Cuvânt la Botezul Domnului al celui între Sfinţi,
Părintele nostru, Sf. Ioan Gură de Aur
PREDICI AUDIO AICI
“Voi toţi sunteţi astăzi veseli şi numai eu sunt trist. Într-adevăr, când îmi arunc ochii peste mulţimea această duhovnicească, când văd această bogăţie nesfârşită a bisericii şi când mă gândesc apoi că o dată cu trecerea sărbătorii va pleca în grabă şi mulţimea aceasta de aici, mă întristez, mă doare sufletul că biserica, ea, care a dat naştere la atâţia fii, nu se poate bucura de ei la fiecare Sfântă Liturghie, ci numai în sărbători….. Corăbierii şi cârmacii fac totul ca să străbată şi să ajungă în port. Noi, dimpotrivă! Necontenit ne străduim să tulburăm marea vieţii noastre, ne confundăm mereu în furtunile grijilor lumeşti…..iar aici, abia de ne vedem o dată sau de două ori pe an….
Vreţi să vă spun ce faptă săvârşesc cei ce pleacă înainte de sfârşitul slujbei?….Pe Iuda îi imită aceia care pleacă din biserică înainte de ultima rugăciune…”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu