Gânduri despre infailibilitatea
omului european
(VI)
Articol celebru al Părintelui Iustin din anul 1967, în care erau consemnate cuvintele rămase şi ele celebre:
"Sunt trei căderi principale în istoria neamului omenesc: cea a lui Adam, cea a lui Iuda şi cea a papei"
Vedeti si: Gânduri despre infailibilitatea omului european (V)
Cel de-al doilea Conciliu Vatican a avut drept consecinţă renaşterea tuturor formelor de umanism european, renaşterea cadavrelor. Întrucât Hristos Dumnezeu-omul este prezent în lumea noastră, orice formă de umanism nu este decât un cadavru. Lucrurile au ajuns până aici întrucât Conciliul a insistat în păstrarea dogmei cu privire la infailibilitatea papei. Examinate din punct de vedere al superiorităţii veşnicului viu Dumnezeu-omul nostru Iisus Hristos, toate formele de umanism se aseamănă cu nişte utopii criminale într-o măsură mai mare sau mai mică. În numele omului, ele găsesc diferite căi de a ucide omul, de a-l extermina ca entitate fizică şi spirituală. Toate formele de umanism ajung la un rezultat tragic, iraţional: se îneacă cu ţânţarul şi înghit cămila.
În problema infailibilităţii, noţiunea a fost înălţată la rang de dogmă. Şi este o oroare, o oroare cumplită. De ce? Fiindcă însăşi dogma cu privire la infailibilitatea omului nu este nimic altceva decât cutremurătoarea înmormântare a oricărei forme de umanism evanghelic, de la ideile pe care Vaticanul le-a stabilit drept dogmă până la umanismul satanic al lui Sartre. În panteonul umanist al Europei, toţi zeii sunt morţi, în frunte cu europeanul Zeus. Morţi, până când în inimile ofilite de necredinţă se va naşte o căinţă adevărată, care să nege egoismul şi răutatea, căinţă însoţită de fulgerele şi tunetele Golgotei, împreună cu transformările şi cutremurele învietoare, precum şi cu furtunile şi înălţările sale bogate. Şi atunci? Atunci doxologiile lor aduse viului, veşnicului, minunatului Dumnezeu-omul Hristos, singurul care iubeşte omenirea cu adevărat, vor fi fără de sfârşit.
Ce se află în miezul dogmei referitoare la infailibilitatea papală (adică a omului)? Acolo se află îndepărtarea omului de Dumnezeu. Acest lucru este căutat de către toate formele de umanism, chiar şi de către cele religioase. Toate îl readuc pe om la idolatrie, la politeism, la moartea îndoită: fizică şi spirituală. Îndepărtându-se de Dumnezeu-omul Hristos, orice formă de umanism devine treptat nihilism. Acest lucru demonstrează falimentul simultan al tuturor formelor de umanism, condus de cel al papalităţii care, direct sau indirect, voit sau fără de voie, este tatăl tuturor formelor de umanism european. Falimentul dezastruos al papalităţii rezidă în dogma infailibilităţii papale. Tocmai această dogmă a nihilismului este cea mai dăunătoare. Din această pricină, europeanul, într-o manieră hotărâtă şi doctrinară a proclamat dogma suficienţei de sine şi, în acest fel, a declarat că nu mai are nevoie de Dumnezeu-omul Hristos. Nu mai este loc pentru El pe pământ. El a fost cu totul înlocuit de reprezentantul lui Hristos pe pământ – Vicarius Christi. Cu adevărat, aceasta este dogma prin care toate formele de umanism vieţuiesc, dogmă pe care o urmează şi o proclamă cu tărie. Toate formele de umanism european nu sunt în esenţa lor altceva decât o nesfârşită revoluţie împotriva Dumnezeu-omului Hristos. Făcând uz de toate metodele cu putinţă, ele ajung la răsturnarea tuturor valorilor (Umwertung aller Werte). Dumnezeu-omul Hristos este pretutindeni înlocuit de om.
Pe toate tronurile europene stau umaniştii europeni. În consecinţă, nu există doar un singur Vicarius Christi, ci nenumăraţi alţii, îmbrăcaţi în felurite veşminte. La o analiză finală, dogma cu privire la infailibilitatea papei a condus la proclamarea infailibilităţii generale a omului. Şi de aici au urmat nenumăraţii papi ai tuturor culturilor europene, ai Vaticanului şi ai protestantismului. Între ei nu există diferenţe esenţiale fiindcă, după cum afirmă Homiakov, vizionarul adevărului, papalitatea este cea dintâi formă de protestantism.
Infailibilitatea este o trăsătură teandrică naturală şi o funcţie teandrică naturală a Bisericii, care este Trupul teandric al lui Hristos şi al cărei veşnic conducător (cap) este Adevărul, Adevărul atotcuprinzător, Cel de-al doilea Ipostas al Atotsfintei Treimi, Domnul nostru Iisus Hristos, Dumnezeu-omul. În ceea ce priveşte dogma cu privire la infailibilitatea papei, acesta a fost practic proclamat a fi însăşi biserica, iar papa – om fiind – a uzurpat locul Dumnezeu-omului Hristos. Acesta este cel din urmă triumf al umanismului şi în acelaşi timp “cea de-a doua moarte” (Apoc. 20, 14; 21, 8) a papalităţii, iar prin ea şi după ea, moartea oricărei forme de umanism. Aşadar, dogma infailibilităţii papale nu este numai o erezie oarecare, ci cu adevărat cea mai mare erezie împotriva Adevăratei Biserici a lui Hristos care a existat în lumea noastră de la venirea Dumnezeu-omului Hristos printre noi. Nici o altă erezie nu a fost atât de violentă şi de totală împotriva Dumnezeu-omului Hristos şi a Bisericii Sale precum a fost papalitatea cu dogma infailibilităţii papei (adică a omului). Nu există nici o îndoială asupra ei. Această dogmă este erezia ereziilor, o revoltă fără precedent împotriva Dumnezeu-omului Hristos pe acest pământ, o nouă trădare a lui Hristos, o nouă răstignire a Domnului, de data aceasta nu pe lemn, ci pe crucea de aur a umanismului papal. Iar toate aceste lucruri sunt iad, blestem pentru biata făptură pământească numită om.
(Va urma)
SFANTUL IUSTIN CEL NOU DE LA CELIE (POPOVICI)
Articolul Părintelui Iustin este scris în 1967 la solicitarea editurii catolice Herder pentru a fi introdus într-o culegere consacrată Conciliului Vatican II. Cu toată dragostea pentru mântuirea celor care i-au cerut colaborarea, în duh de desăvârşită smerenie, teologul Iustin nu a renunţat la mărturisirea adevărului din raţiuni de diplomaţie sau politeţe, ci şi-a exprimat limpede poziţia sa. A rezultat articolul: „Gânduri despre infailibilitatea omului european, cu prilejul Conciliului Vatican II”, care în cele din urmă nu a mai fost publicat de editura care l-a solicitat, dar a fost făcut cunoscut în cărţile Părintelui Iustin.
-------
1. Credinta ortodoxa si viata in Hristos - Editura Bunavestire, Galaţi, 2002
2. Viata si minunile Cuviosului Iustin Popovici - Ed.Sophia,Bucuresti, 2008
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu