LECTURĂ DIN CARTEA
DIDAHII A
SFÂNTULUI SFINŢIT MUCENIC ANTIM IVIREANUL:
Sfântul Ierarh Antim Ivireanul
- 27 septembrie –
|
CUVÂNT DE ÎNVĂŢĂTURĂ LA OCTOMVRIE
26,
ÎN ZIUA SFÂNTULUI ŞI MARELUI MUCENIC DIMITRIE,
IZVORÂTORULUI DE MIR ASUPRA CUTREMURULUI:
ÎN ZIUA SFÂNTULUI ŞI MARELUI MUCENIC DIMITRIE,
IZVORÂTORULUI DE MIR ASUPRA CUTREMURULUI:
DOAMNE, MÂNTUIAŞTE-NE, CĂ PERIM. (Mathei, 8)
Cu un glas te lăudăm
credincioşii pe tine, părintele nostru Antime, cel ce ai primit de la Hristos
jugul păstoririi oilor celor cuvântatoare şi cârmuirea Sfintei Sale Biserici.
Deci, precum în viaţa cea pământeasca mişcat fiind de dragoste pentru popor
mijlocitor ai fost pentru turma ta, aşa şi acum, în Biserica cea Biruitoare din
Ceruri aflându-te şi de privirea feţei lui Hristos veselindu-te, roagă-te să se
mântuiască sufletele noastre. (Slujba Sfântului Sfinţit Mucenic Antim
Ivireanul, Mitropolitul Ţării Româneşti)
Fragment din lectură:
Să cuvine întâi să lăsăm răutatea, jafurile, strâmbătățile, urâciunea, vrajba, zavistiia și atunce să ne rugăm, pentru căci atunce vom afla ascultătoare urechile lui Dumnezeu. Că zice sfântul Ioann Zlatoust: Când din buze curate iase rugăciunea, atunce ajunge la nemomita uréchia stăpânului. Când noi suntem curaț, atunce ajunge și rugăciunea noastră la ceriu. Însă afară de aceasta trebuiaște și alta, pentru ca să ne mântuim de nevoile noastre, cu mijlocul rugăciunii. Să cuvine, că precum iaste răutatea și întâmplarea de obște, să fie și rugăciunea de obște. Toți să ne rugăm, toț să cérem ajutoriu, precum au făcut și apostolii astăzi în corabie, de au strigat toți cu o gură și cu o inimă: Doamne, mântuiaște-ne că perim. Iară nu unul să se roage și altul nici să gândească; unul să plângă și altul să râză; unul să se întristéze și altul să se bucure. Pentru căci atunce adevărat, Dumnezeu nu ne ascultă.Zice Hristos la Mathei, în 18 capete, că: De să vor tocmi doi dintru voi pre pământ de tot lucrul carele ar cere, fi-va lor, de la tatăl mieu cel din ceriuri. Deci dară, când doi, uniți, să vor ruga, câștigă mila; cu cât mai vârtos vor câștiga, când tot norodul și toată mulțimea, cu un glas și cu o gură și cu o inimă, vor cére de la Dumnezeu ajutoriu.Pentru aceasta vă pohtesc, feții miei, așa să vă rugaț, pururea și toți deodată. Și mai vârtos întru acéste vremi ce s-au înmulțit nevoile și pre toți, împreună, de toate părțile ne-au încungiurat nenorocirile, necazurile și scârbele. Că zice David: Voia celor ce să tem de el va face și rugăciunea lor va auzi și-i va mântui pre dânșii. Ne va asculta pururea Dumnezeu, când toți cu inimă curată îl vom ruga și ne va mântui de toate primejdiile și din toate nevoile, prin rugăciunile marelui mucenic Dimitrie, ce să prăznuiește astăzi, a căruia rugăciuni să păzească pre înălțatul domnul nostru și toată cinstita boerime și tot norodul creștinesc. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu