DIN VIEŢILE SFINŢILOR: 19 SEPTEMBRIE - Cel între sfinţi Părintele nostru Teodor Arhiepiscop de Canterbury

Cel între sfinţi Părintele nostru Teodor

Arhiepiscop de Canterbury

19 septembrie

Elin născut în anul 602, în Tarsul Ciliciei, Sfântul Teodor a studiat la Atena, unde datorită erudiţiei şi înţelepciunii lui, a dobândit renumele de filosof. Acolo, a îmbrăţişat şi viaţa monahală. La vârsta de 60 de ani s-a dus la Roma şi şase ani mai târziu, în 668, fiind în mănăstirea „Ad Aquas Salvias”, unde se pare că şi-a întregit formarea monahicească, Papa Vitalian l-a hirotonit Arhiepiscop al văduvitului tron de Canterbury. I-a încredinţat jurisdicţia Bisericii Britaniei, pentru că în acea vreme aceasta străbătea o criză din cauza disputelor dintre susţinătorii tradiţiei locale celtice şi romanizanţii, care urmăreau să impună cutumele Romei referitoare la sărbătorirea Paştelui (a se vedea pomenirile Sfinţilor Chad, 2 martie, Cuthbert, 20 martie şi Wilfrid, 24 aprilie).

Avându-l ajutor pe Avva Adrian africanul, Teodor a plecat în acelaşi an în Britania. În urma unei călătorii ce a ţinut un an – timp în care a fost informat de către Episcopul de Paris Agilbert, fost Episcop de Wessex, despre starea Bisericii Britanice – a ajuns în Canterbury. Imediat şi-a însuşit îndatoririle şi a început călătoriile pastorale în Eparhia sa. În consecinţă, pentru a-şi uşura lucrarea pastorală, şi-a împărţit ţara în enorii şi episcopii, în care a aşezat vrednici păstori şi preoţi. În 672 a convocat Sinodul de la Hertford, la care s-a impus sărbătorirea Paştelui potrivit tradiţiei romane, a pus capăt divergenţelor iscate de jurisdicţia dintre episcopi şi a readus ordinea şi disciplina bisericească în mănăstiri, cler şi popor. Mai târziu, în 679, a convocat Sinodul de la Hatfield, unde s-au impus hotărârile dogmatice ale Sinodului de la Lateran (649) care condamnau monotelismul (vezi Viaţa Sfântului Maxim Mărturisitorul, 21 ianuarie).

În 678, Sfântul Arhiepiscop a împărţit marea Episcopie de York, lucru care a provocat împotrivirea Episcopului Wilfrid. Încercările celui din urmă de a i se face dreptate la Roma l-au ţinut vreme de mulţi ani departe de tronul său. Cu puţin timp înainte de moartea sa, Sfântul Teodor a cerut regelui Aldfrith să-l reaşeze în episcopia sa, şi l-a chemat şi pe el ca să se împace.

Pentru organizarea nou-săditei Biserici Britanice, Sfântul Teodor în toate activităţile sale pastorale lucra cu fermitate, aşa încât Biserica Britaniei să se afle în comuniune cu Tronul Romei (Acest amănunt ar fi poate îndoielnic în cadrul eclesiologiei ortodoxe, dar atunci era singura soluţie, ca nou înfiinţata Biserică Britanică să nu se descentreze şi să se despartă definitiv de comuniunea cu pleroma Bisericii).

Prin aceste acţiuni ale sale a pregătit terenul pentru unitatea ţării şi dezvoltarea unei culturi creştine, care a fost vivificată prin contribuţia scrierilor greceşti. În acest scop, a întemeiat în Canterbury o renumită şcoală, unde, sub îndrumarea Avvei Adrian, se preda atât limba greacă, cât şi cea latină. Înţeleptul Arhiepiscop a încurajat a şi învăţarea muzicii bisericeşti, a ştiinţelor şi a artelor în mănăstiri, care au constituit surse ale iradierii culturale. A adormit în pace pe 19 septembrie 690.

(TRADUCERE: FRĂŢIA ORTODOXĂ MISIONARĂ “SFINŢII TREI NOI IERARHI”, SURSA: NOUL SINAXAR DE LA SIMONOPETRA)

Sursa: http://acvila30.wordpress.com/