Părintele Sofian Boghiu - Predică la Sfantul Ioan Botezătorul

Predică la Sfantul Ioan Botezătorul

Părintele Sofian Boghiu

(1912 - 2002)

Frati si surori crestine,

Iata, ne aflam, cu ajutorul lui Dumnezeu, la ultima veriga a sarbatorilor sfinte si luminoase, pe care le-am praznuit impreuna. Incheiem acest buchet al sarbatorilor de iarna cu amintirea Sfantului Ioan Botezatorul. In cinstea lui suntem aici, pe acest frig. Sa va binecuvanteze Sfantul Ioan ravna si dragostea pe care o aveti pentru Dumnezeu si pentru el. Ieri L-am vazut, cu ochii sufletesti, pe Domnul, botezat in apele Iordanului, si Duhul Sfant coborand peste El in chip de porumbel, si am auzit graind pe Tatal cel ceresc: “Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru Care bine am voit”. Am vazut cu ochii mintii toate cele trei Persoane, aratandu-Se lumii, fapt unic in istoria omenirii. Si am fost martori, cu sufletul si cu inima, la acel freamat de pe malul Iordanului, plin de lumea care era cutremurata de tot ce vedea si auzea.

Sarbatorim astazi pe Sfantul Ioan Botezatorul, martorul cel ales de Dumnezeu, slujitorul acestei taine mari, de o covarsitoare insemnatate pentru mantuirea neamului omenesc. Ioan Botezatorul, despre care scria profetul Maleahi cu patru sute de ani inainte de Nasterea lui Iisus: “Iata, trimit pe ingerul Meu inaintea fetei Tale, si el va pregati calea Ta”. El este singurul pamantean despre care Iisus spune acel cuvant de lauda: “Ca dintre toti cei nascuti din femeie, nu este nici unul mai mare decat Ioan”. Cand Sfantul Ioan este intrebat: “Cine esti tu?”, el raspunde prin cuvantul prorocului: “Eu sunt glasul celui ce striga in pustie: gatiti calea Domnului”, recunoscandu-se pe el insusi a fi inaintemergator al lui Iisus. Pe acest inaintemergator al Domnului il praznuim noi astazi.

Sfantul Ioan era un copil nascut ca dar al rugaciunilor parintilor lui. Batranii Zaharia si Elisabeta, ajunsi la o varsta inaintata, se rugasera din tot sufletul sa dobandeasca un copil de la Dumnezeu; si Dumnezeu parca nu-i auzea, desi Zaharia era preot la Templul din Ierusalim. Ajunsi la aceasta varsta inaintata, cand nu mai aveau nici o nadejde sa nasca un copil, iata ca arhanghelul Gavriil ii aduce lui Zaharia, in Templu, vestea ca Elisabeta va naste un fiu. Batrana Elisabeta naste la vremea cuvenita, si pruncul Ioan incepe sa creasca, ca orice prunc, sub obladuirea parintilor lui, intr-un sat de munte, la 60 km de Ierusalim, o regiune plina de maslini si portocali.

Aici vine Maica Domnului, dupa Buna Vestire, si cand se intalnesc cele doua mame, Ioan (care inca nu se nascuse) salta de bucurie in pantecele batranei Elisabeta. Era ca un salut pe care pruncul Ioan il aducea Pruncului dumnezeiesc din pantecele Maicii Domnului. Acest moment de lucrare a Duhului Sfant este plin de gingasie si sfintenie. Maica Domnului ramane un timp la batrana Elisabeta si cum era tanara si foarte sprintena, implinea toate trebuintele gospodariei si cara apa de la un izvor de mai jos de casa lui

Zaharia. Pana astazi acest izvor este numit “Izvorul Fecioarei” sau “Izvorul Maicii Domnului”. Dar cei doi batrani mor foarte curand dupa nasterea pruncului si Ioan, ramas orfan, este ingrijit un timp de o rudenie, iar pe la varsta de 10 ani pleaca in pustie, undeva la sud de Ierusalim, unde se intindea un povarnis cu pante repezi, un desert cu vai prapastioase…

Acolo, intr-o pestera, a stat Sfantul Ioan, mai bine de 20 de ani, in cea mai aspra asceza pe care noi ne-o putem inchipui. imbracat foarte sumar, intr-o haina saraca de par de camila, descult, umbla printre aceste pietre ascutite din pustiu, rugandu-se tot timpul si avand mintea numai la Dumnezeu. Manca miere salbatica si un fel de fructe acre care cresteau in pustie, precum si muguri de copaci. Bautura lui era apa de izvor, iar patul era pamantul gol. Ca acoperamant avea cerul si harul lui Dumnezeu. Aceste pustiuri aspre ale Palestinei erau pline de animale salbatice, pesteri in care foiau serpii veninosi si noaptea urlau sacalii (i-am auzit si eu, frati crestini, pe acesti sacali care traiesc in grupuri si tipa inspaimantator, mai ales noaptea…) si leii; care racnesc umplandu-te de spaima… Sfantul Ioan traia printre ei, sub arsita dogoritoare a zilei si in frigul taios al noptii. El a sfintit astfel salbaticia pustiului, prin rugaciunile lui de zi si de noapte, prin viata lui aspra. Fara indoiala, animalele nu l-au atacat pentru ca simteau Duhul lui Dumnezeu in el.

Totusi, aceasta severa pustnicie este nespus de placuta si de dulce atunci cand este inchinata lui Dumnezeu, ca o jertfa curata a vietii noastre, oferita lui Dumnezeu cu smerenie si cu dragoste, din dorul de a-L cunoaste si de a ne apropia si mai mult de El. Prin aceasta viata pustniceasca, Sfantul Ioan devine modelul si prototipul pustnicilor de mai tarziu care au populat pustiurile, traind adanc si din plin Evanghelia lui Hristos. Rugaciunea lor era neincetata, pentru ei si pentru lumea intreaga. Isi sfinteau viata lor si viata altora, vindecand tot felul de bolnavi adusi in jurul pesterilor si chiliilor lor, sfatuind si convingand, asa incat cei care veneau la ei isi schimbau cu totul viata de pana atunci.

Frati crestini, cine se abtine de la vorbaria desarta si de la patimile de tot felul, de la placerile trecatoare, nu din dispret fata de oameni si de viata, ci din focul unei prea mari iubiri fata de Dumnezeu, un asemenea om, daca nu fuge el dupa oameni, fug oamenii dupa el. Unde e flacara mare in suflet, acolo se aduna oamenii sa-si incalzeasca sufletele lor reci. Asa a fost si Sfantul Ioan Botezatorul. In iconografie el este pictat ca un inger, are aripi la spate si este pictat asa din cauza marii lui sfintenii, de care s-a umplut inca din pantecele mamei lui. Traind in pustie, viata lui era plina de Duhul Sfant; de aceea, pentru el, asprimea ascezei nu era grea. Numai pentru noi pare grea, dar pentru el, care era plin de Duhul Sfant, viata de asceza era o viata ca in cer. Fiind puternic in duh, asemenea Sfantului Ilie, Sfantul Ioan a biruit toate slabiciunile si patimile omenesti, cunoscand in schimb bucuriile unei vieti cu adevarat minunate, traite din plin in Dumnezeu.

In perioada aceasta, el a [cercetat] si niste regiuni de langa Ierihon, unde locuiau esenienii, un fel de calugari evrei care isi aveau acolo un fel de cetate a lor, cu sali de studii, dar duhul lor era cu totul strain de Dumnezeu, aveau o doctrina foarte dusmanoasa, mai ales fata de Templul din Ierusalim. S-a crezut mult timp ca Sfantul Ioan ar fi fost la acesti singuratici evrei, dar este o parere foarte gresita, pentru ca ei erau foarte rai la suflet, invidiosi, plini de viclenie si rautate, foarte departe de duhul plin de bunatate si de smerenie al Sfantului Ioan, adevarati lupi imbracati in piele de oaie.

La timpul cuvenit, Dumnezeu il cheama pe Ioan din pustie. Si el vine pe malul Iordanului si incepe predica lui despre pocainta, pregatind calea lui Mesia. Era numai piele si os. Traise in pustie mai mult cu Duhul lui Dumnezeu decat cu hrana pamanteana, de aceea avea o forta extraordinara in cuvant. Chipul lui era de o mare blandete si de o mare smerenie, cu toata infatisarea lui aspra. Avea un dar deosebit de a vorbi: venea in duhul lui Ilie si vocea lui puternica ii cutremura pe toti. Au inceput sa vina la el puhoaie de oameni, zeci de mii de oameni din Ierusalim si din toata Iudeea care ii sorbeau cuvintele si isi marturiseau pacatele, iar el ii boteza in raul Iordan. Venea nu numai poporul de rand, ci si capeteniile, ostasi, vamesi, conducatori ai poporului evreu. Si toti se intrebau: “Oare nu e acesta Mesia?” - ca prea era rascolitor de suflete…

Putini au fost oamenii, in istoria omenirii, spre care sa fi alergat multimile cu atata sete, asa cum alergau dupa Sfantul Ioan Botezatorul. Acest lucru era cu atat mai uimitor, cu cat Sfantul Ioan nu menaja sub nici un chip scaderile lor omenesti. Nu era nicicum ca o trestie clatinata de vanturile imprejurarilor, ci mustra fara ocol viciile celor care veneau la el. Nu le ascundea osanda cea mai infricosata care-i astepta si nu-i lauda pe bogatii cei impatimiti, ci ii indemna sa se indrepte. Sfantul Ioan nu cerea numai pocainta pentru trecut, ci o viata cu totul noua, pentru viitor. O viata intemeiata pe dreptate, pe respectul omului, pe egala indreptatire la viata a semenului. “Nu luati de la nimeni mai mult decat va este ingaduit”, spunea el vamesilor, condamnand una din cele mai urate patimi omenesti: castigul nemuncit. El atragea atentia asupra demnitatii fiintei umane si cerea oamenilor pocainta - adica nu numai sa-si recunoasca pacatele, ci si sa se indeparteze de ele pentru totdeauna. Invatatura sa voia sa smulga din viata oamenilor iubirea de sine, egoismul in formele lui cele mai subtile, asa incat oamenii sa se respecte unii pe altii, sa se ajute in lipsurile lor, sa traiasca in pace si in buna intelegere unul cu altul. Nu obarsia neamului indreptateste pe cineva la mantuire, ci roadele cele vrednice de pocainta. In acest chip pregatea Sfantul Ioan pe oameni pentru venirea Mantuitorului Hristos.

Si iata ca intr-o zi, Iisus insusi vine sa ia botezul de la Ioan, ca sa Se faca cunoscut in tot Israelul. Sfantul Ioan era deja foarte cunoscut, dar pe Iisus nu-L cunosteau decat cei din Galileea. Si Sfantul Ioan care era asa de mare, asa de urias in fata multimii, se intoarce spre Iisus si il arata cu degetul, spunand: “Iata Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatele lumii”, “iar eu nu sunt vrednic sa dezleg nici macar cureaua incaltamintei lui”.

Frati crestini, Sfantul Ioan este cinstit de Biserica ca prooroc al Celui Preainalt, ca inaintemergator si Botezator; ca mare mucenic, pentru moartea lui martirica; ca inger in trup, pentru covarsitoarea lui sfintenie. Este zugravit in icoane cu aripi ingeresti si este cinstit ca prieten al Mirelui, prieten al Mantuitorului Hristos. Dar ceea ce se desprinde indeosebi din toata aceasta vrednicie a sa si ceea ce impodobeste in mod deosebit chipul sau duhovnicesc, este smerenia lui adanca. Desi avea in fiinta lui atata putere incat era socotit de unii drept Mesia cel asteptat, el se apara mereu cu strasnicie si indrepta privirile tuturor spre Cel ce avea sa vina, Caruia el nu se socotea vrednic nici macar sa-I dezlege cureaua incaltamintelor.

Si lumea se intoarce spre Iisus, pe care nu-L cunoscuse pana atunci. Mai mult decat atat, Sfantul Ioan renunta chiar si la caldura dragostei ucenicilor sai, indemnandu-i sa se faca ucenici ai lui Mesia si sa-l lase pe el: “…caci Aceluia I se cade sa Se inalte, iar mie mi se cade sa ma micsorez.. “

Sirul lung al prorocilor care, prin puterea Duhului Sfant, au anuntat venirea lui Hristos, cu multe veacuri inainte, se incheie acum cu cel mai mare dintre proroci, care nu-L prezice pe Mesia de departe, cum au facut ceilalti, ci il arata indeaproape cu degetul intins: “Iata Mielul lui Dumnezeu”; “Iata-L aici, in mijlocul nostru, pe Cel ce L-au vazut de departe prorocii”; “Eu am vazut Duhul Sfant coborand in chip de porumbel peste El”; “Nu sunt eu Lumina, ci eu am venit sa marturisesc despre lumina”; “Acesta trebuie sa creasca, iar eu sa ma micsorez”; “Eu nu sunt vrednic sa dezleg nici cureaua incaltamintelor Lui”. Si lumea se intoarce spre Iisus. Iisus este botezat de catre Ioan, apoi se retrage in pustie si posteste patruzeci de zile si patruzeci de nopti in locul acela, astazi, este o manastire numita Sarindar, acolo unde a postit Iisus - iar Ioan continua sa boteze mai departe. Si intr-o zi trece pe acolo, prin mijlocul acelei multimi de la Iordan, imparatul cu Irodiada, sotia fratelui sau. Ioan care aflase despre acest incest, il mustra pe imparat in fata multimii, spunandu-i: “Nu ti se cuvine tie, ca imparat, sa traiesti intr-o asemenea faradelege”. La indemnul Irodiadei, Ioan este arestat si tinut in temnita de sub palatul lui Irod. Intr-o zi, la un ospat din casa lui Irod, intr-o atmosfera imbibata de desfrau si betie, Salomeea, fiica Irodiadei, danseaza un dans pagan si patimas care a starnit foarte multe patimi in Irod. Ametit de patima si de bautura, Irod ii fagaduieste fetei ca-i va da orice cere, pana la jumatate din imparatie. Indemnata de Irodiada, fata ii cere imediat capul lui Ioan, sa i-l dea fara intarziere! Soldatii coboara din palat in temnita, taie capul Sfantului, iar Irodiada primeste din mainile Salomeii, pe tipsie, acest cap - acum, sigur, fara glas. Si ea ia un ac si inteapa limba lui Ioan, pentru a se razbuna de mustrarea pe care i-o facuse Sfantul Ioan - cea mai cumplita cruzime de care a fost capabila o femeie… Capul Sfantului Ioan a ramas acolo la palat un timp, iar trupul a fost luat de ucenicii lui. Ucenicii devin de acum inainte ucenici ai Mantuitorului Hristos. Asa isi incheie viata acest mare profet, sub sabia unui mare pacatos.

Insa el… nu a murit, frati crestini: duhul lui si toata puterea lui este sus, in ceruri. El traieste cu adevarat, in mare cinste, in imparatia lui Dumnezeu si se bucura de vesnica rasplata si slava de la Mantuitorul Hristos. Impreuna cu Maica Domnului, Sfantul Ioan Botezatorul este cel mai puternic mijlocitor in fata lui Dumnezeu: mama si nasul lui Iisus. Ei mijlocesc in rugaciune pentru noi. Maica Domnului spune: “Doamne, Te-am purtat in brate, ai supt la sanul meu, Te-am crescut; pentru bunatatea Ta, primeste acum rugaciunea si ajuta robilor Tai, care se roaga Tie, prin Mine”. Sfantul Ioan intinde mana si spune: “Doamne, adu-Ti aminte de aceasta mana care Te-a botezat si adu-Ti aminte ca Tu m-ai numit “prietenul Tau”, cu toata nevrednicia mea. Ajuta dar, celor ce se roaga Tie, prin mine”. Ei sunt acolo sus, intr-un loc si intr-o stare din care ne vad si, prin darul lui Dumnezeu, stiu totul despre noi si pot sa ne ajute. Acest “sus” nu este un sus fizic, frati crestini, ci e foarte aproape de noi, pentru ca Dumnezeu si toata lumea cereasca nu sunt undeva departe, ci printre noi si in noi insine. Chiar daca noi avem aceasta marginire pamanteasca de a o vedea… Dumnezeu nu e departe de noi…

Binecredinciosi crestini, daca noi toti suntem datori sa urmam fiecarui sfant in acele virtuti in care ne este cu putinta a-l urma, apoi pe Sfantul Ioan il putem urma mai ales in virtutile slujirii aproapelui si a lui Dumnezeu, in smerenie. Oricat de mult bine am face aproapelui nostru si orice jertfelnicie am depune in slujba lui Dumnezeu, sa nu ne atribuim noua aceste merite, pentru ca numai cu ajutorul lui Dumnezeu putem face o fapta cu adevarat buna. Micsorandu-ne si smerindu-ne pe noi insine, acoperind sub smerenie sincera orice vrednicie personala, numai asa vom putea avea intreaga dragoste a lui Dumnezeu pentru noi.

Sfantul Ioan sa ramana, dar, modelul nostru de smerenie: “El, Iisus, sa creasca, sa fie cat mai cunoscut de lume, iar eu sa scad”. Si Iisus creste, pana ajunge in Ierusalim si pe Golgota, iar Ioan, retragandu-se, trece in imparatia luminilor.

Sa urmam exemplul smereniei lui, sa-l avem la inima si sa ne rugam cu toata credinta acestui mare sfant si prieten al Mirelui Hristos, care ne poate ajuta cu adevarat. Amin.

Capul lui, frati crestini, a urmat niste “drumuri” mai speciale. El a fost recuperat din palatul Irodiadei si purtat, ca un odor de mare pret, prin Siria, Mesopotamia, Egipt, iar astazi este intr-o moschee din Damasc, ridicata pe ruinele unei catedrale inchinate Sfantului Ioan Botezatorul. Acolo vin multi bolnavi, mai ales orbi. Te impresioneaza privirea lor, fixata undeva in gol… Am intrebat pe cineva: “Ce asteapu acestia, de stau aici de atata vreme?” si mi s-a raspuns: “Foarte multi dintre ei se vindeca”.

Trupul Sfantului Ioan a ramas ingropat in Sevastia pana la anul 362, cand Iulian Apostatul a vrut sa-l arda impreuna cu alte sfinte moaste. Crestinii l-au scos din mormant - era cu trupul intreg - si l-au dus in Alexandria, punand in locul lui alte oseminte care au fost arse de tiranul imparat. Despre trupul lui nu mai stim nimic. Inainte de asta, Sfantul Luca, trecand prin Sevastia, ia mana dreapta a Sfantului Ioan si o duce in Antiohia, pastrand-o cu foarte mare cinste. In timpul lui Iulian au ascuns-o intr-un zid, ca s-o fereasca de furia tiranului, apoi a ajuns la Athos. Astazi aceasta mana este la Manastirea Sfantului Dionisie si cu ea se sfintesc apele.

Iar capul lui, asa cum am mai spus, este intr-un sicriu, intr-o moschee din Damasc. Odata, niste musulmani au lovit cu toporul in acest sicriu, spunand: “Ce cauta ghiaurul acesta aici?”. Din sicriu au inceput sa curga valuri de sange, tasnea sangele din sicriu si din marmura. Si ei s-au speriat foarte tare si au chemat preotii ortodocsi sa vina sa faca rugaciuni ca sa opreasca aceste valuri de sange care au umplut moschea… De-atunci, desi sunt musulmani, ei au un mare respect fata de Sfantul Ioan.

Frati crestini, sa nu uitati inca un amanunt. Trupul omenesc este tot asa de valoros ca si sufletul. “Trupul este templu al Duhului Sfant, iar voi nu sunteti ai vostri, ci ai lui Dumnezeu” - spune Sfantul Pavel. Cu atat mai mult copilul care ia fiinta in pantecele mamei, este al lui Dumnezeu. ” Si cine va strica templul acesta, il strica Dumnezeu pe el” -spune Sfantul Pavel. Si apoi, ce stii tu ce va fi cu pruncul acesta? Cand s-a nascut Sfantul Ioan Botezatorul, cei din jur se intrebau: “Ce va fi cu pruncul acesta?” Era un pui de om, fara nici un alt semn deosebit.

Cati prunci nu se nasc fara multe semne de oameni mari, si ajung oameni mari cu adevarat. Cati prunci ar putea sa se nasca si nu se nasc, pentru ca mamele ii ucid - si nu stiu ce ucid, poate un mare preot, sau un arhiereu, sau poate un om de geniu. Il ucid pentru ce? Pentru ca e “incomod”. Prefera sa-l omoare, copilul acesta [e] ucis si aruncat la gunoi sau la caini, ca un pumn de gunoi. Si cred ca au terminat cu el… Nu, nu au terminat, pentru ca sufletul lui tipa acolo, inaintea lui Dumnezeu. Tu omori trupusorul lui, dar sufletul se intoarce inapoi, pentru ca omul si femeia au stricat vasul lui. Si tipa strasnic pruncul inaintea lui Dumnezeu, impotriva mamei ucigase si a tatalui ucigas! Pentru ca amandoi sunt vinovati, si sotul este la fel de vinovat inaintea lui Dumnezeu si vor da socoteala amandoi pentru aceasta crima… V-am spus aceste lucruri in legatura cu nasterea Sfantului Ioan Botezatorul. Nu va ucideti pruncii, lasati-i sa se nasca, sa-i cresteti asa, cu toata greutatea. Nu uitati ca si dumneavoastra ati fost prunci, si cineva s-a ostenit cu fiecare din dumneavoastra, cu fiecare din noi.

Sfantul Ioan a fost ucis cu un an inainte de patimile Domnului. Va spuneam ca trupul lui a ramas ingropat acolo, in inchisoare, iar capul a ramas la palatul lui Irod, iar apoi a

fost luat de acolo si pastrat cu foarte mare grija de catre ucenicii lui, ca un odor de mare pret, un odor sfant, care-i scapa din foarte multe primejdii. Din cauza prigoanelor care au urmat, acest sfant cap a fost pazit si ascuns. Din cand in cand numai, isi face simtita prezenta - asa cum izbucnesc uneori izvoare de sub pamant - si apare odata la Edessa, altadata in Egipt… Iar acum este in Damasc, intr-o mare moschee, asa cum v-am spus, o moschee construita pe locul unei catedrale. Am vazut si eu aceasta moschee luxoasa, cu lampadare si covoare. Este acolo un mic paraclis acoperit cu email verde si cu pereti de sticla. Acolo inauntru este capul Sfantului Ioan Botezatorul. In jurul acestui paraclis stau foarte multi orbi, in genunchi sau turceste, intr-o tacere care te uimeste. Stau si nu vad nimic, dar ochii lor dinlauntru sunt deschisi. Ei se roaga si foarte multi se vindeca .

Ce spun ei, numai Dumnezeu stie, dar, in mod sigur, primesc foarte mult ajutor de la capul Sfantului Ioan. Se revarsa foarte multe minuni de acolo asupra acestor musulmani… Vin si foarte multe femei musulmane, cu copii in brate, si se sprijina de bara care inconjoara mormantul, acelui sicriu. Il inconjoara de trei ori, apoi pleaca la treburile lor… pleaca cu fata vesela… Pun si un fel de pomelnice intr-un locsor anume de langa acel sicrias. Sunt acolo gramezi de rugaciuni catre Sfantul Ioan Botezatorul, este un semn de mare veneratie pentru acest sfant.

Este in calendar o sarbatoare numita Soborul Sfantului Ioan Botezatorul. Aceasta inseamna sarbatoarea pamanteasca si cereasca a Sfantului Ioan. El este fiinta de legatura dintre profeti si apostoli. E marele pustnic si marele celib si totodata, primul martir din lumea crestina: el moare pentru sfintenia vietii de familie. S-a spus despre el ca venea “in duhul si puterea lui Ilie” - acel profet temut, care zguduia constiintele, intr-o vreme cand lumea intrase intr-o mare criza duhovniceasca. Si tot asa va veni mai inainte de sfarsitul istoriei Ilie, care a fost ridicat cu trupul la cer.

Sursa: http://sofianboghiu.blogspot.com/