Pagini

marți, 10 august 2010

PRIMUL SFANT AL AMERICII - SFANTUL GHERMAN DE ALASKA

9august/13decembrie

 Troparul Sfantului Gherman de Alaska (glas 4)

Binecuvantat Parinte Herman de Alaska,
steaua nordica a Sfintei Biserici a lui Hristos,
 lumina vietii noastre sfinte si faptelor marete,
calauzitor al celor care cauta calea Ortodoxiei.
Impreuna cu tine, ridicam Sfanta Cruce,
pe care, temeinic, ai inaltat-o in America.
 Cu totii sa-l privim si sa-L slavim pe Iisus Hristos,
cantandu-I sfanta Inviere.
Sfantul Gherman de Alaska, numit adesea si Sfantul Herman de Alaska, a vietuit intre anii 1756-1837, el fiind renumit pentru misiunea lui de a impamanteni Ortodoxia in Alaska. Pe una dintre icoanele sfantului Gherman de Alaska, scrie: "Fie ca din aceasta zi, din aceasta ora, din aceasta clipa, sa-L iubim pe Dumnezeu mai presus de toate."

Devenit ocrotitorul ortodox al Americii, cat si ocrotitorul tuturor vietuitorilor din Alaska, in anul 1970, Sfantul Gherman - Herman de Alaska este primul sfant care a fost canonizat de catre Biserica Ortodoxa din America, el fiind praznuit de doua ori pe an: 9 august si 13 decembrie.


“Noul Valaam este o insulita (de fapt numele insulei este Spruce Island, adica Insula Pinului, New Valaam fiind numele misiunii intemeiate acolo de Sfantul Gherman) situata nu foarte departe de Kodiak. Aici parintele si-a construit o chilie, un paraclis si o casa pentru copiii orfani ai bastinasilor. Dupa o vreme, cateva familii alutiiq [un trib bastinas din Alaska, diferit de cel al aleutilor, cu care au si fost adesea confundati] s-au stabilit pe insula, insa locuiau la ceva departare de parinte, care dorea o viata singuratica. Cineva l-a intrebat odata: “Parinte Gherman, cum traiesti de unul singur in padure? Nu te simti niciodata insingurat?” “Nu, nu sunt singur“, a răspuns el, “Dumnezeu este aici, şi pretutindenea. Îngerii Săi sunt aici. Este cu putinţă să fii singur, cu ei alături? Nu este mai bine să fii în tovărăşia lor decât în cea a oamenilor?“


Un călător care l-a văzut pe părintele Gherman în 1819 l-a descris ca având o înălţime potrivită şi o conformaţie delicată. Chipul său era palid şi frumos, iar ochii săi albaştri şi blînzi stârneau încredere şi nutreau simpatie. Glasul său blajin şi prietenos îi atrăgea pe oameni, îndeosebi pe copii. Trupul îi era încins cu lanţ de cinci kilograme, cămaşa îi era o piele de căprioară, sandalele – o bucată de piele bătucită, deşi uneori umbla desculţ, iar peste toate acestea purta o dulamă peticită. Astfel, sărăcăcios înveşmântat, umbla peste dealuri şi văi, prin zăpadă şi ploaie, în căldură şi în frig, oriunde îl chema datoria. Avea ca pat o bancă acoperită cu piele de focă, drept pernă două cărămizi şi o scândură ca să-i fie pătură. Obiceiurile sale erau simple: mânca cu măsură, dormea puţin, se ruga mult şi muncea din greu. Era îngăduitor cu slăbiciunile altora şi nu îi îndemna să urmeze aceeaşi viaţă ascetică precum el. Era blând cu animalele din sălbăticie, păsările şi veveriţele îi erau tovarăşi, iar ursul sălbatic îi mânca din mână.


(…) Scopul cel mare al vietii sale a fost ajutorarea si ridicarea alutiiq-ilor, pe care ii privea ca pe niste simpli copii ce au nevoie de ocrotire si povatuire. Chiar le tinea partea in fata oficialilor companiei [de comert ruso-americane]: ‘Eu, josnicul slujitor al acestor oameni sarmani’, ii scria lui Iankovski, ‘cu lacrimi in ochi va cer aceasta inlesnire: fiti parintele si ocrotitorul nostru. Nu va voi tine cuvantari alese, ci din strafundul inimii va rog sa stergeti lacrimile de pe ochii orfanilor fara de aparare, sa usurati suferinta oamenilor asupriti si sa le aratati ce inseamna a fi milostiv‘.



Parintele Gherman a fost pentru bastinasi un infirmier, atat in intelesul literal al cuvantului, cat si in cel duhovnicesc. Atunci cand in Kodiak a izbucnit o epidemie ce a facut ravagii in randul oamenilor, el n-a parasit satul, ci a mers din casa in casa, ingrijindu-i pe cei bolnavi, mangaindu-i pe cei in dureri si rugandu-se impreuna cu cei aflati pe moarte. Nu-i de mirare ca bastinasii il iubeau si veneau de departe ca sa il auda povestind despre Hristos si dragostea Sa pentru ei. Parintele Gherman ii hranea pe cei flamanzi, ii inveselea pe cei intristati, preschimba cearta in intelegere, si pe toti cei care veneau la el lipsiti de nadejde ii trimitea inapoi cu pacea Domnului in inimi. Le-a dat orfanilor o casa, i-a invatat sa scrie si sa citeasca, i-a pregatit sa faca o munca folositoare si cinstita. Si-a asigurat hrana zilnica prin ostenelile proprii si cu ajutorul elevilor sai. Ei sadeau gradini, prindeau peste, culegeau fructe de padure si puneau ciuperci la uscat.

Era remarcabila influenta pe care o avea asupra oamenilor. Intr-o duminica dimineata, le-a spus bastinasilor ca Iisus si-a dat viata ca sa mantuiasca omenirea si ca fiecare are datoria sa-i ajute pe oameni. Dupa ce a incheia, o tanara, Sofia Vlasova a pasit inainte si s-a oferit sa slujeasca Domnului. Bunul parinte a vazut mana lui Dumnezeu in aceasta jertfa, caci avea nevoie atunci de o femeie care sa le poarte de grija copilasilor sai, si a facut-o pe Sofia intendenta orfelinatului.

Alutiiq-ii nu erau singurii oameni pentru care se nevoia. Parintele Gherman a lucrat cu aceeasi ravna in folosul albilor si, prin straduintele sale, multi au renuntat la vietile lor pacatoase si au urmat invataturile Mantuitorului. Unul dintre acesti convertiti a fost urmasul lui Baranov, Ianovski, care atunci cand ajunsese la Kodiak se falea cu libera-cugetare si vorbea dispretuitor despre crestinism. Cand a auzit de monahul cel evlavios, l-a invitat in Kodiak, unde noapte de noapte cei doi barbati au stat de vorba despre credinta, nemurire si mantuire. Cuvintele simple si credinta puternica a calugarului au patruns adanc in inima ofiterului de masina, si, dupa ani, impreuna cu fiul si fiicele sale, a renuntat la tot ce avea si a intrat in manastire. Alt convertit a fost un capitan de nava german, invatat, aflat in slujba companiei. El a intrat cu parintele intr-o disputa religioasa si, inainte chiar de a lua sfarsit, capitanul si-a recunoscut greselile, renuntand la invataturile eretice ale lui Luther si cerand sa fie primit in Biserica Ortodoxa.

Intr-o zi, capitanul si ofiterii unei nave de razboi rusesti l-au invitat pe parintele Gherman la bord, ca sa ia masa cu dansii. In toiul conversatiei, el i-a intrebat: ‘Domnilor, ce socotiti ca merita a iubi si ce va doriti cel mai mult ca sa fiti fericiti?‘ Cineva a spus ca doreste bogatii, un al doilea – slava, al treilea- o sotie frumoasa, al patrulea – sa comande o nava buna. Ceilalti de fata au dat raspunsuri asemanatoare. ‘Nu este oare adevarat’, spuse parintele Gherman, ‘ca toate dorintele voastre pot fi rezumate in aceasta fraza scurta: fiecare dintre voi doreste ceea ce crede el ca merita sa fie iubit?’ Toti au fost de acord. ‘Daca este asa’, continua el, ‘ce poate fi mai bun, mai inalt, mai nobil si mai vrednic de a iubi decat pe Domnul Iisus Hristos, Ziditorul cerului si al pamantului, Plasmuitorul tuturor fiintelor, Cel ce poarta grija a toate, cel ce iubeste toate, Cel ce este intruparea dragostei? Nu ar trebui, mai presus de orice, sa Il iubim pe Dumnezeu, sa Il cautam si sa Il dorim?‘ Ofiterii au ramas cam incurcati si au raspuns ca ceea ce le zisese era adevarat, vadit lucru. Atunci el i-a intrebat daca Il iubesc pe Dumnezeu. `Bineinteles ca Il iubim pe Dumnezeu. Cum ar putea cineva sa nu-L iubeasca?‘ Auzind cuvintele acestea, batranul si-a plecat capul si a zis: ‘Eu, un biet pacatos, de patruzeci de ani caut sa Il iubesc pe Dumnezeu si nu pot spune ca Il iubesc precum ar trebui. Sa Il iubesti pe Dumnezeu inseamna sa te gandesti la El pururea, sa Ii slujesti zi si noapte, si sa faci voia Sa. Domnilor, Il iubiti pe Dumnezeu intr-acest chip, va rugati Lui adesea, faceti intotdeauna voia Sa?’ Rusinati, ei si-au recunoscut neputinta. ‘Atunci, ingaduiti-mi, prieteni, sa va rog cu staruinta ca din ziua aceasta, din ceasul acesta, din clipa aceasta sa Il iubiti pe Dumnezeu mai presus de toate‘. Ofiterii s-au minunat de vorbele sale, pe care si le-au amintit multa vreme.


De fiecare data cand lucratorii companiei aveau dificultati cu sefii lor, il rugau pe parintele Gherman sa mijloceasca pentru ei. Desi batran, orb si slabit, era gata oricand sa primeasca aceste insarcinari. Odata a pledat din greu pentru un vanator in fata agentului din Kodiak, incercand sa ii arate functionarului datoria crestina a iertării şi nevoia de milostivire. Totul a fost însă în zadar. Învârtoşarea inimii acestuia l-a făcut pe bătrânul părinte să plângă, strigând: „Vai celui nemilostiv, căci nu i se va arăta milă!“ Soţia agentului, care era de faţă, i-a răspuns, zicând: „Părinte Gherman, noi suntem milostivi, dăm milostenie de patru ori pe an“. „Ceea ce le daţi celor săraci e al lui Dumnezeu, nu al vostru. Va veni o vreme când şi voi veţi fi în necaz şi în nevoie. Atunci veţi şti ce înseamnă mila“. Întorcându-se către agent, adăugă: „În doi ani vei fi transferat într-un loc nedorit şi te vei gândi atunci la cuvintele mele“. S-a petrecut precum zisese: doi ani mai târziu agentul a fost purtat în lanţuri către Sitka.


Deoarece era atat de fatis in osandirea tuturor necuviintelor si vicleniilor, unii il urau si cautau sa ii faca rau. Intr-o noapte, un grup de oameni ai companiei a navalit in chilia sa, cautand blanuri si bani care, pretindeau ei, ii primise de la alutiiq-i. Au scotocit coliba de sus pana jos, fara sa gaseasca nimic de pret. Acest lucru i-a maniat, iar unul din oameni a ridicat un topor si a inceput sa taie in bucati podeaua, nadajduind sa descopere ceva incriminant. Parintele Gherman l-a privit cu tristete si i-a spus: ‘Prietene, ai ridicat toporul fara vreo pricina buna, ca prin el sa mori…’. Nu dupa multe luni, acest om, impreuna cu altii, a fost trimis la bratul Cook pentru a linisti o revolta a bastinasilor; intr-o noapte, un bastinas potrivnic s-a furisat in tabara, a luat un topor si l-a ucis.

In 1834, baronul Ferdinand Wrangell, la acea vreme capitan in Marina Imperiala, a ajuns in Kodiak si a mers neanuntat la batranul parinte, acum orb si in varsta de saptezeci si opt de ani. In pofida acestora, el a stiut cine era vizitatorul si l-a intampinat zicandu-i ‘amirale’. Capitanul Wrangell a incercat sa-l corecteze, insa batranul i-a spus ca intr-o buna zi va fi numit ‘amiral’ – ceea ce, mai apoi, s-a adeverit”.


 Sursa: "Sfantul Gherman, Apostol in Alaska”, Editura Egumenita

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu