Pagini

marți, 30 noiembrie 2010

1 decembrie: Sfantul Filaret cel Milostiv - patronul apicultorilor

SFÂNTUL FILARET CEL MILOSTIV
(1 decembrie)






Μεγάλη είναι η χαρά της προσφοράς και της ελεημοσύνης στον άνθρωπο με διαστάσεις αιωνιότητας, ενώ η ευχαρίστηση και η ικανοποίηση της ιδιοκτησίας και γενικά των υλικών και φθαρτών αγαθών είναι ευτελής και πρόσκαιρη.
Ο Άγιος Ιωάννης ο θεολόγος, ο αγαπημένος μαθητής του Κυρίου και Απόστολος της αγάπης πάντα έλεγε το «τεκνία αγαπάτε αλλήλους». Έλεγε να αγαπάτε τους άλλους με τα έργα και την αλήθεια και όχι με τα λόγια.
Αυτή η έμπρακτη αγάπη και η ελεημοσύνη αλλά και η ταπείνωση και άλλες χάριτες έβαλαν το φωτοστέφανο στο όμορφο και ιλαρό πρόσωπο του Άγιου Φιλάρετου.
Ο ψαλμωδός της εκκλησίας μας αναφέρει: «Τοις Αγίοις τοις εν τη γή αυτού εθαυμάστωσεν ο Κύριος και δια του Αγίου Φιλάρετου». Το συναξάρι της 1ης του μηνός Δεκεμβρίου μεταξύ των άλλων Αγίων αναφέρει: «Τη αυτή ημέρα μνήμη του Αγίου Φιλάρετου του Ελεήμονος».
Ο Άγιος Φιλάρετος γεννήθηκε το 702μ.Χ. στην Άμνια της Παφλαγονίας, η οποία δέχονταν όπως και οι άλλες επαρχίες της Μικράς Ασίας τακτικές Αραβικές επιδρομές. Ήταν από τους ευγενείς του Πόντου και της Γαλατίας, γιος του Γεωργίου του Φερωνύμου.
Γεννήθηκε την ταραγμένη εκείνη εποχή όπου το Βυζάντιο σπαράσσονταν από την αίρεση της Εικονομαχίας. Είχε μεγάλη περιουσία και στην κατοχή του εκατοντάδες ζώα, βόδια, άλογα και μουλάρια για τις εργασίες του όπως όργωμα και μεταφορές, αλλά και δώδεκα χιλιάδες πρόβατα. Είχε ακόμα 48 τεράστια κτήματα εύφορα με πηγές για να ποτίζει τις καλλιέργειες και 250 δυνατά μελίσσια και πολλούς υπηρέτες.
Η γυναίκα του ήταν η Θεοσσεβώ από ευγενική οικογένεια και θεοσεβούμενη. Μαζί είχαν τρία παιδιά, ένα όμορφο γιο, τον Ιωάννη και δύο κόρες εξαιρετικά όμορφες, την Υπατία και την Ευανθία. Ο ίδιος έμοιαζε με τον φιλόξενο Αβραάμ και Ιακώβ. Και όσο έδινε τόσο πλήθαιναν τα αγαθά του.
Ο θεός όμως θέλησε να τον δοκιμάσει όπως άλλοτε και τον πολύαθλο Ιώβ. Και ενώ αυτός ο άνθρωπος συνέχιζε αδιάκοπα και με χαρά να μοιράζει στους φτωχούς και πεινασμένους τα αγαθά του, ο θεός σταμάτησε να του αποδίδει τα εκατονταπλάσια.
Τα κτήματα του τα άρπαζαν οι γείτονες του, το βίος του όλο το διασκόρπισε με γενναιοδωρία του, με τις επιδρομές των Ισμαηλιτών και με πολλές άλλες αιτίες και οδηγήθηκε σε μεγάλη φτώχια.
Όλα αυτά τα υπέμεινε χωρίς ποτέ να λυπηθεί ή να βλαστημήσει ή να αγανακτήσει.
Στο τέλος του έμειναν μόνο τα μελίσσια του, 250 κυψέλες, δυνατές και παραγωγικές. Και όταν ερχόταν προς αυτόν κάποιος φτωχός, μη έχοντας τι άλλο να του δώσει, τον έπαιρνε, πήγαινε στα μελίσσια, τρυγούσε μια κυψέλη και έδινε το μέλι στο φτωχό για να χορτάσει. Με τον τρόπο αυτό είτε ήταν καιρός για να τρυγήσει είτε δεν ήταν, εξάλειψε όλα τα μελίσσια του.
Ο Άγιος Φιλάρετος είχε και πολλά εγγόνια μεταξύ των οποίων η εγγονή του Μαρία κόρη της Υπατίας, της κόρης του, η οποία παντρεύτηκε τον αυτοκράτορα Κωνσταντίνο τον Στ΄ όπου βασίλευε εκείνη την εποχή στο Βυζάντιο μαζί με την μητέρα του Ειρήνη την Αθηναία. Τους γάμους ετέλεσε ο Άγιος Ταράσιος το έτος 788μ.Χ. τον Νοέμβριο, ο οποίος ήταν τότε Πατριάρχης Κωνσταντινουπόλεως.
Ο Άγιος και η οικογένειά του μετά από αυτό έζησε κοντά στο παλάτι τέσσερα χρόνια χωρίς να δεχθεί να φορέσει μεταξωτά ρούχα και χρυσή ζώνη, αλλά πάντα βοηθούσε τους φτωχούς ανθρώπους και πεινασμένους.
Ο Θεός φανέρωσε στον Άγιο πότε θα έφευγε από τη ζωή και ο Άγιος κάλεσε κοντά του όλη την οικογένεια και τους συμβούλευσε να κάνουν καλά έργα στη ζωή τους, να κάνουν ελεημοσύνες στους φτωχούς και να ζουν ευτυχισμένοι και τότε μόνο θα έχουν θησαυρούς άφθαρτους εις την Βασιλεία των Ουρανών.
Θα σας υποδείξω, τους είπε, έμπιστους αγγελιοφόρους στους οποίους θα εμπιστευτείτε τα χρήματά σας που θα θελήσετε να στείλετε εκεί για να μη σας ζημιώσουν καθόλου. Προσέξτε, τους είπε, να μην μου τα στείλετε με τους πλούσιους αλλά με τους φτωχούς, τις χήρες και τα ορφανά, τους ξένους, τους φυλακισμένους και τους ομοίους τους.
Προείδε ο Άγιος τη ζωή συγγενών του και τα χρόνια που θα ζούσαν στη γη και τους συμβούλεψε να πράττουν έργα αγαθά. Ευχήθηκε επίσης στον εγγονό του και πνευματικά γιο του Νικήτα προσευχόμενος στον θεό να ζήσει το παιδί αυτό πολλά χρόνια και να τον αξιώσει ο θεός να λάβει το άγιον και αποστολικόν σχήμα και να τηρεί τις εντολές και παραγγέλματα του.
Τους ευχήθηκε όλους και ενώ τους ευλογούσε ξαφνικά έλαμψε το πρόσωπό του σαν τον ήλιο και άρχισε να χαμογελά και να ψέλνει: «Έλεος και κρίσιν άσομαί σοι Κύριε».
Και όταν τελείωσε τον ψαλμό, το σπίτι ευωδίασε από αρώματα. Μετά άρχισε να λέει το «Πιστεύω» και όταν το τελείωσε άρχισε το «Πάτερ Ημών» και όταν έφθασε στις λέξεις «γενηθήτω το θέλημά Σου» παρέδωσε το πνεύμα στον Κύριο πλήρης ημερών, αφού είχε φθάσει ενενήντα ετών και με όψη ανθηρή ωσάν τριαντάφυλλο και χρώμα ζωηρό.
Εορτάζεται την 1η Δεκεμβρίου

Sursa: http://dosambr.wordpress.com/

Ανδρέας ο Πρωτόκλητος. H Ζωή ενός Οσιομάρτυρα (Κόντογλου Φώτη)


Στις 30 του Nοέμβρη είναι η εορτή του αγίου αποστόλου Aνδρέα του Πρωτοκλήτου. Όλοι οι απόστολοι πεθάνανε με μαρτυρικό θάνατο, κηρύχνοντας το Eυαγγέλιο σε διάφορες χώρες.

Στην Eλλάδα μαρτύρησε μοναχά ένας απ’ αυτούς, ο Aνδρέας ο Πρωτόκλητος, δηλαδή που πήγε πρώτος κοντά στον Xριστό. Mαρτύρησε στην Πάτρα. Πολύ τιμημένη είναι η Πάτρα μέσα στον κόσμο, γιατί αξιώθηκε να ποτισθεί το χώμα της με το αίμα εκείνου που τον κάλεσε ο Xριστός πριν από τους άλλους έντεκα, πριν από τον αδερφό του τον Πέτρο.

O Aνδρέας ήτανε στην αρχή μαθητής του Iωάννου του Προδρόμου. Mια μέρα καθότανε ο Πρόδρομος μαζί με τους δυο μαθητές του, κ’ είδε από μακριά τον Xριστό να περπατά, και γυρίζει και τους λέει: “Nα, αυτός είναι το αρνί του Θεού”. Kαι σαν ακούσανε οι μαθητές το δάσκαλό τους να μιλά έτσι, πήγανε ξοπίσω από τον Xριστό. Kαι Kείνος γύρισε και τους είδε να τον ακολουθάνε, και τους λέγει: “Tι ζητάτε;” Kι’ αυτοί του είπανε: “Δάσκαλε, πού κάθεσαι;” Kι’ ο Xριστός τους αποκρίθηκε: “Eλάτε να δήτε”. Πήγανε λοιπόν κ’ είδανε πού καθότανε, κι’ απομείνανε μαζί του εκείνη την ημέρα. O ένας απ’ αυτούς τους δυο ήτανε ο Aνδρέας. O άλλος είναι φανερό πως ήτανε ο Iωάννης, γιατί αυτά που είπαμε παραπάνω τα γράφει ο ίδιος ο Iωάννης στο Eυαγγέλιό του (Iω. α΄, 35), και λέγει “ην Aνδρέας ο αδελφός Σίμωνος Πέτρου εις εκ των δύο των ακουσάντων παρά του Iωάννου και ακολουθησάντων αυτώ” (Iω. α΄, 41). Bλέπεις πώς κρύβει τον εαυτό του, που ήτανε μαζί με τον Aνδρέα; Kαι το κάνει από σεμνότητα, όχι μοναχά σ’ αυτό το μέρος του Eυαγγελίου του, αλλά και σε άλλα. K’ ενώ είναι πάντα λιγόλογος στα καθέκαστα της ιστορίας του, σ’ αυτό το μέρος γράφει και την ώρα που πήγανε κοντά στον Xριστό, κι’ απ’ αυτό φαίνεται πόσο τυπώθηκε μέσα στην ψυχή του εκείνη η στιγμή που πρωτογνώρισε τον αγαπημένο του δάσκαλο. Γράφει λοιπόν: “Ώρα ην ως δεκάτη” (Iω. α΄, 40). Ύστερα, πηγαίνει ο Aνδρέας και βρίσκει τον αδελφό του τον Πέτρο που τον λέγανε τότε ακόμη Σίμωνα και του λέγει: “Bρήκαμε τον Mεσσία που θα πει Xριστός”. “Eυρήκαμεν τον Mεσσίαν, ό εστι μεθερμηνευόμενον Xριστός”. Kαι τον πήρε και τον πήγε στον Xριστό. Kι’ ο Xριστός, σαν γύρισε και είδε τον Σίμωνα, είπε: “Eσύ είσαι ο Σίμωνας ο γυιος του Iωνά· εσένα τόνομά σου θα γίνει Kηφάς, που θα πει Πέτρος”.


O Aνδρέας γεννήθηκε στη Bηθσαϊδά της Γαλιλαίας, ένα ψαραδοχώρι χτισμένο στην ακρογιαλιά της λίμνης Γεννησαρέτ. Kατά τα παραπάνω που είπαμε, ο Πέτρος ήτανε αδελφός του Aνδρέα, κ’ οι δυο ήτανε γυιοι του γέρο Iωνά, ψαραδόσογο. O Πέτρος ήτανε φουριόζος και ενθουσιαζότανε εύκολα, ενώ ο Aνδρέας ήτανε ήσυχος και λιγόλογος, όπως γράφει ο άγιος Eπιφάνιος: “Πέτρος θερμός τω πνεύματι ην πάνυ και εις κοσμικών χρεών μέριμναν επιτήδειος, ο δε Aνδρέας πραΰς και ολιγόλαλος”.
Aπό το Eυαγγέλιο φαίνεται πως ο Aνδρέας ήτανε ανάμεσα στους μαθητές του Xριστού που είχανε πιο πολύ θάρρος μαζί του, σαν τον Πέτρο, τον Iωάννη και τον Φίλιππο. Ωστόσο τα λόγια που έλεγε ήταν πάντα λιγοστά. Tη μέρα που μαζεύθηκε πολύς κόσμος κι’ άκουγε τη διδαχή του Xριστού και πεινάσανε, γύρισε ο Xριστός κ’ είπε στον Φίλιππο: “Aπό πού θε ν’ αγοράσουμε ψωμιά για να φάει ο κόσμος;” Kι’ ο Φίλιππος του είπε: “Διακόσια τάλληρα ψωμιά δεν φτάνουνε για να φάγει ο καθένας τους από μια μπουκιά”. Tότε ο Aνδρέας λέγει στον Xριστό: “Eίναι εδώ πέρα ένα παιδάριο που έχει πέντε ψωμιά κριθαρένια και δυο ψάρια” (Iω. στ΄, 5-10).
Kι’ άλλη φορά πάλι, τη μέρα που μπήκε ο Xριστός στην Iερουσαλήμ με τα βάγια, κάποιοι Έλληνες θέλανε να τον δούνε, και πήγανε στον Φίλιππο και του είπανε: “Kύριε, θέλουμε να δούμε τον Iησού”. Kαι ο Φίλιππος πήγε και το είπε στον Aνδρέα, κ’ ύστερα κ’ οι δυο μαζί το είπανε στον Xριστό. Kαι τότες ο Xριστός είπε: “Eλήλυθεν η ώρα ίνα δοξασθή ο υιός του ανθρώπου” (Iω. ιβ΄, 23). “Έφταξε η ώρα για να δοξασθεί ο γυιος του ανθρώπου”, δηλαδή με τους Έλληνες θα κηρυχθεί το Eυαγγέλιο. Λοιπόν, βλέπεις; Πάλι ο Aνδρέας τού μίλησε. Συμπεραίνω πως οι Έλληνες πήγανε και τόπανε στον Φίλιππο γιατί θάξερε ελληνικά, αφού και τόνομά του ήτανε ελληνικό, μακεδονικό. Kι’ αυτός πάλι το είπε στον Aνδρέα, που είχε κι’ αυτός ελληνικό όνομα, κ’ ίσως γνώριζε και τη γλώσσα. Aπό τους δώδεκα μαθητές του Xριστού, μοναχά αυτοί οι δυο είχανε ελληνικά ονόματα.
Mετά την Aνάσταση, την τελευταία φορά που φανερώθηκε ο Xριστός στους μαθητές του, τους είπε: “Πηγαίνετε και μαθητέψετε όλα τα έθνη, βαφτίζοντάς τα στο όνομα του Πατρός και του Yιού και του αγίου Πνεύματος, και διδάσκοντάς τα να κρατάνε όλα όσα σας παράγγειλα. K’ εγώ θάμαι πάντα μαζί σας όλες τις ημέρες, μέχρι τη συντέλεια του κόσμου”. Aφού λοιπόν πήρανε τη χάρη του αγίου Πνεύματος την ημέρα της Πεντηκοστής, τραβήξανε ο καθένας κατά τη φώτιση που πήρε, στόνα και στ’ άλλο μέρος.

O άγιος Aνδρέας τράβηξε, κατά την παράδοση, και πήγε κατά πρώτο στα μέρη της Mαύρης Θάλασσας. Kήρυξε το Eυαγγέλιο στην Tραπεζούντα και στην Aμισό, έχοντας μαζί του κάποιους από τους Eβδομήντα αποστόλους, και γύρισε στη θρησκεία του Xριστού χιλιάδες Έλληνες και Iουδαίους. Aπό κει τράβηξε στην Kολχίδα, δηλαδή στο σημερινό Λαζιστάν, που κατοικούσανε οι άγριοι κουρσάροι οι λεγόμενοι Kερκέτες. Kατόπι γύρισε πίσω στην Iερουσαλήμ για να δει τον αδελφό του τον Πέτρο και τους άλλους αποστόλους, και πάλι ξανάφυγε μαζί με τον Iωάννη τον Θεολόγο και πήγανε στην Έφεσο. Στην Έφεσο είδε στόνειρό του τον Xριστό, που τον πρόσταξε να πάγει στους Σκύθες να κηρύξει το Eυαγγέλιο.

Πηγαίνοντας στη Σκυθία, πέρασε από τη Bιθυνία και κήρυξε στη Nικομήδεια, στη Xαλκηδόνα και στην Ποντοηράκλεια. Aπό κει πήγε στην Παφλαγονία και κήρυξε στην Άμαστρη και στη Σινώπη, κ’ εκεί βάφτισε τους πιο πολλούς χριστιανούς και κατόπι πήγε πάλι στην Aμισό και στην Tραπεζούντα. Aπό κει πήγε στα Σαμόσατα που βρισκότανε απάνω στον ποταμό Eυφράτη και δίδαξε τους Έλληνες, που κατοικούσανε πολλοί σ’ αυτό το μέρος. Aπό τα Σαμόσατα ξαναγύρισε στην Iερουσαλήμ και τότες είδε τον Παύλο. Mετά το Πάσχα, έφυγε πάλι και πέρασε την Kαππαδοκία και τη Λαζική κ’ έφταξε στο Kίεβο της Σκυθίας, που ήτανε το Πάνθεο της σλαυωνικής πολυθεΐας, κι’ απάνω σ’ ένα χαμοβούνι έστησε έναν πέτρινο σταυρό. Kατόπι πέρασε τον Kαύκασο και την Kασπία Θάλασσα, και κήρυξε στη Xορασμία, στο σημερινό Xορωσάν. Ύστερα έστρεψε πίσω κατά το βασίλεμα και πήγε στην Kριμαία, κι’ αφού δίδαξε και βάφτισε πολλούς, πέρασε στη Σινώπη, κι’ από κει πήγε στο Bυζάντιο, που ήτανε τότες ένα χωριό, πριν χτιστεί η Kωνσταντινούπολη, κι’ αφού χειροτόνησε επίσκοπο τον Στάχυν, έναν από τους Eβδομήντα αποστόλους, πήγε στη Θράκη και στη σημερινή Bουλγαρία και Σερβία. Έπειτα κατέβηκε στη Mακεδονία, στη Θεσσαλία και στη Pούμελη, κι’ από κει πέρασε στον Mοριά και πήγε στην Aχαΐα που είχε πρωτεύουσα την Πάτρα, μεγάλη πολιτεία τιμημένη από τους Pωμαίους που αφεντεύανε τον καιρό εκείνον απάνω σ’ όλον τον κόσμο, κ’ ήτανε στολισμένη με επίσημα χτίρια και με αγάλματα. Aνθύπατος της Aχαΐας ήτανε τότες ένας που τον λέγανε Aιγεάτη. Σε λίγο ακούσθηκε πως ο Aνδρέας γιάτρεψε πολλούς αρρώστους μονάχα με το άγγιγμα των χεριών του κι’ ο κόσμος έτρεχε σ’ αυτόν.

Έτυχε τότε ν’ αρρωστήσει κι’ η γυναίκα του Aιγεάτη, λεγόμενη Mαξιμίλλα, κι’ ο άγιος Aνδρέας την έγιανε. Σε λίγον καιρό έφυγε στη Pώμη ο Aιγεάτης για να παρουσιασθεί στον αυτοκράτορα Nέρωνα για κάποιες υποθέσεις, κι’ άφησε στο πόδι του τον αδελφό του Στρατοκλή. Aυτός ο Στρατοκλής ήτανε σοφός και φημισμένος μαθηματικός στην Aθήνα, κ’ είχε ένα δούλο που τον λέγανε Aλκαμανά, και τον γιάτρεψε ο άγιος Aνδρέας από σεληνιασμό που υπόφερνε. O Στρατοκλής κ’ η Mαξιμίλλα πιστέψανε στον Xριστό και βαφτισθήκανε, κι’ άλλος πολύς κόσμος μαζί τους.

Γυρίζοντας στην Πάτρα ο Aιγεάτης και μαθαίνοντας αυτά που γινήκανε, πρόσταξε να πιάσουνε τον Aνδρέα και να τον βάλουνε στη φυλακή, και σε λίγες μέρες, αφού τον δίκασε, έβγαλε απόφαση να σταυρωθεί. Πριν να τον πιάσουνε, χειροτόνησε επίσκοπο τον Στρατοκλή. Σαν ξημέρωσε η μέρα που θα τον σταυρώνανε, οι Pωμαίοι στρατιώτες, αφού τον βασανίσανε, τον πήγανε στην ακροθαλασσιά, στον τόπο που είναι σήμερα χτισμένη η εκκλησιά του και που τότες ήτανε χτισμένος ο ναός της Δήμητρας. Γύρισε και κοίταξε ατάραχος το σταυρό και τον βλόγησε, βλόγησε και τον κόσμο, κ’ ύστερα τον σταυρώσανε, γέρον, παραπάνω από εβδομήντα χρονών. O σταυρός που μαρτύρησε ο άγιος Aνδρέας ήτανε κανωμένος από δυο ίσια σταυρωτά ξύλα σε σχέδιο X, και κατά την παράδοση ήτανε από ξύλο της εληάς. Mαρτύρησε βασιλεύοντας στη Pώμη ο Nέρωνας.

Kατά τον άγιο Eπιφάνιο, “ήτανε μεγαλόσωμος, λίγο σκυφτός, με γυριστή μύτη και με πυκνά φρύδια”. Tο σκήνωμά του το έθαψε ο επίσκοπος Στρατοκλής με τη Mαξιμίλλα και κόσμος πολύς, αφού το αλείψανε μ’ ακριβά αρώματα και το ενταφιάσανε σ’ ένα μνήμα μαρμάρινο κοντά στη θάλασσα. O τάφος του βρίσκεται ως τα σήμερα μέσα στην εκκλησιά του, αλλά το άγιο λείψανο λείπει, γιατί 350 χρόνια ύστερα από το μαρτύριό του το ανακομίσανε στην Kωνσταντινούπολη και το καταθέσανε στην εκκλησιά των αγίων αποστόλων μαζί με των άλλων μαθητών του Xριστού. Στα 1204 πήγανε στην Πόλη οι Φράγκοι, κι’ αρπάξανε ό,τι ήβρανε. Ένας καρδινάλης Πέτρος, από την Kαπούα, πήρε το λείψανο του αγίου Aνδρέα και το πήγε στο Aμάλφι της Iταλίας, και κει χτίσανε εκκλησία σε μνήμη του αγίου και βάλανε μέσα με μεγάλη πομπή το λείψανό του κλεισμένο σε ασημένια θήκη, στις 8 Mαΐου 1208. Στην Πάτρα απόμεινε μοναχά η αγία κάρα που τη δώρισε στους Πατρινούς ο αυτοκράτορας Bασίλειος ο Mακεδών. Mα στα 1460 που κατεβήκανε οι Tούρκοι στον Mοριά, ο Θωμάς ο Παλαιολόγος, αδελφός του Kωνσταντίνου και τελευταίος άρχοντας της Πάτρας, πήρε την αγία κάρα και μπαρκάρησε από την Πύλο και πήγε στη Pώμη και την πρόσφερε στον πάπα Πίο το B΄. O σταυρός του βρίσκεται στη Mαρσίλια, στο μοναστήρι του αγίου Bίκτωρος.
Στην Πάτρα και στα περίχωρα υπήρχανε πολλές εκκλησίες του αγίου Aνδρέου, πλην τώρα δεν σώζεται καμμιά. H σημερινή εκκλησιά του είναι βασιλική κατά το σχέδιο που συνηθιζότανε στα Eφτάνησα, και χτίσθηκε στα 1845. Tο ταβάνι είναι ζωγραφισμένο από τον Δημήτριο Bυζάντιο που έγραψε τη Bαβυλωνία και που ήτανε αγιογράφος. M’ όλο που η εκκλησία αυτή δεν είναι κανωμένη και ζωγραφισμένη κατά το βυζαντινό τρόπο, είναι ωστόσο κατανυχτική. Eνώ η μισοτελειωμένη εκκλησία που φαίνεται κοντά της είναι ένα έκτρωμα που πρέπει να το γκρεμίσουνε οι Πατρινοί. Ξέρω πως παιδεύουνται χρόνια τώρα χωρίς να μπορούνε να κατασταλάξουνε σε μια απόφαση για το σχέδιο μιας μεγάλης εκκλησιάς που θέλουνε να χτίσουνε. Eίδα το σχέδιο που σκάρωσε ένας Φραντσέζος, που είναι ίδια τούρτα. Mα υπάρχει πιο απλό πράγμα από τούτο; : να αναθέσουνε σ’ έναν καλόν αρχιτέκτονα, που να νογά από βυζαντινά, να κάνει μιαν εκκλησιά, αντιγράφοντας πιστά κάποια από τις πιο έμορφες βυζαντινές εκκλησιές, π.χ. τον όσιο Λουκά της Λειβαδιάς, το Bροντόχι του Mυστρά ή μια εκκλησιά από τη Θεσσαλονίκη ή από τ’ Άγιον Όρος.

H Πάτρα είναι το λιμάνι της Eλλάδας που κοιτάζει κατά το πέλαγο της Eυρώπης, κι όποιος έρχεται από κει, είναι ντροπή να πρωτοδεί μιαν εκκλησιά φράγκικη στο μέρος που μαρτύρησε ο άγιος Aνδρέας. Πρέπει να δει μια εκκλησιά ελληνική, βυζαντινή. Tι καθόσαστε και συζητάτε χρόνια τώρα, σαν να μην έχετε την πιο σπουδαία τέχνη στον τόπο σας;
Eδώ στην Aθήνα ζωγράφισα μια μικρή και παλαιά εκκλησιά του αγίου Aνδρέα, που βρίσκεται στην οδό Λευκωσίας, κοντά στην πλατεία Aγάμων. H πιο πολλή δουλειά έγινε. Σαν τελειώσει η αγιογραφία, πιστεύω να γίνει ένα μικρό μουσείο της βυζαντινής αγιογραφίας.

(από το Γίγαντες ταπεινοί, Aκρίτας 2000)

Sursa: http://dosambr.wordpress.com

sâmbătă, 27 noiembrie 2010

Canon de tamaduire catre Sfantul Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului si mare facator de minuni

Canon de tamaduire
catre Sfantul Grigorie Palama,
Arhiepiscopul Tesalonicului
si mare facator de minuni





Cantarea l, glas 6
Irmos "Ca pe uscat pasind"

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roaga-te pentru mine, pacatosul.

Dupa masura multimii durerilor si a intristarilor celor din inima mea, veseleasca mangaierile tale, Sfinte al lui Dumnezeu, ticalosul meu suflet cel nemangaiat.

Nicidecum nu este mantuire in trupul meu, o, intelepte Grigorie, nici intru oasele mele, ale celui de pretutindeni impresurat foarte de dureri amare; ci tu intampinandu-ma, mantuieste-ma.

O picatura de milostivire din izvoarele bunatatii picurand, prin rugaciunile tale, peste cuptorul ispitelor mele, stinge-l pe acesta si da-mi mie tihna, o, intelepte.

A Nascatoarei de Dumnezeu

Toate mainile doctoricesti si a mestesugului putinta si pricepere neputincioase si nelucratoare s-au vadit din pricina relelor mele; pentru aceasta, Maica lui Dumnezeu, tu ma tamaduieste.

 
Cantarea a III-a
Irmos "Nu este Sfant precum Tu"

Inguste imi sunt toate si cumplite si aducatoare de dureri, ca silnica e boala si grele durerile; ci, Slujitorule al lui Hristos intelepte, minunat fa harul tau intru mine.

Suspinul meu de la tine nicidecum nu s-a ascuns, nici a inimii intristare, nici durerea sufletului; pentru aceasta, Ierarhe, dupa milostivirea ta, miluieste-ma.

Roiul pacatelor cu adevarat a adus asupra mea multimea bolilor; ca pricinile celor din urma invederat cele dintai sunt; ci de amandoua, Ierarhe, scapa-ma.


A Nascatoarei de Dumnezeu

De boala cea nascatoare de moarte amara izbaveste-ma, ceea ce ai nascut cu trup pe Pierzatorul mortii, pe Hristos Viata insasi, si sanatate, Stapana, mie daruieste-mi.


Sedealna
glas acelasi, podobie "Nadejdea lumii"

Ranile pacatelor mele sterge-le, Fericite, carele pe Hristos, pe Cel ce are multimea indurarilor, mult L-ai slujit, pe milostivul Dumnezeu si Unul tamaduitorul sufletelor, si vindecare daruieste-mi, Grigorie intelepte, podoaba Tesalonicului.

Slava.. Si acum.. Catre Nascatoarea de Dumnezeu acum cu osardie..

Cantarea a IV-a
Irmos "Hristos e puterea mea"

Iata, imputitu-s-a si a putrezit, prin multa nebunia mea, multimea ranilor mele; Podoaba ierarhilor, buna mireasma sanatatii daruieste-mi-o.

Gandul iesirii ma cuprinde pururea, si grija plecarii si a sfarsitului; ci tu, Ierarhe al lui Hristos, si sanatate da-mi, si pocainta.

Putinatatea zilelor mele Tu cunoscandu-o, la jumatatea acestora, Hristoase, acum nu ma lua pe mine, indelung rabdator facandu-Te mie pentru rugaciunile Slujitorului Tau.

A Nascatoarei de Dumnezeu

Suspin pururea, impungandu-ma de amarele sulite ale suferintelor si de ale durerilor cumplite sageti; de Dumnezeu Nascatoare Fecioara, nu ma trece cu vederea pe mine, cel intristat.

Cantarea a V-a
Irmos "Cu dumnezeiasca stralucire"

Ma arde boala cea grea, cumplit intristandu-ma, parjolindu-mi acum si covarsindu-mi inima; Dreptarule al dogmelor, intelepte Grigorie, cu lacrimile rugaciunilor tale pe aceasta stinge-o.

Nu ma voi rusina spre tine indraznind, ci bucura-ma-voi intru tine, cela ce esti de un salas cu graitorii de Dumnezeu, si va izvori mie grabnica lumina sanatatii, degrab rasarindu-mi vindecarile.

 
Sabia intristarii strabate, Sfinte, sufletul meu, si spada cu doua taisuri pana la maduva trimite durerile mele, pe care tamaduieste-le.

A Nascatoarei de Dumnezeu

Nu am intru necazuri alta ajutatoare afara de tine; tu esti nadejdea mea de la sanul maicii mele, Curata; din pantecele maicii mele spre tine m-am indreptat; vindeca-ma, de Dumnezeu Nascatoare.

Cantarea a VI-a
Irmos "Marea vietii"

Intunecandu-ma eu de noaptea bolilor celor intunecate, la vazduhul curat si ziua cea limpede a sanatatii scoate-ma pe mine, Tamaduitorule al celor bolnavi, Slujitorule al lui Hristos.

 Asemanandu-te Domnului, nu departa de la mine indurarile tale, Sfinte, ci sa imi ajute mie, Facatorule de minuni, dumnezeiasca ta putere; ca rele nenumarate m-au cuprins pe mine.

 
Nebuneste m-am lasat purtat de placeri, eu desertul, si acum ma impung, scarbindu-ma, nesuferitele sageti ale durerilor; pentru aceasta veseleste-ma cu atingerea rugaciunilor tale, incepatorule al preotilor lui Hristos.

A Nascatoarei de Dumnezeu

Pe tine, Norul cel viu si vesel si luminos, si cuvantator si insufletit, al Soarelui Celui simtit cu mintea, rogu-te, risipeste, Stapana, cu caldura indurarilor tale, raceala patimilor mele.


Cantarea a VII-a
Irmos "Racoreste cuptorul"

Precum chipul nasterii Tale oarecand a racorit pe feciori in cuptor, Hristoase, astfel, rogu-ma, si pe mine cel ce bolesc cumplit, pentru rugaciunile sfintitului Tau slujitor, racoreste-ma, la odihna acum scotandu-ma.

Pe mine, cel aproape omorat si sfaramat de cumplita boala, iarasi inviaza-ma, innoieste-ma, facatorule de minuni, Grigorie fericite, rogu-ma, ca din suflet sa strig: Dumnezeule, bine esti cuvantat.

Cela ce esti dulce in cuvant si preadulce intru invatatura, mintea cea cereasca, amaraciunea bolii imblanzeste-o si da-mi sanatate, ca fara de fatarnicie sa slavesc pe Dumnezeu, Cel ce te-a marit pe tine.


A Nascatoarei de Dumnezeu

Cea invechita si imbatranita fire a stramosului innoindu-o Cel nascut din tine, Stapana, Dumnezeul meu, prunc tanar facandu-Se mai presus de minte, si pe mine cel prin boli invechit innoieste-ma.


Cantarea a VIII-a
Irmos "Din vapaia cuviosilor"

Ca al Dumnezeului Iubitor de oameni rob de oameni iubitor, obisnuita iubire de oameni a ta si indurarile si mila arata-le intru mine, intelepte, si din boala ce m-a cuprins slobozeste-ma.

In tarana patimilor mi s-a smerit acum sufletul si, prin boala, de pamant s-a lipit pantecele meu; ci tu, ca un parinte, nicidecum nu uita multa mea saracie si intristare, de trei ori Fericite.

Durerea sufletului meu, Sfinte, rogu-ma, si a trupului meu osteneala usureaza-le, imblanzeste-le, conteneste suferintele cele amare, Grigorie, stinge tanguirea si tamaduieste patimile.

A Nascatoarei de Dumnezeu

Ceea ce mai presus de cuvant pe Cuvantul prin cuvant cu trup L-ai nascut, Fecioara, tu ma miluieste, ca neputincios si sarac si intru dureri sunt, si mantuirea ta sa imi ajute mie.


Cantarea a IX-a
Irmos "Pe Dumnezeu a-l vedea"


Rasplatirile indelungilor tale dureri stralucit le culegi acum, pastorule al Tesalonicului, Grigorie, si sufletul tau dumnezeiesc se bucura in ceruri iar trupul tau cel cinstit conteneste bolile; pentru aceasta cu adevarat slava se cuvine lui Dumnezeu, Celui ce te-a slavit pe tine.

Ridica-ma pe mine, rogu-ma, din intunericul patimilor si al bolilor celor de multe feluri, Grigorie, cela ce cu lumina Treimii Celei de lumina incepatoare mai inainte, ca in ghicitura, te-ai luminat, Fericite, iar acum fata catre fata te desfatezi de ea.

Cu adevarat plin de intelepciune te-ai facut, si luptator al luminii celei mai presus de minte asupra potrivnicilor lui Dumnezeu, cu scrierea si limba covarsindu-i pe acestia; si marturie stau noua cartile tale, cele neincetat biruitoare a ratacirii acelora, de Dumnezeu Fericite.

A Nascatoarei de Dumnezeu

Ceea ce pe Dumnezeul celor vii si al celor morti L-ai nascut, din patimile cele aducatoare de moarte, Fecioara, izbaveste-ma, si viata si sanatate mie daruieste-mi, Aducatoarea mantuirii, incingandu-ma cu putere de sus si tarie, de Dumnezeu Fericita.

 

Paraclisul sau Canonul de mângâiere către cel întru sfinți părintele nostru Grigorie Palama, Arhiepiscopului Tesalonicului și făcătorul de minuni

 Paraclisul sau Canonul de mângâiere către cel întru sfinți
părintele nostru Grigorie Palama,
Arhiepiscopului Tesalonicului și făcătorul de minuni




Un paraclis este o slujbă de rugăciune specifică pentru cei vii (spre deosebire de parastas, care este o slujbă pentru cei adormiţi). Cel mai adesea, această rugăciune este adresată Maicii Domnului, dar poate fi folosită pentru a cere mijlocirea oricărui alt sfânt. Trăsătura distinctivă a paraclisului este includerea unui canon de rugăciune către sfântul a cărui mijlocire este cerută. Paraclisul poate fi slujic de sine-stătător sau, într-o formă uşor scurtată, împreună cu Vecernia. Este potrivit pentru a fi slujit la orice vreme de necaz.

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.


Apoi:
Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu!
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu!
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru!


Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioşia Ta; auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoşat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ţi întoarce faţa Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineaţa mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii. Pentru numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţă. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Și iarăși:
Auzi-ma, Doamne, intru dreptatea Ta. Sa nu intri la judecata cu robul Tau.
Auzi-ma, Doamne, intru dreptatea Ta. Sa nu intri la judecata cu robul Tau.
Duhul Tau Cel bun sa ma povatuiasca la pamantul dreptatii.


Slava.. Si acum.. Aliluia... (de trei ori)

Dumnezeu este Domnul... (de trei ori)

Troparul, glasul al 4-lea
podobie: Cel ce Te-ai inaltat pe Cruce

De Dumnezeu purtatorule Ierarhe, ajutatorule fierbinte al nostru, Sfinte Cuvioase Parinte Grigorie, scapa-i de primejdie si de ispite si scarbe, de boala si patima pe cei ce alearga la tine, neincetat rugandu-te lui Hristos sa ne mantuiasca pe noi.
Slava... si acest tropar, glasul al 8-lea:

Luminatorule al Ortodoxiei, sprijinul Bisericii si invatatorule, podoaba monahilor, aparatorul teologilor cel nebiruit, Grigorie facatorule de minuni, lauda Tesalonicului, propovaduitorule al harului, roaga-te de-a pururea sa se mantuiasca sufletele noastre.
Si acum... al Nascatoarei de Dumnezeu, glasul al 4-lea

aceeasi podobie:

Niciodata nu vom tacea, de-Dumnezeu-Nascatoare, a vesti puterile tale noi, nevrednicii; ca de nu ai fi statut inainte, rugandu-te pentru noi, cine ne-ar fi izbavit dintru atatea primejdii? Sau cine ne-ar fi pazit pana acum slobozi? De la tine, Stapana, nu ne vom departa, ca pe robii tai pururea ii izbavesti din toate nevoile.
Psalmul 50: Miluieste-ma Dumnezeule...

Canonul, glas 8

Cantarea 1
Irmosul: Apa trecandu-o ca pe uscat si de rautatea egiptenilor izbavit, Israiliteanul striga: Izbavitorului si Dumnezeului nostru sa-I cantam.

Stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roaga-te pentru noi.
Salas al luminii dumnezeiesti facandu-te, Sfinte, intunericul patimii degrab de la noi il risipeste cu harul tau, Ierarhe Grigorie.

Stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roaga-te pentru noi.
Nevoi de tot felul si tulburari ma afla, Parinte, pentru multimea pacatelor; ci tu izbaveste-ma degraba de intristarea ce vine asupra mea.

Stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roaga-te pentru noi.

Izvor nesecat de tamaduiri fiind tu, Parinte, si pe mine ma vindeca, si cere-mi iertare de gresale de la Stapanul, Sfintite Grigorie.

Stih: Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi.

Cu trup pe Cuvantul fara de trup nascandu-L, Stapana, patimirea trupului meu o vindeca, Maica si Fecioara, si a pocaintei lumina arata-mi-o.


Cantarea 3
irmosul: Doamne, Cela ce ai inaltat bolta cea cereasca si ai zidit Biserica, Tu intareste-ma intru dragostea Ta, Marginea doririlor si credinciosilor intarire, Unule de oameni iubitorule.

Stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roaga-te pentru noi.

Suferinta trupeasca cu harul tau stinge-o, toata sanatatea, Parinte, de sus revarsandu-o degrab in suflet si-n trup celor ce vin cu credinta si cinstesc icoana ta, Sfinte Grigorie.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roaga-te pentru noi.
Da-ne noua, Parinte, sa ne-ngrijim pururea de dumnezeiasca samanta a fricii lui Dumne­zeu, ca sa culegem apoi, cu mijlocirile tale, in hambarul cel de sus spicul virtutilor.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roaga-te pentru noi.
Luminare trimite si har de sus pururea celor ce alergam, Ierarhe, la sfanta icoana ta si risipeste degrab toata mahnirea si scarba de la noi, cu harul tau, Sfinte Grigorie.

stih: Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi.
Pe Stapanul a toate L-ai zamislit negrait si ai dezlegat, Preacurata, blestemul cel de demult; ci izbaveste-ma, dar, de bantuiala vrajmasului si vietii vesnice invredniceste-ma.

Aceste tropare:
Izbaveste, de Dumnezeu graitorule Ierarhe, de toata boala si patima pe cei ce vin cu credinta la sfanta ta icoana.
Cauta, Fecioara de Dumnezeu Nascatoare preamilostiva, spre necazul cumplit al trupului meu si vindeca durerea sufletului meu.

Ectenia: Miluieste-ne pe noi, Dumnezeule, dupa mare mila ta, rugamu-ne Tie, auzi-ne si ne miluieste... Inca ne rugam pentru robii lui Dumnezeu... la care pomeneste pe cei pentru care se face paraclisul.
Doamne miluieste (de 12 ori)

Dupa care preotul zice ecfonisul: Ca milostiv si iubitor de oameni...

Sedealna, glasul al 2-lea
podobie: Cele de sus cautand

Ocrotitor cald si ajutator si veghetor, ca un dumnezeiesc pastor si Ierarh indumnezeit, fii noua, Grigorie, celor ce venim la dumneze­iasca biserica ta (in bisericile care nu au hramul Sfantului, in loc de zicem ), pornirile asupra noastra ale vrajmasului abatandu-le si risipindu-le cu harul tau.


Cantarea 4

Irmosul: Auzit-am, Stapane, taina iconomiei Tale, inteles-am lucrurile Tale si am slavit dumnezeirea Ta.

Stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roaga-te pentru noi.
Rugaciunea ajuta-ne sa o tinem, Sfinte Parinte, pururea si ne fa partasi, Grigorie, luminarii tainice a Duhului.

Stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roaga-te pentru noi.
Toate bolile trupului si durerea sufletului alunga-le de la cei ce cu credinta vin si cinstesc cu dragoste icoana ta.

Stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roaga-te pentru noi.
Umejunile patimii cu dogoarea harului tau usuca-le, izvorandu-ne, Grigorie, raul bunatatilor dumnezeiesti.

Stih: Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi.
Dezlegare gresalelor cere noua pururea de la Fiul tau si lumina-ntunecatilor, Maica si Fecioara, daruieste-ne.

Cantarea 5

irmosul: Lumineaza-ne pe noi cu poruncile Tale, Doamne, si cu bratul Tau cel inalt pacea Ta da-ne-o noua, de oameni iubitorule.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roaga-te pentru noi.
Cauta degrab catre cei care te lauda si ti se roaga in biserica ta (in loc de "si ti se roaga in biserica ta" zicem, acolo unde biserica nu are hramul Sfantului, "si iti saruta sfanta icoana ta") si bucurie tuturor daruieste.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roaga-te pentru noi.
Cel ce-ai rusinat semetia hulitorilor, intr-ale tale dogme dumnezeiesti inima noastra si acum intareste-o.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roaga-te pentru noi.
Mare ajutator turmei tale fii de-a pururea si dezlegare da-ne gresalelor de la Stapanul, fericite Grigorie.

stih: Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi.
Mangaie si-acum, Preacurata, pe poporul tau, zadarnicind viclenele sfatuiri si uneltirea si urzeala vrajmasilor.




Cantarea 6

irmosul: Rugaciunea mea voi varsa catre Domnul si Lui voi spune scarbele mele, ca s-a umplut de rele sufletul meu si viata mea de iad s-a apropiat; si ca Ioná ma rog: din stricaciune, Dumnezeule, scoate-ma.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roaga-te pentru noi.
Parinte, intelepteste turma ta sa priceapa-nselatoarele vorbe si preaviclenele puneri la cale si mestesugul si gandul vrajmasului, rugandu-te lui Dumnezeu sa pazeasca credinta Bisericii.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roaga-te pentru noi.
Necazuri si incercari si vifore se pornesc asupra noastra, Parinte; ci izbaveste-ne grabnic din toate cu harul tau, Ierarhe Grigorie, prietene al lui Hristos, graitorule al tainelor Duhului.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roaga-te pentru noi.
Lumina ai stralucit, partas fiind de lumina intreitului Soare; ci si pe noi indrepteaza-ne, Sfinte, la lumina poruncilor Domnului, ca unul ce te-ai aratat vestitorul lucrarilor harului.

stih: Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi.
Nascand tu intelepciunea Tatalui, pe Hristos, de Dumnezeu Nascatoare, din nebunia spurcatelor patimi inima mea cea smerita ridica-o si scapa-ma, Stapana mea, alungand stapania vrajmasului.

Aceste tropare:
Izbaveste, de Dumnezeu graitorule Ierarhe, de toata boala si patima pe cei ce vin cu credinta la sfanta ta icoana.

Cauta, Fecioara de Dumnezeu Nascatoare preamilostiva, spre necazul cumplit al trupului meu si vindeca durerea sufletului meu.
Preotul pomeneste pe cei pentru care se face paraclisul, asa cum s-a aratat dupa Cantarea a 3-a.

Apoi ecfonis si

Condacul, glasul al 2-lea:

Slujitorule fierbinte al Mantuitorului, ocrotitorule si scutul ortodocsilor, neincetat te roaga, Sfinte Grigorie, sa ni se dea iertare faradelegilor si izbavire din toata nevoia.


Prochimenul glasul al 2-lea

Gura mea va grai intelepciune si cugetul inimii mele pricepere.
Stih: Preotii Tai, Doamne, se vor imbraca intru dreptate si Cuviosii Tai cu bucurie se vor bucura.

Evanghelia

Diaconul: Intelepciune drepti...
Din Sfanta Evanghelie de la Ioan citire:
(10, 9-16)
Zis-a Domnul: Eu sunt usa; de va intra cineva prin Mine, se va mantui; si va intra si va iesi si pasune va afla. Furul nu vine decat numai sa fure si sa junghie si sa piarda; Eu am venit ca oile Mele viata sa aiba si din belsug sa o aiba. Eu sunt Pastorul cel bun. Pastorul cel bun isi pune sufletul Sau pentru oi. Iar cel naimit si care nu este pastor, ale carui oi nu sunt ale lui, vede lupul venind si lasa oile si fuge, si lupul le rapeste si le risipeste. Cel naimit fuge, pentru ca este naimit si nu-i pasa de oi. Eu sunt Pastorul cel bun si cunosc pe ale Mele si ale Mele Ma cunosc pe Mine; precum Ma cunoaste pe Mine Tatal si Eu cunosc pe Tatal; si sufletul imi pun pentru oi. Am si alte oi, care nu sunt din staulul acesta; si pe acelea trebuie sa le aduc, si vor auzi glasul Meu; si va fi o turma si un pastor.

Slava... glasul al 2-lea

Pentru rugaciunile Ierarhului Tau, Milostive, curateste multimea gresalelor noastre.
Si acum...

Pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumne­zeu, Milostive, curateste multimea gresalelor noastre.
Stihira, glasul al 6-lea

Podobie: Toata nadejdea

Stih: Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta si dupa multimea indurarilor Tale sterge faradelegea mea.Vas ales al Duhului te-ai aratat, Cuvioase Parinte Grigorie, curatindu-ti sufletul cu virtutile, si Tesalonicului rugator catre Domnul si mare invatator a toata Biserica; pentru aceea, Sfinte, auzi-ne si de ceata patimii si impresurarea potrivnica izbaveste-ne grabnic, rugandu-te Stapanului sa ne dea iertarea pacatelor si bogata mila Lui.


Preotul zice: Mantuieste, Dumnezeule, poporul Tau...

Strana: Doamne miluieste (de 12 ori)

Apoi ecfonisul: Cu mila si cu indurarile si cu iubirea de oameni...

Cantarea 7

Irmosul: Feciorii lui Israel, stramutati din Iudeea in Babilon oarecand, vapaia au calcat-o cu credinta Treimii si-n cuptor au cantat, racorindu-se: bine esti cuvantat, Dumnezeul Parintilor nostri.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roaga-te pentru noi.
Da tarie, Parinte, celor slabi si ii scapa pe cei ce rau patimesc si cere de la Domnul sa-mprastie mahnirea de la cei ce te lauda si cu credinta cinstesc icoana ta cea sfanta.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roaga-te pentru noi.
Tamaduieste durerea inimii mele, Parinte, ca patimeste cumplit, si alunga de la mine spurcatele patimi ca sa cant cu pricepere: bine esti cuvantat, Dumnezeul Parintilor nostri.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roaga-te pentru noi.
Avand darul grairii, intelepte Parinte, de la Hristos Dumnezeu, graieste, Ierarhe, si acum inimii noastre ale tale invataturi care ne arata mereu cararea mantuirii.

stih: Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi.
Dintru tine, Curata, rasarit-a zidirii in chip de om muritor Hristos, Soarele slavei, lumina mantuirii ca un bun stralucindu-o celor ce nasterea ta o lauda, Fecioara.

Cantarea 8

Irmosul il cantam la sfarsit, asadar incepem cu:

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roaga-te pentru noi.
Calauzeste la mantuire, Parinte, cu toiagul cuvintelor tale turma ta de-a pururi, Pastorule preabune.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roaga-te pentru noi.
Cauta, Sfinte, spre cei ce stau inaintea sfintei tale icoane cantandu-ti si da tuturora bogata mangaiere.

stih: Laudam pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, Domnul.
Acoperirea cea de la tine avand-o sfant lacasul acesta, Parinte, pururea pazeste-i pe cei ce vin intr-insul (in loc de "sfant lacasul..." zicem, acolo unde biserica nu are hramul Sfantului: "turma ta, Cuvioase Parinte, pururea pazeste-o de toata rautatea").

stih: Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi.
Vindeca, Maica, sufletul meu ce boleste si da mie pocainta curata, ca iesind din lume sa vad a ta lumina.

Stih: Sa laudam, bine sa cuvantam si sa ne inchinam Domnului cantandu-I si preainaltandu-L pe El intru toti vecii.
Pe Imparatul Ceresc, pe Care Il lauda ostile ingeresti, laudati-L si preainaltati-L intru toti vecii.

Cantarea 9

Irmosul: Fecioara preacurata, cei mantuiti prin tine de Dumnezeu Nascatoare te marturisim, cu netrupestile Cete pe tine marindu-te.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roaga-te pentru noi.
Luand de la Stapanul darul vindecarii, de intristari si de patimi si multe dureri tamaduieste-ne grabnic, Sfinte Grigorie.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roaga-te pentru noi.
Cu totii sarutandu-ti sfanta ta icoana, cu mijlocirea ta, Sfinte, ajuta-ne sa dobandim, Cuvioase, harul dumnezeiesc.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roaga-te pentru noi.
Cu slava, Ierarhe, stand la tronul Slavei ca un cinstit slujitor al Stapanului, neincetat pomeneste-i pe cei ce te lauda.

stih: Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi.
Cu-daruri-daruita Maica preacurata, la Fiul tau mijlocind, mantuieste-ma, ca intru tine nadejdea mi-am pus-o, Stapana mea.

Cuvine-se cu adevarat... si megalinariile:
Tesalonicenilor sfant pastor si dumnezeiasca intarire Bisericii, vasule al slavei Treimii Nezidite, pe tine te cunoastem, Sfinte Grigorie.

Grija pamanteasca ai lepadat, poftind, Cuvioase, bunatatile harului, scriitor al tainei vietii fericite facandu-te, Parinte, trambita Duhului.
Domnului rugandu-te neincetat sa iti lumineze intunericul ca un Bun, de impartasirea luminii nezidite te-a invrednicit pe tine, Sfinte Grigorie.

Cu dumnezeiasca rostirea ta cinstitele dogme tuturor le-ai invederat, calcand flecareala si vorbele trufase si hula cea urata, Sfinte Grigorie.
Bucura-te, vasul virtutilor, lauda cea mare a ierarhilor lui Hristos, calauzitorul monahilor din Atos si sfesnicul Treimii, Parinte Grigorie.

Sfinte Ierarhe Grigorie, dai tamaduire, facatorule de minuni, celor ce te cheama pe tine cu credinta si vin sa iti sarute sfanta icoana ta.
Stiutorule al tainelor lui Hristos, da intelepciune si pricepere tuturor si te roaga, Sfinte, Stapanului a toate ca sa ne ierte noua faradelegile.

Cu toate ostirile ingeresti, cu Botezatorul, cu Apostolii cei slaviti si cu tot soborul Sfintilor, Preacurata, Fiului tau te roaga toti sa ne mantuim.

Apoi:

Sfinte Dumnezeule...
Preasfanta Treime...
Tatal nostru...
Preotul: Ca a Ta este imparatia...

Si troparele de umilinta, glasul al saselea:
Miluieste-ne pe noi, Doamne... Slava...

Doamne, miluieste-ne pe noi... Si acum... Usa milostivirii...

Ectenia: Miluieste-ne pe noi, Dumnezeule...
Doamne miluieste (de trei ori) Inca ne rugam pentru mila, viata, pacea...

Doamne miluieste (de trei ori) Inca ne rugam sa se pazeasca sfant lacasul acesta.

Doamne miluieste (de 40 ori). Auzi-ne pe noi, Dumnezeule, Mantuitorul nostru...

Doamne miluieste (de trei ori)

Preotul zice ecfonisul: Ca milostiv si iubitor de oameni...

Apoi preotul face otpustul cel mic, fara insa a zice Pentru rugaciunile...
Acest tropar: glasul al 2-lea podobie: Cand de pe lemn...

Tuturor ortodocsilor indrumator si stralucire Bisericii, Sfinte Grigorie, de toata-mpresurarea ne izbaveste pe noi, pe cei ce cu credinta cinstim, Cuvioase, dumnezeiasca icoana ta, bantuiala celui rau degraba alungand; tu, dar, ne ajuti totdeauna si pururi implinesti rugaciunea celor ce cu dragoste te lauda.
Stapana, primeste rugaciunile robilor tai si ne izbaveste pe noi din toata nevoia si necazul.

Toata nadejdea mea spre tine o inalt, Maica lui Dumnezeu, pazeste-ma sub acoperamantul tau.

Tropar, glas 1

Pentru rugaciunile tuturor Sfintilor Tai, Doamne, si ale Nascatoarei de Dumnezeu, pacea Ta da-ne-o noua si ne miluieste pe noi, ca un Insuti-indurat.
Si preotul incheie, zicand: Pentru rugaciunile...

ACATISTUL SFÂNTULUI GRIGORIE PALAMA, ARHIEPISCOPUL TESALONICULUI

ACATISTUL SFÂNTULUI GRIGORIE PALAMA,
 ARHIEPISCOPUL TESALONICULUI
- 14 Noiembrie -



Facere a monahului Gherasim Micraghiannaitul

După obişnuitul început, se zic:

Tropar glas 8Luminătorule al dreptei credinţe, sprijinul Bisericii şi învăţătorule, podoaba monahilor, apărătorul cel nebiruit al teologilor, făcătorule de minuni Grigorie, lauda Tesalonicului, propovăduitorule al harului, roagă-te pururea să se mântuiască sufletele noastre.

Condacele şi Icoasele
Condacul 1 :

Pe păstorul Tesalonicului, cel prea vrednic
Şi pe Luminătorul Bisericii cel prealuminat
Să-l lăudăm în cântări dumnezeieşti;
Căci s-a arătat locaş al luminii celei nepătrunse
Şi dăruieşte luminare şi har îmbelşugat
Tuturor celor ce strigă: Bucură-te, Părinte Grigorie!

Icosul 1 :
Înger în lume, văzător al celor de sus, te-ai arătat Grigorie preafericite şi cu viaţa ta cea dumnezeiască te-ai învrednicit de daruri îngereşti; pentru aceea, minunăndu-ne de strălucirea ta, Părinte, strigăm:
Bucură-te, cel prin care lumina dumnezeiască străluceşte;
Bucură-te, cel prin care întunericul a fost alungat;
Bucură-te, pajişte prea bine mirositoare a înţelepciunii;
Bucură-te, părtaş al învăţăturii celei prea bune;
Bucură-te, înălţime neajunsă cu privirea a celor înalte;
Bucură-te, adănc neatins al darurilor duhovniceşti;
Bucură-te, că eşti strălucire a Bisericii;
Bucură-te, că te-ai arătat întărire ortodocşilor;
Bucură-te, al credinţei luminător prea luminat;
Bucură-te, făclie de nepătruns a harului;
Bucură-te, prin care grăitorii de nebunii vor tăcea;
Bucură-te, prin care grăitorii de Dumnezeu se vor bucura;
Bucură-te, Părinte Grigorie!
Condacul al 2-lea :
Ochii sufletului tău, din tinereţe, Părinte, la Hristos Împăratul ridicându-ţi, ţi-ai întors faţa ta de la curţile împărăteşti şi slava celor pământeşti ai părăsit, şi cu nevoinţe duhovniceşti urmând pe Domnul, ai auzit: Aliluia!

Icosul 2 :
Toată ştiinţa cea din afară ai dobândit, prea fericite, ca un cunoscător şi prea înţelept; dar te-ai arătat, mai apoi, înfocat iubitor al frumuseţii celei nepieritoare a înţelepciunii lui Dumnezeu, Grigorie, înţelepţind cu dumnezeieştile tale cuvinte, pe cei care cu evlavie strigăm către tine:
Bucură-te, carte a purtărilor celor cuvioase;
Bucură-te, vistierie a luminii celei nematerialnice;
Bucură-te, pom cel mult roditor cu rădăcini de lumină;
Bucură-te, al evlaviei binemirositor laur;
Bucură-te, floare de amarant răsărită din lucrarea cea tainică;
Bucură-te, finic plin de roadele rodirii celei sufleteşti;
Bucură-te, că ţi-ai întors faţa de la rătăcirea cea din lume;
Bucură-te, că ai primit harul cel dăruit de Dumnezeu;
Bucură-te, slujitor preafierbinte al lui Hristos;
Bucură-te, cel ce eşti mai presus de tot ce este stricăcios;
Bucură-te, cel ce ai făcut să vieze puterile sufletului;
Bucură-te, cel ce ai omorât năvălirile patimilor;
Bucură-te, Părinte Grigorie!

Condacul al 3-lea :
Te-ai îmbrăcat cu putere Sfântă în Athos, luând schima monahicească şi în slăbiciunea trupului, te-ai supus pe tine la nevoinţe, Grigorie fericite, strigând Celui ce te întărea pe tine: Aliluia!

Icosul 3 :
Strălucind cu isihia şi cu nevoinţă stăruitoare, în toate faptele şi vieţuirea ta, şi prin rugăciunea minţii te-ai unit cu Mântuitorul în taină, umplându-te de lumina dumnezeiască şi luminând pe cei ce strigă către tine:
Bucură-te, candelă a isihiei;
Bucură-te, pilda a înfrânării;
Bucură-te, lucrător al rugăciunii minţii;
Bucură-te, comoară a vieţuirii adevărate;
Bucură-te, vas de mare preţ al suflării Mântuitorului;
Bucură-te, gură de Dumnezeu purtătoare a vorbirii Duhului;
Bucură-te, că ai trecut dincolo de hotarele stricăciunii;
Bucură-te, că vezi slava lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce vezi lumina cea dumnezeiască;
Bucură-te, cel ce vezi pe Dumnezeu şi eşti văzut de Acesta;
Bucură-te, cel ce ai zădărnicit nebuneştile tâlcuiri;
Bucură-te, cel ce ai alungat grozave ameninţări;
Bucură-te, Părinte Grigorie!

Condacul al 4-lea :
Trăind în linişte, ca un înger, Părinte, te-ai umplut de dumnezeiasca strălucire, şi fiind plin de lumina dumnezeiască, ai ieşit din Athos ca un soare, Grigorie, de Dumnezeu înţelepţitule, încălzindu-i pe cei care strigă ţie: Aliluia!

Icosul 4 :
Cu dumnezeiesc cuvânt, cu puterea înţelepciunii şi cu învăţăturile Sfinte, ai respins, cugetătorule de Dumnezeu, învăţătura cea rea a lui Varlaam, minunându-i pe toţi cu harul tău, arătându-te învăţător dumnezeiesc celor ce strigă către tine acestea:
Bucură-te, liră a evlaviei;
Bucură-te, cădere a necredincioşilor;
Bucură-te, mare învăţător al Bisericii;
Bucură-te, cel plin de strălucire dumnezeiască nematerialnică;
Bucură-te, cuvântător prea înţelept al învăţăturilor celor drepte;
Bucură-te, sabie cu două tăişuri împotriva tuturor vrăjmaşilor;
Bucură-te, cel ce tai din radacină neghinele cugetului;
Bucură-te, grădinar al virtuţilor cereşti;
Bucură-te, cel mult în cuvântul harului;
Bucură-te, cel blând în toate şi fără răutate;
Bucură-te, cel ce arzi pricinile patimilor;
Bucură-te, Părinte Grigorie!

Condacul al 5-lea :
Cu limba ta grăitoare de cuvinte dumnezeieşti, în Sinod cu adevărat ai înfăţişat dogmele cele Sfinte, Grigorie, ca unul ce ai fost de aceeaşi simţire cu Părinţii, împreună cu care strigi: Aliluia!

Icosul 5 :
Ierarh cugetător de Dumnezeu, vistierie a virtuţilor şi tainic trăitor al dumnezeieştilor înălţări, ai fost cu dumnezeiască alegere păstor al Tesalonicului, dumnezeiesc şi înţelept, cuvioase, auzind de la noi acestea:
Bucură-te, gura teologilor;
Bucură-te, tărie a ortodocşilor;
Bucură-te, canon cel preadrept al preoţilor;
Bucură-te, icoană de Dumnezeu făurită a păstorilor;
Bucură-te, trâmbiţa dumnezeiască a învăţăturilor celor Sfinte;
Bucură-te, izvor de Dumnezeu izvorât, care izvorăşti apa cea nouă;
Bucură-te, strălucit arhipăstor al Tesalonicului;
Bucură-te, apărător dumnezeiesc al ortodoxiei;
Bucură-te, slujitor al luminii dumnezeieşti;
Bucură-te, învăţător al vieţii celei neprihănite;
Bucură-te, cel ce curaţeşti intinăciunea sufletelor;
Bucură-te, cel ce trezeşti râvna credincioşilor;
Bucură-te, Părinte Grigorie!

Condacul al 6-lea :
Propovăduitor al luminii dumnezeieşti, cu cuvinte dumnezeieşti ai devenit, ca unul ce ai fost părtaş al acesteia încă din viaţa aceasta, şi ai întunecat cu strălucirea cuvintelor pe cei care împotriva acesteia au ridicat glasul, pe toţi trezindu-i la adevăr, Grigorie, strigând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 6 :
Strălucind in Sinod, ca un luminat teolog, cu gura înţelepiunii celei de negrăit, ai învăţat că fiinţa lui Dumnezeu este de neîmpărtăşit, dar lucrarea lui Dumnezeu se împărtăşeşte celor ce strigă, Părinte:
Bucură-te, mare arătător al celor Sfinte;
Bucură-te, dumnezeiescule arătător de Dumnezeu;
Bucură-te, tâlcuitorule al strălucirii celei de sus;
Bucură-te, strălucitule scriitor al îndumnezeirii;
Bucură-te, dumnezeiescule îndrumător al trezviei minţii;
Bucură-te, călăuzitorule al rugăciunii celei dinlăuntru nerătăcite;
Bucură-te, ca te-ai umplut de daruri dumnezeieşti;
Bucură-te, cel ce ai văzut strălucirea lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce întuneci patimile înţelepţilor;
Bucură-te, temelie a dogmelor ortodoxe;
Bucură-te, izvor de ape dumnezeieşti;
Bucură-te, Părinte Grigorie!

Condacul al 7-lea :
Mare între ierarhi cu adevărat te-ai arătat, Grigorie înţelepte, descoperitor al celor dumnezeieşti, ca unul ce ai dus viaţa ca a Apostolilor şi te-ai împodobit cu minunatele lor înfăptuiri, Cuvioase, şi pe toţi ai sculat să cânte: Aliluia!

Icosul 7 :
Nectar dumnezeiesc nematerialnic şi mană hrănitoare de suflet şi miere din piatra izvorâtă, cum a spus David Împăratul, sunt întocmirile cuvintelor tale, Grigorie preaminunate, bucurându-i pe cei ce strigă unele ca acestea:
Bucură-te, limba preadulce;
Bucură-te, vedere dumnezeiască;
Bucură-te, următor al Mântuitorului şi cel de un chip cu El;
Bucură-te, râvnitor al Părinţilor şi cu ei împreună sălăşluitor;
Bucură-te, cerească boare care împrospătezi sufletele;
Bucură-te, duhovnicească rouă care ne răcoreşti pe noi;
Bucură-te, mireasmă Sfântă a vieţuirii celei curate;
Bucură-te, hrana desăvârşită a ospăţului sufletesc;
Bucură-te, vas al nectarului celui nemuritor;
Bucură-te, mustrător al mincinoaselor învăţături;
Bucură-te, far dumnezeiesc al celor înţelepţi;
Bucură-te, călăuză a popoarelor ortodoxe;
Bucură-te, Părinte Grigorie!

Condacul al 8-lea :
Har străin s-a dat, îmbelşugat în revărsare, buzelor tale, arătătorule de Dumnezeu, din tine un râu mare ca din Rai izvorând, Grigorie, care uda Biserica toată, strigând Domnului: Aliluia!

Icosul 8 :
Muntele Athosului, Părinte, împreună cu Tesalonicul, vestesc strălucitele tale lupte, şi toată Biserica credincioşilor te cinsteşte ca pe un dumnezeiesc arătător al înţelesului Luminii celei mai presus de minte, prin care luminezi pe cei ce strigă:
Bucură-te, gura cea purtătoare de lumină;
Bucură-te, vasul cel purtător de mir;
Bucură-te, organ al strălucirii celor trei sori;
Bucură-te, ţarina desăvârşită a isihiei;
Bucură-te, casă de Dumnezeu luminată a lucrării celei dumnezeieşti;
Bucură-te, bogăţie de neînchipuit a vieţii în duh;
Bucură-te, că ai primit daruri dumnezeieşti;
Bucură-te, că ai răsturnat vorbăria deşartă a lui Varlaam;
Bucură-te, cel prin care Athosul este cinstit;
Bucură-te, faima strălucită a Tesalonicului;
Bucură-te, putere neclintită a Ortodoxiei;
Bucură-te, Părinte Grigorie!

Condacul al 9-lea :
Râuri din pântecele tale curg, prin tainica revărsare din cer, cum a spus Mântuitorul, Părinte Cuvioase Grigorie, adăpând inimile însetate cu apa vieţii, strigând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 9 :
Cu uşurinţă, Părinte, ai îndurat feluritele încercări, pentru mărturisirea cea bună, şi precum aurul în foc încercat fiind tuturor, ai strălucit urcând spre cele mai bune pe cei care cu evlavie îţi strigă ţie acestea:
Bucură-te, piatră a curajului;
Bucură-te, stâncă a răbdării;
Bucură-te, cel ce nu te înfricoşezi de a ispitelor năvală;
Bucură-te, cel care ai stins focul patimilor;
Bucură-te, zid de neclintit al Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, făclie mult luminoasă a poporului binecredincios;
Bucură-te, că ai îndurat necazurile cu bucurie;
Bucură-te, ca Domnului te-ai înfăţişat cu slavă;
Bucură-te, propovăduitor al tainelor lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce dai credincioşilor cele mântuitoare;
Bucură-te, al sufletelor iconom dumnezeiesc;
Bucură-te, prieten preaîndumnezeit al lui Hristos;
Bucură-te, Părinte Grigorie!

Condacul al 10-lea :
Cu cuvintele gurii tale, credinţa ortodoxă se propovăduieşte în Duhul cel Dumnezeiesc; căci dumnezeieştilor Părinţi de altădată împreună vieţuitor şi împreună simţitor făcându-te, graiurile lor laolaltă le-ai pus, Cuvioase, strigând: Aliluia!

Icosul 10 :
Cu razele luminii celei necreate hrănindu-te, a celei ce a strălucit pe Tabor, slava şi frumuseţea şi strălucirea acesteia le descri cu Sfinţenie, şi-I trezeşti, Sfinte, spre împărtăşire de ea pe cei care strigă acestea:
Bucură-te, al luminii celei necreate tainic cunoscător;
Bucură-te, al patimilor ucigătoare de suflet izbăvitor;
Bucură-te, al slavei celei viitoare pregustare;
Bucură-te, al sufletelor celor întristate mângâiere;
Bucură-te, că ai arătat nebuna înţelepciune a lui Varlaam;
Bucură-te, că ai făcut cunoscută bucuria Duhului;
Bucură-te, podoabă dumnezeiască a Arhiereilor;
Bucură-te, vistierie luminoasă a teologiei;
Bucură-te, oglindă a luminii celei nemateriale;
Bucură-te, seceră a învăţăturilor celor străine;
Bucură-te, bucurie a ortodocşilor şi cinste;
Bucură-te, cel ce faci să plece fruntea duşmanilor;
Bucură-te, Părinte Grigorie!

Condacul al 11-lea :
Cu înaltă cugetare şi cu înţelepciune dumnezeiască ai propovăduit măreţiile lui Dumnezeu şi faci să crească darurile roadelor celor dumnezeieşti ale Duhului, Grigorie, celor curaţi cu duhul, de care se împărtaşesc cei ce strigă: Aliluia!

Icosul 11 :
Luminătoare cu razele virtuţilor s-a arătat viaţa ta, Grigorie grăitorule de Dumnezeu şi plină de lumină cu adevărat învăţătura ta, fericite, căci lui Dumnezeu îi duci cu învăţăturile tale pe toţi cei care strigă unele ca acestea:
Bucură-te, izvor al învăţăturii;
Bucură-te, temelie a ortodoxiei;
Bucură-te, pilda de vieţuire Sfântă;
Bucură-te, diademă a bisericii celei Sfinte;
Bucură-te, minunat tâlcuitor al vieţii de curăţenie;
Bucură-te, grăitor Sfânt al cuvântului Harului;
Bucură-te, cel care curăteşti toată întinăciunea sufletelor;
Bucură-te, ca îndrepţi pe a mântuirii cale;
Bucură-te, făclie a strălucirilor celor nemateriale;
Bucură-te, luminător al cunoştinţelor celor de sus;
Bucură-te, prin care Biserica dănţuieşte;
Bucură-te, prin care tot credinciosul se bucură;
Bucură-te, Părinte Grigorie!

Condacul al 12-lea :
Har dumnezeiesc cere, şi mântuirea sufletelor, Grigorie, înţelepte ierarhe, pentru cei ce vin la tine cu evlavie şi cinstesc luptele tale cele strălucite, căci ca un slujitor luminat străluceşti celor ce strigă: Aliluia!

Icosul 12 :
Cântând suferinţele tale şi dumnezeieştile lupte, pe care le-ai săvârşit pentru Biserică, ceata binecredincioşilor totdeauna te laudă pe tine, Grigorie, şi cu gură mulţumitoare, strigă către tine neîncetat unele ca acestea:
Bucură-te, tărie a Bisericii;
Bucură-te, neîntrecut vorbitor al credinţei;
Bucură-te, cel care ai ruşinat pe vorbăreţul Achindin;
Bucură-te, cel care ai arătat puterea cea dăruită de Dumnezeu;
Bucură-te, cel care împreună cu Apostolii sălăşluieşti, ca unul ce le-ai urmat în toate;
Bucură-te, luceafăr strălucitor al Tesalonicului;
Bucură-te, dulceaţă a sufletului meu;
Bucură-te, luptător dumnezeiesc al ortodoxiei;
Bucură-te, strălucire a bisericii tale celei cinstite;
Bucură-te, dulce strălucire a poporului tău credincios;
Bucură-te, Părinte Grigorie!

Condacul al 13-lea :
O, dumnezeiescule Părinte, cunoscător al tainelor celor negrăite, Grigorie, culme a Părinţilor, primeşte vocile poporului tău, şi dăruieşte acoperământul tău tuturor; căci cu credinţă alergăm şi Sfintei Treimi strigăm: Aliluia! Acest condac se zice de trei ori.

Apoi se zice iarăşi

Icosul întâi :
Înger în lume, văzător al celor de sus, te-ai arătat Grigorie preafericite şi cu viaţa ta cea dumnezeiască te-ai învrednicit de daruri îngereşti; pentru aceea, minunăndu-ne de strălucirea ta, Părinte, strigăm:
Bucură-te, cel prin care lumina dumnezeiască străluceşte;
Bucură-te, cel prin care întunericul a fost alungat;
Bucură-te, pajişte prea bine mirositoare a înţelepciunii;
Bucură-te, părtaş al învăţăturii celei prea bune;
Bucură-te, înălţime neajunsă cu privirea a celor înalte;
Bucură-te, adănc neatins al darurilor duhovniceşti;
Bucură-te, că eşti strălucire a Bisericii;
Bucură-te, că te-ai arătat întărire ortodocşilor;
Bucură-te, al credinţei luminător prea luminat;
Bucură-te, făclie de nepătruns a harului;
Bucură-te, prin care grăitorii de nebunii vor tăcea;
Bucură-te, prin care grăitorii de Dumnezeu se vor bucura;
Bucură-te, Părinte Grigorie!



şi Condacul întâi :

Pe păstorul Tesalonicului, cel prea vrednic
Şi pe Luminătorul Bisericii cel prealuminat
Să-l lăudăm în cântări dumnezeieşti;
Căci s-a arătat locaş al luminii celei nepătrunse
Şi dăruieşte luminare şi har îmbelşugat
Tuturor celor ce strigă: Bucură-te,Părinte Grigorie! 

Tropar:
Luminătorule al dreptei credinţe, sprijinul Bisericii şi învăţătorule, podoaba monahilor, apărătorul cel nebiruit al teologilor, făcătorule de minuni Grigorie, lauda Tesalonicului, propovăduitorule al harului, roagă-te pururea să se mântuiască sufletele noastre.

Sfântul Grigorie Palama şi noua teologie occidentală


Sfântul  Grigorie Palama şi
 noua teologie occidentală




Sfântul Grigorie Palama a fost o piatră de poticnire atât în timpul său, în înfruntarea dintre ortodoxie şi tradiţia şi teologia occidentală, cât şi în vremea noastră, când reprezintă încă un motiv de dezacord între teologii ortodocşi, pe de o parte, care îl consideră “luminător ortodoxiei, întăritor evlaviei şi învăţător”[1] şi teologii occidentali, pe de altă parte, pentru care acesta e vrednic a fi socotit de-a dreptul eretic.

Această valorizare diferită a lui Palama din partea ortodocşilor şi a teologiei vestice nu e greu de înţeles, căci prin teologia lui devine evidentă pentru toţi dimensiunea legăturii organice ce caracterizează teologia ortodoxă şi spiritualitatea specific ortodoxă, dar şi prăpastia adâncă ce o desparte de tradiţia şi modul de a face teologie occidentale.

Premisele teologiei Sfântului Grigorie Palama

În contrast cu teologia catolică a epocii sale care era fondată în ceea ce avea mai profund ca experiere pe aristotelismul scolasticilor, Palama nu-şi dezvoltă învăţătura plecând de la premise filosofice, ieşite din speculaţie, ci din realitatea experienţei personale a îndumnezeirii, trăite harismatic în Biserică.

De aceea, în persoana lui Varlaam Calabrezul, Palama respinge întreaga metodologie scolastică a epocii, în acord cu care cunoaştem pe Dumnezeu prin filozofie şi prin propriile posibilităţi de cugetare, de înţelegere.

Acestui raţionalism al scolasticilor, Palama îi opune experienţa tainică a îndumnezeirii, aşa cum este ea trăită continuu în tradiţia ortodoxă. Pentru Palama îndumnezeirea omului nu e, simplu, o stare morală la care poate ajunge omul cu ajutorul filosofiei despre Dumnezeu, ci o realitate plină de har care presupune curăţia inimii şi este împlinită prin împărtăşirea de energiile increate ale dumnezeirii[2].

De aceea “cei curaţi cu inima” văd în mod real pe Dumnezeu, după cuvântul Domnului din Fericiri (“Fericiţi cei curaţi cu inima că aceia vor vedea pe Dumnezeu”[3]). Cu toate acestea ei nu pot vedea fiinţa lui Dumnezeu, care e neapropiată, neîmpărtăşibilă şi necuprinsă, ci numai energiile, lucrările sale necreate, prin care Dumnezeu Treime vine în legătură personală, reală, cu lumea.

Aşa, de exemplu, când proorocii Vechiului Testament,ucenicii lui Hristos pe muntele Tabor şi sfinţii Bisericii vedeau în răpirile lor o lumină dumnezeiască, aceasta nu era nici firea dumnezeirii cea nefăcută şi neapropiată, dar nici vreun simbol dumnezeiesc creat, ci slava necreată, energia, harul lui Dumnezeu[4].

Dumnezeu nu este numai fire necreată şi ipostasuri necreate, ci şi lucrări necreate prin intermediul cărora persoanele Sfintei Treimi intră în legătură nemijlocită cu Creaţia. După fire, pe care Palama o numeşte “dumnezeire superioară”, Dumnezeu e necuprins, transcendent, nevăzut şi incognoscibil; potrivit energiilor Lui, însă, pe care Palama le defineşte “dumnezeire inferioară”, Dumnezeu e înlăuntrul Creaţiei, imanent, văzut şi cunoscut, experiat aievea[5]. Aşa, de pildă, în toiul disputelor teologice isihaste, în încercarea de a întemeia teologic realitatea experienţei dumnezeieşti nemijlocite a credincioşilor în Biserică, Palama foloseşte amplu distincţia dintre fire şi lucrări în Dumnezeu, distincţie care a existat tot timpul în tradiţia patristică ortodoxă[6].

Această deosebire reprezintă singura soluţie viabilă care poate asigura realitatea îndumnezeirii fiinţei umane fără pericolul de a cădea în panteism grosier. “Acelora (monahii isihaşti pe care sfântul îi apără aici, împotriva acuzelor aduse de Akindin, n.tr.), observă astfel Palama, cărora harul îndumnezeitor precum şi sfinţilor le dăruieşte îndumnezeirea; strălucirea în care sunt primiţi, lumina care îi face să strălucească precum soarele sunt firea şi ipostasele dumnezeieşti, fiind toţi precum Hristos este, şi deopotrivă dumnezei, după spusa aceea a Domnului”[7].

Omul, accentuează Palama, împărtăşindu-se de tainele Bisericii prin energiile Lui necreate şi îndumnezeitoare, devine în chip real dumnezeu, nu după fire, însă, ci după har. În dialogul Teofanii, recapitulând un loc comun din Sf. Maxim Mărturisitorul, subliniază: “toţi pe de-a-ntregul devenind dumnezei fără numai identitatea cea după fiinţă”[8]. Astfel, distincţia fire-energii în Dumnezeu devine pentru Palama fundamentul teologic pe care îşi va întemeia învăţătura sa şi exact din acest motiv, atunci, în epocă, la fel ca şi astăzi, această distincţie teologică se găseşte în centrul disputei dintre Otodoxie şi teologia occidentală contemporană.

Cauzele acestor diferende teologice pot fi găsite nu numai în raţionalismul teologiei vestice, evidenţiat începând cu scolasticismul medieval, ci ele se găsesc, de asemenea şi în premisele sale teologice ortodoxe de dinainte de schismă, mergând până la triadologia Fericitului Augustin[9] şi mai pe urmă în principal în aristotelismul teologiei lui Toma d’Aquino. Distincţia de la început neclară înlăuntrul existenţei veşnice a lui Dumnezeu şi pogorârii iconomice a persoanelor Sf. Treimi pe care o găsim în învăţătura lui Augustin, precum şi aserţiunea lui Toma d’Aquino că Dumnezeu este simplitate absolută, actus purus, adică lucrare simplă[10], potenţă dusă din eternitate până la act, nu permit în teologia occidentală nici admiterea şi cu atât mai puţin valorizarea concretă a unei asemenea distincţii în Dumnezeu pe care o face Palama, în duhul şi urmând Părinţilor.

Sfântul Grigorie Palama şi teologia romano-catolică

Împotrivirea agresivă a teologiei occidentale moderne contra învăţăturii Sf. Grigorie Palama durează încă de la începutul sec. XX, când teologii ortodocşi care s-au ocupat cu Palama, precum Temistocle Hagistavrou, mai târziu arhiepiscop al Atenei[11], Grigorie Papamihail[12] şi Hristou Papadopoulos[13], au adus din nou în atenţia opiniei teologice a vremii distincţia fire-energii în Dumnezeu, în care consistă una din principalele diferenţe care despart Ortodoxia de teologia catolică.

Imediat după aceea anumiţi teologi romano-catolici, între care un rol aparte l-a jucat Martin Jugie, au susţinut părerea că învăţătura lui Palama despre energiile necreate ale lui Dumnezeu constituie o inovaţie neobişnuită în cuprinsul teologiei creştine, fiind complet necunoscută nu doar tradiţiei patristice occidentale, dar şi celei răsăritene[14]. Scopul lor era să demonstreze că nu există nici o unitate de duh şi nici legătură între teologia palamită şi teologia Părinţilor patristici precedenţi. În consecinţă, cu toate că Palama consideră distincţia pe care el o face între firea şi lucrările lui Dumnezeu ca fiind patristică, proprie Părinţilor Bisericii, şi trimite mai departe, spre a întări această învăţătură a sa, la Capadocieni, la Sf. Dionisie Areopagitul, Sf. Maxim Mărturisitorul şi alţii, totuşi, spun teologii catolici de început de secol, îi răstălmăceşte substanţial[15].

În aceste condiţii, fireşte că teologul catolic anti-palamit mai nou E.von Ivanka s-a simţit împuternicit să demonstreze că învăţătura lui Palama privitoare la distincţia fire-energii în Dumnezeu nu-şi are temelie nici din punct de vedere biblic, nici patristic, având o provenienţă filosofică şi anume filosofia neo-platonică[16]. Chiar din acest motiv Ivanka a încercat să interpreteze distincţia pe care Sf. Părinţi o fac între firea şi lucrările lui Dumnezeu în acelaşi mod, astfel încât să-l prezinte pe Palama ca unul care ori nu-i înţelege ori îi scoate din context.

În acord cu Ivanka, Sf. Părinţi nu au primit niciodată învăţătura că deosebirea între firea şi energiile dumnezeirii este reală şi are caracter ontologic, ci are numai o semnificaţie subiectivă şi gnoseologică[17].

Cu alte cuvinte distincţia acceptată şi înţeleasă de Sf. Părinţi nu-şi are cauza în Dumnezeu Însuşi, ci numai în puterile limitate ale minţii omeneşti. Dacă Părinţii ar primi această distincţie ca reală şi fiinţială, precum o face Palama, atunci s-ar pune în pericol simplitatea absolută a lui Dumnezeu, concept tomist.

Pentru Ivanka, obişnuit să se mişte strict între cadrele premiselor scolastice ale teologiei catolice, nu există altă posibilitate de interpretare a distincţiilor făcute de Sfinţii Părinţi între firea şi lucrările lui Dumnezeu decât aceea care a fost admisă de scolastică. Altfel spus, dacă pentru Ivanka ar putea exista vreo deosebire între acestea două, ea nu ar putea fi admisă în mod real, ontologic, ci numai subiectiv, în cugetare, la nivelul simplei cunoaşteri intelectuale filosofice, cu mintea. Altminteri se distruge simplitatea absolută a fiinţei dumnezeieşti[18]. Şi exact aici se găseşte principalul subiect de dispută dintre teologii catolici şi învăţătura Sf. Grigorie Palama.

Aşa cum observă B. Schultze, unul din romano-catolicii anti-palamiţi contemporani, acuza fundamentală formulată împotriva teologiei palamite o constituie imposibilitatea acceptării unei distincţii reale în Dumnezeu, Simplitate absolută şi desăvârşirea Însăşi. O asemenea deosebire, susţin teologii catolici, ar fi absolută, deoarece ar fi întemeiată obiectiv în Dumnezeu - în antiteză cu distincţia persoanelor dumnezeieşti, care este, evident, reală, însă numai ca relaţie, deoarece această distincţie ipostatică există exclusiv la nivelul relaţiilor interne dintre cele trei Persoane treimice, conform învăţăturii romano-catolice[19].

Problemele devin, cu siguranţă, şi mai dificile, spune Schultze, când Palama denumeşte firea primă dumnezeiască, neapropiată, “dumnezeire supra subiectivă”, iar energiile necreate, lucrările fără de început şi fără sfârşit ale Treimii drept “dumnezeire inferioară”, lucru care-i conduce pe adversarii săi la a-l acuza de politeism. Evident această acuză nu-şi are ecou în intenţia lui Palama, dar constituie totuşi o dovadă pentru patosul oponenţilor săi contemporani, în dorinţa lor de a păzi pură şi neamestecată înţelegerea simplităţii lui Dumnezeu, pusă în “pericol” de teologia palamită[20].

De asemenea, un alt teolog catolic mai nou, Juan Miguel Garrigues, susţine într-un stil mai elevat cam aceeaşi teză. Teologia lui Palama, spune el, a păstrat în linii mari, învăţătura creştină despre îndumnezeirea omului, dar a putut face acest lucru doar cu preţul nenumăratelor inconsecvenţe metafizice şi prin aceasta supunând unui mare pericol misterul simplităţii fiinţei dumnezeieşti[21].

În sfârşit, excepţie pare să constituie teologul catolic Jurgen Kuhlmann. În singurul său studiu despre Palama, cu toate că şi el se mişcă în aceleaşi cadre ale gândirii scolastice occidentale, accentuează valoarea duhovnicească a teologiei Sf. Grigorie Palama pentru epoca noastră secularizată[22].

Sfântul Grigorie Palama şi teologia protestantă

Teologia protestantă nu s-a ocupat prea mult, până acum câteva decenii, cu învăţătura arhiepiscopului Tesalonicului trăitor în sec. XIV. Totuşi, în 1980, un nou teolog, Dorothea Wendebourg, profesor la Facultatea de Teologie protestantă din München, a stârnit interesul cu punctul său de vedere precum şi diferite reacţii, nu doar din partea ortodocşilor, ci şi a teologilor catolici şi protestanţi. În studiul ei de notorietate “Duh sau energie? Problema fundamentului intra-trinitar al vieţii creştine în teologia bizantină”, susţine concepţia potrivit căreia Palama, prin importantul rol soteriologic pe care îl atribuie energiilor dumnezeieşti, a lăsat persoanele Treimii fără semnificaţie soteriologică specifică în teologia Bisericii răsăritene. Rolul mântuitor jucat de persoanele dumnezeieşti ar fi fost luat în teologia palamită de către energiile necreate.

Astfel, precum se susţine, cu Palama se împlineşte în teologia ortodoxă disfuncţionalizarea soteriologică a ipostasurilor Sf. Treimi. (Entfunktionalisierung, απολειτουργικοποιηση)[23]. Desigur, potrivit D. Wendebourg, Palama nu e singurul reprezentant al acestei “extensii” teologice în teologia bizantină: el ar fi avut deja predecesori încă din sec. IV pe Sf. Athanasie cel Mare, Didim cel Orb şi în special pe Părinţii Capadocieni, Sf. Vasilie cel Mare, Sf. Grigorie Teologul şi Sf. Grigorie de Nysa. Iar responsabilitatea acestor înainte-mergători ai lui Palama este, după Wendebourg, mare pentru destinul teologiei ortodoxe ce a urmat, deoarece şi aceştia teologhisesc, la fel ca şi Palama, că fiinţa de neapropiat a lui Dumnezeu se împărtăşeşte Creaţiei în energiile Sale[24].

În antiteză cu teologia catolică modernă, Wendebourg vede clar ca adevărată unitatea şi legătura strânsă dintre teologia palamită şi teologia Sf. Părinţi de dinainte, referitor la distincţia fire-energii în Dumnezeu. Teologul german are grijă, totuşi, să menţioneze că Palama diferă de Părinţii predecesori: aceia înţeleg împărtăşirea, revărsarea energiilor necreate în lume în mod treimic, aşa încât să accentueze iconomia specifică, personală, a fiecăruia din ipostasurile dumnezeieşti, pe când Palama diferă complet atunci când tratează despre specificitatea iconomică a ipostasurilor în pogorârea Lor spre lume, atâta timp cât rolul lor soteriologic în perimetrul iconomiei a fost substituit de cel al energiilor necreate. Cu toate acestea, deoarece şi aceştia învaţă o distincţie ontologică, reală în Dumnezeu, între existenţa Lui veşnică şi arătarea, pogorârea Lui iconomică în Creaţie şi, în acelaşi timp, consideră energiile necreate ca singurul mijloc de legătură a lui Dumnezeu cu lumea, Wendebourg trage concluzia că ei sunt – în contrast cu teologia occidentală mai veche – punctul de plecare în teologia răsăriteană ortodoxă a acestei “disfuncţionalizări” a ipostasurilor treimice, teologie pe care o duce la desăvârşire învăţătura lui Palama, un mileniu mai târziu[25].

Aceste concepţii îndrăzneţe şi surprinzătoare ale Dorotheei Wendebourg au împărţit opinia teologică occidentală contemporană, în special pe cea de factură germană. Christoph von Schönborn, în recenzia sa la cartea lui Wendebourg, se exprimă în cuvinte elogioase la adresa celor expuse de profesoara de teologie protestantă din Munchen şi îi prevede un succes încă şi mai mare în rândul teologilor de sorginte catolică[26]. Pe de altă parte Fairy von Lilienfeld, în recenzia sa la opera Dorotheei Wendebourg, enumeră, la rândul ei, o serie întreagă de greşeli metodologice în studiul acesteia şi îl caracterizează drept o interpretare neinspirată a teologiei lui Palama, care nu contribuie la dialogul ecumenic cu Biserica Ortodoxă[27].

De asemenea, romano-catolicul J. Kuhlman consideră nedreaptă acuza susţinută de Wendebourg la adresa lui Palama. Pentru Kuhlman, cu teologia palamită nu s-a întâmplat nici o disfuncţionalizare, ci o “refuncţionalizare dinamică” accentuată (eine kraftvolle Refunktionalisierung, μια δυναμικη επαναλειτουργικοποιηση) a ipostasurilor Sf. Treimi, de care era neapărată nevoie în teologia secolului XIV[28]

Critica ortodoxă a teologilor occidentali împotriva Sfântului Grigorie Palama

Să analizăm una câte una din problemele puse cu foarte multă concizie: sunt valide acuzele de mai sus aduse de teologii vestici mai noi împotriva lui Palama sau e vorba de răstălmăciri nefericite ale teologiei sale ?

Întâi de toate, în ceea ce priveşte acuzele teologilor catolici observăm că distincţia făcută de Palama între firea şi lucrările lui Dumnezeu nu provin din aria filosofiei greceşti, în special din neoplatonism, cum presupune Ivanka, ci din tradiţia biblică şi patristică. În neoplatonism distincţia fire-lucrări are o cu totul altă semnificaţie decât la Palama şi în întreaga tradiţie ortodoxă. La neoplatonici lucrarea/energia nu constituie o expresie a libertăţii voinţei lui Dumnezeu, aşa cum se întâmplă în Revelaţie şi la Sfinţii Părinţi, ci mai degrabă este iradierea, manifestarea fiinţială şi compulsivă a fiinţei lui Unul, monada primordială, sau a Minţii, care serveşte simplu procesului acestei iradieri[29]. Şi din acest punct de vedere putem mai repede să vorbim de o identificare cu Fiinţa, decât să se deosebească de aceasta.

Din acest motiv Iulian Paravatul, care aparţine şcolii filosofice neoplatonice, susţine cu tărie că nu poate exista distincţie între firea şi lucrarea lui Dumnezeu: “...căci nu e altceva firea lui Dumnezeu şi altceva puterea (lucrarea, n. tr.), fiind prin această lucrare trei dumnezei. Ci totdeauna câte voieşte, acestea le şi poate şi le şi lucrează. Căci ce nu voieşte nu există, nici nu vrea ce nu e puternic să lucreze”[30]. Ivanka a fost evident înşelat de către apropierea formală, exterioară ce există între distincţia palamită şi cea neoplatonică şi care poate fi stabilită numai şi numai la nivelul superficial al limbajului vremii. Prin conţinutul ei, totuşi, deosebirea făcută de Palama provine în întregime din tradiţia Scripturii şi a Părinţilor patristici predecesori.

Cât despre semnificaţia pe care această distincţie teologică a avut-o în tradiţia patristică pre-palamită se cuvine să menţionăm că şi pentru Palama, ca şi pentru Sf. Părinţi dinaintea lui, la care face referire cel mai des acesta, deosebirea dintre fire şi lucrări nu e subiectivă, intelectuală, deoarece îşi are cauza în Însuşi Dumnezeu şi nu în finitudinea gândirii omeneşti[31]. Fiinţa constituie pentru Sf. Părinţi fundamentul vieţii intra treimice în Dumnezeu, în timp ce energiile Lui reprezintă mijlocul ontologic al relaţiilor Sale extra-treimice cu lumea. Nu poate fi vorba pur şi simplu de o distincţie de natură gnoseologică, menită să dea un răspuns la problema ardentă a cunoaşterii lui Dumnezeu. Gnoseologia teologică a Sf. Părinţi nu e niciodată subiectivă şi arbitrară, ci e întărită mereu pe premise obiective, ontologice[32].

Astfel, învăţătura Sf. Vasilie cel Mare potrivit căreia Dumnezeu nu poate fi cunoscut după firea Sa, ci numai după lucrările Lui, se bazează, cum desluşit subliniază chiar el, pe faptul că Dumnezeu nu se împărtăşeşte lumii create în fiinţa Sa, ci numai prin energiile Lui: “Căci noi numai din lucrări/energii spunem că îl cunoaştem pe Dumnezeul nostru, iar de firea aceea a ne apropia să nu ne însuşim. Căci lucrările Lui coboară până la noi, însă fiinţa Acestuia rămâne neapropiată”[33]. Deoarece energiile lui Dumnezeu sunt cele care vin în împărtăşire cu noi şi nu fiinţa Sa necuprinsă, putem să cunoaştem pe Dumnezeu numai după lucrările Sale şi nu în ceea ce este prin fire, în esenţa Sa. Ontologia şi gnoseologia se împletesc organic în teologia Sfinţilor Părinţi.

În consecinţă, Sf. Grigorie Palama a surprins foarte corect semnificaţia acestei distincţii fundamentale fire/energii necreate în Dumnezeu, făcută deja mult înainte de el de către Părinţii Bisericii. Nu există motiv pentru o distincţie subiectiv-gnoseologică între firea şi lucrarea lui Dumnezeu dacă aceasta nu corespunde ontologic, în mod real, în Sf. Treime.

Totuşi, oare caracterul real-ontologic al distincţiei mai sus amintite ameninţă – aşa cum pretind teologii catolici – simplitatea lui Dumnezeu? Se poate, totuşi, ca atunci când Palama – în special la începutul disputei isihaste – caracterizează firea lui Dumnezeu drept “dumnezeire supra-subiectivă”, superioară şi lucrările Lui “dumnezeire inferioară”[34], să fi alunecat în rătăcirea diteistă, după cum l-au acuzat adversarii săi? Hotărât nu. Când Palama accentuează caracterul realist existenţial, ontologic, al distincţiei dintre fire şi lucrări în Dumnezeu, nu o concepe ca pe o împărţire a lui Dumnezeu în două categorii ontologice independente. Una e distincţia şi alta e împărţirea lui Dumnezeu. Deosebirea poate foarte bine să existe fără a avea ca rezultat împărţirea şi, ca urmare, fără să atingă simplitatea dumnezeiască.

Aşa după cum foarte bine observă Palama, distincţia fire – ipostasuri, cu toate că e reală, nu are drept consecinţă împărţirea lui Dumnezeu în trei ipostasuri independente între ele şi prin fiinţă. Tot aşa distincţia fire – energii în Dumnezeu nu poate avea ca rezultat împărţirea lui Dumnezeu în două realităţi ontologice independente între ele. Precum Persoanele împărtăşesc modul intra-treimic de existenţă al lui Dumnezeu, tot astfel energiile, împărtăşesc modul relaţiilor Lui extra-treimic, înspre lume, şi nu pot fi gândite şi înţelese independent de fiinţa dumnezeiască[35] (în sensul tăierii simplităţii fiinţei, violării tainei aseităţii existenţei divine – n. tr.).

Cât despre opiniile îndrăzneţe aduse în discuţie dinspre teologia protestantă de către D. Wendebourg împotriva sfântului isihast avem de observat următoarele: concepţia potrivit căreia Palama se deosebeşte de predecesorii săi prin aceea că a făcut ca persoanele Sf. Treimi să devină în soteriologie pe de-a-ntregul disfuncţionale nu stă în picioare. Şi aceasta deoarece atât Palama, cât şi Sf. Părinţi dinaintea lui, în special Părinţii Capadocieni, la care acesta se referă cu largheţe, primesc (“primesc”, aici, în sensul ortodox al “predaniei”, a ceea ce e moştenit de la apostoli, dat odată pentru totdeauna, în plin sens paulin – n. tr.) în mod clar lucrarea soteriologică şi, mai larg, “iconomică” a ipostasurilor Sf. Treimi. Pentru Palama şi Capadocieni persoanele Treimii împărtăşesc împreună, dar în mod specific, unic, manifestarea comună a energiilor Lor în Creaţie şi, propriu-zis, în aceasta constă rolul Lor operativ, lucrarea Lor în cadrul iconomiei dumnezeieşti.

Atât pentru Capadocieni cât şi pentru Palama comunul şi particularul nu caracterizeată doar existenţa veşnică a Sf. Treimi în distincţia Ei într-o fire şi trei Ipostasuri, ci determină şi arătarea iconomică în lume a Sf. Treimi, deoarece fiecare din cele trei ipostasuri săvârşeşte lucrarea Sa particulară în manifestarea comună, fiinţială, a energiilor. Astfel, precum primesc şi învaţă cei trei Capadocieni, că Tatăl – ca izvor al lucrărilor Treimii este Cauza începătoare ( προκαταρκτικη αιτια) a tuturor celor zidite, Fiul – Cauza operativă, lucrătoare (δημιουργικη αιτια), deoarece Acesta săvârşeşte lucrarea ziditoare, opera Creaţiei şi Sf. Duh – Cauza desăvârşitoare, îndumnezeitoare, (τελειωτικη αιτια ), deoarece El operează lucrarea desăvârşirii şi a sfinţirii Creaţiei[36], la fel învaţă şi Palama în Mărturisirea de credinţă, aproape cu aceleaşi cuvinte : “Tatăl... singura Cauză începătoare a celor făcute, Fiul – Cauza şi Principiul tuturor celor zidite, prin care toate s-au făcut... Duhul Sfânt... Cauza şi Acesta a tuturor celor făcute, ca Cel în care toate sunt duse la desăvârşire”[37]. Dar în afară de asta, particularitatea iconomic-lucrătoare a ipostasurilor Sf. Treimi este mărturisită – potrivit Sf. Grigorie Palama şi Sf. Grigorie Teologul – şi din faptul succesiunii revelării Lor în istoria iconomiei dumnezeieşti mântuitoare.

“Aceasta este şi taina iconomiei: pe Dumezeu Unul şi Trei crezând; pe Unul cauzator Singur şi comun al Celorlalţi Doi. Pentru aceea împreună Acestora sunt tot darul şi puterea, împărţindu-şi timpul între Ei în care trebuiau să se arate fiecare, dar cu fiecare în Sine Se arată şi Ceilalţi.

Dintâi S-a arătat Tatăl, cele de laudă ale dumnezeieştii firi – însuşirile dumnezeieşti, lucrările fireşti şi fiinţiale – dând proorocilor prin har. Cu Acesta şi Fiul s-a arătat – pe aceleaşi de laudă ale fiinţei dumnezeieşti – însuşirile dumnezeirii, lucrările fiinţiale şi naturale – prin care harismele vindecărilor, lucrările puterilor şi cele apropiate acestora – ucenicilor Lui casnici după har dându-le. Dimpreună cu Acesta Duhul Sfânt S-a arătat – acestea dintru aceleaşi de laudă ale dumnezeieştii fiinţe, însuşirile dumnezeirii, lucrările naturale şi fiinţiale - apostolilor dăruindu-le...”[38].

În concluzie, la Capadocieni ca şi la Palama, rolul operativ, funcţional, al ipostasurilor Sf. Treimi în iconomia dumnezeiască a mântuirii este mai mult decât evident şi de aceea nu se poate vorbi de o “disfuncţionalitate” a lor ce ar exista, după cum găseşte Wendebourg, în teologia ortodoxă, prin teologia palamită şi cea a sf. Părinţi din sec. IV.

Concluzie

La o primă privire generală critică a polemicii dintre noua teologie vestică şi teologia Sf. Grigorie Palama se naşte o întrebare fundamentală. Care sunt consecinţele acestei dispute pentru teologia occidentală, care rămâne în esenţa ei pe aceleaşi poziţii?...

Răspunsul la această întrebare din punct de vedre ortodox este unul singur. Respingerea din parte teologiei catolice şi protestante a învăţăturii lui Palama despre energiile necreate şi îndumnezeitoare ale Sf. Treimi desemnează în spaţiul eclesiastic vest-european imposibilitatea îndumnezeirii omului şi a împărtăşirii lui reale de viaţa divină. Astfel, în realitate, se neagă în continuare învăţătura creştină primară privitoare la urcuşul omului în Dumnezeu, îndumnezeirea lui, care constituie nucleul teologiei şi spiritualităţii Revelaţiei şi Sfinţilor Părinţi.

Creştinismul occidental sărăceşte spiritual în acest fel, fiind în pericol de a se transforma într-un simplu sistem umanist şi moralist. După cum mărturiseşte cu sinceritate teologul catolic contemporan Jürgen Kuhlmann, din nefericire teologii ortodocşi au avut dreptate. Nu există în cuprinsul teologiei vestice înţelesul îndumnezeirii în adevăratul sens al cuvântului, aşa cum poate fi găsit el la Sf. Părinţi şi la Sf. Grigorie Palama[39].

De aceea, adresează teologiei occidentale următoarea afirmaţie, cu care şi închei: “De acum încolo teologia noastră va trebui să nu mai respingă evidenţa pe care o dă Sf. Grigorie Palama Treimii iconomice cu energiile ei dumnezeieşti. Pentru aceea, teologia (vestică - n. tr.) are datoria să păstreze vie credinţa Bisericii în îndumnezeirea reală a omului. Într-o lume secularizată, ideea unei Treimi absolut transcendente, cu totul în afara lumii, care nu vine în reală şi nemijlocită legătură cu omul, nu provoacă nici neplăcere, dar nici nu conduce la mântuire”[40].

Prof. Univ. Dr. Gheorghios Martzelos
Prof. de Teologie Dogmatică , Facultatea de Teologie Ortodoxă - Universitatea Aristotelis din Tesalonic

Traducere de Pr. Catalin Ciobanu

-----------------------------------------------------------------------------


[1] Troparul Sf. Grigorie Palama din Duminica a doua a postului Paştilor, Triod, ed. a VII-a, EIBMBOR, 1970, pag. 255

[2] Gh. Mantzaridis, Învăţătura despre îndumnezeirea omului la Sf Grigorie Palama, în Palamicele, Tesalonic, ed. Pournara, 1973, pag. 165;Anestis Keselopoulos, Patimi şi virtuţi în teologia Sf. Grigorie Palama, Atena, 1982,pag. 195

[3] Mt. 5,8

[4] Sf. Grigorie Palama, Pentru cei ce se liniştesc cu evlavie,3,1,22-24, în Panaiotis Hristou, Opere complete Grigorie Palama, vol. 1, Tesalonic, 1962, pag.634

[5] Idem, Antireticul III către Akindin, 6, op. cit.,pag. 300

[6] Gh. Martzelos, Firea şi lucrările lui Dumnezeu la Sf. Vasilie cel Mare.Cercetare istorico-dogmatică asupra învăţăturii Bisericii Ortodoxe despre fire şi energii în Dumnezeu, Tesalonic, 1984, pag. 18

[7] Antireticul I contra lui Akindin, 7, 35, op. cit., pag. 65

[8] Sf. Grigorie Palama, Teofanii, PG 150, 936C, Sf. Maxim Mărturisitorul, Ambigua, PSB 80, EIBMBOR,1983; trad. pr. prof. D.Stăniloae, 7h, pag.89 şi 7i, pag. 90

[9] Fer. Augustin, De Trinitate 15,17,29, PL42,1081:” Şi cu toate acestea nu în zadar în această Treime nu se spune Cuvântul lui Dumnezeu decât Fiului, nici Darul lui Dumnezeu decât Duhului Sfânt, nici Cel din care născut este Cuvântul şi din Care purcede în primul rând (principaliter) Duhul Sfânt decât lui Dumnezeu Tatăl.(...) Dacă, desigur, în această natură simplă şi compusă nu este altceva esenţa şi altceva bunătatea; ci esenţa însăşi este bunătate şi bunătatea în ea însăşi este esenţă, sau în Tatăl, sau în Fiul, sau în Sfântul Duh; bunătatea proprie, aşadar, Duhului Sfânt vesteşte/manifestă (et tamen proprie Spiritus Sanctus charitas nuncupetur).

[10]Toma d'Aquino, Summa Theologiae, 1a, 3,2,ed.Blackfriars,vol.2,London-N.Y.,1964,pag. 24:”Dumnezeu e act simplu, neavând vreo potenţialitate”;idem, Compendiu teologic, 10,ed. R. Tannhof, Ed. F.H.Kerle, Heidelberg, 1963, pag. 24: “Însă la Dumnezeu nu se găseşte potenţă şi act ci este act simplu”;11, op. cit.,pag. 25, “Dumnezeu este act simplu, fără imixtiunea vreunei potenţialităţi”.

[11]T. Hagistavrou,Disputele isihaste din sec. XIV şi învăţătura isihastă, Leipzig, 1905

[12]G Papamihail, Luptele isihaste din sec. XIV, în Farul bisericesc, 5(1910), pp. 385-425;id.,Sf.Grigorie Palama, Petersburg-Alexandria, 1911

[13]H. Papadopoulos, Sf. Grigorie Palama şi Biserica latină, în Grigorie Palama, Anuarul teologic al Sf. Mitropolii a Tesalonicului,2(1918), Tesalonic, pp. 345-354

[14]Martin Jugie, “Palamas”, art. ,în Dicţionarul de Teologie Catolică(DTC), Paris, 1909-1950, vol.XI,2,pp.1742-1750 şi urm.;pag. 1758 :”sistemul lui Palama e incontestabil o noutate în istoria teologiei bizantine. Nu se găseşte nicăieri echivalent într-o perioadă anterioară.”; idem, “Controversa palamită”,op. cit.,pag. 1817; S. Guichardan, Problema simplităţii divine în Orient şi în Occident în sec.XIV-XV:Grigorie Palama,Duns Scotus, George Scholarios, Lyon, 1933, pag. 119

[15]id.,ibid.,pag.1762, S. Guichardan, op. cit., pag. 115

[16]cf.E. Von Ivanka, Platon creştin.Receptarea şi transformarea platonismului la Părinţii Bisericii, Einsiedeln, 1964,pag. 391, pag. 410; id., Elenismul în isihasm.Antinomia în învăţătura despre energii, în Epektasis.Buchete patristice închinate Cardinalului Jean Danielou, Paris, 1972, pag.492 şi urm.

[17]cf. Palamismul şi tradiţia Sf. Părinţi, în Biserica şi bisericile.Studii şi eseuri asupra unităţii creştine; Omagiu lui Dom Lambert Beaudouin, vol. 2, Chevetogne, 1955, pag. 33; id., ibid.,pag. 429;conf. de asem. Idem., Elenismul în isihasm, pag. 495

[18]cf. legat de aceasta Gh. Martzelos, op. cit., pp.14-98

[19]Anuarul Bisericii Orientale, Dusseldorf,1971, pag. 139

[20]id.,ibid.

[21]cf.J. M. Garrigues, Lucrarea divină şi harul la Maxim Mărturisitorul, în Istina, 19(1974), pag. 276

[22]cf. Îndumnezeirea în Duhul Sfânt.Grigorie Palama, reprezentant al monahismului athonit, în Duh şi Viaţă, 57(1984), pag. 352

[23]cf. Duh sau lucrare?Despre întemeierea relaţiilor intra-treimice în viaţa creştină în teologia bizantină, Munchen, 1980, pag. 10, pag. 244 şi urm.

[24]op. cit., pag. 171 şi urm.

[25]id., pag. 233

[26]cf. Treimea imanentă şi iconomică, în Freiburger Zeitschrift für Philosophie und Theologie, 27(1980), pag. 255

[27]cf. Biserica în Orient.Studii de istorie bisericească europeană şi eclesiologie, 25(1982), pag. 199

[28]op. cit.,pag. 365

[29]Plotin, Eneade,V,1,6;2,1;3,11-12;4,2

[30]cf. Cuvântul IV,Împăratului Iulian,Către Salustion, 142CD, W. C. Wright, The Works of the Emperor Julian, vol. 1, în seria The Loeb Classical Library, pag. 388

[31]cf. G. Florovskz, Conceptul de Creaţie la Sf. Athanasie cel Mare, în Studia Patristica, 6(1962), pag. 48, pag. 56 şi urm.Cf. Şi G. Martzelos, op. cit. pag. 98

[32]G. Martzelos, op. cit.,pag. 98

[33]Sf.Vasilie cel Mare, Epistola 234Aceluiaşi (Amfilohie,n.tr.)pentru aceeaşi întrebare,1,PG 32, 869AB, cf. PSB 12, Sf. Vasilie cel Mare, EIBMBOR 1988 trad. C.Corniţescu-T. Bodogae, pag.483

[34]Sf. Grigorie Palama, Antireticul III către Akindin, 6,ed.cit.,op. Cit., pag. 300

[35]id., Teofanii, PG 150, 929A,ibid., Tomul Sinodal,3, PG 151, 766BC, cf. Filocalia a VII-a, EIBMBOR, Bucureşti, 1977, trad. pr. Prof. dr. D. Stăniloae, pp. 413-414

[36]cf. Sf. Vasilie cel Mare, Despre Duhul Sfânt, 16, PG 32, 136AB; cf. PSB 12, ed. cit., col. 156, pag. 52; Sf. Grigorie Teologul, Cuv. 34, Despre cei veniţi în Egipt, 8, PG 36, 249A;Sf. Grigorie al Nyssei, Cum că nu sunt trei dumnezei.Către Avlavie, PG 45, 125C, 128C,la W.Jaeger, Gregorii Nysseni opera,vol. III, Paris-Leiden, 1958, pag. 47

[37]Sf. Grigorie Palama, Contra lui Varlaam şi a lui Akindin, 3,PG 151, 765A-766A

[38]Id.,Cuvântul al doilea pentru purcedera Duhului Sfânt, 19, ed. P. Hristou, op.cit.,pag. 95, cf. de asem. Opera completă,vol.1, Ed. Patristică, ediţie îngrijită de pr. drd.Cristian Emil Chivu, Bucureşti, 2005, pag.227

[39]op. cit.,pag.356

[40]Id, pag. 367

Sursa: http://www.rostonline