Pomenirea Sfântului Teodor, prinţ de Smolensk şi Yaroslavl,
şi a fiilor lui, David şi Constantin
Fericitul Teodor era fiul principelui de Smolensk, Rostislav Mstislavovici. Împodobit cu blândeţe şi smerenie, din tinereţe a dus o viaţă evlavioasă şi plăcută lui Dumnezeu, lucrând în toate faptele lui potrivit voii lui Dumnezeu. Până la adâncile sale bătrâneţi a condus poporul său cu cumpătare şi înţelepciune. Drept şi milosârd faţă de toţi supuşii săi, în mod deosebit i-a ocrotit pe cei orfani, pe văduve şi pe cei săraci. Postea aspru şi se ruga cu multă râvnă, fie în particular, fie în bisericile, pe care el însuşi le-a costruit şi le-a înfrumuseţat. Când s-a îmbolnăvit şi a simţit că i se apropie sfârşitul, şi-a chemat lângă el soţia şi copiii şi le-a lăsat ca pe o preţioasă moştenire să trăiască în dragoste şi pace. Imediat după aceea a cerut să-l ducă într-o mănăstire, unde îndeplinindu-şi o veche dorinţă, a fost tuns monah. În pragul morţii a primit marea şi îngereasca schimă, a cerut iertare de la toţi şi şi-a încredinţat sufletul lui Dumnezeu pe 19 septembrie 1299. Cinstitele sale moaşte săvârşesc multe minuni până astăzi.
(TRADUCERE: FRĂŢIA ORTODOXĂ MISIONARĂ “SFINŢII TREI NOI IERARHI”, SURSA: NOUL SINAXAR DE LA SIMONOPETRA)
Sursa: http://acvila30.wordpress.com/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu