Pagini

vineri, 17 septembrie 2010

DIN VIEŢILE SFINŢILOR: 13 SEPTEMBRIE - SFÂNTUL IOAN DE LA PRISLOP

POMENIREA CUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU
IOAN DE LA PRISLOP,
CARE A PUSTNICIT ÎN ROMÂNIA
13 SEPTEMBRIE

Cuviosul Ioan se pare că a trăit în prima jumătate a veacului al XVI-lea în mănăstirea Prislop, la poalele munţilor Parâng şi Prislop din Transilvania. Această mănăstire a fost întemeiată de către Cuviosul Nicodim de la Tismana (pomenit pe 26 decembrie) pe locul unei vechi sihăstrii şi a jucat un rol deosebit în apărarea Ortodoxiei şi în întărirea poporului împotriva prozelitismului uniţilor (greco-catolicilor), până când la mijlocul veacului al XVIII-lea a fost distrusă de autorităţile austriece romano-catolice.
Cuviosul Ioan a intrat de tânăr în mănăstire şi a arătat o ascultare exemplară. După mulţi ani de vieţuire bine-încercată în obşte s-a retras puţin mai departe de mănăstire, în liniştea unei pante din valea prăpăstioasă a râului Silvuţ. Acolo şi-a săpat în stâncă o chilie, pe care prin posturile şi neîncetatea sa rugăciune a prefăcut-o în anticameră a cerului. Se spune că în timp ce cuviosul pustnic îşi săpa o fereastră în zidul chiliei, a fost ucis de nişte vânători, care l-au luat drept o sălbăticiune a pădurii. Mai târziu, monahii din Vlahia, vrând să dobândească binecuvântarea sfintelor lui moaşte, le-au adus într-una din mănăstirile lor. Însă pomenirea cuviosului rămâne foarte vie până astăzi în rândurile credincioşilor din Transilvania şi în mod deosebit în mănăstirea Prislop.

(trad. după Noul Sinaxar al părintelui Macarie Simonopetritul)

Sursa: http://acvila30.wordpress.com/

*Icoana este pictată de măicuţele de la Mănastirea Diaconesti

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu