Pagini

miercuri, 2 februarie 2011

TOŢI LA BISERICĂ! - OMILIE A MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI

OMILIE A MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA
- 2 februarie -

TOŢI LA BISERICĂ!
(fragment)
 

Astăzi, iubiţii mei, este sărbătoarea Întâmpinării. Într-o asemenea zi, în Constantinopol, în biserica din Vlaherne (unde pentru prima dată am cântat „Apărătoare Doamnă…”) mergeau poporul şi împăratul şi se rugau lui Dumnezeu. Atunci, când oamenii credeau, sărbătoarea aceasta era deosebit de cinstită.

***

Ce sărbătorim astăzi? Într-un mic sat trăia o mamă foarte săracă. A născut pe unicul ei copil nu în casă, nici măcar într-o colibă, ci într-un staul. Hăinuţe să îl acopere nu avea; l-a aşezat pe paie. Deşi era frig, sobă nu aveau; animalele, boul şi măgăruşul, au venit aproape de copil şi prin respiraţia lor încălzeau trupuşorul lui. Toţi înţelegeţi că acest copilaş a fost Domnul nostru Iisus Hristos, iar mama Lui Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Nimeni nu le-a dat atenţie. Ca şi până astăzi: oamenii sunt atenţi la cineva când acela are portofelul plin, când deţine avere. Unui om sărac nu-i dau o mare valoare sau importanţă. Aşadar, nimeni n-a luat aminte şi la această mamă săracă care ţinea în braţe pe pruncul ei. Însă mai apoi, după patruzeci de zile, s-a văzut cine era ea şi cine era acel Prunc.
***


+ Episcopul Augustin
(Omilie a Mitropolitului de Florina, Părintele Augustin,transcrisă după o înregistrare, care a avut loc în biserica Sfântul Pantelimon (Sfântul Ignatie) S.S. Vevis – Florina, 02.02.1968)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu