Pagini

miercuri, 1 septembrie 2010

MITROPOLITUL AUGUSTIN DE FLORINA: TRĂDAREA CREDINŢEI ORTODOXE (IX)



STRĂJERII TRĂDEAZĂ!




6. Mergem mai departe şi ajungem la ciclon. Mergem la vârtejul care tulbură poporul nostru. Am mai scris despre acestea; acum doar le reiau. Avem un regat ortodox. În bisericile noastre cântăm polihroniu. Spunem: “…pe preabinecredinciosul…”, “împreună cu preabinecredincioasa…”, “cu preabinecredinciosul…”.
Dacă se cuvine ca cineva din cele opt milioane de elini să apere Ortodoxia noastră, să fie străjerul ei, ca regulă de credinţă şi de viaţă – subliniez aceste cuvinte – , dacă există persoane care trebuie să apere Ortodoxia noastră, aceştia sunt regii elinilor. Cu siguranţă.
Aşadar? În răstimpul celor o sută de ani s-a întâmplat ca mulţi regi greci să treacă pe la Roma.
A trecut pururea-pomenitul Gheorghe I, care şi-a vărsat sângele său în Turnul Alb din Tesalonic. De o sută de ori a trecut prin Roma şi nu s-a dus niciodată la papa. Pentru că ştia că, dacă s-ar duce la papa, n-ar mai putea să rămână pe tron – chiar dacă era protestant.
A trecut după aceea încoronatul cu lauri, pentru strălucitele-i biruinţe, împărat al grecilor – chiar dacă neînţelegerea lui cu celălalt protagonist al luptei s-a făcut pricina unei mari dezbinări în poporul nostru. A trecut Împăratul Constantin al II-lea cu de-a pururea pomenita Împărăteasă Sofia. Şi o dată şi de două ori şi de trei ori au trecut pe la Roma, dar n-au călcat pe la papa.
A trecut Gheorghe al II-lea, pe care l-a învrednicit Dumnezeu ca prin gura lui să se spună acel istoric “Nu!”. A trecut de multe ori prin Roma şi nu s-a dus la papa.
A trecut Alexandru, care a murit la o vârstă foarte tânără – cu judecăţile pe care numai Dumnezeu le ştie; nu a trecut pe la papa.
A trecut şi Pavlos împăratul împreună cu Frideriki – îmi va spune cineva: Nu vreau să ascult predici antimonarhice! Dar eu continui –, a trecut şi Pavlos cu Frideriki, şi s-a dus să se închine papei! Da. Ca şi cum ne-ar zice şi nouă, puilor de găină idioţi: Tot ce facem noi împăraţii, să faceţi şi voi poporul.
Şi doar asta? N-au trecut multe zile de când s-a întâmplat şi altceva jos, în Olimpia, acolo unde în antichitate au avut loc Jocurile Olimpice. Nu subapreciem acele jocuri, dar nu suntem de acord cu altceva. Cu ce nu suntem de acord?
S-au adunat acolo mulţi. S-au adunat din afară, din Austria, ca să primească lumina olimpică.
Noi, care trăim nu în lumina olimpică, nici în lumina din Delphi, nici în lumina falşilor zei, nici în alte false lumini, ci în Lumina Adevărată, în Lumina Evangheliei, în Unica Lumină, în marea Lumină, noi nu suntem de acord. Pentru că luăm o făclie în Marea Sâmbătă seara şi spunem: “Veniţi de luaţi Lumină din Lumina cea neînserată!…”.
Au aprins deci în Olimpia luminile lor din acea lumină. Şi acest lucru este cel mai mic. După aceea, au îngenunchiat acolo înaintea statuii lui Zeus, chipurile, femeiuşti ortodoxe din Kolonakiou (cea mai bogată regiune din Atena) – pe nici una din ele n-am văzut-o în cel mai sfânt moment, când auzim: “Ale Tale dintru ale Tale…”, să îngenuncheze înaintea lui Hristos – au îngenunchiat înaintea statuii lui Zeus şi au făcut o rugăciune de umilinţă! Şi toate acestea au avut loc în faţa cui? De faţă era cel pe care noi în biserici îl pomenim ca “preabinecinstitor”. Era acolo şi primarul şi nu ştiu care alţii dintre oficiali, dar era şi succesorul la tronul elin! (Notă: Statul era atunci democraţie monarhică şi în biserică se cânta polihroniu.)
Cum să reziste Ortodoxia când cei mari o trădează într-un asemenea hal, atât de jalnic?
Merge împărăteasa noastră în Columbia din America – şi ce face acolo? Nu pentru prima oară – cei care citesc “Spitha” ştiu asta, şi eu am făcut responsabilă toată Ierarhia -, pentru încă o dată şi-a deschis guriţa ei şi ce ne-a spus marea doamnă? Că ”nopţi întregi în palate nu am putut să mă liniştesc, pentru că mă tulburau marile probleme ale vieţii şi încercam să găsesc o soluţie la enigmele vieţii; şi m-am dus la vechii filozofi la Platon, la Aristotel, dar nu m-am liniştit…”.
Doamna mea, deschide Evanghelia Hristosului nostru, ca să ţi se rezolve toate nedumeririle şi despre Dumnezeu şi despre Hristos şi despre viaţa ce-ţi stă înainte dincolo de mormânt.
Dar unde şi-a aflat odihnă doamna noastră, marea noastră doamnă? În ştiinţă! În diviziunea atomului sau în energia nucleară. Nici un cuvânt despre sfânta şi sfinţita Evanghelie.
Ah, vom fi munciţi, vom fi munciţi! Nici un cuvânt despre Evanghelie! Kennedy în fiecare seară ţinea în mâini şi citea împreună cu femeia lui Evanghelia după Ioan şi plângea. Şi aici împăraţii noştri ne vorbesc despre… panteism. Acela, catolic, credea în Evanghelia lui Hristos. Iar aceştia, care trăiesc pe spatele poporului elin şi sunt pomeniţi de către Biserică, ignoră Evanghelia şi Sfânta noastră Ortodoxie şi vorbesc panteist. Apoi cum vom duce noi o luptă pentru Ortodoxie, când aceştia care, conform Constituţiei şi legilor, sunt străjerii, trădează într-un asemenea mod Ortodoxia noastră?
De aceea nu sunt de acord cu niciunul. Nu-mi place predica uşoară. Nu-mi place să strigăm doar pentru o chestiune sau alta. Vreau să apucăm lucrurile din rădăcină.
Eu – să vă spun – nu liturghisesc şi din alte motive, dar şi pentru că nu voi pomeni niciodată, dar niciodată: “pe preabinecinstitorii împăraţi”. Poate că voi pomeni simplu “împăraţi”, dar niciodată nu voi spune, “pe preabinecinstitorii împăraţi” . Nu, pentru că împăraţii noştri vorbesc panteist.
Cei din Kozani ştiu foarte bine că în odioasele zile, când împăratul a semnat decretul împărătesc pentru masonerie, eu am încetat pomenirea împăratului. Şi rămân iarăşi pe poziţiile mele. Dar cu tristeţe nu sunt de acord cu niciun teolog predicator care păşeşte pe o tactică încropită şi nu apucă pricinile din rădăcină.
Aici vorbeşte panteist. Şi panteist = satanist = ateist. Dar e vinovat şi Ieronimos, care în celelalte este un bun arhimandrit, că acceptă o astfel de situaţie.
Eu – să-mi fie iertată expresia -, dacă eram protoiereu la palat sau arhiepiscop, nu le-aş fi îngăduit să se împărtăşească cu Preacuratele Taine. I-aş fi spus să semneze un act (libelum) cum că mai întâi se leapădă de panteism.
Iată de ce vă vorbesc aşa. Există şi altele, de care nu sunt încă sigur, le cercetez. Eu vi le spun pe cele pe care le-am verificat, şi sunt realităţi. Mai există şi altele, de care dacă mă voi convinge că sunt realităţi, vi le voi spune. Le cercetez. Vreau să calc pe scânduri sănătoase. Şi dacă mă vor exila şi dacă mă vor duce în insulele lor îndepărtate (Makronisele lor), şi dacă mă vor duce unde vor, şi dacă niciunul dintre voi nu mă urmează, să fie binecuvântată ziua în care pentru Ortodoxia mea îmi voi jertfi şi viaţa.

(TRAD. Frăţia Ortodoxă Misionară “Sfinţii Trei Noi Ierarhi”)

(VA URMA)

Sursa:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu