Pelerinaj de Sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii” în Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor
Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor are bucuria de a invita pe toţi credincioşii eparhiei la pelerinajul desfăşurat cu ocazia celui de-al doilea hram al Mânăstirii din Slobozia, Izvorul Tămăduirii. Astfel, va fi adusă o raclă cu Sfinte Moaşte de la Iaşi de către o delegaţie a eparhiei noastre, condusă de către Preacuviosul Rafael, stareţul Mânăstirii Sfinţii Voievozi. Sfintele Moaşte vor sosi în faţa Catedralei Episcopale Înălţarea Domnului din Slobozia miercuri, 7.04.2010, în jurul orei 15:00. Din acest loc, alături de credincioşi, va avea loc o procesiune până la Mânăstirea Sfinţii Voievozi, unde vor fi depuse spre închinare, alături de moaştele care străjuiesc mânăstirea din Slobozia. Începând cu această dată, vor fi săvârşite slujbe bisericeşti continuu, până luni, 12.04.2010, când Sfintele Moaşte vor fi aduse la Iaşi de către aceeaşi delegaţie.
Vineri, 9.04, de ziua hramului acestei mănăstiri, va fi săvârşită Sfânta Liturghie de către Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, alături de un sobor ales de preoţi şi diaconi. În aceeaşi zi se va săvârşi şi sfinţirea apei (aghiazma mică). Întâistătătorul eparhiei noastre va săvârşi Sfânta Liturghie şi în ziua de duminică, 11.04, în acelaşi sfânt locaş, devenit 'a doua catedrală a Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor'.
Pelerinajul se va încheia luni, 12.04, în jurul orei 9:00 a dimineţii fiind programată plecarea sfintelor moaşte către Catedrala din Iaşi, informează Biroul de Presă al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor.
sursa:basilica.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu