Predicator al Sfintei Mitropolii de Driinoupolis, Pogoniani si Konita:
Cuvânt la Duminica a XVIII-a dupa Rusalii (sau prima a lui Luca)
(Luca 5: 1-11)
Prin sfânta citire evanghelica din aceasta duminica începe perioada citirilor din Evanghelia dupa Luca.
Fireste, toti crestinii, dar mai mult noi elinii, simtim o deosebita bucurie si binecuvântare ca acest evanghelist elin, medic si istoric, ucenicul marelui apostol al neamurilor - Pavel, prin desavârsita lui cunoastere a limbii eline, a îmbogatit Biserica si ofera întregii lumi „cuvintele Vietii".
Aceasta pericopa din Duminica I ne emotioneaza în mod deosebit, deoarece, printre altele, ne arata ca atunci când în viata noastra avem binecuvântarea si ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos, atunci toate se întâmpla în cel mai potrivit mod.
Iisus se afla lânga lacul Ghenizaret si i-a vazut pe pescari ca-si aranjau mrejele de pescuit. Si dupa cum cu orice prilej Dumnezeul-Om predica si savârsea minuni, asa si acum, dupa ce a intrat în corabia lui Simon (Petru), l-a rugat sa traga corabia câtiva metri de tarm. De acolo, ca si cum s-ar fi aflat într-un amvon, „învata multimile".
Fratii mei, nu exista situatie în care omul sa ofere ceva lui Dumnezeu si sa nu primeasca în schimb „cu prisosinta". Tot asa aici si acum. Dupa predica, Hristos da porunca sa mâne în larg si sa arunce din nou mrejele „la vânat".
Fireste, acest lucru era de neînteles pentru experimentatii pescari, de aceea si Petru în timp ce la început pune înainte argumentul logicii si experientei meseriei „Învatatorule, toata noaptea ne-am ostenit si n-am prins nimic, dar la cuvântul Tau voi arunca mreaja" (Luca 5:5); deci dupa ce aduce înainte argumentul cu totul logic, în cele din urma îsi supune parerea, cunostinta si experienta în ascultare fata de porunca Învatatorului!
Consecinta? Atât de multi pesti încât cele doua corabii erau în pericol sa se scufunde!
Iar Petru atât de mult s-a cutremurat - si cu el confratii sai, de acest fapt cu adevarat minunat, încât constiinta sa l-a condus direct si imediat întru frica si minunare sa-i ofere Dumnezeului-Om credinta si închinare. „Vazând Simon Petru a cazut în genunchi la picioarele lui Iisus zicându-i: Iesi de la mine, Doamne, caci sunt om pacatos" (Luca 5:9).
Iubitii mei, multe sunt minunile care ne dau învataturi. Noi sa ne limitam la o concluzie generala si la o învatatura care are a face atât cu viata personala a fiecaruia dintre noi, cât si cu toti oamenii în genere. Si aceasta este despre binecuvântarea care se revarsa atunci când aratam ascultare fata de voia lui Dumnezeu cea atottiitoare si mântuitoare.
Suntem chemati de multe ori sa actionam conform cunostintelor noastre, conform experientelor noastre, obiceiurilor noastre, crezând ca „batatorita cale" ne va aduce rezultatele dorite...
Si totusi, de câte ori în loc de rezultate pozitive ne pomenim în fata tocmai cu contrarul, iar deznadejdea tinde sa ne striveasca inima...
Dimpotriva, atunci când cu desavârsire liber Îl asezam pe Iisus si punem porunca Sa deasupra propriei noastre „logici întelepte", deasupra experientei personale si comune, când în mod simplu ne încredintam întru-totul poruncii lui Dumnezeu, atunci lucrurile se schimba si de acolo unde omul se asteapta la esec, vine succesul, reusita scopului si rasplatirea acestei credinte.
Credem ca doar lui Petru i s-a întâmplat aceasta minune cutremuratoare? Doar lui Petru Dumnezeu i-a rezervat acest deosebit tratament plin de iubire? Dar Dumnezeu este „ieri si azi si în veci Acelasi". Întotdeauna înconjoara cu infinita iubire pe fiecare om si vrea „ca tot omul sa se mântuiasca si la cunostinta adevarului sa vina" (I Timotei 2:4). Daca vom fi atenti la viata noastra, daca vom arunca o privire scrutatoare pentru a analiza zilele si anii vietii noastre, cu siguranta ne vom încredinta de minunata interventie a lui Dumnezeu! Vom vedea lamurit fapte pe care nu le putem explica în niciun chip natural.
Si prin urmare, în acest punct trebuie sa accentuam deosebita binecuvântare si pronie, deosebitele interventii minunate ale purtarii de grija a lui Dumnezeu prin Doamna noastra Nascatoare de Dumnezeu si prin Sfintii nostri, aratate neamului nostru necajit, dar si binecuvântat.
Nu avem decât sa studiem împreuna cu istoria noastra bisericeasca si adevarata noastra istorie nationala. Nu istoria care a fost scrisa în laboratoarele „kissingeriene" - si nu numai - care dezorienteaza, ci aceasta istorie care a fost scrisa cu sângele de nesters al martirilor si al noilor martiri. Sa studiem aceste pagini care ilustreaza sacrificiul si care au fost sfintite de osemintele sfinte ale elinilor ortodocsi si de moastele pline de har ale marilor nostri Sfinti!
Fratii mei, studiind cineva aceasta pericopa evanghelica pe care ne-o istoriseste Luca, care a primit martiriul în regiunea Beotiei, unde se afla si mormântul sau, nu are decât sa-L roage pe Mântuitorul si Izbavitorul nostru, pe Domnul Iisus, sa ne daruiasca credinta vie în inimi si desavârsita ascultare fata de voia Sa. În acelasi timp sa ne rugam toti ca harul Sau sa ocroteasca poporul nostru luminându-i pe conducatori si pe autoritati, pentru ca „înfricosator lucru este a cadea în mâinile Dumnezeului celui viu" (Evrei 10: 31). Amin.
Sursa: http://www.impantokratoros.gr/771322F0.ro.aspx
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu