INTEGRAL AICI
Publicam mai jos un articol foarte important [...] al reputatului Pr. Protopop Theodoros Zissis, profesor al Şcolii de Theologie din cadrul Universităţii Aristoteliene din Thessalonic
1. Întovărăşirea ecumenistă nu este ceva specific zilelor noastre. Contextul istoric asemănător inter-religios şi inter-creştin.
În ultimul nostru articol intitulat „Întâlnirea dintre [Patriarhul] Vartholomeu şi Papă este departe de calea Sfinţilor Părinţi", am anunţat că vom continua prezentarea declaraţiilor noastre întemeiate pe cugetul nevremelnic al Bisericii, înfăţişat în vieţile Sfinţilor şi scrierile Sfinţilor Părinţi şi Dascăli. Îndeosebi când Sfântul Spiridon, făcătorul-de-minuni şi ocrotitorul Kerkirei (Corfului), l-a izgonit pe Papă din biserica sa printr'o cutremurătoare minune, iar arhiereii de astăzi îl cheamă [pe Papă] în bisericile lor dreptslăvitoare, îl îmbrăţişează, îl cădesc şi îi doresc viaţă întru mulţi ani, aveam de gând să înfăţişăm această minune păstrată şi tâlcuită de Sfântul Athanasie din Paros, un mare cărturar şi dascăl al neamului Ellinesc, unul dintre cei trei Sfinţi Părinţi Colivazi din veacul al 18-lea[1]. Vom înfăptui totuşi cele gândite, însă cu o mică schimbare, din pricina suprapunerii unui praznic.
Pomenirea Marelui Antonie, în a cărui biserică slujim de 13 ani încoace, la Thessalonic, cu harul lui Dumnezeu şi binecuvântarea Sfântului, ne-a dat prilejul să ne bucurăm iarăşi de citirea minunatei sale „Vieţi", o pildă de scriere dintre toate Vieţile Sfinţilor, aşternută pe hârtie de ucenicul său, Arhiepiscopul Alexandriei, stâlpul Dreptei-slăviri, cu adevărat Marele Athanasie.
O mare parte din „Viaţă" se ocupă de roadele nevoinţei Sfântului Antonie, de luptele sale cu dracii şi de aspecte aparte din învăţătura sa, cum ar fi lucrarea sa cea mai mare, de întemeietor al aşezămintelor pustniceşti, prin umplerea pustiei cu mănăstiri, ajungând astfel întemeietorul şi căpetenia vieţii de nevoinţă. „A înduplecat pe mulţi să aleagă şi să poftească viaţa monahicească. Şi de aceea s'au făcut mănăstiri prin munţi, iar pustia s'a locuit de monahi, care au ieşit din lume şi s'au scris la petrecerea cea din cer"[2]. De două ori şi-a întrerupt îndelungata sa ieşire din lume, ca să lupte pentru Dreapta-slăvire şi să ajute la întărirea acesteia - care acum, ca şi atunci, era primejduită de vrăjmaşii cei din afară şi mai ales de cei din lăuntru. Creştinismul n'a luat niciodată parte la discuţii şi negocieri „de pe aceeaşi poziţie" cu celelalte credinţe, o hulă proferată de aşa-zişii conducători creştini de astăzi la antihristicele întâlniri inter-religioase, ci ca singurul adevăr, singura cale de mântuire, adevărata lumină care a înlocuit nu nişte lumini mai slabe, ci întunericul greşelii şi necunoaşterii lui Dumnezeu. „Norodul cel ce şedea întru întunerec a văzut lumină mare, şi celor ce şedeau în laturea şi în umbra morţii, lumină a răsărit lor" (Mat. 4:16). Hristos n'a zis că este o cale, un adevăr, o lumină între alte căi, alte adevăruri, alte lumini, ci că e singura cale, singurul adevăr, singura lumină. „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa; nimenea vine la Tatăl fără numai prin mine" (Io. 14:6). „Eu sunt lumina lumii; cela ce urmează mie nu va umbla în întunerec, ci va avea lumina vieţii" (Io. 8:12).
Acest exclusivism al Scripturii este caracterizat astăzi de unii drept marginal şi fundamentalist, în timp ce defaimă şi resping pe toţi cei ce îl proclamă neîncetat şi cu credinţă ca fiind vestea cea bună şi viaţa pentru care Sfinţii Apostoli şi Mucenici au plătit din greu, alegând ca mai degrabă să fie chinuiţi şi să-şi verse sângele decât să facă compromisuri cu aşa-zisele „adevăruri", pentru a co-exista în modelul multicultural al legăturilor şi întâlnirilor inter-religioase, dintr'o ipotetică iubire de aproape.
2. Dascălii nelucrării şi făţărniciei. Cel atotştiutor şi cel smerit.
3. Poziţia Sfântului Antonie împotriva ereticilor - o pildă de urmat astăzi pentru noi toţi
4. Înfricoşata vedenie a Sfântului Antonie despre eretici: catâri necuvântători în jurul Sfintei Mese
Încheiere
Mânia lui Dumnezeu a cuprins Biserica de mulţi ani. Papismul şi ecumenismul biruiesc. La vremea lor, Marele Athanasie şi ceilalţi Sfinţi Părinţi au înţeles primejdia înfăţişată în vedenia Marelui Antonie. Sântem acum martori ai întinării bisericilor şi Sfintelor Altare cu rugăciuni în comun şi liturghii laolaltă cu „neînţelegătorii" (iraţionalii) eretici; asistăm la această întinare şi o lăudăm, alăturându-ne noi înşine la lovirea Sfintei Sfintelor. Dacă priveşte cineva la liturghiile şi rugăciunile în comun ale ecumeniştilor, precum cele din Canberra, de la a Şaptea Adunare Generală a Consiliului Mondial al aşa-ziselor Biserici, cu frecventa participare a preoţilor homosexuali care îndrăznesc să ţină Sfântul Potir, precum şi a episcopeselor şi preoteselor, priveliştea depăşeşte chiar şi vedenia Marelui Antonie. Singura nădejde a Bisericii noastre de a-şi redobândi frumuseţea se află în sfatul şi povaţa Marelui Antonie: „Să nu vă întinaţi (adică molipsiţi) unindu-vă cu arienii". Să avem grijă să nu ne molipsim prin împărtăşirea cu papismul şi ecumenismul, şi cu ortodocşii pro-papişti şi pro-ecumenişti. Deoarece până acum n'am făcut aşa cu hotărâre şi tărie, Dumnezeu, de ani buni, prelungeşte mânia Sa şi robia dreptslăvitorilor în pan-erezia ecumenismului. Cât timp vor mai îngădui episcopii, monahii şi mirenii ca fiarele neînţelegătoare, ereticii, să lovească şi să întineze Sfânta Sfintelor Ortodoxiei? Atât timp cât noi nu vom face nimic şi vom veni cu felurite îndreptăţiri pseudo-duhovniceşti, urâciunea pustiirii va sta în locul cel sfânt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu