Cuviosul Atanasie Zăvorâtul
(Lavra Pesterilor de la Kiev)
- 2 decembrie -
Zis-a Domnul: «Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac38 (Ioan XI, 25.)». Acestea sunt cuvintele Domnului către sfânta Marta, mai înainte de a-l învia pe fratele ei, dreptul Lazăr. Şi ne revin în memorie acum când scriem despre cuviosul părintele nostru Atanasie zăvorâtul.
Cuviosul Atanasie a fost unul dintre cei mai mari asceţi ai Lavrei Peşterilor şi a trăit în aceasta mulţi ani de viaţă ascetică. După multe străduinţe şi reuşite duhovniceşti, cunoscute cele mai multe dintre ele doar de Dumnezeu, a adormit în pace. Trupul său a fost pregătit de către părinţi pentru înmormântare. Câteva evenimente neprevăzute, au cauzat însă întârzierea îngropării sale timp de două zile.
În a doua noapte stareţul Lavrei văzu în somn un înger al Domnului care-i spuse:
– Omul lui Dumnezeu Atanasie este deja de două zile neîngropat, şi tu ai neglijat acest lucru!
Stareţul se trezi îngrozit a doua zi de dimineaţă şi alergă împreună cu fraţii ca să-l îngroape pe cel mort. Însă ce să vadă!
Cuviosul era viu! Şedea pe catafalc şi plângea cu amar! Groază şi cutremur îi cuprinse pe fraţi. Au stat pentru multă vreme fără să poată spune nimic, tulburaţi de această incredibilă întâmplare. Apoi au început să-l întrebe pe Atanasie:
– Frate, cum te-ai reîntors la viaţă…? Unde a fost sufletul tău în aceste două zile…? Unde ai fost…? Ce ai văzut şi ce ai auzit…? Spune-ne, te implorăm…!
Acesta însă nu răspundea nimic. Repeta numai printre suspine:
– Salvaţi-vă, fraţilor, salvaţi-vă!
– Spune-ne, frate, ca să ne folosim duhovniceşte, au insistat părinţii.
– Şi, dacă am să vă spun, oare veţi urma sfaturile mele…?
Cu jurăminte au promis fraţii, că vor păzi toate câte le va spune.
– Ascultaţi atunci, le spuse înviatul Atanasie. Trei lucruri trebuie să le păziţi ca să vă mântuiţi. Mai întâi, să faceţi ascultare necondiţionată de stareţul vostru. În al doilea rând, să vă pocăiţi în fiecare clipă pentru păcatele voastre. Şi ultimul, să vă rugaţi neîncetat la Domnul nostru şi la Maica Sa ca să vă dăruiască un sfârşit paşnic, şi mai ales acesta să vă găsească aici, în mănăstirea voastră, şi nicăieri în altă parte. Acestor trei sfaturi, dacă le veţi urma, care sunt mai presus decât toate celelalte virtuţi, veţi fi fericiţi. Despre celelalte nu mă întrebaţi nimic. Şi vă rog frumos să mă iertaţi.
În aceeaşi zi cuviosul Atanasie se zăvorî în peştera cuviosului Antonie. Trăi acolo încă doisprezece ani! Niciodată nu mai ieşi din acea grotă întunecoasă. Niciodată nu mai văzu soarele. Şi nimănui nu mai spuse nici măcar un cuvânt. Plângea şi se ruga neîncetat ziua şi noaptea, în toţi aceşti ani, mâncând numai un pic de pâine uscată şi un pic de apă, o dată la două zile.
Când simţi că i se apropie sfârşitul, cuviosul îi chemă din nou pe toţi fraţii din obşte şi le repetă cele trei sfaturi ale sale. Apoi îi îmbrăţişă pe fiecare şi adormi în pace.
Sfinţitul său trup fu aşezat în peştera în care se nevoise în toţi aceşti ani. A săvârşit de multe ori minuni şi vindecări.
Unul dintre fraţi, spre exemplu, pe care-l chema Vavilas, suferea de mulţi ani de o boală foarte grea şi chinuitoare, care-l ţinea numai la pat. În timp ce suferea şi gemea de durere, văzu deodată că în camera sa intră un monah care semăna leit cu cuviosul Atanasie şi care-i spuse:
– Să vii la mine şi te voi vindeca.
Cel bolnav voi să spună ceva, dar nu mai apucă. Monahul se făcuse nevăzut. Atunci îi strigă pe ceilalţi părinţi care-l îngrijeau şi-i rugă să-l ducă la moaştele cuviosului. Odată ajuns le îmbrăţişă şi se rugă cu lacrimi la zăvorâtul lui Dumnezeu, ca prin rugăciunile sale, să primească de la Domnul vindecarea. Îndată se ridică vindecat!
După această primă minune, cu toţii au crezut că fericitul Atanasie era plăcut înaintea Domnului şi că era intrat în ceata sfinţilor.
Patericul Lavrei pesterilor de la Kiev
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu