Pagini

vineri, 12 noiembrie 2010

Tomosul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Romane cu privire la canonizarea sfintilor marturisitori nasaudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigorie din Zagra si Vasile din Telciu




TOMOSUL SINODAL

AL BISERICII ORTODOXE AUTOCEFALE ROMÂNE
PENTRU CANONIZAREA SFINŢILOR MARTIRI ŞI
MĂRTURISITORI NĂSĂUDENI:
ATANASIE TODORAN DIN BICHIGIU,
VASILE DIN MOCOD, GRIGORE DIN ZAGRA
ŞI VASILE DIN TELCIU

SFÂNTUL SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE,

Prea iubitului cler, cinului monahal şi dreptmăritorilor creştini din cuprinsul Patriarhiei Române,
Har, milă şi pace de la Dumnezeu, iar de la Noi, părinteşti binecuvântări!

Vrednic de toată cinstea înaintea lui Dumnezeu şi drept lucru este a prăznui, prin slujbe şi cântări duhovniceşti, pomenirea celor ce s-au nevoit prin viaţă creştinească, pentru apărarea credinţei şi demnităţii umane spre folosul oamenilor şi preamărirea lui Dumnezeu. Lăudându-i şi venerându-i pe aceştia, preamărim pe Dumnezeu aşa cum glăsuieşte psalmistul: „Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi!” (Psalmul 67, 36)
Un astfel de plăcut şi ales al lui Dumnezeu a fost şi vrednicul de pomenire Atanasie Todoran din Bichigiu şi cei împreună cu dânsul: Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu.
Acest martir al lui Hristos, Atanasie, s-a născut în localitatea Bichigiu din Transilvania, într-o familie de creştini ortodocşi. Încă din tinereţe a luptat pentru adevăr şi libertate, fiind urmărit şi asuprit pentru credinţa lui de oamenii împărăţiei din veacul al XVIII-lea. A îndurat apoi multe suferinţe, apărând pe cei asupriţi şi umiliţi, dar şi înfruntând pe cei care cereau fraţilor săi să se lepede de credinţa strămoşească.
Credinţa sa în Dumnezeu şi cuvintele sale înflăcărate au întărit pe semenii săi, dar i-a grăbit sfârşitul mucenicesc, fiind frânt cu roata de sus în jos, iar cei împreună cu dânsul Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu fiind spânzuraţi, în ziua de 12 noiembrie, anul 1793.
Având în vedere viaţa pilduitoare a Sfinţilor Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu, întru apărarea dreptei credinţe şi sfârşitul lor mucenicesc, urmând obiceiul sinodal şi chemând în ajutorul nostru puterea Sfântului Duh,

HOTĂRÂM:

Ca de acum înainte, Sfinţii Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu, să se numere printre sfinţii pomeniţi de Biserica noastră şi preamăriţi de Dumnezeu în ceruri şi să se cinstească cu cântări de laudă în ziua a douăsprezecea a lunii noiembrie.
Pruncim, de asemenea, în Sfântul Duh, ca viaţa, slujba şi icoana lor să fie primite cu evlavie de ierarhi, preoţi, monahi şi toţi credincioşii ortodocşi.
Spre deplină statornicie a celor pe care le-am hotărât în chip sinodal şi canonic, întărim cu semnăturile noastre acest TOMOS SINODAL DE CANONIZARE al Sfinţilor Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu,
Acest TOMOS SINODAL întocmit şi aprobat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în Şedinţa Sa de lucru din 22 noiembrie 2007, se prolamă astăzi, 11 mai, în a III-a Duminică după Paşti din anul mântuirii 2008, în Biserica Sfitei Mănăstiri „Izvorul Tămăduirii” din localitatea Salva, judeţul Bistriţa Năsăud.

Aducându-l la cunoştinţă clerului, cinului monahal şi tuturor dreptmăritorilor creştini din cuprinsul patriahiei Române.

Semnat de toţi membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu