21/07/2010
Episcopul Artemie îi cheamă pe monahii din Kosovo
să se întoarcă în mănăstirile lor
Lucrând încă o dată pentru binele şi unitatea Bisericii, luptătorul episcop Artemie îi cheamă printr-o scrisoare pe monahii, care au părăsit mănăstirile, să se întoarcă în ele. Mai precis, după „pensionarea” anticanonică a episcopului Artemie de Raşka şi Prizren şi exilul său din Kosovo, mulţi monahi, în semn de protest faţă de hotărârea Sinodului Bisericii Serbiei şi de susţinere a episcopului lor prigonit, şi-au părăsit mănăstirile. Locţiitorul Episcopiei de Raşka şi Prizren Amfilohie a cerut monahilor să se întoarcă în mănăstirile lor ameninţându-i că altfel va pune în aplicare procedura excluderii bisericeşti a monahilor.
Episcopul Artemie, evident pentru a da un sfârşit peripeţiei monahilor, a cerut acum monahilor, printr-o scrisoare, să se supună Bisericii Conducătoare (Διοικούσα) şi să se întoarcă în mănăstirile lor. De altfel, şi el însuşi, în pofida anticanonicităţii „pensionării” lui, pune în aplicare hotărârea Sinodului Bisericii Serbiei, aşteptând soluţionarea problemei de la Dumnezeu.
Anti-ecumeniştii refuză să colaboreze (συμπλεύσουν = a colabora pentru a atinge acelaşi obiectiv) cu episcopii ecumenişti, însă lucrează întotdeauna pentru unitatea Bisericii şi pentru evitarea schismelor (în pofida calomniilor ecumeniştilor împotriva lor că provoacă – chipurile – schisme şi împărţiri).
În fotografie alăturată (mai veche) se află episcopul Artemie împreună cu nişte monahi la mormântul Sfântului Iustin Popovici.
(trad. M.L.; sursa: http://thriskeftika.blogspot.com/2010/07/o_21.html)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu