Mutarea cinstitelor moaşte ale Cuviosului Teodosie al Pecerscăi - 14 august

Mutarea cinstitelor moaşte ale
Cuviosului Teodosie al Pecerscăi

(14 august)

In al optsprezecelea an după mutarea cu sufletul a cuviosului părintelui nostru Teodosie de pe pământ la cer, Dumnezeu a binevoit ca acelaşi să se mute cu trupul din peşteră în sfânta biserică a Pecerscăi, cea asemenea cu cerul. Acea mutare s-a făcut astfel: adunându-se cu un suflet toţi fraţii sfintei biserici celei mari a Pecerscăi, cu povăţuitorul lor, egumenul Ioan care era atunci, au făcut sfat ca să mute din peşteră în biserica cea mare zidită din piatră cinstitele moaşte ale Cuviosului Teodosie, fericitul şi de Dumnezeu purtătorul bărbat, cel înalt cu viaţa, minunat în bunătăţi şi mai ales în minuni. Ei ziceau în sine: „In zadar ne lipsim de părintele şi învăţătorul nostru. Nu este cu cuviinţă să fim lipsiţi de păstor, nici păstorului nu i se cuvine să-şi lase oile cele încredinţate lui de Dumnezeu, ca să nu vină fiara şi să răpească cuvântătoarea turmă a lui Hristos. Pentru aceea, fraţilor, ni se cade ca pururea să avem înaintea ochilor cinstita raclă a părintelui nostru şi totdeauna să-i aducem vrednică închinăciune. Nu este cu cuviinţă ca el să petreacă afară din mănăstire şi de biserica sa, deoarece el a întemeiat-o şi el a adunat pe monahi!”

Gândind aceasta, toţi ca printr-o gură au zis: „Să luăm din peşteră cinstitele moaşte ale iubitului nostru părinte şi să le mutăm aici, căci Domnul zice: Nu aprind făclia şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, ca să lumineze tuturor”. Zicând acestea, îndată au rânduit locul pentru punerea cinstitelor moaşte ale sfântului şi au aşezat şi o raclă de piatră.

Şi apropiindu-se praznicul Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, înainte cu trei zile, egumenul a poruncit să se ducă în peşteră şi să sape locul unde erau puse cinstitele moaşte ale cuviosului părintelui nostru Teodosie. Iar întâiul slujitor al acelui lucru şi întâiul văzător al cinstitelor moaşte ale sfântului a fost fericitul Nestor, scriitorul acestei povestiri. El mărturiseşte astfel: „Cu adevărat şi cu încredinţare vă spun, că nu am auzit de la alţii, ci eu singur am fost începător, pentru că a venit egumenul şi mi-a zis: «Fiule, să mergem la Cuviosul Părintele nostru Teodosie…», şi am mers în peşteră, neştiind nimeni. Deci am socotit şi am însemnat locul unde vom săpa şi ne-am întors. Apoi mi-a zis egumenul: «Să iei pe cine voieşti ca să-ţi ajute; dar afară de acela să nu spui nimănui, ca să nu ştie nici unul din fraţi până ce nu vom scoate înaintea peşterii cinstitele moaşte ale sfântului».

Intr-acea zi, fiind marţi, mi-am gătit unelte pentru săpat şi seara târziu, neştiind nimenea, am luat cu mine doi fraţi, bărbaţi minunaţi în fapte bune, şi ne-am dus în peşteră. Iar acolo, făcând rugăciuni cu închinăciune şi cântând cântare de psalmi, ne-am apucat de lucru. Şi am început eu a săpa şi ostenind, am dat cazmaua în mâinile altui frate şi, săpând până la miezul nopţii, nu am putut afla cinstitele moaşte ale sfântului. Atunci am început a ne mâhni foarte tare şi a slobozi lacrimi din ochi, căci gândeam că sfântul nu binevoieşte să ni se arate. Apoi ne-a venit alt gând, să săpăm în altă parte. Atunci eu iarăşi luând lopata, am început a săpa mai cu osârdie, iar celălalt frate care era cu mine stătea înaintea peşterii şi, auzind că toacă de Utrenie, a strigat către mine: «Acum a lovit în toaca bisericii!» Iar eu săpasem atunci lângă cinstitele moaşte ale sfântului şi am răspuns: «Frate, deja am săpat!». Şi m-a cuprins o frică mare şi am început a striga: «Pentru Cuviosul Teodosie, Doamne, miluieşte-mă!» După aceasta am trimis la egumenul, zicând: «Părinte, să vii să scoatem cinstitele moaşte ale cuviosului». Şi egumenul a venit cu doi fraţi, iar eu am săpat mai mult şi, plecându-ne, am văzut moaştele lui zăcând cu sfântă podoabă, cu toate alcătuirile întregi şi nestricate, cu faţa luminoasă, ochii închişi, buzele împreunate, iar părul i se uscase pe cap. Apoi am pus pe pat acele cinstite moaşte şi le-am scos înaintea peşterii”.

Spunând acestea despre lucrul său, Sfântul Nestor mărturiseşte despre minunatele lucruri ale lui Dumnezeu care s-au făcut în vremea aflări acelor cinstite moaşte.

In noaptea aceea privegheau doi fraţi în Sfânta Mănăstire Pecersca, păzind ca nu cumva egumenul cu oarecare fraţi să mute în taină cinstitele moaşte ale cuviosului; deci, ei se uitau cu dinadinsul spre peşteră. Şi iată, lovind în toaca bisericii de Utrenie, au văzut trei stâlpi cu raze luminoase ca nişte curcubee, care stăteau lângă peştera Cuviosului Teodosie şi apoi au trecut spre vârful bisericii celei mari, unde avea să se mute cuviosul. Aceasta au văzut-o şi alţi monahi care mergeau spre biserică la Utrenie; asemenea şi mulţi dintre binecre-dincioşii din cetate.

Iar vrednicul de minune Ştefan, care întâi a fost egumen al Pecerscăi după Cuviosul Teodosie, apoi şi-a aşezat mănăstirea la Clova şi după aceasta, cu voia lui Dumnezeu, a fost episcop în cetatea Vladimir, acela se afla atunci la Clova, în mănăstirea sa, şi a văzut în noaptea aceea, peste câmp, o rază mare deasupra peşterii şi, socotind că se mută cinstitele moaşte ale Sfântului Teodosie – despre care aflase mai înainte cu o zi -, îi era foarte jale de aceasta, că se mută fără dânsul. Deci, încălecând îndată pe cal, a alergat la peşteră, luând cu sine şi pe Climent, pe care l-a pus egumen în locul său la Clova. Şi mergând ei, vedeau de departe o rază mare, şi dacă s-au apropiat, au văzut lumini multe deasupra peşterii. Apoi au mers la peşteră, dar n-au văzut nimic.

Atunci au înţeles că dumnezeiasca strălucire era din moaştele Cuviosului Teodosie. Ei s-au dus la uşa peşterii şi au găsit pe Sfântul Nestor şezând cu fraţii lângă cinstitele lui moaşte. Se mai spun şi alte fapte despre cinstitele moaşte ale Cuviosului Teodosie.

In altă zi, după aflarea cinstitelor moaşte ale cuviosului, cu voia lui Dumnezeu, s-au adunat episcopii Efrem al Pereiaslavului, Ştefan al Vladimirului, Ioan al Cernigovului, Marin al Iurievului, Antonie al Poroziei şi toţi egumenii de la toate mănăstirile cu mulţime de monahi. Asemenea şi mulţime de oameni binecredincioşi din cetate s-au dus la peşteră cu lumânări şi cu tămâieri şi, luând cinstitele moaşte ale Sfântului Teodosie, le-au pus în biserica preacinstită şi de Dumnezeu zidită. Iar sfânta biserică s-a bucurat primind pe luminătorul său; şi se vedea acolo lumina zilei acoperită de lumina făcliilor. Apoi atingându-se arhiereii, căzând preoţii, năzuind monahii cu poporul, toţi sărutau moaştele sfântului cu dragoste, înălţând cântări duhovniceşti lui Dumnezeu şi aducând laude de mulţumire cuviosului. Astfel le-au pus în biserica sa a Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în partea dreaptă, în ziua de 14 august, joi, la primul ceas din zi şi au prăznuit luminos ziua aceea. Dar nu se cade să trecem sub tăcere şi aceasta că, în ziua a treia după mutarea Cuviosului Teodosie, părintele nostru, s-a împlinit proorocia lui următoare, care a fost aşa:

Fiind încă în viaţă cuviosul nostru părinte Teodosie şi ţinând egumenia, singura lui grijă era ca să păstorească bine turma cea încredinţată lui de Dumnezeu. El nu se îngrijea numai de mântuirea sufletelor monahilor, ci şi de ale mirenilor, dar mai ales de fiii săi duhovniceşti, mângâind şi învăţând pe cei ce veneau la dânsul. Uneori se ducea şi în casele lor şi le dădea binecuvântare. Şi era un oarecare boier cu numele Ioan, fiu duhovnicesc al sfântului, şi soţia lui, Maria, amândoi fiind binecredincioşi şi vieţuiau întru întreagă înţelepciune. La aceia a mers odată sfântul în casă, căci îi iubea pe ei, de vreme ce vieţuiau după poruncile Domnului şi cu dragoste între ei. Deci, mergând, i-a învăţat despre milostenie către săraci, despre Impărăţia Cerului care se găteşte drepţilor, despre muncile păcătoşilor; apoi şi despre multe altele le-a grăit din dumnezeiasca Scriptură, până a ajuns cu cuvântul la punerea trupului în mormânt. Atunci dreptcredincioasa femeie a lui Ioan, luând cuvântul de la cuviosul, a zis către dânsul: „Cinstite părinte, cine ştie unde se va pune trupul meu?” Iar Teodosie, insuflatul de Dumnezeu, fiind plin de darul proorocesc, i-a răspuns: „Cu adevărat îţi spun că unde se va pune trupul meu, acolo te vei odihni şi tu, după ce vor trece anii vieţii tale hotărâţi de Dumnezeu”. Acest lucru s-a şi împlinit la 18 ani după pristăvirea sfântului, când au fost mutate cinstitele lui moaşte, căci atunci s-a pristăvit şi Maria, femeia lui Ioan. Astfel, moaştele cuviosului s-au mutat pe 14 august, iar ea pe 17, în aceeaşi lună şi an, a fost pusă în aceeaşi biserică Pecersca, a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în dreptul mormântului lui Teodosie, în partea stângă.

Apoi, după aceea, la cincisprezece ani după mutarea Cuviosului Teodosie, s-a pristăvit la adânci bătrâneţi, având vârsta de nouăzeci de ani, bărbatul acelei femei, Ioan, boierul cel mare – fiul lui Visat, voievodul cel viteaz şi nepotul lui Ostramir voievodul -, care a fost şi el însuşi voievod multă vreme şi a trăit după legea Domnului, tot aşa ca şi drepţii cei dintâi, bun, blând şi smerit, ferindu-se de toate lucrurile cele rele. Deci l-au pus la capul femeii sale, în dreptul mormântului aceluiaşi cuvios Teodosie, ca şi la acesta să se împlinească proorocia cuviosului, de punere acolo unde este şi el.

Aici se cuvine încă a pomeni şi aceasta, că Domnul, preamărind pe cei ce-L proslăvesc, a binevoit ca părintele Teodosie să se mute cu trupul din întunecoasa peşteră în sfânta biserică Pecersca, la optsprezece ani de la pristăvirea lui. Apoi, voind ca mai mult să preamărească pe plăcutul Său, a binevoit a-l muta cu numele şi cinstirea din întunecata neştiinţă, în toate dreptcredincioasele biserici, în anul al optsprezecelea de la mutarea lui din peşteră, ca să fie el luminător a toată lumea, luminând pe toţi prin fapte bune. Aceasta s-a făcut în acest chip: Dumnezeu, ştiutorul de inimi, a pus în inima fericitului Teoctist, care atunci era egumen al Pecerscăi, să se sârguiască a se scrie numele Cuviosului Teodosie în sinaxarul bisericesc, şi să fie numărat acest cuvios în ceata cuvioşilor părinţi cei de demult şi a tuturor sfinţilor cărora Sfânta Biserică Ortodoxă le săvârşeşte prăznu-irea pretutindeni.

Deci fericitul Teoctist a început a pomeni despre aceasta binecredinciosului şi marelui domn Mihail Sviatopolc Iziaslavici şi l-a rugat să poruncească preasfmţitului mitropolit Nichifor să adune sobor de episcopi, de egumeni şi tot clerul bisericesc şi să le vestească aceasta ca, precum va fi plăcut lui Dumnezeu, aşa să rânduiască lucrul. Iar marele domn Sviatopolc, fiind iubitor de Dumnezeu şi ştiind că viaţa cuviosului este sfântă şi plăcută Domnului, i-a primit cuvântul cu dulceaţă şi, bucurându-se foarte, a chemat pe preasfinţitul mitropolit şi i-a zis să cheme la sobor pe toţi episcopii iubitori de Dumnezeu şi să facă sfat de aceasta. Iar mitropolitul, ascultându-l cu dragoste, a adunat episcopii, egumenii şi tot clerul bisericesc şi le-a spus lucrul. Deci a început şi însuşi marele domn Sviatopolc a spune tuturor viaţa Cuviosului Teodosie. Astfel toţi, cu un suflet şi cu un glas, au voit ca Preacuviosul să fie cinstit în Sfânta Biserică Ortodoxă, ca unul care a fost asemenea cu toţi sfinţii prăznuiţi de mai înainte.

Mitropolitul a mai poruncit episcopilor ca, fiecare în eparhia sa, prin toate bisericile să scrie în sinaxarul sfinţilor numele Cuviosului Teodosie. Iar episcopii au făcut aceasta cu bucurie; deci au scris numele cuviosului nostru părinte Teodosie şi au început a-l pomeni prin toate bisericile, rugându-se lui şi săvârşindu-i ziua prăznuirii cu laude în toţi anii, întru slava dătătorului a toate Dumnezeu şi a plăcutului Lui, Teodosie, cel cu nume de dar. Iar fericitului Teoctist, care s-a sârguit a sluji cu căldură părintelui său, Cuviosul Teodosie, şi a-i scrie numele lui în sinaxar, Domnul i-a răsplătit după ostenelile lui. Căci nu după multă vreme a fost ales la treapta episcopiei cetăţii Cernigovului, cea de Dumnezeu păzită şi a fost hirotonit de acelaşi preasfinţit mitropolit Nichifor.

Iar când s-a suit el pe scaun, atunci David, domnul cel iubitor de Hristos, cu soţia sa şi cu toţi boierii şi poporul, l-a primit cu nespusă bucurie, ca pe cel ce a făcut bucurie mare bisericii, când a scris în sinaxar numele Cuviosului Teodosie; pentru care, cu fericitul Teoctist şi noi aşteptăm să auzim acea bucurie: Bucuraţi-vă, că numele voastre sunt scrise în ceruri.

Aici să spunem şi povestirea fericitului episcop Simon despre minunata împodobire cu aur şi cu argint a cinstitei racle a Cuviosului Teodosie, care a împodobit sfânta biserică Pecersca ca şi cu aur şi cu argint nestricăcios, prin mutarea cinstitelor sale moaşte şi pe toate celelalte biserici ortodoxe prin cinstirea numelui său cel sfânt. Aceasta a fost astfel:

După multă vreme de la mutarea cuviosului părintelui nostru Teodosie, Gheorghe polcovnicul, fiul lui Simon, nepotul lui African, domnii nemţeşti, ţinând stăpânirea domniei, de la voievodul Gheorghe Vladimirovici Monomahovici în pământul Suzdalului, ca semn al dragostei sale celei mari către cuviosul, a voit să împodobească cinstita lui raclă. Deci a trimis din cetatea Suzdal la cetatea Kievului, cea păzită de Dumnezeu, în Sfânta Mănăstire Pecersca, pe unul din boierii săi, anume Vasile, şi i-a dat cinci sute de grivne de argint şi cincizeci de aur, pentru ferecarea cinstitei racle a cuviosului. Iar Vasile, luând acelea, deşi nu voia, a plecat în cale, blestemându-şi viaţa şi ziua naşterii sale şi zicând: „Pentru ce a gândit domnul nostru aceasta, ca să piardă atâta bogăţie şi ce plată va lua dintr-aceasta, ca să ferece mormântul mortului? Dar, precum a adunat fără trudă, aşa şi risipeşte în deşert! Amar mie unul că am ascultat pe stăpânul meu! Pentru ce mi-am lăsat casa şi pentru cine călătoresc această cale amară, sau de la cine voi lua cinste? Nu m-a trimis la domn, nici la vreunul din puternici; deci ce voi zice către acel pumn de piatră şi cine îmi va da răspuns? Sau cine nu va râde de nebuneasca mea venire?” Acestea le zicea către cei ce erau cu el şi multe altele de acestea.

Şi i s-a arătat lui în vis Sfântul Teodosie, zicându-i cu blândeţe: „O, fiule, voiam să-ţi dau plată pentru osteneala ta; dar de nu te vei pocăi, multe rele vei suferi”. Insă Vasile nu înceta cu cârteala. Iar Domnul a adus multă nevoie asupra lui pentru greşeala sa; căci toţi caii i-au murit şi toate celelalte le-au furat tâlharii, afară de comoara cea trimisă pentru ferecarea raclei sfântului. Iar Vasile deschizând comoara, a luat de acolo a cincea parte de aur şi argint şi a pus-o deosebi pentru trebuinţa sa şi a cailor, negândindu-se la pedeapsa ce îl aştepta pentru hula lui. Iar când era la Cernigov, a căzut de pe cal şi atât de tare a fost rănit, încât nu putea nici să îşi mişte mâna. Deci cei ce erau cu el, punându-l într-o căruţă, l-au dus lângă Kiev, căci înserase.

Intr-acea noapte i s-a arătat Sfântul Teodosie, zicându-i: „Vasile, au n-ai auzit pe Domnul zicând: Faceţi-vă vouă prieteni din mamona nedreptăţii, că dacă veţi sărăci, să vă primească în corturile cele veşnicei Şi iarăşi: Cel ce primeşte pe drept în numele dreptului, va lua plata dreptului? Deci bine a gândit aceasta fiul meu, Gheorghe, cu care şi tu, pentru osteneala ta, aveai să te încununezi. Dar o slavă ca aceasta, căruia tu aveai să fii părtaş cu el, nu o câştigă oricine, iar acum te-ai lipsit de toate. Insă nu te deznădăjdui de viaţa ta, căci într-alt chip nu te vei putea tămădui, de nu te vei pocăi de greşeala ta. Deci porunceşte să te ducă în Mănăstirea Pecersca, în biserica Preasfmtei Născătoare de Dumnezeu şi să te pună pe racla mea şi te vei însănătoşi. Atunci vei afla întreg şi aurul şi argintul ce a fost cheltuit de tine”. Aceasta a grăit-o aievea Cuviosul Teodosie lui Vasile în noaptea aceea, iar nu arătându-i-se în vis.

Iar a doua zi, voievodul Gheorghe Vladimirovici a mers cu toţi boierii la Vasile şi, văzându-l foarte tare zdrobit, s-a mâhnit pentru el şi s-a dus. Iar Vasile, crezând vedenia sfântului, a poruncit să-l ducă în mănăstirea Pecersca. Deci, fiind ei pe mal, a intrat cineva neştiut la egumenul Pecerscăi, zicându-i: „Mergând degrab la mal, să sui pe Vasile şi să-l pui pe mormântul cuviosului Teodosie; iar când îţi va da comoara, să-l vădeşti înaintea tuturor că a luat dintr-însa a cincea parte şi, de se va pocăi, iartă-l”. Zicându-i aceasta, s-a făcut nevăzut.

Iar egumenul Timotei, căutând pe omul ce i s-a arătat lui, nu l-a găsit şi nimeni nu l-a văzut intrând sau ieşind; deci, mergând la Nipru, a suit în deal pe Vasile şi l-a pus pe racla Sfântului Teodosie. Astfel s-a sculat întreg şi sănătos cu tot trupul şi a început a da egumenului comoara cea trimisă, zicând: „Ai aici patru sute de grivne de argint şi patruzeci de aur”. Iar egumenul i-a zis: „Fiule, unde este încă o sută de grivne de argint şi zece de aur?” Atunci Vasile a început a se căi, zicând: „Eu le-am luat şi le-am pus deosebi. Aşteaptă-mă, părinte, şi ţi le voi da toate, căci socoteam să le tăinuiesc acestea de Atoatevăzătorul Dumnezeu”. Atunci le-a scos din vasul în care erau pecetluite şi, numărându-le înaintea tuturor, le-a aflat toate întregi, cinci sute grivne de argint şi cincizeci de aur, şi toţi au preamărit pe Dumnezeu şi pe Sfântul Teodosie. Apoi Vasile a început a mărturisi pe rând toate arătările sfântului şi faptele cele pentru sine.

Iar a doua zi, voievodul luând cu sine doctori, a mers la locul unde-l văzuse pe Vasile zdrobit, vrând să-l vindece, dar nu l-a găsit. Deci înştiinţându-se că l-au dus la Mănăstirea Pecersca şi socotind că acum a murit, degrab s-a dus şi l-a găsit sănătos, ca şi cum n-ar fi fost niciodată bolnav şi, auzind de la dânsul minunile cele de mirare, s-a înspăimântat şi s-a umplut de bucurie duhovnicească. Deci, mergând, s-a închinat mormântului celui făcător de minuni al cuviosului părintelui nostru Teodosie şi s-a dus.

Auzind acestea Gheorghe, fiul lui Simon Polcovnicul, mai mult s-a lipit cu sufletul spre Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi spre Sfântul Teodosie. Deci pe lângă darul său cel mare, a mai dat şi lanţul pe care îl purta el însuşi şi în care erau o sută de grivne de aur. Şi a scris astfel: „Iată, eu, Gheorghe, fiul lui Simon, robul Preasfintei Stăpânei Născătoare de Dumnezeu şi al Sfântului Teodosie, fiind binecuvântat de sfânta lui mână, oarecând am bolit de ochi trei ani şi nu vedeam nici razele soarelui, iar cu cuvântul lui m-am tămăduit, căci am auzit din gura lui: «Vezi!» şi am văzut. Pentru aceasta scriu această epistolă neamului meu celui de pe urmă, ca nimeni să nu se despartă de locaşul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi al cuvioşilor părinţi Antonie şi Teodosie ai Pecerscăi, a căror rugăciune apără şi satele acelui locaş. Căci, pe când mergeam cu polovţii asupra lui Iziaslav Mstislavici, am văzut o cetate înaltă departe şi îndată am mers asupra ei, dar nimeni nu ştia ce cetate este aceea. Iar polovţii bătându-se lângă ea, mulţi au fost răniţi şi am fugit de la acea cetate; dar pe urmă ne-am înştiinţat că este o moşie a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a Mănăstirii Pecersca; iar cetate n-a fost niciodată acolo, nici înşişi aceia care locuiau în satul acela n-au înţeles ceea ce s-a făcut, şi ieşind a doua zi, au văzut vărsare de sânge şi s-au mirat de aceea. Deci, pentru aceasta vă scriu vouă, că voi toţi sunteţi scrişi în rugăciunea Sfântului Teodosie; căci acela s-a făgăduit tatălui meu, Simon, ca, precum se roagă pentru monahii săi, aşa să se roage şi pentru noi. Şi a scris o rugăciune pe care tatăl meu a poruncit să o pună în mâna sa, când avea să fie aşezat în mormânt, aşteptând făgăduinţa aceluia, pentru care cu adeverire s-a arătat unuia din părinţii purtători de Dumnezeu, zicându-i astfel: «Să spui fiului meu, Gheorghe, că am luat cele bune, pentru rugăciunile sfântului! Sârguieşte-te şi tu, fiule, să vii în urma mea prin fapte bune». Deci cine nu va voi binecuvântarea şi rugăciunile Sfântului Teodosie şi se va abate de la dânsul, acela va iubi blestemul, care nu va întârzia a veni asupra lui”. Aici este sfârşitul epistolei iubitorului de Hristos, Gheorghe, cel pomenit mai sus, cu care şi noi, sfârşind această povestire ce ne stă înainte, suntem datori să ne învăţăm, ca să nu ne abatem de la binecuvântarea şi rugăciunile cele mult ajutătoare ale cuviosului părintelui nostru Teodosie; ci mai ales să ne apropiem de dânsul, prin fapte bune, căci şi el se va apropia de noi. Făcând astfel, nu ne vom teme de blestem, ci vom câştiga binecuvântarea, fiind moştenitori ai împărăţiei celei pregătite de la alcătuirea lumii, întru Domnul nostru Iisus Hristos, prin Care şi cu Care, Tatălui împreună cu Sfântul Duh, I Se cuvine slavă, stăpânire, cinste şi închinăciune, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.