Mitrop. Serafim de Pireu: O RĂTĂCIRE COMUNĂ: ZELOTISMUL RADICAL ȘI ECUMENISMUL SINCRETIST

 Înaltpreasfinţitul Mitropolit explică de ce nu întrerupe pomenirea ecumeniştilor

Mitropolitul Serafim de Pireu a trimis o scrisoare către domnul Dimitrios Hatzinikolaos, profesor suplinitor în Ştiinţe Economice la Universitatea din Ioannina, prin care îi răspunde asupra conţinutului scrisorii, care a fost publicată în „Orthodoxos Typos” („Presa Ortodoxă”), despre „Calendarul Strămoşesc”.

În această scrisoare, Mitropolitul de Pireu susţine că: ecumenismul sincretist şi zelotismul radical constituie două feţe ale aceleiaşi monede de rătăcire. Paralel, Mitropolitul de Pireu explică de ce nu întrerupe pomenirea (la Sfânta Liturghie a) ecumeniştilor, în timp ce justifică parţial comportamentul Patriarhiei Ecumenice (în ciuda faptului că nu este de acord cu el), care se află în robia închisului stat kemalic şi caută sprijin la forurile internaţionale. Întregul text al scrisorii are următorul conţinut:

„Distinsule Domn Profesor,

Am citit scrisoarea Dumneavoastră, pe care o numiţi deschisă, către smerenia mea, caracterizându-mă „nou-calendaristul” Mitropolit de Pireu, ca şi cererile pe care mi le adresaţi prin ea şi V-aş ruga să-mi permiteţi ca, fără nicio dispoziţie reacţionară, să Vă informez că nu m-am ridicat – precum spuneţi – împotriva ortodocşilor ce urmează calendarul strămoşesc, pentru că Biserica lui Hristos cea Una, Sfântă, Sobornicească, Apostolească şi Nedespărţită este constituită din Biserici Autocefale, din care unele urmează calendarul iulian îndreptat, iar altele calendarul neîndreptat numit şi strămoşesc. Prin urmare, eronat Vă exprimaţi despre aşa-numitul meu atac împotriva ortodocşilor calendarului strămoşesc.

Micimea mea, pentru faptul că mişcările au avut loc între hotarele jurisdicţiei mele canonice, a adus la cunoştinţă, precum avea datoria, pleromei Bisericii asupra precarităţii canonice şi eclesiologice a celor din afara Trupului Bisericii care acţionează şi se autodefinesc drept Adevăraţii Creştini Ortodocşi.

Şi aceasta, iubite domn profesor, pentru că Biserica pe care a întemeiat-o Domnul în ziua Cincizecimii prin pogorârea Preasfântului şi de viaţă-Făcătorului-Duh este doar Una şi nu are nicio soră, iar drept Cap al Ei îl are doar pe Întemeietorul Ei, Domnul Iisus Hristos, al Cărui preacurat şi sfinţit Trup îl constituie.

Din acest Trup fac parte sfinţii care din veac au bineplăcut lui Dumnezeu, prima fiind Preacurata şi Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, apoi Apostolii, Părinţii, Martirii, Cuvioşii, Drepţii, care se află în ceruri şi care se luptă pe pământ. De aceea nu există nicio posibilitate sub pretextul oricărei justificări sau cauzalităţi binecinstitoare de a întemeia o Biserică, adică un Trup al lui Hristos, dintr-o convingere şi inspiraţie umană, cum în mod tragic o fac para-sinagoga romano-catolică, monofiziţii anti-calcedonieni şi nefericitele comunităţile protestante.

Din păcate aceeaşi tactică au aplicat-o şi cei ce s-au autodefinit ca Adevăraţii Creştini Ortodocşi, considerând că prin orice declaraţie „dizidentă” a celor ce legiferează de la Dumnezeu, dogmatic şi eclesiologic, ei trebuie să întemeieze o Biserică, adică un Trup al lui Hristos şi bineînţeles divizându-se, caterisindu-se şi anatematizându-se reciproc. Gândesc logic că vă daţi seama de lipsa de demnitate şi de tragismul unor astfel de acţiuni, pe care le justificaţi, după cum se vede din textul Dumneavoastră, prin alunecarea în ecumenismul sincretist a unor slujitori ai Trupului Bisericii.

Să mi se îngăduie să spun că atât zelotismul radical, cât şi ecumenismul sincretist constituie două părţi ale aceleiaşi monede înşelătoare şi sunt despărţite de comuniunea cu Dumnezeul cel întreit sfânt al adevărului şi al dreptăţii.

Mă întrebaţi de ce nu încetez pomenirea celor care au manifestat de-a lungul vremurilor teze ecumeniste sincretiste, dar vă daţi seama, sper, că o astfel de acţiune atât de serioasă presupune, conform Dreptului Canonic al Preasfintei Biserici Ortodoxe Universale şi de asemenea conform Dumnezeieştilor şi Sfintelor Canoane 13 şi 15 ale Sinodului numit I-II, proclamarea publică şi pe faţă a eresului şi a învăţăturii eretice în Biserică, care va fi materializată nu doar prin declaraţii absurde (ἐξ ἀνοησίας), făcute dintr-o politeţe prost înţeleasă sau din interes politic, ca în cazurile de mai sus, ci printr-o participare conştientă la erezie demonstrată prin împărtăşirea din acelaşi Potir. Însă aşa ceva din fericire nu s-a întâmplat şi prin urmare cererea Dumneavoastră este nefondată.

Declar cu toată puterea, că în orice caz, atunci când voi fi informat şi mă voi încredinţa de o astfel de cădere tragică a oricărui cleric, imediat şi înaintea impunerii sinodale voi interzice în hotarele jurisdicţiei mele canonice pomenirea canonică a respectivei persoane.

Aici, Distinsule Domn Profesor, nu trebuie să se ignore faptul că noi vorbim din interiorul securităţii pe care ne-o oferă Patria elină, însă cei ce slujesc Neamul din Preacinstitul Tron Ecumenic vorbesc din perspectiva situaţiei lor tragice şi de sub ghearele încârligate ale severului stat turc kemalic şi caută sprijin la forurile internaţionale prin reprezentanţii comunităţilor religioase eretice locale şi împotriva acestora, de foarte multe ori, încearcă de nevoie să conveargă lucrurile explicabil, fapt cu care eu personal nu sunt de acord, dar pe care pot să măcar să-l înţeleg.

Încheind smerit Vă doresc să vă daţi seama de adevărul lucrurilor”.

Serafim, Mitropolit de Pireu”

(sursa: „Orthodoxos Typos”, 14-08-2009; traducere din limba greacă: I. F.)