SFÂNTUL TEOFAN ZĂVORÂTUL (10 ian): INIMA ŞI DUMNEZEU

Troparul Sfântului Teofan Zăvorâtul: Glas 8

Invăţătorule al Ortodoxiei, arătătorule al evlaviei şi curăţiei, nevoitorule al pustiei Vâşa, de-Dumnezeu-înţelepţitule ierarhe Teofan, în scrierile tale ai tălmăcit cuvântul lui Dumnezeu, arătând tuturor credincioşilor calea mântuirii. Roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condacul: Glas 4

Ca cela ce porţi numele arătării lui Dumnezeu, o, ierarhe Teofan, cu învăţăturile tale ne-ai arătat nouă armonia vieţii duhovniceşti precum o harfă înţelegătoare. Cu îngerii stând acum înaintea tronului Sfintei Treimi, roagă-te pentru mântuirea sufletelor noastre.

INIMA ŞI DUMNEZEU

            Dumnezeu se află pretutindeni. Şi, când află o inimă smerită care nu se împotriveşte Lui, intră înlăuntrul ei şi o umple de fericire. Atât de mare este bucuria inimii care are înlăuntrul ei pe Dumnezeu, încât se lipeşte de El şi nu vrea niciodată să se mai despartă.

            Domnul nu se apropie de inima plină de egoism. Şi astfel aceasta se întristează, se veştejeşte şi se micşorează, cufundată în ignoranţă, în tristeţe şi în întuneric.

            Oricât de păcătoşi am fi, când ne întoarcem cu pocăinţă şi râvnă spre Domnul, uşa inimii noastre se deschide înaintea Aceluia. Necurăţia interioară se scurge în afară, ca să lase locul curăţeniei, virtuţii, Mântuitorului, Marele vizitator al sufletului, Dătătorul de bucurie, de lumină şi de milă.

            Această stare binecuvântată este un dar dumnezeiesc, ci nu izbânda noastră. Şi de vreme ce este dar, trebuie să-i mulţumim Dătătorului cu smerenie. Smerenia este fundamentul oricărei virtuţi şi condiţia rodirii duhovniceşti. Dacă aveţi smerenie, îl aveţi pe Dumnezeu, le aveţi pe toate. Dacă nu aveţi smerenie, toate sunt pierdute.

            Deci să păstraţi în inima voastră sentimentul cugetului smerit. Relaţia noastră naturală şi firească cu Dumnezeu presupune inimă zdrobită de durere şi dăruire, cu strigăt tainic de toată vremea: „Doamne, Tu le ştii pe toate, mântuieşte-mă!” Să ne predăm în mâinile Lui şi, cu sfatul Lui înţelept şi sfânt, ne va dărui ceea ce este mai folositor pentru mântuirea noastră...

            Lucrarea rugăciunii neîncetate nu este doar pentru isihaşti, ci pentru toţi creştinii cărora Domnul, prin sfântul Apostol, le porunceşte: „Rugaţi-vă neîncetat!” (I Tes. 5, 17). Există diferite trepte de rugăciune, până la cea fără întrerupere. Toate sunt lucrarea lui Dumnezeu, care urmăreşte în mod egal inimile tuturor oamenilor, indiferent de starea lor, monahi sau mireni. Şi când o inimă, oricare ar fi ea, se întoarce la Domnul, Acesta o apropie cu iubire şi Se uneşte cu ea. Astfel se împlineşte cuvântul lui Hristos faţă de Părintele Lui: „Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine, şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis!” (Ioan 17, 21)

Sursa: „CĂLĂUZIRE CĂTRE VIAŢA DUHOVNICEASCĂ”, Ed. Egumeniţa