Prea Fericirea Voastră,
Înalt Prea Sfinţiile şi Prea Sfinţiile Voastre,
Prea Cuvioşiile şi Prea Cucerniciile Voastre,
Distinşi reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale de stat,
Iubiţi credincioşi,
„În această atmosferă de înălţare spirituală, care s-a creat astăzi în această catedrală voievodală prin săvârşirea sfintelor slujbe, îndeosebi a Sfintei Liturghii, doresc să mulţumesc Atotputernicului şi Milostivului Dumnezeu pentru marea Sa bunătate pe care a arătat-o acum faţă de smerenia mea, încredinţându-mi spre păstorire o Biserică locală, prin alegerea şi instalarea mea ca ierarh al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor.
Am ascultat cu multă atenţie cele menţionate în Gramata patriarhală şi cuvântul Prea Fericirii Voastre, din care au reieşit marile îndatoriri şi responsabilităţi pe care le are episcopul faţă de Dumnezeu, faţă de Biserică, faţă de oameni şi în mod special faţă de clerul şi credincioşii care i se dau spre păstorire, pentru a-i conduce pe calea mântuirii. Aceste îndatoriri ale episcopului reies din textul Sfintei Scripturi, mai ales din Epistolele Sfântului Apostol Pavel către Timotei şi Tit. Episcopul este doar un iconom şi administrator al tainelor lui Dumnezeu şi este chemat la chivernisirea casei lui Dumnezeu, care „este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlp şi temelie a adevărului” (Corinteni 4, 1; Timotei 3, 15).
Episcopul Timotei al Efesului este sfătuit prin cuvinte ca acestea: „Dar tu, o omule a lui Dumnezeu… urmează dreptatea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea. Luptă-te lupta cea bună a credinţei, cucereşte viaţa veşnică la care ai fost chemat şi pentru care ai dat mărturie înaintea multor martori… Să păzeşti porunca fără pată, fără vină, până la arătarea Domnului nostru Iisus Hristos”. (I Timotei 6,11-12, 14); „Ţine dreptarul cuvintelor sănătoase pe care le-ai auzit de la mine, cu credinţa şi cu iubirea ce este în Hristos Iisus. Comoara cea bună ce ţi s-a încredinţat, păzeşte-o cu ajutorul Sfântului Duh, Care sălăşluieşte întru noi” (2 Timotei, 1,13-14); „Sileşte-te să te arăţi încercat înaintea lui Dumnezeu, lucrător cu faţa curată, drept învăţând cuvântul adevărului” (2 Timotei, 1, 15); „Propovăduieşte cuvântul, stăruieşte cu timp şi fără timp, mustră, ceartă, îndeamnă, cu toată îndelungata răbdare şi învăţătura… Tu fii treaz în toate, suferă răul, fă lucru de evanghelist, slujba ta fă-o deplin” (2 Timotei 4, 2, 5).
De asemenea, Episcopul Cretei Tit este îndemnat: „pentru aceasta te-am lăsat în Creta, ca să îndreptezi cele ce lipsesc şi să aşezi preoţi prin cetăţi… Întru toate arătate pe tine pildă de fapte bune, dovedind în învăţătură neschimbare… (Tit, 1 5, 7).
Sfântul Apostol Petru adresează îndemnuri asemănătoare păstorilor de suflete: „Păstoriţi turma lui Dumnezeu, dată în paza voastră, cercetând-o, nu cu silnicia, ci cu voia bună, după Dumnezeu, nu pentru câştig urât, ci din dragoste; nu ca şi cum aţi fi stăpâni peste Biserici, ci pilde facându-vă turmei. Iar când se va arăta Mai-marele păstorilor, veţi lua cununa cea neveştejită a măririi”. (Petru 5, 2-4).
La aceste îndatoriri, care sunt valabile pentru toţi episcopii din toate timpurile, socotim că se adaugă şi îndatoririle acestora de a rezolva noile probleme şi provocări care sunt specifice epocii şi spaţiului geografic în care trăiesc aceştia.
Societatea românească de azi se confruntă cu o mulţime de probleme. Biserica şi deci episcopul trebuie să aibă o abordare a acestora, care poate coincide cu cea a Statului sau poate diferi de aceea. Crizei valorilor care caracterizează societatea contemporană, implicit cea românească, Biserica îi opune valorile revelateale moralei creştine care sunt veşnice, pentru că sunt garantate de autoritatea lui Dumnezeu care le-a descoperit. Crizei economice care creează probleme sociale, Biserica îi opune opera filantropică, iar statul cea de asistenţă socială. Baza filantropică creştină o constituie porunca Mântuitorului de a iubi pe aproapele şi a-l ajuta pe cel în lipsuri, El Însuşi identificându-se cu cei în nevoi.
O altă problemă este cea a atitudinii Bisericii, deci şi a episcopului faţă de ecumenism, al cărui scop este realizarea unităţii creştine. Această atitudine, poate fi negativă? Socotim că nu. Mântuitorul doreşte această unitate (Ioan 17,22). Ea însă nu se poate realiza decât prin acceptarea învăţăturii celei adevărate a Mântuitorului şi nu prin impunerea uneia sau acceptarea tuturor doctrinelor diferitelor denominaţiuni creştine. Datoria noastră ca ortodocşi este de a ne păstra credinţa şi a o face cunoscută celorlalţi.
Mondializarea sau globalizarea care urmăreşte în final unitatea politică, economică, culturală şi religioasă a lumii, prin desfiinţarea graniţelor de orice natură dinte oameni este o altă problemă a lumii noastre. Care este atitudinea Bisericii Ortodoxe şi a episcopilor faţă de acest fenomen? Dacă se are în vedere unitatea creaţiei ca operă a lui Dumnezeu, faptul că toţi oamenii au strămoşi comuni cu Adam şi Eva, că în faţa lui Dumnezeu toţi oamenii sunt egali ( Galateni 3, 28) desigur că această mondializare nu poate fi respinsă. Toată nedreptatea şi toate dezbinările sunt rodul păcatului. Dar dacă se are în vedere modul în care se încearcă realizarea mondializării în prezent prin desfiinţarea graniţelor şi barierelor pentru pătrunderea monopolurilor străine în detrimentul economiei locale, printr-un imperialism lingvistic şi cultural, prin realizarea unităţii religioase printr-un sincretism religios, acest lucru Biserica Ortodoxă nu-l poate accepta. Mai ales sincretismul religios. Adevărul este unul singur, mai ales când e vorba de unul religios. Mântuitorul spune: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6). Nu există mai multe religii sau credinţe adevărate, ci doar una sau cum se exprimă Sfântul Apostol Pavel: „Este un domn, o credinţă, un botez” (Efeseni 4, 5). Atâta timp cât se practică o discriminare a ţărilor sau uniunilor de ţări bogate în detrimentul cetăţenilor ţărilor sărace, cât nu există o egalitate de şanse pentru toţi oamenii Terrei, cât timp se caută distrugerea identităţii personale a fiecărui om, a oricărei colectivităţi naţionale sau culturale, Biserica, episcopul, nu trebuie decât să lupte pentru lichidarea acestor inegalităţi şi nedreptăţi, pentru binele poporului şi şi credincioşilor încredinţaţi spre păstorire, pentru manifestarea diversităţii în libertate a persoanelor, raselor, popoarelor şi naţiunilor, care şi acestea fac parte din rânduiala lui Dumnezeu ca bază a organizării societăţii omeneşti. Mântuitorul trimite pe Sfinţii Apostoli să înveţe „toate neamurile”, pentru a intra în componenţa Bisericii ca neamuri, cu identitatea lor distinctă, specifică., pentru că Dumnezeu „a lăsat ca toate neamurile să meargă pe căile lor”( Fapte 14, 16). Acestea (neamurile) „vor duce slava şi cântarea lor” înaintea Dreptului Judecător (Apocalipsă 21, 26). Manifestarea în libertate a specificităţii persoanelor, popoarelor şi naţiunilor nu infirmă unitatea creaţiei şi răscumpărării oamenilor din robia păcatului de Mântuitorul, după cum Bisericile locale nu infirmă universalitatea sau catolicitatea Bisericii Ortodoxe, care constă în unitatea de credinţă şi trăire în Hristos, în păstrarea comunicării dintre acestea pe întreaga planetă. Pentru aceea socotim că poporul român şi Biserica sa naţională, Biserica Ortodoxă Română, îşi pot aduce aportul lor constructiv la realizarea Uniunii Europene, previzibil de realizat în viitorul apropiat, a structurilor euro-atlantice şi de ce nu, chiar la realizarea unei uniuni a naţiunilor unite la scară planetară, care este de dorit, dar imprevizibil de realizat.
Prea Fericirea Voastră,
Dreptmăritori creştini,
Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor este o eparhie tânără. Înfiinţarea ei este o realizare a Prea Fericirii Voastre, fapt pe care istoria deja l-a consemnat. Ea îşi desfăşoară activitatea mântuitoare pe tritoriul judeţelor Ialomiţa şi Călăraşi, o regiune românească binecuvântată de Dumnezeu cu pământ fertil, cu oameni harnici, iubitori de cultură şi devotaţi fii ai Bisericii strămoşeşti. Cercetările arheologice au scos la iveală dovezi că în această regiune a existat o continuitate de locuire din neolitic până în prezent. Pe parcursul a şase milenii populaţia de aici a trebuit să facă faţă vicisitudinilor timpului cu dese războaie, năvăliri şi migraţii de popoare. Pe aici au trecut împăraţi vestiţi, ca Darius al Persiei sau Alexandru Macedon, care, după ce a trecut Dunărea, pentru a ajunge la o cetate geto-dacă, a trebuit să-şi folosească armata de pedestraşi care să culce la pământ grâul cu suliţele pentru a face loc să treacă armata de călăreţi, ceea ce demonstrează fertilitatea pământului, hărnicia şi vitejia locuitorilor de aici, deoarece, după prădarea doar a unei cetăţi, a renunţat la cucerirea altora.
Creştinismul a pătruns aici din vremea apostolică, dacă nu direct, prin propovăduirea Sfântului Apostol Andrei, cel puţin prin vestirea Evangheliei de către ucenicii acestuia, datorită proximităţii acestor locuri cu Dobrogea, care se numea pe atunci Sciţia Mică. Descoperirile arheologice confirmă continuitatea vieţii creştine de-a lungul timpului. Acestui fapt se datorează ataşamentul locuitorilor de aici faţă de Biserica Ortodoxă, aceeaşi de atunci şi până azi.
Iubiţi credincioşi,
Avem de îndeplinit sarcini multe şi grele. Ele nu pot fi realizate numai de episcop. Nu numai episcopii şi clericii au îndatoriri şi responsabilităţi de îndeplinit, ci şi credincioşii. Biserica nu este alcătuită numai din cler, ci şi din credincioşi. Clerul, în frunte cu episcopii, au responsabilităţi mai mari decât laicii sau simplii credincioşi.
Împreună vom căuta să continuăm, consolidăm şi dezvoltăm cele realizate şi iniţiate în cei şase ani de arhipăstorire aici a Înalt Prea Sfinţitul Nifon.
Voi acorda atenţia cuvenită nevoilor spirituale din eparhie prin intensificarea lucrării instructiv-educative şi misionare de răspândire a cuvântului şi preceptelor morale ale lui Dumnezeu atât în şcoală, cât şi în biserici şi oriunde va fi nevoie, prin construirea de noi lăcaşuri de închinăciune, prin asigurarea cu personal clerical pregătit la toate bisericile şi prin punerea la dispoziţie de cărţi de zidire sufletească. Întotdeauna vă voi pomeni în rugăciunile mele şi vă rog să nu mă uitaţi nici dumneavoastră în rugăciunile de zi cu zi. Avem nevoie de rugăciunile unora faţă de alţii.
Voi căuta să sprijin pe cei care se găsesc în nevoi prin dinamizarea în măsura posibilităţilor, a operei caritabile în eparhie.
Voi căuta să fiu pentru toţi, clerici şi credincioşi, un părinte sufletesc şi vă încredinţez de toată dragostea mea părintească.
Prea Fericirea Voastră,
În încheiere doresc să Vă mulţumesc pentru iniţiativa de a înfiinţa Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor cu şase ani în urmă, pentru a răspunde mei bine la cerinţele religioase ale bunilor credincioşi de pe aceste meleaguri şi pentru efortul pe care l-aţi făcut de a mă instala ca cel de al doilea ierarh al acesteia. Prezenţa Prea Fericirii Voastre aici a dat o strălucire deosebită marelui praznic al Bunei Vestiri. Aceasta va rămâne de neuitat pentru toţi care s-au aflat astăzi aici şi nu numai. Prin actul săvârşit acum am redevenit fiu duhovnicesc al Prea Fericirii Voastre, aşa cum am fost pe perioada cât aţi păstorit Mitropolia Olteniei. Rog pe Bunul Dumnezeu să Vă răsplătească efortul şi Vă promit că nu voi uita cele citite în Gramata patriarhală, că datorez cinstire şi ascultare atât faţă de Prea Fericirea Voastră, cât şi faţă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Datorez recunoştinţă Înalţilor Ierarhi, distinşilor reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi judeţene care m-au onorat cu prezenţa la acest eveniment important din viaţa mea.
Înmânarea Cheii oraşuluii Slobozia, astăzi, cu prilejul instalării mele ca episcop al Eparhiei Sloboziei şi Călăraşilor, de către domnul primar Ioan Pinter, mă îndatorează mult faţă de acest municipiu generos şi, pe lângă mulţumirile cuvenite, promit că voi face tot ce îmi va sta în putinţă să corespund aşteptărilor conducerii şi locuitorilor acestui oraş.
De asemenea, doresc să mulţumesc din inimă Prea Fericirii Sale Hristodulos, Arhiepiscopul Atenei şi al întregii Elade, pentru felicitările şi mesajul transmis cu acest prilej printr-un împuternicit special, părintele profesor Konstantinos Karaisaridis.
Vă mulţumesc tuturor că aţi venit de departe sau de aproape să ne rugăm împreună, în această catedrală, Atotputernicului Dumnezeu, pentru a-L preamări şi a-I cere ajutor”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu