senine, pline de bucurie, dar există şi zile negre, întunecate, datorate diferitelor neplăceri ale vieţii. Iar acest lucru ne arată că în bucurii nu trebuie să întrecem măsura, iar în necazuri nu trebuie să ne descurajăm prea tare, căci, aşa cum după vreme rea vin zile frumoase, aşa şi după deznădejde vine în suflet veselia.
Folosul nostru vine nu din cantitatea cuvintelor, ci din calitatea lor. Uneori se vorbeşte mult, dar nu ascultăm nimic, iar alteori auzim un singur cuvânt şi el rămâne pentru toată viaţa în memorie.
Vedeti si:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu