CUVÂNT ARHIERESC LA PRAZNICUL SFÂNTULUI NECTARIE AL EGHINEI

Cuvântul ÎPS Mitropolit Panteleimon de Antinoe

(Patriarhia Alexandriei şi a toată Africa) la pomenirea

SFÂNTULUI NECTARIE DE EGHINA

- 9 noiembrie -

Sfânta Biserică Ortodoxă a lui Hristos este spaţiul în care omul îşi află destinaţia, scopul existenţei şi în sfârşit izvorul tuturor puterilor pentru a urca la înălţimile virtuţilor şi astfel, prin harul dumnezeiesc, să poată să se transfigureze din persoană izolată în persoană sfinţită şi îndumnezeită. Biserica Ortodoxă este atelierul duhovnicesc în care se formează şi ia chip icoana lui Hristos în caracterul omului, iar omul devine icoană vie a lui Dumnezeu. Prin viaţa personală a fiecărui credincios se mărturiseşte viaţa lui Hristos.

Omul se sfinţeşte şi se mântuieşte doar atunci când se află în sânul Bisericii Ortodoxe, iar în afara acesteia nu există nici sfinţire, nici mântuire. Existenţa sfinţilor constituie dovada palpabilă că mântuirea există şi se oferă doar de către Hristos în Biserica aceea pe care El însuşi a întemeiat-o prin Sângele Său. Această mântuire se oferă tuturor acelora care cred corect în numele Lui şi împlinesc poruncile Sale. În cadrul ereziilor şi schismelor nu există mântuire. De aceea nici nu există sfinţi.

Sfinţii Bisericii noastre Ortodoxe sunt acei oameni care au dovedit că sunt prieteni adevăraţi ai lui Hristos, s-au lepădat de faptele păcătoase ale lumii, şi-au ridicat crucea şi L-au urmat pe El. În sufletele sfinţilor Preasfântul Duh a aprins flacăra dumnezeieştii iubiri, iar ei au considerat toate lucrurile şi slava acestei lumi drept nişte gunoaie, deşertăciuni şi lipsite de orice valoare.

Sfinţii încălzesc prin pilda lor sufletele credincioşilor pe care păcatul le-a îngheţat. Ei constituie luminile lui Hristos care luminează în întuneric şi arată drumul drept pe care noi suntem datori să-l urmăm, drumul bunei-cinstiri, al Ortodoxiei, şi al vieţii virtuoase şi morale.

Sfinţii constituie stelele tăriei celei înţelegătoare a Bisericii şi reflectă Lumina lui Hristos în lume, dăruind speranţe şi puteri prin care se întăresc credinţa şi evlavia credincioşilor creştini.

O nou-arătată stea a Bisericii noastre Ortodoxe este sfântul prăznuit astăzi de Patriarhia Elin-Ortodoxă a Alexandriei – Nectarie Kefalas, Mitropolitul Pentapolei, care, prin nevoinţele sale, smerenia sa, tăcerea şi nerăutatea sa, s-a dovedit prin harul lui Hristos nectar al virtuţilor, vas preţios al dumnezeieştilor daruri ale Sfântului Duh, înălţime a smereniei, adâncime a iubirii.

Prin viaţa sa ascetică s-a învrednicit să devină alabastru prea frumos mirositor al dumnezeieştii miresme a Preasfântului Duh şi mijlocitor prea cald al sufletelor. Sfântul Nectarie s-a arătat o făclie luminoasă care luminează bogat sufletele oamenilor binecredincioşi cu lumina învăţăturilor evanghelice. S-a arătat vrednic slujitor al lui Dumnezeu-Cuvântul şi vrednic Păstor şi slujitor al Sfintelor Taine.

Pentru viaţa sa virtuoasă, curată şi lipsită de răutate a fost invidiat, izgonit, calomniat, dispreţuit de lume şi cu toate acestea el răbda în tăcere şi cu smerenie orice încercare. A avut întotdeauna adânc înrădăcinate în inimă cuvintele lui Hristos, pe care ni le-a încredinţat când a zis: „Dacă pe Mine M-au prigonit şi pe voi vă vor prigoni”. Diavolul însă, văzând dispoziţia de nevoinţă a sfântului, a ridicat război împotriva robului lui Dumnezeu.

Când cineva se hotărăşte să-I urmeze lui Dumnezeu, atunci vine în contradicţie cu diavolul, iar acesta, la rândul lui, îi ridică împotrivă pe toţi aceia care îi fac voia. Diavolul nu îi luptă pe ai săi, pe cei care trăiesc o viaţă păcătoasă, pe cei care s-au lepădat de Hristos, pe cei care au căzut în erezie sau în schisme. De aceştia nu este interesat, pentru că îi are în mână. Îi luptă pe aceia care păşesc pe drumul lui Dumnezeu, pe drumul virtuţilor şi al pocăinţei.

Apostolul Pavel ne învaţă, zicând că „lupta noastră nu este împotriva sângelui şi a trupului, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor şi a stăpânitorului lumii întunericului acestui veac”.

Sfântul Nectarie a fost o personalitate care s-a distins prin luptele duhovniceşti împotriva diavolului şi constituie un exemplu luminos pentru toţi credincioşii din toate timpurile.

În epoca noastră, în care idealurile, valorile morale şi virtuţile sunt atacate de puterile lumeşti şi întunecate ale veacului acestuia, personalitatea Sfântului Nectarie se impune ca un far luminos care luminează acele suflete care sunt necăjite şi le îndrumează la limanul cel sigur al mântuirii, care este Hristos.

Sfântul Nectarie a fost continuatorul Predaniei patristice a Bisericii Ortodoxe şi s-a învrednicit de harisma facerii de minuni, atât atunci când era în viaţă, cât şi după moarte. Sfântul său trup a rămas mai mult de douăzeci de ani nestricat, izvorând negrăita bună-mireasmă a sfinţeniei „ca un alabastru al Sfântului Duh”. Reabilitarea Sfântului Nectarie în ordinea canonică a Patriarhiei Elin-Ortodoxe a avut loc în ultimii ani, sub patriarhatul Fericitului Papă şi Patriarh al Alexandriei şi a toată Africa – Petros al VII – lea, care printr-o Hotărâre Sinodală a cerut iertare din partea tuturor acelora care l-au nedreptăţit şi a rescris numele său în catalogul episcopilor canonici ai Patriarhiei Alexandriei. În acel timp şi în momentul în care arhiereii aduceau icoana sfântului în sala sinodală, spaţiul a fost inundat de o bună-mireasmă cerească.

Toţi cei care îl cheamă pe sfânt ştiu că acesta aleargă imediat ca să izbăvească pe aceia care cu credinţă şi cu evlavie cheamă numele său. Dumnezeu îi proslăveşte în Biserica Sa pe aceia care L-au proslăvit prin viaţa lor.

Acest moment sfânt ne cheamă să ne amintim câteva cuvinte ale fericitului şi sfântului stareţ Amfilohie Makris, care descrie întâlnirea sa cu Sfântul Nectarie. „Îl consideram un sfânt viu, care purta în el un duh ortodox autentic. Întreţinerea cu el mi-a inundat sufletul cu simţăminte de respect şi evlavie faţă de sfinţenia sa, iar când mă spovedeam, distingeam marea lui iubire, infinita lui smerenie şi adâncimea vieţii lui duhovniceşti. Pe el l-am avut ca sprijin în ispitele vieţii mele monahiceşti”.

În inima sa nu exista vicleşug, ci doar o arzătoare dorinţă înflăcăra sufletul său: să vadă viaţa monahală răspândindu-se în întreg neamul său, pentru ca Biserica să-şi poată găsi ostaşi dedicaţi Ei şi puterea şi autoritatea din aceste Cetăţi ale Creştinismului care sunt mănăstirile noastre.

Sărbătoarea de astăzi a Sfântului Nectarie ne aduce următoarele mesaje. În primul rând, că Dumnezeu întotdeauna, în orice timp, va arăta pe sfinţii Săi cu scopul de a încuraja şi a întări credinţa creştinilor. În al doilea rând, că doar atunci când cineva are o legătură vie cu Biserica lui Hristos poate să ajungă pe înălţimile sfinţeniei; pentru că, departe de Biserică, nu poate nimeni nici să se sfinţească, nici să se mântuiască.

Sfântul Nectarie, prin faptele şi prin cuvintele sale, s-a dovedit a fi un vrednic ierarh şi, astfel, s-a arătat biserică a Preasfântului Duh, dovedind că omul timpului nostru şi al tuturor timpurilor poate să se sfinţească şi să ajungă pe înălţimile îndumnezeirii.

(traducere din elină de monahul Leontie)
Sursa:  http://vatopaidi.wordpress.com