Pagini

miercuri, 2 iunie 2010

’’Puncte comune’’ ale Bisericii Ortodoxe din Cipru cu Vaticanul

’’Puncte comune’’ ale Bisericii Ortodoxe din Cipru cu Vaticanul


Într-o jalnică încercare de căutare a unor puncte comune dintre Ortodoxie şi papism s-a angajat Arhiepiscopul Ciprului Hrisostomos în vederea vizitei papei în insulă. Un text de astăzi, care a fost publicat pe site-ul oficial al Bisericii Ciprului şi este semnat de Aristidi Viketo, ne informează că ’’în ajunul vizitei papei Benedict al XVI –lea în Cipru, se deschide în Levkosia o expoziţie de icoane şi alte opere de artă cu titlul ’’Cipru şi Italia în epoca Bizanţului – mărturii istorice şi artistice ale stăpânirii latine (catolice) în Cipru’’ (1191-1571). Expoziţia, care va fi inaugurată de Arhiepiscopul Hrisostomos, va fi vizitată de papa sâmbătă. Prin expoziţie, potrivit autorului articolului “se subliniază în mod deosebit relaţiile Ciprului cu Italia, Vaticanul şi prin extensie cu lumea romano-catolică a Europei şi influenţele reciproce în artă, care s-au dezvoltat în timpul celor patru secole de stăpânire latină (romano-catolică) în Cipru (francocraţia 1191-1489 şi venetocraţia 1489-1571), prezentând asemănările şi primirile comune’’.

Este cel puţin grotesc ceea ce cultivă ecumeniştii, de dragul unor relaţii bune cu papa, încercând să găsească „puncte comune” între Ortodoxie şi papism. Insula Cipru, care a pătimit foarte mult din partea catolicilor, ar fi trebuit să-i amintească ereticului papă de crimele, pe care le-a făcut în marea insulă, şi anume martirizarea de către latini (romano-catolici) a celor 13 monahi din Kadara, în anul 1231, şi nu “urcarea pe tronul Vaticanului a lui Clement al VIII-lea, un papă de origine cipriotă”.


(trad. I.F.; http://thriskeftika.blogspot.com/2010/06/blog-post_8145.html)

Interviul Mitropolitului Atanasie de Lemesou a ajuns până în Italia

Interviul Mitropolitului Atanasie de Lemesou referitor la vizita papei a ajuns până în Italia

Sursa: Φιλελεύθερος, 31/5/2010

De o mare răspândire în afara Ciprului a beneficiat interviul acordat «Φ» de Mitropolitul Atanasie de Lemesou. Un reportaj asupra interviului şi a reacţiei Arhiepiscopului a fost publicat între timp în cunoscutul ziar italian La Stampa, pe care îl semnează ziaristul autorizat Marco Tosatti despre temele Vaticanului. De altfel, interviul Mitropolitului de Lemesou a fost publicat integral şi sumar pe multe site-uri şi bloguri pe internet. Cu toate acestea, din Roma, o sursă autorizată ne-a declarat că Vaticanul nu pare să fie preocupat în mod deosebit de împotrivirile sau reacţiile ierarhilor ciprioţi la vizita papei. ’’Reacţii sau împotriviri, dar şi manifestări paşnice de protest sunt un fenomen obişnuit’’, a subliniat aceeaşi sursă.


(trad. I.F.; http://thriskeftika.blogspot.com/2010/05/blog-post_31.html)

marți, 1 iunie 2010

Sfântului Iustin, Martirul şi Filosoful - 1 iunie - Predică a Mitropolitului Augustin de Florina


Predica Mitropolitului Augustin de Florina la
pomenirea Sfântului Iustin, Martirul şi Filosoful

Sfantul Iustin Martirul si Filozoful
1 iunie



UN CREŞTIN FILOSOF

Iubiţii mei, pe Hristos, când a început să propovăduiască, L-au urmat pescari, muncitori, păstori, femei şi copii nevinovaţi. Oamenii care erau învăţaţi şi bogaţi şi deţineau poziţii şi funcţii, în marea lor majoritate au rămas departe de Hristos. L-au dispreţuit, au râs de El, L-au hulit, L-au calomniat şi în orice fel au încercat să-L înjosească înaintea poporului. Vedeţi?


Mitropolitul de Pireu despre vizita papei Benedict în Cipru

Mitropolitul de Pireu despre vizita papei Benedict în Cipru


Mitropolitul Serafim de Pireu a transmis printr-un comunicat felicitările sale arhiereilor din Biserica Ciprului pentru curajoasa şi răsunătoarea mărturisire împotriva vizitei papei în Cipru.

De asemenea, Mitropolitul de Pireu subliniază că declaraţiile Întâistătătorului Bisericii cipriote s-au făcut în pripă, de vreme ce în trecut acesta s-a referit la eclesiologia eretică a papismului.

Declaraţia Mitropolitului de Pireu are următorul conţinut:

Apropiata vizită în marea insulă Cipru a Şefului societăţii religioase papistaşe, Benedict al XVI – lea, provoacă pe drept dezbateri aprinse şi descoperă gândurile din multe inimi.

În mod deosebit, poziţia duhovnicească şi patristică, fundamentată excelent şi teologic, a Înaltpreasfinţiţilor Mitropoliţi Pavel de Kirineia, Atanasie de Lemesou şi Varnava de Trimitunda, precum şi a Preasfinţiţilor Horepiscopi Hristofor de Karpasia şi Nicolae de Amatunda asupra naturii eretice a papismului şi a căderii lui din Trupul cel unul şi unic al Bisericii şi a rostogolirii lui în mulţimea kakodoxiilor eretice este şi evidentă şi verificabilă prin singura credinţă dogmatică şi ecleziologică a Nedespărţitei Biserici Universale a lui Hristos din primul mileniu de viaţă creştină, comună, din care s-a şi despărţit şi s-a constituit parasinagoga „romano-catolicismului”.

Cu smerenie transmitem preabunilor cârmaci şi păstori ai Preasfintei Biserici din Cipru – menţionaţi mai sus – complimente de felicitare pentru viteaza şi răsunătoarea lor mărturisire, pe care cu siguranţă în tăcere o primesc şi ceilalţi membri ai Ierarhiei din Cipru.

În acelaşi timp, cugetăm în mod rezonabil că declaraţiile respectabilului Întâistătător al Preasfintei Biserici din Cipru, Arhiepiscopul kir Hrisostomos, (declaraţii) prin care identifică Biserica cu propria lui opinie, s-au făcut în pripă şi credem neclintit că el însuşi împărtăşeşte aceeaşi credinţă cu cei menţionaţi mai sus, după cum de altfel, în trecut, a şi exprimat lucrul acesta stigmatizând eclesiologia eretică a papismului.

Cu siguranţă, şeful statului Vatican are dreptul să viziteze orice ţară doreşte, ca orice cetăţean liber de pe pământ, însă acordarea onorurilor bisericeşti şi a recunoaşterii demnităţii ierarhice cu onoruri corespunzătoare şi discursuri pe măsură constituie o acţiune inadmisibilă din punct de vedere canonic şi în mod sigur convingerea sa că doreşte ca sistemul Vaticanului să contribuie la drepturile noastre etnice este şi naivă şi neîntemeiată, iar din punct de vedere istoric este pe deplin demonstrabil ostilitatea diplomatică a Vaticanului împotriva Nedespărţitei şi Neînnoitei Biserici Universale Ortodoxe a lui Hristos, (Biserică) a celor 2000 de ani de vieţuire, a celor 7 Sfinte Sinoade Ecumenice şi a elenismului, ca smerit slujitor al Ei.

Invitaţia din partea şefului Vaticanului la întâlnirea cu el în marea insulă Cipru a falşilor episcopi ai Vaticanului, uniţi (greco-catolici), de orice natură, demonstrează pe deplin cele de mai sus.



(trad.: M.L.; sursa: http://www.romfea.gr/component/content/article/13/5071-Ο-Μητροπολίτης-Πειραιώς-για-την-επίσκεψη-του-Πάπα-Βενέδικτου-στη-Κύπρο)

INVITAŢIILE CURG…

Patriarhul Serbiei l-a invitat pe papa să viziteze Serbia în 2013


Patriarhul Serbiei Irineu a adresat o invitaţie papei Benedict al XVI – lea să vizite Serbia în 2013, când vor avea loc festivităţile legate de împlinirea a şaptesprezece secole de la semnarea Edictului de la Mediolanum.

Dacă papa Benedict al XVI – lea va accepta invitaţia, va fi primul pontif care va vizita Serbia.

Reprezentanţi ai tuturor bisericilor vor fi invitaţi la evenimentele festive, care vor avea loc în oraşul Niş cu ocazia împlinirii a 1700 de ani de la Edictul de la Mediolanum, prin care a fost legiferată toleranţa religioasă în Imperiul Roman, a declarat Patriarhul Irineu.

„Dialogul dintre Biserica Răsăriteană şi cea Apuseană este necesar, pentru că există multe teme care trebuie discutate”, a spus Patriarhul Serbiei.

La întrebarea dacă Biserica Ortodoxă Sârbă este în comunicare cu Vaticanul, Patriarhul Irineu a spus că nu au existat contacte, dar toţi salută şi aşteaptă invitaţia pentru această mare întâlnire.

La festivităţile, care se vor desfăşura la Niş, vor fi invitaţi reprezentanţi ai tuturor bisericilor şi nu există motiv ca Biserica romano-catolică să fie evitată, a spus Patriarhul Serbiei în declaraţiile oferite ziarului „Vecernie Novosti” (Ştirile de seară) din Belgrad.

(trad. I.F., după αθήνα 9,84 via http://thriskeftika.blogspot.com/2010/05/2013_31.html)

MESAJ DE FELICITARE CĂTRE MITROPOLITUL ATANASIE DE LEMESOU

 


CHINOVIA CUVIOSULUI NICODIM AGHIORITUL
DIN GOUMENISSA (GRECIA):

MESAJ DE FELICITARE
CĂTRE MITROPOLITUL ATANASIE DE LEMESOU


Sfânta Chinovie În Pentalofos,
Lunea Sfântului Duh,
24 mai 2010

CUVIOSUL NICODIM
Pentalofos
613 00 Goumenissa
Nr. prot.: 232 ,

Înaltpreasfinţitului Mitropolit de Lemesou Atanasie
Sfântul Andrei nr. 306
Τ.Θ. 56091
3304 Lemesos – Cipru


Înaltpreasfinţite Părinte,
Vă cerem sfintele rugăciuni şi arhiereştile binecuvântări
ale Înaltpreasfinţiei Voastre.

Cu bucurie mare ne-am bucurat foarte după ce am citit interviul Înaltpreasfinţiei Voastre publicat pe internet în ziarul «Φιλελεύθερος». Am slăvit pe Dumnezeu pentru buna şi frumoasa mărturisire pe care aţi dat-o cu îndrăzneală şi înţelepciune. Veselitu-s-a duhul nostru, văzând în Înaltpreasfinţia Voastră cum un episcop ortodox se ridică la înălţimea circumstanţelor, rupe tăcerea şi-şi susţine turma cea necăjită şi scandalizată în credinţa ei strămoşească. În sfârşit, un glas ortodox al unui episcop ortodox! Şi desigur, respirând mireasma pustiei athonite.

Sfinţitu-s-a gura Înaltpreasfinţiei Voastre prin această bună şi frumoasă mărturisire. Odihnit-aţi mulţimile călugărilor şi ale credincioşilor, care suferă văzând repetatele atacuri umilitoare pe preacuratul Trup al Domnului, Biserica de Dumnezeu întemeiată. Întărit-aţi în inima turmei care este cu adevărat credinţa Părinţilor ei şi aţi îndepărtat cu bărbăţie pâcla ereziei.

Dar în mod deosebit aţi ales ca interviul să fie dat la pomenirea celor 13 cuvioşi mucenici din Kadara, care au fost martirizaţi de către latini (romano-catolici), iar interviul acesta s-a publicat în ziua Cincizecimii. Într-adevăr, o nouă Cincizecime am trăit!!! Duhul Sfânt V-a mişcat pe Înaltpreasfinţia Voastră spre buna mărturisire şi ne-a răcorit pe noi, cei ce am citit preadulcele cuvinte ale Înaltpreasfinţiei Voastre, cu roua Harului Său. O oază în pustia absenţei mărturisirii ortodoxe la nivelul forurilor internaţionale.

Vă mulţumim călduros şi ne rugăm ca Duhul Sfânt să vă sprijine şi să vă întărească şi pe mai departe în articularea cuvântului mărturisitor, oriunde şi oricând e nevoie.

Cerându-Vă rugăciunile, noi, toţi fraţii Sfintei Chinovii, sărutăm cinstita dreaptă a Înaltpreasfinţiei Voastre.

Stareţ,
Arhimandritul Hrisostomos
şi fraţii mei în Hristos


(trad. I.F., http://thriskeftika.blogspot.com/2010/05/blog-post_508.html)

Scrisoare a Sfintei Mănăstiri Pantocrator către Mitropolitul Atanasie de Lemesou

Scrisoare a Sfintei Mănăstiri Pantocrator
către Mitropolitul de Lemesou


Sfânta Mitropolie Langada
Sfânta Sihăstrie Pantocrator
57018 Melissochori
Tesalonic

Melissochori, 23 mai 2010

Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit de Lemesou,
Binecuvântaţi!

Cu nespusă bucurie am aflat de poziţia mărturisitoare în tema vizitei papei în insula născătoare de sfinţi, Cipru. Poate că nu este întâmplător faptul că aceasta s-a întâmplat în prealuminoasa zi de astăzi a Cincizecimii. Slavoslovim pe Bunul Mângâietor, Care chiar şi în vremurile grele ne luminează Păstorii, ca să acţioneze cu curaj apostolic şi râvnă mărturisitoare, odihnind inimile turmei lor, înfruntând orice ameninţare veninoasă şi ignorând licofiliile (prieteniile cu „lupii”) vremelnice şi lumeşti.

Înaltpreasfinţia Voastră, prin acest gest al Înaltpreasfinţiei Voastre aţi arătat în mod hotărât că gândiţi cele ale lui Dumnezeu şi nu cele ale oamenilor. Şi astfel, sunteţi sigur că „dacă Dumnezeu este cu noi, nimeni nu va fi împotriva noastră”. Cu toate acestea, îngăduiţi-ne să vă mărturisim totalul nostru ataşament şi filiala noastră dragoste. Deja, interviul Înaltpreasfinţiei Voastre – care îmbină simplitatea şi profunzimea spiritualităţii şi teologiei ortodoxe – a fost publicat pe site-ul mănăstirii noastre, aşa încât să se odihnească sufleteşte şi alţi fraţi ai noştri din lume.

Cerem cu smerenie rugăciunile cele de Dumnezeu înduplecătoare ale Înaltpreasfinţiei Voastre şi rugăm filial pe Preasfântul Duh să vă lumineze şi să vă întărească.

Cu profund respect sărutăm sfântă dreapta Înaltpreasfinţiei Voastre.

Stareţ,
† Arhimandritul Kiril
şi fraţii mei în Hristos.


(trad. I.F., http://www.impantokratoros.gr/monh_pantokratoros-sygxarhthrios_epistolh.el.aspx)